Infractiuni silvice Spete. Decizia 644/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 644

Ședința publică de la 29 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Ene

JUDECĂTOR 3: Monica Vadana

*

GREFIER - - -

***

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentant de

PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ împotriva deciziei nr.177/AP din 13.05.2009, pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul-inculpat, asistat de avocat ales, lipsă fiind intimata-parte civilă Direcția Silvică

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

A fost identificat intimatul-inculpat, CNP - -, domiciliat în sat,-, județul N, care a prezentat seria - nr.-, emisă de SPCLEP Tg.N la 21.03.2003.

I s-au adus la cunoștință intimatului-inculpat prevederile art.70 al.2 Cod pr.penală, respectiv faptul că are dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Intimatul-inculpat a arătat că nu dorește să dea declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Nefiind alte cereri, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.

Procurorul, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului declarat de parchet. A criticat hotărârea recurată pentru netemeinicie, susținând că în mod greșit s-a făcut aplicarea art.18/1 al.1 Cod penal, faptele săvârșite de inculpat prezentând pericol social al unei infracțiuni.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul-inculpat, a susținut că soluția recurată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ este legală și temeinică. Instanța de apel în mod corect a constatat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni întrucât inculpatul a transportat material lemnos - pentru că aceasta era ocupația sa în zona respectivă și poseda mașină - însă nu cunoștea proveniența acestuia. A precizat că inculpatul mai era cu alte două persoane, care însă au dispărut și a apreciat că dacă cineva ar trebuie să răspundă pentru o faptă penală, acestea sunt cele 2 persoane. A solicitat respingerea recursului declarat de parchet. A precizat că nu solicită cheltuieli de judecată. A solicitat a se avea în vedere prevederile noului Cod silvic.

Intimatul-inculpat, în ultimul cuvânt, a solicitat respingerea recursului declarat de parchet, întrucât nu a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, sarcina sa fiind numai de a transporta lemnul care, probabil, a fost tăiat de celelalte persoane.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.171 din data de 27.10.2009, pronunțată de Judecătoria Bicaz, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori ce fac parte din fondul forestier național, prevăzute de art. 32 alin. 2 din OG nr. 96/1998, cu aplicarea art. 74 alin. 2 și art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal și la pedeapsa de 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori tăiați fără drept de pe un teren cu vegetație forestieră ce aparține fondului forestier național, prevăzute de art. 98 alin. 2 din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 74 alin. 2 și art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal.

În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 254/2005 a Judecătoriei Târgu Neamț.

În temeiul dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 11 luni închisoare.

În temeiul art. 357 alin. 3 Cod procedură penală s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II a și lit. b, pe durata și în condițiile art.71 alin. 2 Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 998 cod civil și ale art. 14 alin. 1 și 346 alin. 1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Ocolul Silvic suma de 1964,9 lei, reprezentând despăgubiri civile.

În temeiul art.189, 191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

S-a luat act că inculpatul a fost apărat de un avocat ales.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În seara zilei de 16.09.2006, în jurul orei 18, inculpatul a tăiat un nemarcat, de pe picior, de esență brad, în valoare de 1.945,8 lei, din pădurea statului situată pe raza comunei, satul, județul N, pct., aflat în administrarea Ocolului Silvic, pe care l-a secționat în șapte piese, l-a încărcat într-un autobasculanta cu numărul de înmatriculare -, l-a transportat la locuința sa situată în satul, comuna, județul N, după care, noaptea, l-a abandonat în albia pârâului " Lui " situat pe raza aceeași comune, unde a fost găsit a doua zi de organele de cercetare penală și a fost ridicat și predat în custodia Ocolului Silvic.

Situația de fapt menționată mai sus a fost dovedită după cum urmează:

Potrivit procesului de constatare a infracțiunii flagrante și declarațiilor martorilor C, și - inculpatul a fost surprins în flagrant în timp ce încărca materialul lemnos rezultat în urma tăierii lui în autobasculanta cu numărul de înmatriculare -, fiind ajutat de alți doi tineri care au fugit în pădure la apariția organelor de cercetare penală și care nu au mai fost identificați. Deși a fost surprins în flagrant, inculpatul a refuzat să se legitimeze și să prezinte documentele de proveniență a lemnului și mai mult, i-a amenințat pe agenții constatatori cu acte de violență. Aceeași martori au arătat că au plecat în urmărirea autobasculantei care a fost condusă de inculpat și că au găsit-o parcată în fața locuinței sale. Și aici, inculpatul a refuzat să prezinte documentele de proveniență a lemnului și i-a amenințat pe agenții constatatori cu acte de violență și a aruncat cu pietre în direcția acestuia. Potrivit proceselor verbale de identificare și măsurare a materialului lemnos abandonat de inculpat și recuperat și procesului verbal de cercetare la, materialul lemnos provine de la cioata identificată de martorul -. De altfel, acesta a declarat că a urmat dâra lăsată de arborul tractat și astfel a ajuns în locul în care inculpatul a fost surprins în flagrant în timp ce încărca materialul lemnos.

S-a constatat că, fapta inculpatului de a tăia, fără drept, un nemarcat, de pe picior, de esență brad, în valoare de 1.945,8 lei, din pădurea statului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 32 alin. 2 din OG nr. 96/1998.

S-a constatat că, fapta inculpatului de a-și sustrage în scopul însușirii pe nedrept a unui nemarcat, pe care l-a tăiat de pe picior, de esență brad, în valoare de 1.945,8 lei, din pădurea statului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 98 alin. 2 din Legea nr. 26/1996.

La individualizare pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta, mijloacele folosite( și autobasculantă) și circumstanțele personale ale inculpatului care are un grad de instruire redus(10 clase), este administrator, căsătorit, are antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, a avut o atitudine nesinceră. Având în vedere că este căsătorit și că administrează o societate comercială, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 2 din Codul penal.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul susținând că probele administrate în prezenta cauză sunt contradictorii și nu confirmă că acesta ar fi autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Inculpatul a solicitat ca în situația în care se va reține vinovăția sa, să se dispună achitarea în baza art. 18/1 Cod penal, întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

S-a apreciat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Examinând sentința atacată în baza motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, tribunalul a constatat că susținerile inculpatului referitoare la faptul că nu ar fi autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, sunt infirmate de probele administrate în cauză.

Potrivit procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și a declarațiilor martorilor C, inculpatul a fost surprins în flagrant în timp ce încărca în autobasculanta cu nr.--04-, materialul lemnos rezultat în urma tăierii unui, fiind ajutat de alte două persoane care au fugit și nu au fost identificate.

Prin urmare, vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită și nu se impune achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c Cod procedură penală.

Sentința atacată este nelegală în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor în sensul că procedându-se la refacerea calculului prejudiciului cauzat de inculpat, ca urmare a modificărilor aduse prin nr.85/2006, modificată prin Legea nr.84/2007, prin fișa de calcul nr.804/07.04.2009 întocmită de Ocolul Silvic, s-a stabilit că valoarea totală a pagubei este de 103 lei. Având în vedere că prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este de 86 lei, încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat urmează a fi schimbată în infracțiunile de tăiere de arbori, prev. de art. 32 alin.1 din nr.OG96/1998 și furt de arbori, prev. de art. 98 alin.1 din Legea nr.26/1996.

Tribunalul a apreciat că având în vedere noua încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Potrivit art. 18/1 alin.1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În aprecierea în concret, a gradului de pericol social, trebuie să se țină seama, potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Având în vedere valoarea foarte mică a pagubei produsă de inculpat, faptul că acesta a restituit materialul lemnos care a fost găsit în posesia sa și a achitat suma de 103 lei, dar și caracterizările depuse la dosar din care rezultă că a avut o conduită bună în familie, societate, la locul de muncă și are în întreținere 2 copii minori, tribunalul a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 18/1 Cod penal.

În temeiul art. 91 lit. c Cod penal, i s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative, orientată spre maximul prevăzut de lege.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că hotărârea pronunțată este netemeinică, susținându-se în esență că valoarea redusă a prejudiciului și comportarea anterioară bună a inculpatului nu sunt relevante față de modul de săvârșire a infracțiunii. Astfel, inculpatul a fost surprins în flagrant în timp ce încărca materialul lemnos, a refuzat să se legitimeze și să prezinte documentele de proveniență a lemnului, amenințându-i chiar cu acte de violență pe agenții constatatori.

Verificând decizia, pe baza motivelor invocate, a lucrărilor dosarului, dar și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385/9 al.3 pr.penală, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerente ce se vor expune.

Potrivit art.18/1 al.2 penal la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Din enunțarea făcută de aceste dispoziții rezultă că instanța este obligată să țină seama în egală măsură de toate criteriile, fără a acorda importanță mai mare vreunuia dintre ele, astfel încât nu este corectă aprecierea făcută de Parchet potrivit căreia valoarea redusă a prejudiciului și comportarea anterioară a inculpatului nu sunt relevante.

În mod corect prima instanță a reținut că probele administrate în cauză îl indică pe inculpat drept autor al infracțiunilor deduse judecății, acesta fiind însă surprins în flagrant la sustragerea materialului lemnos nu și la tăierea lui.

În declarația dată în cursul urmăririi penale, la numai două zile de la constatarea faptelor, martorul a declarat că în calitate de pădurar, la data de 16.09.2006, în jurul orelor18,30identificat o de brad, moment în care telefonic l-a anunțat pe șeful de district, martorul.

Ca urmare, acesta din urmă a solicitat ajutorul unui alt pădurar și a unui lucrător de poliție, toți trei deplasându-se în pădure unde l-au depistat pe inculpat că încărca materialul lemnos. Este evident că toate aceste operațiuni au presupus scurgerea unui interval de timp și că acțiunea de surprindere a avut loc la o oră târzie, pe întuneric. Circumstanțele reale ale discuției dintre inculpat și agenții constatatori nu rezultă cu certitudine, fiecare dintre cele două părți, având interes să prezinte o situație favorabilă ei, iar martorii asistenți, neutri, nu au fost prezenți la fața locului, astfel încât nu se poate concluziona în mod cert că inculpatul a avut un comportament violent, fotografia depusă la dosar prezentând un aspect ce nu poate fi integrat în contextul situației conflictuale.

Pe de altă parte, ulterior faptei inculpatul a depus diligențe pentru diminuarea consecințelor acesteia, materialul lemnos fiind restituit iar diferența de prejudiciu recuperată prin achitarea contravalorii. Celelalte date pozitive ce caracterizează persoana inculpatului și care sunt dovedite cu înscrisurile depuse în cauză sunt de natură să conducă la concluzia că îndreptarea inculpatului se poate realiza și prin aplicarea unei sancțiuni administrative.

Din considerentele arătate, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ împotriva deciziei penale nr.177/AP/13.05.2009, pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ.

Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Pt.judecător plecat din instanță

PREȘEDINTE COMPLET

GREFIER,

Red.sent.

Red.dec.apel - /

Red.dec.recurs -

Tehnored.Ș: - 2 ex.

5.11.2009

Președinte:Gabriel Crîșmaru
Judecători:Gabriel Crîșmaru, Ecaterina Ene, Monica Vadana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni silvice Spete. Decizia 644/2009. Curtea de Apel Bacau