Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 1258/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 2142/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1258
Ședința publică din data de 11 septembrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Damian Dolache
JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Iordache
GREFIER: - -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat de procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Încheierii de ședință din data de 3 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția i-a penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul inculpat, în stare de arest și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu cu delegația depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, casare a încheierii atacate și - pe fond - de menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului. În susținerea orală a recursului, critică hotărârea atacată ca nelegală și netemeinică. Subliniază faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale comise cu violență, tâlhărie și tentativă la infracțiunea de tâlhărie și că din natura și modalitatea de săvârșire a acestor infracțiuni rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Apărătorul din oficiu desemnat solicită respingerea recursului - ca nefondat - și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Judecătorul fondului corect a apreciat asupra faptului că inculpatul este fără antecedente penale, a avut o conduită sinceră de recunoaștere și regret a faptelor, că termenul rezonabil s-a epuizat și că are trei copii minori în întreținere.
Intimatul - inculpat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ca nefondat, subliniind faptul că se află în arest preventiv din anul 2006.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din ședința publică din 3 septembrie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală (dosar nr-), s-a constatat legalitatea arestării preventive a inculpatului, dispunându-se în baza art. 139 alin. 1 și 35Cod procedură penală raportat la art. 145 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea B și județul
În baza aceleiași încheieri, au fost stabilite inculpatului obligațiile conform art.145 alin. 11Cod procedură penală; s-a atras atenția asupra consecințelor încălcării cu rea credință a măsurii obligațiilor ce îi revin și s-a dispus punerea sa în libertate dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul, procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a apelantului inculpat, a reținut că, prin sentința penală nr.146 pronunțată de Judecătoria Buftea la data de 30.04.2009, inculpatul, a fost condamnat în baza art.211 al.2 lit. b și al.21 lit. a Cod,penal la pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
S-a făcut aplicarea dispozițiilorart.71-64 alin.1 lit. a și b Cod penal, și s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În conformitate cu dispozițiile art.3002Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța are obligația să verifice în tot cursul judecății (deci inclusiv în cursul soluționării apelului) dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160 Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă cu respectarea art.143, art. 1491și art. 151 Cod procedură penală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. b și f Cod procedură penală, dat fiind faptul că în cauză existau probe și indicii temeinice din care rezulta presupunerea rezonabilă că acest inculpat a comis infracțiunea pentru care era cercetat, infracțiunea a fost flagrantă, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar din probele administrate în cauză rezulta că lăsarea în libertate a inculpatului prezenta pericol pentru ordinea publică.
În prezent, însă, după administrarea de către instanță a întregului probatoriu și, mai ales, după trecerea unui interval de timp de mai bine de 3 ani de arest preventiv, Tribunalul a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat.
În acest sens, Tribunalul a avut în vedere că deși inițial natura și gravitatea faptelor imputate inculpatului au justificat concluzia existenței unei stări de pericol pentru ordinea publică și implicit au justificat luarea măsurii arestării preventive, în prezent după mai bine de 3 ani de zile de arest preventiv, aceste împrejurări nu mai pot constitui prin ele însele temeiul privării de libertate, având în vedere faptul că nu există date că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, în condițiile în care au fost audiate părțile vătămate și martorii din acte, precum și circumstanțele personale favorabile ale acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale, buna conduită în societate anterior săvârșirii faptei pentru care este cercetat, precum și stadiul procesual al cauzei.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile prevăzute de art.139 alin.1 Cod procedură penală și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, precum și pentru împiedicarea inculpatului de la o eventuală sustragere de la judecarea în continuare a cauzei, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de ă nu părăsi localitatea B și județul I, fără încuviințarea instanței de judecată, pe parcursul procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând casarea acesteia în temeiul prevăzut de art.38515 pct.2, lit.d Cod procedură penală și, pe fondul pricinii, menținerea stării de arest preventiv privind pe inculpat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că inculpatul a comis fapte cu violență, fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și tentativă la tâlhărie, acte prevăzute și pedepsie de art.211 alin.2 lit.b, alin.21 lit.a și c Cp. (fapta din 13/14 iunie 2006), art.211 alin.2 lit.b alin.21 lit.a Cp. (fapta din 18/19 iunie 2006) și art.20 rap. la art. 211 alin.2 lit.b alin.21 lit.a și c Cp. (fapta din 21/22 iunie 2006).
Din actele și lucrările dosarului a rezultat gravitatea actelor de violență exercitate de inculpat cu ocazia săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat circa 12 zile de îngrijiri medicale, fiind imobilizat, legat de mâini și de picioare și închis în microbuzul în care se afla pentru a asigura atât inculpatului cât și celorlalți scăparea (același mod de operare regăsindu-se de altfel în toate celelalte fapte reținute în sarcina sa), precum și atitudinea vădit nesinceră a inculpatului care a încercat în permanență să inducă instanța în eroare, precum și faptul că, la săvârșirea unei infracțiuni au fost întrebuințate acte de violență fizică și psihică asupra vecinilor părții vătămate, aspecte ce denotă un pericol social vădit pentru ordinea publică.
S-a precizat că, de altfel, durata măsurii aretării preventive trebuie interpretată de la caz la caz, avându-se în vedere toate particularitățile dosarului respectiv, astfel încât să se poată preciza cu exactitate dacă termenul rezonabil a fost sau nu depășit. În cazul de față, Parchetul apreciază că durata măsurii arestării preventive nu a fost excesivă în raport cu cursul procesului penal, întrucât sentința inițială a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare la instanța competentă, ca urmare a modificării legislației în ceea ce privește competența materiei, dosarul urmând un nou ciclu procesual, de altfel în cauză fiind exercitate căi de atac atât de către parchet cât și de inculpat.
S-a precizat, totodată, că odată cu analiza menționată anterior trebuie să se aibă în vedere și ciclu procesual în care se află dosarul și posibilitatea inculpatului de a influența părți vătămate și martori în condițiile în care probatoriul poate fi readministrat în tot cursul procesului, chiar și în calea de atac a apelului, cu atât mai mult cu cât apelul are efect devolutiv.
Chiar dacă a trecut o perioadă de timp destul de lungă de la data arestării preventive a inculpatului, apreciază Parchetul că, în condițiile în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de tâlhărie aflate în cursul real, nu se poate aprecia că temeiurile inițiale s-au schimbat, iar punerea în libertate a inculpatului nu ar mai avea un impact negativ asupra societății.
Pentru considerentele expuse, în baza art.3856 pct.3 Cod procedură penală, Parchetul a solicitat ca dosarul să fie examinat sub toate aspectele, fiind în speță, vorba de o hotărâre care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, așa încât, instanța de control nu este limitată la motivele de recurs prevăzute de art.3859 Cod procedură penală.
Examinând recursul declarat de procuror împotriva încheierii Tribunalului București - Secția I-a Penală, în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art.3851Cod procedură penală, cu referire la art.141 și art.160 Cod procedură penală, Curtea constată recursul procurorului ca fiind fondat, în virtutea următoarelor considerente:
Instanța de apel a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea B și județul I, având în vedere că după trecerea unui interval de timp, de mai bine de 3 ani de arest preventiv, temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, iar în cauză nu există date că inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului și nici elemente că acesta s-ar putea sustrage de la judecarea în continuare a cauzei.
În vederea unei bune desfășurări a procesului penal, dar și pentru împiedicarea inculpatului de la o eventuală sustragere de la judecată, Tribunalul a considerat oportună înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea B, dar și județul
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că în cursul desfășurării procesului penal, inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și, numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav, acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier Franței, hot. din 26 iunie 1991).
În speță, inculpatul a fost arestat la data de 21 iulie 2006, dată de la care această măsură a fost prelungită și respectiv menținută până în prezent, inculpatul fiind condamnat prin sentința penală nr.146 din 30 aprilie 2009 Judecătoriei Buftea, la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.
Instanța de apel a considerat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.139 alin.1 Cod procedură penală, în contextul în care probatoriul a fost administrat, iar de la arestarea inculpatului a trecut un interval de peste 3 ani.
Prin urmare, Curtea trebuie să aprecieze asupra duratei rezonabile a arestării preventive, pornind de la constatarea că prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 10 ani închisoare într-un ciclu procesual, pedeapsă care, desigur, nu este definitivă, s-au conturat cu mai multă evidență motivele plauzibile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunile ce au făcut și fac obiectul judecății.
Așadar, condiția sine qua non a persistenței motivelor plauzibile de a bănui - în mod legitim - că persoana privată de libertate ar fi comis faptele reținute în sarcina sa este îndeplinită și ea stă, printre altele, la baza regularității menținerii în detenție.
O bănuială puternică în acest sens poate justifica - inițial - detenția, iar după scurgerea unei anumite perioade de timp, acest criteriu devine insuficient, fiind necesar ca instanța să aducă alte motive ce să justifice continuarea privării de libertate.
În cauza de față, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea unor infracțiuni ce prezintă un grad extrem de ridicat de pericol social, la comiterea cărora a întrebuințat acte de violență fizică și psihică.
Aflându-ne în ipoteza în care inculpatul a fost condamnat nedefinitiv, examinarea caracterului rezonabil al duratei arestării preventive se face din perspectiva art.6 din CEDO, privind dreptul la un proces echitabil.
După pronunțarea unei hotărâri, privarea de libertate este autorizată de existența condamnării chiar nedefinitive, pronunțată de o instanță competentă, ce presupune atât o constatare a vinovăției, consecutivă stabilirii, conform legii, a comiterii unei infracțiuni, cât și aplicarea unei pedepse.
În consecință, având în vedere doctrina juridică în materie, dar mai ales aspectele de ordin jurisprudențial, Curtea va analiza noțiunea de rezonabilitate atât prin prisma exigențelor art.6 din CEDO, dar și în lumina dispozițiilor art.5 paragraf 3 din Convenție, știut fiind că termenul rezonabil, prevăzut în art.5 se calculează de la data reținerii sau arestării preventive și se sfârșește la data pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă.
O asemenea evaluare este imperios necesară întrucât, deși la o primă vedere, durata arestării preventive a inculpatului ar putea fi criticată, nu poate fi ignorat faptul că ea acoperă atât faza de urmărire penală, cât și multe faze procesuale ale judecății, fiind justificată de particularitățile de reglementare ale procedurii penale române.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală - a se observa decizia nr.1730/2009.
Totodată, instanțele ce dispun în materia măsurii preventive a arestării sunt obligate să ia în calcul posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
De altfel, în speță, Tribunalul Bucureștia procedat la o asemenea analiză, apreciind că se impune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv județul.
Referitor la măsura obligării de a nu părăsi județul I, Curtea constată că această interdicție nu prezintă fundament legal, atâta vreme cât legiuitorul a înțeles să instituie prin dispozițiile art.145 și art.1451Cod procedură penală, măsura obligării de a nu părăsi localitatea și respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara, iar conținutul acestor măsuri a fost definit în mod indubitabil.
Dincolo de acest aspect, Curtea consideră că menținerea arestării inculpatului este justificată și în prezent, ea păstrându-și caracterul legitim în continuare, fără a rupe echilibrul între dreptul la libertate individuală și la prezumția de nevinovăție, pe de o parte, și scopul legii urmărit - asigurarea ordinii publice, pe de altă parte.
Se constată că, deși perioada de detenție a depășit 3 ani, condiția reglementată în art.148 alin.1 lit.f, teza a II-a Cod procedură penală subzistă, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând în continuare pericol concret pentru ordinea publică, iar din această perspectivă, condamnarea prin hotărâre - chiar nedefinitivă - a inculpatului la o pedeapsă de 10 ani închisoare este tot expresia aprecierii asupra unui ridicat grad al pericolului social al faptei reținute în sarcina inculpatului, pericol ce nu poate fi înlăturat în evaluarea asupra pericolului concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar crea și dezvolta pentru ordinea publică.
Termenul rezonabil al duratei arestării se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după criterii precum: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.
Dreptul oferă o serie de garanții procesuale în materia luării, revocării, înlocuirii, încetării măsurii arestării preventive, chiar dacă legiuitorul nu a reglementat expres sancțiunea ce decurge din încălcarea duratei rezonabile a arestării preventive.
În speța de față, Curtea apreciază că durata arestării preventive nu a devenit excesivă în raport cu cursul procesului penal, sentința inițială fiind casată și cauza trimisă spre rejudecare la instanța competentă, ca urmare a modificării legislației în materia normelor de competență.
În plus, actualul ciclu procesual, acela al judecării în apel, cale de atac devolutivă, creează posibilitatea inculpatului de a influența probatoriul ce ar putea fi readministrat.
Tribunalul București nu a procedat la un examen riguros asupra măsurii arestării preventive dispusă în cauză față de inculpatul, sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, neținând cont de stadiul procesual în care cauza se află. Trecerea unei perioade de timp mai îndelungate în care inculpatul s-a aflat în stare de arest nu poate constitui - în mod singular - temei suficient pentru constatarea depășirii caracterului rezonabil al detenției, ci instanța ar fi trebuit să examineze rezonabilitatea detenției pornind de la pericolul concret pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică, precum și de la minimul special al pedepsei pentru care acesta a fost deja condamnat (nedefinitiv), și, nu în cele din urmă, de la aspectul extrem de important potrivit căruia pericolul concret pentru ordinea publică, deși nu se confundă cu pericolul social al infracțiunii, nu înseamnă că aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută prin abstracție de la gravitatea faptei.
În virtutea considerentelor ce preced, în temeiul art.38515pct.2, lit.d Cod procedură penală, va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din data de 3 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul penal nr-; va casa, în parte, încheierea recurată și, în fond, rejudecând, în temeiul art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160b alin. 3 Cod procedură penală, va menține arestarea preventivă a inculpatului.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În majoritate:
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din data de 3 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul penal nr-.
Casează, în parte, încheierea recurată și, în fond, rejudecând:
În temeiul art. 300 indice 2 Cod procedură penală raportat la art. 160b alin. 3 Cod procedură penală, menține arestarea preventivă a inculpatului.
Măsura dispusă va fi adusă la cunoștință inculpatului prin Administrația locului de deținere.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact./23.09.2009
Ex.2
Red. --
-
OPINIE SEPARATĂ
a JUDECĂTORULUI - -
Am opinat în sensul respingerii recursului parchetului și implicit a menținerii soluției instanței de fond prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, pornind de la dispozițiile legale incidente în materie, respectiv art.139 alin.1 proc. pen. ("măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii") și art.5 par.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ("orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere").
În speță inculpatul a fost reținut și arestat preventiv la data de 21.07.2006, măsura arestării preventive fiind apoi prelungită succesiv în cursul urmăririi penale și menținută apoi în tot cursul judecății. Prin sentința penală nr.146/30.04.2009 pronunțată de Judecătoria Buftea, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni prevăzute de art.211 alin.2 lit.b și alin.21lit.a Cod penal la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare. Această hotărâre a fost pronunțată cu ocazia rejudecării în fond a cauzei după casare, hotărârea instanței de fond din primul ciclu procesual fiind desființată pe motiv de necompetență de către instanța de control judiciar.
La primul termen de judecată în apel (cale de atac devolutivă), intervenit la 3 ani și 2 luni de la momentul dispunerii detenției provizorii în cauză, în mod just s-a constatat schimbarea temeiurilor inițiale ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, trecerea unui interval de timp foarte mare de la acel moment ducând în mod inevitabil la diminuarea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul, odată pus în libertate, cu toate că infracțiunile de care este acuzat prezintă o gravitate ridicată, însă numai aceasta nu pot legitima o lungă perioadă de detenție preventivă. Chiar dacă între timp a survenit o condamnare în primă instanță, într-un cuantum ridicat, ceea ce ar putea constitui un temei nou care să justifice menținerea acestei detenții, apreciez că durata rezonabilă a detenției provizorii trebuie raportată la complexitatea cauzei și comportamentului inculpatului pe durata procedurii. În acest sens, apreciez că o cauză cu un singur inculpat și trei fapte de aceeași natură aflate în concurs real, în condițiile în care inculpatul a avut o poziție de recunoaștere în parte a faptelor, nu prezintă un grad de complexitate ridicat, iar durata excesivă a procedurii nu este imputabilă în nici un fel inculpatului, ci autorităților care au reglementat schimbarea competenței instanțelor în cazul soluționării infracțiunii de tâlhărie, fără a prevedea și norme tranzitorii care să vină în sprijinul celerității soluționării cauzelor.
Consider că o durată a arestului preventiv de 3 ani și 2 luni excede unei durate rezonabile a detenției provizorii, întârzierea în derularea procedurii fiind independentă de conduita inculpatului și ține de împrejurarea că autoritățile nu a acționat cu diligența cerută pentru finalizarea corectă a procesului.
În aceste condiții, continuarea detenției nu ar servi decât la anticiparea unei pedepse privative de libertate, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească a apelului se află în faza de debut și este previzibil că până la încheierea acesteia va mai trece o perioadă îndelungată.
În motivele de recurs invocate de parchet nu s-a justificat menținerea detenției prin pericolul fugii inculpatului și nici nu s-a demonstrat că eliberarea sa ar tulbura, în mod real, ordinea publică, ci se invocă doar gravitatea faptelor și posibilitatea de influențare a martorilor și a părților vătămate. Apreciez că această posibilitate este doar ipotetică, în condițiile în care inculpatul a recunoscut două dintre cele trei acuzații, iar pe de altă parte probatoriul administrat până acum în cele două faze procesuale a relevat poziții constante și concordante în depozițiile celor audiați.
O durată a arestului preventiv mai mari de 3 ani și 2 luni (la momentul examinării prezentului recurs), în condițiile în care în mod previzibil procesul penal se va întinde pe o perioadă îndelungată, excede noțiunii de durată rezonabilă a detenției provizorii și constituie o schimbare a temeiurilor inițiale ce au determinat luarea măsurii arestării preventive și înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (adăugarea instanței de fond în sensul extinderii ariei localității B și la județul I excede dispozițiilor legale în materie), măsură ce corespunde exigenței de a asigura participarea inculpatului la desfășurarea procedurii și care nu poate impieta buna administrare a procesului.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Damian DolacheJudecători:Damian Dolache, Corina Ciobanu, Magdalena Iordache
