Infractiuni silvice Spete. Decizia 660/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 660/2008
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Mircea Bădilă
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva deciziei penale nr. 157/A/15 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent asistat de cu delegație din oficiu, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta parchetului a susținut recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba astfel cum a fost formulat și a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei penale atacate și rejudecând a se constata că Legea nr. 46/2008 este mai favorabilă inculpatului și a se aplica inculpatului pedepse în limitele legii. Arată că instanța de apel în mod corect a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este Legea nr.46/2008 dar încadrarea juridică corectă a faptelor sunt disp. art. 108 alin.1 lit. respectiv art. 110 alin.1 lit.c, și a stabilit alte pedepse decât cele prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni.
Avocata inculpatului a solicitat respingerea recursului declarat de procuror și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că amenda a fost corect aplicată.
Inculpatul având ultimul cuvânt a precizat că regretă faptele comise.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 83/2008 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar penal nr- a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea în condițiile art. 33,34 Cp a infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, din fondul forestier național, prev. de art. 97 al. 2 Cod silvic, cu aplic. art. 74-76 Cp și a infracțiunii de furt de arbori tăiați fără drept, din fondul forestier național prev. de art. 98 al. 2 Cod silvic cu aplic art. 74-76 Cp.
S-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a, b Cp pe durata prev. de art. 71 Cp.
În baza art. 81, 82 Cp s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2, 6 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 Cp.
În baza art. 71 al. 5 Cp s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
S- constatat că prejudiciul cauzat prin infracțiune a fost integral recuperat.
S-a făcut aplicarea art. 191 Cpp.
Pentru pronunța această sentință, instanța de fond a reținut ca stare de fapt că în data de 2 ianuarie 2008, inculpatul a tăiat fără drept, din fondul forestier național, respectiv din locul numit "" de pe raza comunei, jud. A, un de esență fag, pe care l-a sustras, transportându- la domiciliu și folosindu- la încălzirea locuinței.
În drept s-a reținut că faptele inculpatului așa cum au fost descrise și dovedite cu probele administrate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 97 al. 2 și art. 98 al. 2 din Codul silvic.
În baza acestor texte de lege s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, conform criteriilor prevăzute de art. 72 Cp și reținându-se în favoarea sa și dispozițiile art. 74-76 Cp.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, s-a apreciat că scopul acesteia poate fi atins chiar și fără executare în regim de detenție, astfel că s- făcut aplicarea art. 81, 82 Cp.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că prejudiciul cauzat fost integral recuperat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal prevăzut de lege inculpatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel se relevă că în mod greșit a fost condamnat de instanța fondului, deoarece faptele săvârșite nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, impunându-se prin urmare achitarea sa conform art. 18/1 Cp și aplicarea unei amenzi administrative.
Prin decizia penală nr. 157/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- s-a admis apelul inculpatului, s-a desființat sentința penală atacată privind latura penală și procedând la o nouă judecată, în aceste limite, a condamnat pe inculpatul - la:
-1500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prev. și ped. de art. 108 al. 1 lit. a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 13 Cp
- 1000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori tăiați fără drept, din fondul forestier național, prev. de art. 110 al. 1 lit. a din Legea 46/2008, cu aplic. art. 13 Cp.
În baza art. 33, 34 Cp au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 1500 lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 63/1 Cp.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Sub aspectul laturii penale a cauzei, instanța de fond reținut o temeinică stare de fapt și a dat o încadrarea juridică corespunzătoare infracțiunilor săvârșite de inculpat.
Astfel, din coroborarea probatoriului administrat în cauză, plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul verbal de constatare infracțiunilor, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile inculpatului prin care a recunoscut și regretat faptele comise, rezultă că în data de 2.01.2008, inculpatul tăiat fără drept din fondul forestier național un de esență fag, pe care l-a sustras, transportându-l la domiciliu.
Fiind dovedită existența faptelor, care constituie infracțiuni (susținerile inculpatului apelant privind lipsa de pericol social al faptelor fiind nefondate, dispozițiile art. 18/1 Cp negăsindu-și aplicabilitatea în speță în raport de natura infracțiunilor săvârșite, infracțiunii care dimpotrivă, prezintă un grad de pericol social ridicat, generat tocmai de amploarea pe care au luat- astfel de fapte, devenind aproape un "fenomen la ordinea zilei ") și săvârșirea lor cu vinovăție de către inculpat în mod corect instanța fondului a dispus condamnarea acestuia conform art. 345 al. 2 Cpp.
Însă, instanța fondului nu a făcut aplicare în cauză a dispozițiilor art. 13 Cp, potrivit căruia "în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă".
În speță, de la momentul săvârșirii infracțiunilor - 2.01.2008 și până la judecarea cauzei, intervenit Legea nr. 46/19 martie 2008 (noul Cod silvic) care prevede pentru infracțiunile săvârșite de inculpat, un regim sancționator mai puțin sever, respectiv infracțiunea de tăiere fără drept de arbori, din fondul forestier național și care se regăsește în art. 108 al. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 se sancționează cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, iar infracțiunea de furt de arbori cu valoarea prejudiciului de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă și care se regăsește în art. 110 al. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda (vechiul cod silvic neprevăzând la infracțiunile săvârșite de inculpat alternativa amendării).
Prin urmare, în raport de dispozițiile noului Cod silvic care prin prisma regimului sancționator prevăzut pentru infracțiunile săvârșite de inculpat, constituie legea penală mai favorabilă, instanța fondului, trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 13 Cp.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Recursul a fost declarat în termen.
În motivarea recursului Parchetul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, privind greșita încadrare juridică a faptelor și greșita individualizare a pedepselor, susținând că încadrare juridică a faptelor este art. 108 alin.1 lit.a și art. 110 alin.1 lit. și art. 108 alin.1 lit.c și 110 alin.1 lit.c, paguba creată fiind de peste 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 385/9 alin.1 pct. 14 și 17.pr.penală.
Din perspectiva acestor cazuri de casare, verificând temeinicia criticilor formulate, pa baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că acestea sunt fondate din următoarele considerente:
Instanțele au reținut corect starea de fapt, din care rezultă că în 02 ianuarie 2008 inculpatul a tăiat fără drept și a sustras de pe terenul acoperit cu vegetație forestieră aparținând părții vătămate, un, esență fag, având un diametru la ciotă 96 cm (volum 6,419 mc), pricinuind o pagubă în sumă de 2112,28 lei.
Faptele au fost constatate la 11 ianuarie 2008, dată la care prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă era de 74 lei, conform Ordinului nr. 933/30 noiembrie 2007 al, iar paguba creată este de peste 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Potrivit art. 108 alin.1 lit.c din Legea nr. 46 din 19 martie 2008, tăierea de arbori fără drept se sancționează cu închisoare de la 2 la 6 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.
Furtul de arbori din vegetația forestieră, potrivit art. 110 alin.1 lit.c din Legea nr. 46/2008 se sancționează cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de peste 20 până la 50 de ori inclusiv mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Având în vedere cele de mai sus, instanța va admite apelul parchetului în temeiul art. 385/15 alin.1 pct.2 lit.d pr.penală va casa hotărârile penale atacate, sub aspect penal, și, rejudecând va schimba încadrarea juridică a faptelor în infracțiunile prev. de art. 108 alin.1 lit.c și art. 110 alin.1 lit. din Legea nr. 46/2008, va aplica dispozițiile art. 13 cod penal, ținând seama de modul de calcul al prejudiciului, și va aplica inculpatului pedepsele reținute de prima instanță, urmând ca în urma contopirii să aplice inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare.
Instanța va menține dispozițiile din cuprinsul hotărârii primei instanțe privind pedeapsa accesorie, suspendarea condiționată a executării pedepsei și dispozițiile privind latura civilă a cauzei și cheltuielile judiciare.
Conform art. 192 alin.3 pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva deciziei penale nr. 157/15 sept. 2008 Tribunalului Alba și în consecință:
Casează această decizie, precum și sentința penală nr. 83/16 aprilie 2008 Judecătoriei Câmpeni cu privire la încadrarea juridică a faptelor și la pedepsele aplicate și rejudecând:
Schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpatului din infracțiunea prev. de art. 108 al. 1 lit. a din Legea 46/2008 în infracțiunea prev. de art. 108 alin. 1 lit. c din legea nr. 46/2008 și din infracțiunea prev. de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008 în art. 110 alin. 1 lit. c din Legea 46/2008.
În baza art. 108 alin. 1 lit. c din legea 46/2008, cu aplic. art. 13. pen și art. 74 și 76. pen condamnă pe inculpat
- la 5 (cinci) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori.
În baza art. 110 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 13. pen și art. 74 și 76. pen. condamnă pe inculpat
- la 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt de arbori tăiați fără drept.
În baza art. 33 lit. b și 34 lit. b pen. dispune executarea pedepsei mai grele de 6 luni închisoare.
Menține dispozițiile sentinței penale cu privire la pedepsele accesorii, la suspendarea condiționată a executării, la latura civilă și la cheltuielile judiciare.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată astăzi 4 dec. 2008 în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red. LC
Tehnored. VV 2 ex/10.12.2008
,
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu, Leontin Coraș, Mircea Bădilă