Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 156/2008. Curtea de Apel Brasov

ROM NIA

CURTEA DE APEL

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALA NR. 156/ DOSAR NR-

Ședința publică din 22 februarie 2008

Completul de judecată format din:

PREȘEDINTE: Manuela Barbu JUDECĂTOR 2: Elena Barbu

- - - JUDECĂTOR 3: Constantin Epure

- - - Judecător

- - - Grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva încheierii din 18 februarie 20087 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat din oficiu de avocați și.

Procedură îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 Cod procedură penală.

Reprezentantul parchetului susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Brașov prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, iar în cadrul rejudecării să se dispună menținerea în continuare a stării de arest preventiv.

a se avea în vedere că Tribunalul Brașov deși în considerente reține că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social totuși admite cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Întrucât termenul rezonabil impus de CEDO nu a fost depășit, iar din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, solicită menținerea în continuare a stării de arest preventiv.

Avocat solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea ca fiind legală și temeinică a încheierii atacate.

Învederează instanței că în ședința publică din data de 18 februarie 2008 după ce inculpatului i s-a acordat ultimul cuvânt, s-au ridicat din sală două persoane care au precizat că deși sunt părți în prezenta cauză nu au fost întrebate în legătură cu fapta dedusă judecății. Fiind identificate s-a constatat că aceștia erau reprezentanții părților civile care au solicitat judecarea inculpatului în stare de libertate susținând că acesta poate fi reeducat, chiar ei fiind în măsură să îi ofere un loc de muncă. Au mai precizat că dacă inculpatul ar fi arestat ar fi pierdut pentru societate și că el îl pot ajuta.

Așa fiind, dacă persoanele vătămate insistă să participe la reeducarea inculpatului angajându-l la societatea lor, nu se poate trage decât concluzia că cei din jur nu se de persoana inculpatului. Mai mult lăsarea inculpatului în stare de libertate nu ar influența desfășurarea procesului penal.

Într-adevăr privită în abstract fapta inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică însă acest pericol trebuie apreciat raportat la persoana inculpatului. La luarea măsurii arestării preventive trebuie să se facă aprecieri asupra existenței indiciilor temeinice că lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, indicii care au fost înlăturate prin probele administrate.

De asemenea cerere a se avea în vedere că inculpatul este arestat de mai bine de un an de zile menținerea în continuare a stării de arest preventiv tinzând să se transforme într-o pedeapsă.

Apreciază că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate, părinții lui îi sunt alături, în vizitează la locul de deținere foarte des și îi aduce la cunoștință faptul că mediul penitenciar nu este propice pentru formarea lui ca tânăr.

De asemenea cere a se avea în vedere că inculpatul este absolvent de studii liceale și postliceale, iar în timpul liceului a lucrat în străinătate și se întreținea singur. Pentru toate aceste considerente solicită judecarea acestuia în stare de libertate.

Avocat solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea ca fiind legală și temeinică a încheierii atacate. Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat astfel că în mod corect instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea. Apreciază că măsura dispusă de Tribunalul Brașov vine în sprijinul inculpatului și în aceeași măsură și în favoarea desfășurării procesului penal, inculpatul fiind sub imperiul unei măsuri neprivative de libertate.

Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate pentru a avea posibilitatea să își reia studiile postliceale și să își găsească un loc de muncă.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care acesta locuiește, respectiv municipiul Z, fără încuviințarea instanței, cu excepția datelor la care este chemat în fața instanței pentru prezenta cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Brașova reținut că inculpatul nu este recidivist, are o vârstă tânără, beneficiaza de sprijinul familiei sale, tatal acestuia fiind prezent în sala de judecată, acesta este arestat preventiv de 1 an si 4 luni iar cercetarea judecatorească continuă, perioada preventiva reprezentând o treime din pedeapsa pronunțată de Judecătoria

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul B, critica adusă vizând netemeinicia acesteia, apreciindu-se că nu se impune înlocuirea măsurii arestarii preventive.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate oral de procurorul de ședintă, dar văzând și dispozițiile art. 385/6 alin. 3.pr.pen. Curtea reține că recursul declarat nu este fondat pentru urmatoarele considerente:

Astfel, în mod corect a apreciat Tribunalul că temeiurile care au determinat luarea/menținerea măsurii arestarii preventive până în acest moment al procesului penal s-au schimbat, reținându-se incidența art. 139 alin. 1.pr.pen.

Curtea reține că la stabilirea necesității menținerii arestării preventive a unei persoane trebuie analizat în ce măsura societatea mai are sau nu un interes în menținerea acestei măsuri, urmând a se observa, pe parcursul procesului penal, funcție de anumite criterii, în ce parte înclină balanța dintre prezumția de nevinovăție de care se bucura acesta și interesul societății.

unei perioade de 1 an și 4 luni de zile de la luarea măsurii arestarii preventive față de inculpat a dus la diminuarea impactului negativ asupra societății a faptelor de care acesta este acuzat, chiar dacă a intervenit și o hotărâre de condamnare în prima instanță, astfel că nu este fondată critica procurorului din motivele orale de recurs. Deși s-a susținut de procuror că termenul rezonabil impus de Convenția pentru apărarea drepturilor omunlui si a libertăților fundamentale nu a fost depășit, Curtea reține că Tribunalul, în motivarea hotărârii adoptate, a reținut același aspect, dar în sensul că nu se mai impune măsura arestarii preventive, ci o altă măsură preventivă care, de altfel, a și fost luată, avându-se în vedere și gradul de pericol social al faptelor de care acesta este acuzat, grad de pericol invocat în susținerea recursului.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul B împotriva încheierii de ședință din data de 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul B în dosarul penal nr-, pe care o va menține ca legala si temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3.pr.pen.

Pentru aceste motive

In numele legii

ecide

In baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva încheierii de ședință din data de 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o mentine.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.20008.

Presedinte Judecator Judecator

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.CE/20.03.2008

Tehnoredact.DS/21.03.2008/2 ex.

Jud.fond.

Președinte:Manuela Barbu
Judecători:Manuela Barbu, Elena Barbu, Constantin Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 156/2008. Curtea de Apel Brasov