Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 134/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 139 Cod procedură penală -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA Nr. 134
Ședința publică din 03 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 2: Samoilă Viorica
JUDECĂTOR 3: Andrieș
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de DIICOT - Biroul Teritorial Botoșani, împotriva încheierii de ședință din 02 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpații și în stare de arest asistați de avocat oficiu
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri în dovedirea circumstanțelor personale ale inculpatului.
Instanța aduce la cunoștința inculpatului faptul că s-a încercat a se lua legătura telefonic cu apărătorul său ales, care însă nu a putut fi contactat, având telefonul închis.
Inculpatul a precizat că este de acord cu soluționarea cauzei la acest termen și în prezența apărătorului din oficiu.
Întrebații fiind dacă doresc să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs, inculpații arată că își mențin declarațiile date anterior.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Procurorul, având cuvântul arată că inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată. A arătat că prin activitatea infracțională săvârșită de cei doi inculpați, aceștia au cauzat un prejudiciu deosebit de important în dauna mai multor părți civile. Prin încheierea Tribunalului Botoșani din 02 aprilie 2009, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, încheiere împotriva căreia DIICOT - Biroul Teritorial Botoșania declarat recurs, întrucât impactul asupra opiniei publice se mențiune în continuare la cote maxime. A arătat că inculpații nu au obligația de a avea o atitudine procesuală corectă, putând să își dezvolte apărările așa cum consideră. Posibilitatea ca inculpații să influențeze martorii și coinculpații din dosar, reprezintă o formulare mai vagă decât probabilitatea ca aceștia să-i influențeze în mod direct. A pus concluzii de admitere a recursului, casare a încheierii și în rejudecare menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.
Avocat, având cuvântul, a arătat că măsura arestării preventive reprezintă o excepție de la exercitarea drepturilor omului. Așa cum și Tribunalul Botoșania reținut, unul din principiile arestării preventive enunțate de CEDO este aceea ca detenția privativă trebuie să aibă caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală. Astfel, în mod corect Tribunalul Botoșania apreciat că nu se mai impune privarea de libertate a celor doi inculpați, judecarea lor în stare de libertate nemaiprezintând un pericol concret pentru ordinea publică. Impactul pe care faptele săvârșite l-au produs asupra opiniei publice s-a diminuat până la dispariția acestuia. Pentru motivele invocate a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. A mai solicitat a se avea în vedere și circumstanțele personale ce pledează în favoarea inculpaților conform înscrisurilor depuse la dosar.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, a arătat că mama sa a murit în momentul în care a fost încarcerat, iar tatăl său este bolnav la pat, fiind îngrijit de fiica sa, în vârstă de 15 ani, întrucât se află în străinătate. A solicitat punerea sa în libertate, precizând că va respecta toate obligațiile impuse prin încheierea tribunalului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului din oficiu și dorește să fie cercetat în stare de libertate, întrucât a colaborat cu organele de anchetă și a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa. Mai arată că soția urmează să fie internată într-un spital TBC și are un copil în vârstă de 3 luni.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,
deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-, în temeiul art. 139 alin. 1 și 35raportat la art. 136 alin. 1 lit. b, 145 Cod procedură penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea impusă inculpaților și.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaților la rămânerea definitivă a încheierii.
S-a dispus totodată ca supravegherea inculpaților să fie îndeplinită de organul de poliție de la domiciliul acestora, respectiv Poliția municipiului
Pe durata măsurii s-a impus inculpaților să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanță ori de câte ori sunt chemați;
b) să se prezinte la organele de poliție desemnate cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de aceste organe sau ori de câte ori sunt chemați;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu comunice direct sau indirect cu ceilalți inculpați implicați in cauză ori cu martorii din lucrări indicați in rechizitoriu;
f) ă nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
În temeiul art. 145 alin. 22Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor sau obligațiilor ce le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.
Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță că au devenit aplicabile dispozițiile art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, privind înlocuirea măsurilor preventive.
Astfel, măsura arestării preventive a inculpatului are caracter de excepție și poate fi dispusă numai atâta timp cât este absolut necesară, indispensabilă pe parcursul procesului penal și sunt întrunite toate condițiile cerute de lege, știut fiind că aceasta este cea mai severă dintre măsurile preventive reglementate de Codul d e procedură penală.
Punerea în libertate a unei persoane arestate preventiv, și care beneficiază de prezumția de nevinovăție, se impune, în momentul în care menținerea ei în detenție încetează să mai fie necesară.
Din analiza materialului probator administrat până în prezent în cauză, rezultă existența indiciilor temeinicie de săvârșire a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
Se impune a se avea în vedere aici, printre altele, procesele verbale de supraveghere operativă, planșele foto video pe suport optic, procesele verbale de identificare a învinuiților, inculpaților și numerele de telefon folosite de aceștia, procesele verbale de investigații, procesele verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice, listinguri convorbiri telefonice, rapoarte de constatare grafică, precum și declarațiile inculpaților.
Forța probantă a acestor indicii, așa cum sunt ele definite de dispozițiile art. 681Cod procedură penală și în concordanță cu jurisprudența CEDO, trebuie să creeze instanței presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile reținute în sarcina lor.
Aceasta este așadar diferită - inferioară celei impuse la pronunțarea unei hotărâri asupra fondului.
Prin urmare, în cauză subzistă temeiul prevăzut de art. 143 Cod procedură penală.
Relativ însă la cerința prevăzută de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, reținută la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, aceasta nu mai subzistă în speță.
Faptele reținute în sarcina lor, prin modul și mijloacele de săvârșire, prin angrenarea unui număr mare de persoane, prin scopul urmărit - obținerea de beneficii materiale într-un timp foarte scurt, au provocat în rândul societății civile un puternic impact impunând luarea unor măsuri eficiente pentru restabilirea ordinii publice încălcate și reprimarea faptelor antisociale.
Ori, în cauză, inculpații au fost privați de libertate aproximativ 10 luni, măsura arestării preventive fiind prelungită și respectiv menținută, deoarece nu dispăruseră și nici nu se modificaseră temeiurile avute în vedere la dispunerea ei: natura și gravitatea faptelor săvârșite, modul de săvârșire, pericolul social concret și impactul lor asupra societății civile, aspect care justifică pericolul public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților. La menținerea arestării preventive, s-a avut în vedere și faptul că cercetarea judecătorească nu începuse, iar inculpații nu fuseseră audiați, astfel încât instanța nu putea aprecia asupra existenței sau modificării temeiurilor ce au determinat arestarea preventivă.
Între timp însă inculpații au fost audiați conform dispozițiilor procedurale, finalizându-se astfel o importantă parte a cercetării judecătorești și asigurându-se respectarea dispozițiilor legale privind aflarea adevărului și asigurarea dreptului la apărare. Probatoriul rămas de administrat este foarte întins și nu implică aspecte a căror soluționare ar putea fi împiedicată, direct sau indirect, de către inculpați.
A lega starea de arest preventiv a inculpaților de necesitatea administrării acestui probatoriu ar însemna să se admită că durata măsurii preventive privative de libertate să depășească cu mult acea durată rezonabilă la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut referire în mod constant în jurisprudența sa.
Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 136 alin. 1 și 8 Cod procedură penală, conform cărora scopul măsurilor preventive este de a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori de a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei, dar la alegerea măsurii se ține seama și de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Astfel, unul din principiile în materia arestării preventive enunțate în mod repetat de Curtea Europeană, este acela că detenția preventivă trebuie să aibă caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă.
Curtea s-a pronunțat și asupra unui alt criteriu: protejarea ordinii publice, ea admițând că - în măsura în care și dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat. În orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
În raport de aceste principii, enunțate în mai multe cauze de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța a apreciat că în momentul de față nu se mai impune privarea de libertate a inculpaților și că judecarea lor în continuare în stare de libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Impactul asupra opiniei publice pe care faptele săvârșite de inculpați l-au avut s-a mai diminuat progresiv, până la totala sa dispariție, inculpații aflându-se în stare de detenție provizorie aproximativ 10 luni, perioadă în care au avut posibilitatea să conștientizeze consecințele activităților nelegale desfășurate de ei, astfel încât se apreciază că lăsați în libertate, nu ar mai avea o motivare pentru reluarea activității infracționale, ei, dimpotrivă, ar încerca să demonstreze că se pot reintegra în societate și că faptele pentru care sunt judecați nu se vor mai perpetua.
Nu poate fi trecut cu vederea gradul de pericol social al infracțiunilor, care singur nu constituie un criteriu pentru luarea sau menținerea arestării preventive însă, având în vedere cele expuse anterior, instanța de fond a considerat că se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.
Așadar, nu se mai poate reține că, în prezent, dat fiind și aspectul că inculpații au fost audiați, lăsarea în libertate a acestora ar mai prezenta pericol pentru ordinea publică.
S-a mai reținut la luarea și menținerea măsurii arestării preventive, ca fiind îndeplinită, relativ la inculpatul și cerința prevăzută de art. 148 lit. d Cod procedură penală, el comițând cu intenție o nouă infracțiune ori, având în vedere că, lăsat în libertate, inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar pentru buna desfășurare a procesului penal, nu mai este necesară menținerea măsurii arestării preventive și, având în vedere că, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, beneficiază de prezumția de nevinovăție, acest temei nu este suficient, prin el însăși, să o justifice.
Prin urmare, pentru asigurarea desfășurării în condiții optime, a procesului penal, se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu o măsură restrictivă de drepturi, respectiv cea a obligării de a nu părăsi localitatea, în conformitate art. 139 alin. 1 și 35raportat la art. 136 alin. 1 lit. b, 145 Cod procedură penală, motiv pentru care prima instanță a procedat în consecință.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs DIICOT - Biroul Teritorial Botoșani, criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că greșit a fost înlocuită măsura arestării, întrucât prin lăsarea în libertate a inculpaților s-ar crea o stare de neliniște în rândul colectivității și ar putea fi determinate și alte persoane să săvârșească fapte penale pe considerentul că justiția nu acționează eficient în condițiile comiterii unor fapte deosebit de grave prin modalitatea lor de săvârșire și prejudiciul cauzat.
Măsura arestării preventive a celor doi inculpați este necesară tocmai pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, întrucât odată lăsați în libertate, ar putea influența martorii sau inculpații neaudiați în cauză, cu atât mai mult cu cât între declarațiile de la urmărirea penală și cele date înaintea instanței de către inculpații intimați există contradicții. În plus, nu se garantează că odată în libertate aceștia nu se vor sustrage de la judecată, date fiind condițiile facile de părăsire a țării, pe baza unui act de identitate. Există la acest moment o necesitate reală și de interes public ce prevalează asupra regulilor de libertate individuală, impunându-se menținerea detenției provizorii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu disp.art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani - nr. 9/D/P/2008 din 01.10.2008 s-a dispus trimiterea în judecată a unui consorțiu procesual format din 21 de inculpați, printre care în stare de arest preventiv inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 215 alin. 1,2,3,4,5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1 - 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal și inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1 - 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 291 Cod penal, toate cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 33 lit. a Cod penal.
S-a reținut în sarcina lor că, în perioada 2007 - 2008, împreună și cu inculpații, cu complicitatea inculpatului și a învinuiților, și, personal sau prin determinarea altor persoane, au indus în eroare un număr de nouă societăți comerciale, prin achiziționarea unor bunuri și achitarea contravalorii acestora prin emiterea frauduloasă a unor instrumente de plată fără acoperire, după cum urmează:, Internațional B, din localitatea Hudum, comuna, jud. B, AS Trans B, Construcții Electronice Mecanice Internaționale M, jud. I, jud. A, B, Transport Sibiu și Transp Internațional, jud. H, cauzându-le un prejudiciu total de 392.219,9 lei.
În aceeași perioadă, împreună cu membrii grupul infracțional organizat sus-menționat a indus în eroare și a prejudiciat un număr de cinci societăți comerciale cu prilejul încheierii unor contracte de credit sau de vânzare în rate prin mijloace frauduloase și achiziționării unor bunuri în nume personal sau prin intermediul a diverși învinuiți, după cum urmează: Romar D, Credit A, A, B, BRD Finance B, mare parte din bunurile achiziționate de la aceste societăți fiind valorificate la prețuri sub evaluate către învinuitul, dar și către învinuitul, cauzând acestor societăți un prejudiciu total de 120.375,16 lei.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
1., pentru săvârșirea infracțiunilor deînșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal șicomplicitate la evaziune fiscală,prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că, în cursul anului 2008, fără legătură cu activitatea infracțională desfășurată în cadrul grupului infracțional organizat, inculpatul a desfășurat activități de inducere în eroare și a părții vătămate de la care a solicitat și primit diverse sume de bani și produse, pretinzând în mod mincinos că este polițist și promițându-i că-i va face rost de un permis de conducere de categorie superioară decât cel pe care-l deținea partea vătămată, prejudiciind-o pe aceasta cu suma de 15.000 lei RON.
De asemenea, se reține că, la sfârșitul anului 2007, i-a predat inculpatului mai multe facturi și chitanțe fiscale în alb, pe care le-a semnat și le-a ștampilat cu ștampila Imobiliar al cărui administrator este, conform unei procuri autentificate sub nr. 7382 din 11 octombrie 2005, în vederea completării acestora cu date nereale și evidențierii unor cheltuieli fictive în contabilitatea societății al cărui administrator este inculpatul cu consecința diminuării obligațiile de plată datorate bugetului consolidat al statului cu suma de 59.179 lei reprezentând TVA-ul aferent acestor facturi dedusă nelegal de către.
2., pentru săvârșirea infracțiunilor defals intelectualprev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991,înșelăciune în formă continuatăprev. de art. 215 alin.1, 2 și 3 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal,fals material în înscrisuri sub semnătură privatăprev. de art. 290 din Codul penal cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal și a art. 37 lit. b Cod penal, constând în aceea că, în perioada 10.10.2007 - 24.11.2007, în calitate de administrator al CLB nu a înregistrat în contabilitatea societății și nici în bilanțul contabil aferent anului 2007 un număr de 15 facturi fiscale în valoare totală de 144.200,24 lei prin care au fost achiziționate bunuri de la un număr de trei societăți comerciale, respectiv SC., Internațional B și comuna, județul B, ce au fost comercializate ulterior la prețuri subevaluate, ceea ce a avut drept consecință denaturarea veniturilor cu suma de aproximativ 80.000 lei și a cheltuielilor cu valoarea bunurilor respective, precum și altor elemente de activ respectiv mărfuri, cont 371 cu suma de 144.200 lei și de pasiv, respectiv furnizori, cont 401 cu aceeași sumă, aspect constatat de organele financiar fiscale prin nota de constatare seria - nr. - din 15.09.2008.
S-a mai reținut că, în aceeași perioadă inculpatul, a desfășurat în mod direct și activități de inducere în eroare prin folosirea unei adeverințe de venit întocmită și semnată în fals de învinuitul - la rubrica administrator și contabil șef, cu prilejul încheierii la datele de 09 noiembrie 2007 și 15 noiembrie 2007 unor contracte de credit cu Credit SA B pentru achiziționarea unor bunuri cu plata în rate, respectiv, o canapea și două fotolii de la General - Deal, jud. B, pe care ulterior nu le-a achitat, prejudiciind societatea de creditare Credit SA B cu suma de totală de 6.058,84 lei, sumă cu care partea vătămată Credit SA B se constituie parte civilă în procesul penal.
Bunurile achiziționate de inculpatul au fost comercializate unei persoane necunoscute la un preț mult inferior celui de achiziție, suma obținută fiind împărțită între inculpații, și învinuitul -.
În luna septembrie 2007, inculpatul a achiziționat bunuri cu plata în rate pe care ulterior nu le-a mai achitat și de la magazinul Pro Casa B aparținând Romar D, la data de 24.09.2007, încheind cu această societate contractul de vânzare în rate nr. - din aceeași dată, în valoare de 600 lei. Deși nu a folosit mijloace frauduloase la încheierea acestui contract, se apreciază că inculpatul a acționat de la început cu intenția de înșelare a părții vătămate Romar D, pe care a prejudiciat-o cu suma de 540 lei.
În luna mai 2008, la solicitarea inculpatului, a întocmit în format electronic, pe computerul personal, un contract individual de muncă în care a consemnat date nereale cu privire la calitatea de angajat al acestuia la, pe care a aplicat prin scanare, două ștampile falsificate ale N, după un model original pus la dispoziție de inculpatul, contractul individual de muncă astfel întocmit fiind trimis prin poșta electronică învinuitei în vederea imprimării și folosirii lui la o unitate bancară pentru obținerea unui credit pe numele acesteia.
Inculpații și au fost arestați preventiv în baza încheierii de ședință nr. 37 din 06.06.2008 a Tribunalului Botoșani.
La luarea acestei măsuri instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că există probe certe că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică fiind astfel întrunite condițiile cerute de art. 143 și art. 148 lit. Cod procedură penală.
Măsura arestării preventive luată împotriva inculpaților și a fost prelungită pe parcursul urmăririi penale și menținută motivat de către instanța de judecată.
Potrivit art. 3002Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând, potrivit art. 160 Cod procedură penală.
Potrivit art. 160balin. 3 Cod procedură penală, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
Potrivit art.139 alin.2 Cod procedură penală, când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea unei măsuri preventive, aceasta trebuie revocată, din oficiu sau la cerere.
Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că o măsură preventivă poate fi revocată atât în timpul urmăririi penale, cât și în timpul judecății, în orice stadiu al ei, până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care cauza se soluționează.
Scopul luării unei măsuri preventive, și care se impune să subziste pe tot parcursul menținerii ei, îl constituie, potrivit art.136 alin.1 Cod procedură penală, asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, respectiv împiedicarea sustragerii învinuitului/inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
După cum corect a reținut prima instanță, subzistă în cauză temeiul prev. de art.143 Cod procedură penală, respectiv existența indiciilor temeinice de comitere, de către inculpații intimați, a faptelor pentru care sunt cercetați.
Cât privește subzistența pericolului concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților îl prezintă, la acest moment, pentru ordinea publică, aceasta nu mai este dată în prezent în cauză.
Astfel, privarea de libertate a unui inculpat, care se bucură pe parcursul procesului penal de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, este o stare de excepție, regula fiind judecarea în stare de libertate.
O măsură privativă de libertate, în condiții determinate, poate fi luată pe o durată rezonabilă, care se apreciază funcție de complexitatea cauzei, dificultatea administrării probelor, numărul inculpaților și al martorilor.
Faptul că în sarcina inculpaților a fost reținută săvârșirea unor infracțiuni de crimă organizată și că față de gravitatea acestora s-ar putea vorbi de apariția unui sentiment de nesiguranță în rândul colectivității, nu conduce la concluzia că lăsarea lor în stare de libertate la acest moment ar mai prezenta pericol concret pentru ordinea publică, cum susține parchetul în motivarea recursului.
De la data luării măsurii arestării preventive și până în prezent s-a scurs o durată relativ mare de timp (aproximativ 10 luni), în care rezonanța concretă a faptelor în mediul în care inculpații trăiesc s-a atenuat până la dispariția ei.
Este real că prin însăși săvârșirea unor fapte de crimă organizată se produce acel impact social negativ, care permite, în concordanță și cu jurisprudența CEDO în materie, scoaterea inculpatului din mediul în care acesta trăiește și plasarea într-un loc închis, cel puțin pentru o perioadă de timp. Ulterior însă se impune ca subzistența pericolului social concret pentru ordinea publică pe care lăsarea sa în libertate l-ar presupune, să fie dovedit, ceea ce în speță nu s-a făcut.
A arătat reprezentantul parchetului că acest pericol ar putea consta tocmai în posibilitatea ca odată în libertate, inculpații să influențeze declarațiile celorlalți inculpați, precum și a martorilor neaudiați până în prezent în cauză, însă prin nicio probă aceste afirmații nu au fost susținute.
Mai mult, înaintea primei instanțe acuzarea nu a solicitat reținerea, ca temei al menținerii arestării preventive a inculpaților, pe cel prev. de art.148 alin.1 lit.b Cod procedură penală.
Nu se mai poate vorbi așadar despre un impact social al faptelor comise care să se circumscrie cerințelor art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală și care să justifice, exclusiv prin el însuși, menținerea față de acești inculpați a măsurii arestării preventive, ea fiind cea mai severă dintre toate măsurile preventive reglementate de Codul d e procedură penală și în mod excepțional dispusă și menținută.
Așa fiind și cum nu este dat în cauză temeiul prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, însă pentru o bună desfășurare a procesului penal se impune luarea unei măsuri restrictive de drepturi, curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus luarea față de inculpați a măsurii prev. de art.145 Cod procedură penală, care asigură totodată prin obligațiile alăturate ei, prezentarea inculpaților înaintea instanței ori de câte ori vor fi chemați.
Față de considerentele mai sus reținute, la care se adaugă cele pe larg expuse de către prima instanță în argumentarea măsurii dispuse, curtea, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală coroborat cu art.141 Cod procedură penală, va respinge recursul declarat de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, ca nefondat.
Văzând și disp. art.192 alin.3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani împotriva încheierii de ședință din data 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorarii avocat oficiu inculpați intimați se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.04.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored BC
2ex/03.04.2009
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa, Samoilă Viorica, Andrieș
