Infractiuni silvice Spete. Decizia 753/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 753
Ședința publică de la 05 2008
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Membri Liana Balaci
- - - - judecător
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul împotriva deciziei penale nr.119 din 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător ales, lipsind partea civilă Ocolul Silvic S și partea vătămată.
Procedura completă.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului parchetului, încadrarea juridică nu este corectă deoarece există infracțiunea de participație improprie, solicitând în acest sens schimbarea încadrării juridice a faptelor.
Avocat pentru inculpat, solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat deoarece nu a exercitat calea de atac a apelului, admiterea recursului inculpatului întrucât, în mod greșit s-a stabilit că există concurs între cele două infracțiuni, în realitate fiind vorba de o singură infracțiune prev. de art. 98 din Legea nr. 26/1996, care conține infracțiunea prev. de art. 97 din aceeași lege; infracțiunea a rămas doar în faza tentativei în condițiile în care copacii doar au fost tăiați fără să fie puși în remorcă; în mod greșit tribunalul a combinat cele două legi, în mod corect trebuia aplicată doar Legea nr. 46/2008, fiind mai favorabilă, având o pedeapsă mai ușoară; prejudiciul calculat nu este corect fiind prea mare.
În concluzie, solicită achitarea inculpatului deoarece fapta este contravenție și nu infracțiune, valoarea prejudiciului nedepășind de cinci ori valoarea pe picior.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat, existând două infracțiuni distincte, infracțiunea de furt s-a consumat, o parte din arbori fiind puși în remorcă astfel încât a avut loc o deposedare, prejudiciul s-a calculat în mod corect și nu a fost contestat niciodată de inculpat care este pădurar și are cunoștințe în domeniu, pedeapsa este justă având în vedere că inculpatul avea obligația să păzească pădurea; pentru tăierea arborilor legea mai favorabilă este art. 97 din Legea nr. 26/1996, iar pentru furtul arborilor legea mai favorabilă este art. 110 din Legea nr. 46/2008, pedeapsa fiind mai mică.
În replică, avocat arată că prejudiciul poate fi invocat oricând dacă este prea mare iar inculpatul a criticat și încadrarea juridică care are legătură cu prejudiciul.
Inculpatul arată că îi pare rău de ce s-a întâmplat și își însușește concluziile apărătorului.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința penală nr. 51/ 21 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în baza art.25 rap. la art. 97 alin. 2 și 4 lit. a comb. cu art. 104 din legea 26/1996 cu aplic.art. 37 lit. b, art.74 lit. c, art. 76 lit. d și art.80 a fost condamnat inculpatul, la 6 luni închisoare.
În baza art. 25 rap. la art. 98 alin. 2 și 4 comb.cu art. 104 din Legea 26/1996 cu aplic.art. 37 lit. b, art. 74 lit. c, 76 lit. c, 76 lit. d și art.80 a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.
În baza art. 33-34 lit. b inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare în regim de detenție, conform art. 57
În baza art. 71 s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit.a -b
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 14, 346 s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Ocolul Silvic S, ca neîntemeiată.
În baza art. 191 alin. 1 a C.P.P. fost obligat inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunța această sentință, au fost avute în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina cu nr. 4875/P/2006 a fost trimis în judecată inculpatul pentru comiterea infracțiunilor având încadrarea juridică menționată mai sus.
Pe rolul Judecătoriei Slatinas -a format dosarul cu nr- în care s-a procedat la cercetarea judecătorească a faptelor penale prin ascultarea părților, a martorilor și prin administrarea probei cu înscrisuri în coroborare cu dosarul de urmărire penală.
Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reținut situația de fapt în sensul că în dimineața zilei de 29.10.2006 în jurul orelor 7,30 organele de poliție au surprins în pădurea de pa raza orașului, jud. mai multe persoane care tăiau și încărcau material lemnos într-o remorcă. De asemenea, s-a mai reținut că la distanță de 15-20. se afla inculpatul ce îndeplinea funcția de pădurar care era cu autoturismul său marca cu nr. de înmatriculare OT.02. S-a mai reținut că în data de 28.10.2006 inculpatul l-a rugat pe martorul ce se ocupa cu tăierea de lemne cu ajutorul unui motofierestrău să-l ajute să taie lemne, astfel că în data de 29.10.2006 au mers în pădurea unde inculpatul i-a arătat 3 arbori de esență tare din specia stejar cu diametrul la de 30 cm. 38 cm. și 42 cm. pe care în urma solicitării inculpatului acesta i-a tăiat cu utilajul menționat denumit drujbă, deși acești 3 arbori nu purtau marca Ocolului silvic și astfel nu îndeplineau condițiile legale pentru această operațiune. Înainte de începerea actelor materiale menționate, în pădure se arată că a venit și martorul, cumnatul inculpatului, care cu un mijloc de transport și anume tractor cu remorcă sosit împreună cu martorii, și. In continuare se menționează că în baza precizărilor inculpatului martorul ajutat de celelalte persoane a tăiat cei 3 arbori, i-a secționat în bucăți mai mici după care i-au încărcat în mijlocul de transport adus de martorul pentru ca acesta din urmă să beneficieze de materialul lemnos tăiat în aceste condiții. Se mai reține că cercetările efectuate în cauză au stabilit că arborii cu diametrul la de 30 cm. și 38 cm. au fost tăiați din pădurea aparținând părții civile, căreia au fost restituiți ulterior iar în legătură cu cel de a-l treilea având diametrul de 42 cm. s-a constatat că a fost tăiat din pădurea Direcției Silvice O - Ocolul Silvic S căreia i-a fost restituit prin predare către un reprezentant al său.
In baza notei de constatare cu nr. 4240/ 8.11.2006 emisă de acest ocol silvic, s-a stabilit că valoarea celor 3 arbori este de 1141,95 lei fără TVA.
Faptele inculpatului, care, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Sad eterminat alte persoane să taie fără drept și să sustragă material lemnos în valoare de 1141,95 lei se arată că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la tăiere fără drept și furt de material lemnos având încadrările juridice menționate mai sus în concurs real prev. de art. 33 lit. a și cu aplicarea legii în ce privește recidiva post executorie prev. de art. 37 alin. 1 lit. b Ca formă a vinovăției inculpatului s-a reținut intenția directă.
Ca probe cu caracter concludent în stabilirea situației de fapt de mai sus s-au avut în vedere cele care rezultă din declarațiile de parte vătămată, ale martorului care în mod constant a menționat că inculpatul l-a chemat în pădure și i-a solicitat să taie cei 3 arbori din specia stejar pentru a-i fi dați aceștia martorului și că la indicațiile inculpatului a tăiat arborii împreună cu persoanele cu care a venit martorul dar și cu cele din declarațiile martorilor, și, în coroborare cu cele ce rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunilor și din planșa cu fotografii judiciare ca și cu nota de calcul a Ocolului Silvic
Apărarea inculpatului în sensul că a găsit în pădure dimineața la ora 4,00 arborii tăiați și că în aceste condiții l-a chemat pe martorul spre a-i lăsa arborii în custodie întrucât acesta avea un bon de vânzare cumpărare s-a înlăturat întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză iar în ce privește procesul verbal de custodie ce s-a invocat de asemenea de inculpat, instanța l-a înlăturat ca probă cu caracter concludent întrucât un asemenea înscris nu are valoare probantă fiind întocmit de inculpat pentru a-și acoperi faptele atâta timp cât nu a fost predat la unitatea unde își desfășoară activitatea și aceasta cu atât mai mult cu cât față de cele menționate nu numai că a putut fi întocmit ulterior dar chiar s-a și realizat acest lucru în condițiile în care a fost depus în instanță la data de 10.09.2007.
De altfel s-a menționat că bonul de vânzare invocat are trecută drept dată pe aceea când martorul a cumpărat material lemnos și anume ziua de 27.10.2006 și reprezintă un document cu regim special care avea drept scop să se justifice la un eventual control provenința licită a materialului lemnos din data de 27.10.2006 și nicidecum pentru materialul lemnos tăiat fără drept și sustras în data de 20.10.2006. De asemenea, prima instanță a înlăturat ca neconcludente declarațiile martorilor, și de pe parcursul cercetării judecătorești întrucât sunt neconforme cu realitatea și cu probele cu caracter concludent ale cauzei întrucât s-a constatat că urmăresc crearea unei situații favorabile fără corespondent în realitate pentru inculpat. În ce privește aprecierea probelor, s-a făcut trimitere și s-au reprodus prevederile art. 63 C.P.P.
În aceste condiții prima instanță a rezolvat acțiunea penală prin condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului s-au avut în vedere nu numai starea de recidivă menționată anterior ci și celelalte criterii prev. de art. 72 incluzând circumstanța atenuantă judecătorească prev. de art. 74 alin. 1 lit. c având la bază conduita procesuală cooperantă a inculpatului care s-a prezentat în mod constant în fața organelor judiciare. De aceea, în baza prevederilor art. 80 prin raportare la prevederile art. 76 alin. 1 lit. b s-a aplicat o pedeapsă de câte 6 luni închisoare pentru fiecare din infracțiuni.
Sub aspectul laturii civile a procesului s-a rezolvat acțiunea civilă promovată la inițiativa Direcției Silvice O prin constatarea că nu sunt dovedite condițiile răspunderii delictuale prev. de art. 998, 999.civ. întrucât din probele dosarului rezultă că materialul lemnos a fost restituit acestei părți civile și de aceea a fost respinsă acțiunea acestei părți civile, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul pentru motivele expuse în încheierea din 28 mai 2008.
Prin decizia penală nr. 119 de la 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, s-a admis apelul declarat de inculpatul și s-a desființat în parte sentința sub aspect penal în sensul că:
În baza art.25 rap.la Cod Penal art.108 alin.1 lit.c și alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008 rap.la art.97 alin.2 și 4 lit.a cu aplicarea art.104 din Legea nr.26/1996 cu aplicarea art.13 Cod Penal, art.37 alin.1 lit.b și Cod Penal art.74 alin.1 lit.c rap.la art.76 alin.1 lit.d și art.80 alin.1 și 2.Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.
În baza art.25 rap.la Cod Penal art.110 alin.1 lit.c și alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008 raportată la art.98 alin.2 și 4 cu aplicarea art.104 din Legea nr.26/1996 și art.13 Cod Penal, art.74 alin.1 lit.c rap.la art.76 alin.1 lit.d și art.80 alin.1 și 2.Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit.b rap.la art.34 alin.1 lit.b Cod Penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare.
S-a înlăturat pedeapsa accesorie de interzicere în baza art.71 alin.1 - 3.Cod Penal a dreptului de a alege prevăzut de art.64 alin.1 lit.a teza I
Cod PenalS-a menținut restul dispozițiilor sentinței.
In acest sens s-a reținut că sentința apelată este temeinică și legală în ce privește constarea situației de fapt pe bază de probe utile pertinente și concludente ce atestă consumarea infracțiunilor având încadrarea juridică de mai sus și calitatea de infractor a inculpatului în cadrul raporturilor de drept penal stabilite în cauză.
S-a mai arătat că în mod temeinic prima instanță a constatat că au caracter concludent probele rezultând din declarațiile de parte vătămată în coroborare cu declarațiile martorului care prezintă probe directe menționate mai sus cât și cu declarațiile martorilor și cu acelea ce rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunilor, cu planșa fotografică cât și cu nota de calcul a Ocolului Silvic In mod concludent prima instanță a înlăturat apărările formulate de inculpat menționate mai sus pe baza probelor la care s-a făcut referire de această instanță.
Pedepsele pronunțate pentru fiecare din infracțiuni au fost temeinic individualizate în raport de criteriile prev. de art. 72 atât cu caracter real cât și personal, în condiții de concurs al recidivei prev. de art. 37 alin. 1lit. b cu circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. c
Un prim motiv ce determină admiterea apelului de față a fost acela referitor la încadrarea juridică a infracțiunilor în condițiile în care a intrat în vigoare ulterior pronunțării Legea nr. 46/2008 în reglementările căreia se regăsesc faptele penale de mai sus. În vederea aplicării acestor dispoziții legale în vigoare s-a procedat la schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 pentru C.P.P. ca alături de încadrarea juridică a faptelor dată inițial prin sentință să se regăsească și aceea prevăzută de Legea nr. 46/2008. În acest sens, în privința faptei de tăiere fără drept de material lemnos, s-a dispus ca alături de încadrarea juridică anterioară să se aplice și prevederile art. 25 rap. la ar. 108 alin. 1lit. c și alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 cu reținerea legii penale mai favorabile prev. de art. 13
Această din urmă lege, este în cazul infracțiunii de tăiere fără drept de material lemnos, legea penală de la data comiterii faptei penale întrucât regimul sancționatoriu al acesteia este favorabil inculpatului prevăzând pedeapsa cu închisoarea de la 1 an la 8 ani, față de cel actual care prevede pedeapsa închisorii de la 2 ani la 9 ani. În mod similar s-a făcut pe calea schimbării de încadrare juridică aplicația în ce privește fapta de furt de material lemnos a prevederilor art. 25 rap. la art. 110 alin. 1 lit. c și alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 alături de încadrarea juridică anterioară dată de prima instanță cu aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 13
Legea mai favorabilă este în acest caz legea nr. 46/2008 întrucât limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 2 ani la 9 ani pe când regimul sancționatoriu anterior prevedea închisoarea de la 3 ani la 10 ani. De aceea în ședință în data de 28 mai 2008 s-a dispus schimbarea de încadrare juridică în acest sens a faptelor.
In baza art. 6 pct. 3 lit. a din Convenția ce garantează dreptul inculpatului de a fi informat în termen util asupra cauzei și naturii acuzației în coroborare cu prevederile art. 6 alin. 3 din C.P.P. această schimbare de încadrare juridică a fost comunicată în ședință inculpatului asistat de avocat.
S-a considerat că simplul fapt al punerii în discuție în baza obligațiilor prev. de art. 334 a C.P.P. schimbării de încadrare juridică a faptelor, nu satisface cerințele legale de mai sus în ce privește obligația de informare a inculpatului și că doar pe calea respectării acestor obligații legale se poate garant dreptul la apărare al inculpatului și drepturile procesuale ale celorlalți participanți la procesul penal.
In acest context, s-a constatat că este lipsit de temei argumentul că prin comunicarea schimbării de încadrare juridică a faptelor, instanța s-ar antepronunța asupra fondului căii de atac pentru argumentele de mai sus ținând de îndeplinirea obligațiilor legale menționate.
Numai prin crearea unei certitudini cu privire la încadrarea juridică a faptelor se poate considera că s-au respectat drepturile și obligațiile de mai sus și nu doar prin simpla punere în discuție a acestei operațiuni. Pentru ambele infracțiuni se reține în continuare incidența recidivei post executorii dată de antecedentele penale ale inculpatului ( pedeapsa de 3 ani închisoare pentru art. 20 rap. la art. 174.-175 pronunțată prin sentința penală nr. 55/1999 a Tribunalului O l din executarea căreia a fost liberat la data de 5.06.2000 cu un rest de 1 an și 5 zile închisoare pentru care nu s-a împlinit termenul reabilitării judecătorești) și incidența circumstanței atenuante menționată de prima instanță aceasta din urmă decurgând din obligațiile impuse de efectul neagravării situației în propria cale de atac a inculpatului.
Față de cele arătate anterior, sentința a fost reformată în parte în sensul ca în raport de noile încadrări juridice ale faptelor ce constituie infracțiuni inculpatul să fie condamnat la pedeapsa închisorii cu un nivel egal pentru fiecare din infracțiuni cu cel stabilit de prima instanță.
S-a constatat că în speță, actele materiale săvârșite privind tăierea de material lemnos se realizează elementul material al ambelor infracțiuni, motiv pentru care se va reține în cauză pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului ideal prev. de art. 33 lit. b pe această bază, se va proceda la contopirea pedepselor în baza art. 34 alin. 1 lit. b
Un al doilea motiv de reformare a sentinței s-a referit la aplicarea pedepsei accesorii de interzicerea dreptului de a alege prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza I În baza art. 71 alin. 1 - 3 această pedeapsă accesorie va fi înlăturată întrucât nu există legătură de la cauză la efect între infracțiunile de față și drepturile electorale ale inculpatului. În acest sens s-a reținut incidența în cauză ca izvor de drept a jurisprudenței Curții din cauza Hirst contra UC prin hotărârea din 30 martie 2004.
Cu privire la celelalte motive de apel, s-a constatat a fi nefondate. Astfel, susținerea că în cauză nu poate opera pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului prevăzut de art. 33 lit. b este lipsită de temei întrucât atâta timp cât legiuitorul a înțeles să incrimineze în mod distinct cele două fapte penale, rezultă că intenția sa a fost manifestată în mod explicit în acest sens din rațiuni de politică judiciară corelată evident cu cea de politică economică și de mediu. În ce privește apărarea referitoare la susținerea că infracțiunea de furt de material lemnos este în forma tentativei prevăzută de art. 20 alin. 1 și nu în formă consumată, se constată că este de asemenea nefondată.
Argumentul a fost acela că din probele dosarului rezultă că efectiv a avut loc deposedarea părților vătămate și imposedarea inculpatului pe baza constărilor că materialul lemnos nu numai că a fost tăiat, secționat ci și încărcat în mijlocul de transport.
În opinia tribunalului, au caracter concludent cu privire la această constatare elementele de fapt cu valoare de probe care rezultă din procesul verbal din 29.10.2006 al organelor de poliție ale orașului care constată nu numai că era în curs operațiunea de secționare a arborilor tăiați ci și aceea de încărcare de către martorii prezenți într-o remorcă a arborilor deja tăiați în segmente dintre care o parte se aflau deja în mijlocul de transport, probă ce se coroborează cu acelea din procesul verbal al organului de poliție din 30.10.2006 cu constatările din examinarea planșei fotografice dar și cu probele ce rezultă din declarația martorului în corelație cu restul probelor menționate de prima instanță. Pe de altă parte, susținerea că în speță se pune problema unei singure infracțiuni în forma tentativei de furt de material lemnos este nefondată pe baza argumentelor menționate anterior referitoare la existența de probe ce dovedesc consumarea infracțiunilor ce sunt incriminate ca fapte penale în mod distinct de către legiuitor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul
În motivare, parchetul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în art. 31 cod penal rap. la art. 97 alin.1,2 și 4 lit. a combinat cu art. 104 din Legea nr. 26/1996 - pentru tăierea ilegală de arbori și art. 31 rap. la art. 110 alin.1 lit.c și alin.2 lit. a combinat cu art. 115 din legea nr. 46/2008, pentru furturi de arbori.
Inculpatul a criticat hotărârile sub următoarele aspecte:
- în mod greșit s-a stabilit că există concurs între cele două infracțiuni, în realitate fiind vorba de o singură infracțiune prev. de art. 98 din Legea nr. 26/1996, care conține infracțiunea prev. de art. 97 din aceeași lege;
- infracțiunea a rămas doar în faza tentativei în condițiile în care copacii doar au fost tăiați fără să fie puși în remorcă;
- în mod greșit tribunalul a combinat cele două legi, în mod corect trebuia aplicată doar Legea nr. 46/2008, fiind mai favorabilă, având o pedeapsă mai ușoară;
- prejudiciul calculat nu este corect fiind prea mare.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază ca fiind fondate numai sub aspectul modului în care s-a calculat prejudiciul și încadrării juridice a faptelor.
Din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă cu certitudine că în ziua de 29 octombrie 2006, inculpatul - pădurar în cadrul Ocolului Silvic S i-a zis martorului să-l ajute să taie trei arbori nemarcați, lucru pe care martorul l-a și făcut, iar în timpul secționării ultimului, moment în care numiții, și încărcau bucățile în remorcă, la fața locului au venit organele de poliție.
Doi arbori cu diametrele la cioate 38 respectiv 30 cm, au fost tăiați din parcela de pădure proprietatea numitului -, iar cel de-al treilea, cu diametrul la de 42 cm, a fost tăiat din pădurea Ocolului Silvic
Critica parchetului în sensul că sunt incidente dispoz. prev. de art. 31 cod penal și nu cele prev. de art. 25 cod penal, este nefondată în condițiile în care, prin rechizitoriu s-a dispus în baza art. 11 pct. 1 lit. rap. la art. 10 lit.1cod pr.penală, art. 181și art. 91 cod penal, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru faptele prev. de art. 97 alin.2 și 4 lit. a și art. 98 alin.2 și 4 din Legea nr. 26/1996.
În aceste condiții nu se poate spune că numitul a săvârșit, din culpă sau fără vinovăție, faptele respective, așa cum prevăd dispoz. art. 31 cod penal.
Criticile inculpatului în sensul că există doar o singură infracțiune, cea de furt prev. de art. 98 din Legea nr. 26/1996, care a rămas în faza tentativei, sunt nefondate, în condițiile în care voința legiuitorului a fost de a pedepsi atât tăierea ilegală de arbori, cât și însușirea acestora, stabilind două infracțiuni distincte, prev. de art. 97 respectiv art. 98 din Legea nr. 26/1996.
Totodată, infracțiunea de furt s-a consumat în condițiile în care, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, și, procesul verbal din 30 octombrie 2006, planșele fotografice, în momentul sosirii organelor de poliție o parte din lemne erau încărcate în remorcă.
În schimb, criticile formulate cu privire la modul de calcul al prejudiciului și la încadrarea juridică a faptelor sunt întemeiate.
Astfel, prejudiciul a fost calculat la valoarea de 2297,7 lei, care depășește de 33,30 ori valoarea unui metru cub de 69 lei, conform OM 416 din 13 iunie 2006, așa cum rezultă din adresa nr. 4240 din 8 2006 Ocolului Silvic S (fila 17 dosar up).
Potrivit acestei adrese, calculul prejudiciului a avut loc conform Legii nr. 81/1993, în sensul că valoarea medie a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, a fost înmulțită cu factorul "k" prevăzut în anexa 1.
Astfel, factorul "k" prevăzut în anexa 1 pentru cei trei arbori tăiați, a fost 4,50 pentru le cu diametru cuprins între 28, 1 - 32; 12,25 pentru le cu diametrul între 36,1 - 40 și 16,55 pentru le cu diametru cuprins între 40,1 - 44.
În acest mod s-a ajuns la un prejudiciu de 2297,7 RON.
Legea nr. 81/1993 a fost abrogară prin OUG nr. 85 din 15 2006, care a modificat factorul "k" în sensul că l-a micșorat.
Astfel, la anexa 1 pentru cei trei arbori tăiați, a fost 1,015 pentru le cu diametru cuprins între 28, 1 - 32; 3,237 pentru le cu diametrul între 36,1 - 40 și 4,322 pentru le cu diametru cuprins între 40,1 - 44.
. acest factor cu valoarea medie a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, de 69 lei conform OM 416 din 13 iunie 2006, se ajunge la un prejudiciu de 591,606 RON, de 8,574 ori valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
În aceste condiții, încadrarea juridică a faptelor corectă este cea prev. de art. 25 cod penal rap. la art. 108 alin.1 lit. a, alin.2 lit. a combinat cu art. 115 din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 13 cod penal pentru tăierea ilegală de arbori și cea prev. de art. 25 cod penal rap. la art. 110 alin.1 lit. a, alin.2 lit. a combinat cu art. 115 din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 13 cod penal, pentru furtul de arbori, aceste texte prevăzând pedepse mai ușoare.
În condițiile în care și recursul parchetului a fost declarat în favoarea inculpatului, ținând cont de principiul non reformatio in pejus prev. de art. 372 cod pr.penală, se vor reține circumstanțele atenuante avute în vedere și de instanțele anterioare.
În consecință, ținând cont de dispoz. art. 38515pct. 2 lit. d cod pr.penală, vor fi admise recursurile, se vor casa sentința penală și decizia penală sub aspectul laturii penale.
În baza art.334 C.P.P. se va schimba încadrarea juridică a faptelor după cum urmează:
- din infr.prev.de art.25 rap.la Cod Penal art.97 alin.2 și 4 lit.a combinat cu art.104 din 26/96 în infr. prev. de art.25 rap.la Cod Penal art.108 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a, combinat cu art.115 din 46/2008 cu aplic.art.13
Cod Penal- din infr.prev.de art.25 rap.la Cod Penal art.98 alin.2 și 4 combinat cu art.104 din 26/1996 în infr.prev.de art.25 Cod Penal, rap.la art.110 alin.1 lit.a, din alin.2 lit.a combinat cu art.115 din 46/2008 cu aplic.13 În Cod Penal baza art.25 rap.la Cod Penal art.108 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a combinat cu art.115 din 46/2008 cu aplic.art.13 Cod Penal,art.37 alin.1, lit.b Cod Penal, art.74 lit.c, art.76 lit.e Cod Penal, art.80 alin.1,2
Cod PenalSe va condamna inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art.25 rap.la Cod Penal art.110 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a combinat cu art.115 din 46/2008, cu aplic.art.13 Cod Penal, art.37 alin.1 lit.b Cod Penal,art.74 lit.c, art.76 lit.e Cod Penal, art.80 alin.1,2 va Cod Penal fi condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a 34 lit.b Cod Penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare și se vor menține restul dispozițiilor hotărârilor.
Văzând și dispoz. art. 193 alin.3 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 119 de la 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Casează sentința penală nr. 51 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Slatina și decizia penală nr.119 de la 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, sub aspectul laturii penale.
În baza art.334
C.P.P.Schimbă încadrarea juridică a faptelor după cum urmează
- din infr.prev.de art.25 rap.la Cod Penal art.97 alin.2 și 4 lit.a combinat cu art.104 din 26/96 în infr. prev. de art.25 rap.la Cod Penal art.108 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a, combinat cu art.115 din 46/2008 cu aplic.art.13
Cod Penal- din infr.prev.de art.25 rap.la Cod Penal art.98 alin.2 și 4 combinat cu art.104 din 26/1996 în infr.prev.de art.25 Cod Penal, rap.la art.110 alin.1 lit.a, din alin.2 lit.a combinat cu art.115 din 46/2008 cu aplic.13 În Cod Penal baza art.25 rap.la Cod Penal art.108 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a combinat cu art.115 din 46/2008 cu aplic.art.13 Cod Penal,art.37 alin.1, lit.b Cod Penal, art.74 lit.c, art.76 lit.e Cod Penal, art.80 alin.1,2
Cod PenalCondamnă pe inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art.25 rap.la Cod Penal art.110 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a combinat cu art.115 din 46/2008, cu aplic.art.13 Cod Penal, art.37 alin.1 lit.b Cod Penal,art.74 lit.c, art.76 lit.e Cod Penal, art.80 alin.1,2
Cod PenalCondamnă pe același inc. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a 34 lit.b
Cod PenalInculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu pentru inculpat se vor din contul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 5 2008.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
aGh.
IB/ 13.11.2008.
5 2008,
Emis extras penal.
S va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 250 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Membri Liana Balaci