Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 162/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 162/
Ședința publică din data de 06 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu
Minori și de Familie
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Biroul Teritorial Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI CASAȚIE - - BIROUL TERITORIAL VRANCEA împotriva încheierii de ședință din 02.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- privind pe inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani.
La apelul nominal a răspuns intimatul inculpat, în stare de arest, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 81/5.03.2009, și av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 22/2008.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că încheierea din 02.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr.4685/91/200 este nelegală și netemeinică.
În primul rând, încheierea este nelegală motivat de faptul că, deși inculpatul a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, instanța s-a pronunțat doar cu privire la revocare, împrejurare în care apreciază că ar fi trebuit să se pronunțe și cu privire la cealaltă cerere formulată de către inculpat.
Sub aspectul admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, încheierea este netemeinică, motivat de faptul că instanța a analizat în mod greșit că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat s-au modificat.
Pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai ușoară, este obligatoriu, conform textului de lege, să se constate că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai sunt aceleași, a intervenit o situație favorabilă inculpatului, care să-l avantajeze și care să justifice înlocuirea măsurii.
Consideră încheierea netemeinică întrucât, din punct de vedere al pericolului social concret, inculpatul prezintă un pericol pentru ordinea publică, iar din punct de vedere al pericolului social al faptelor reținute în sarcina sa, solicită să se constate că faptele prezintă un pericol social crescut. Legiuitorul a stabilit acest aspect prin pedeapsa ridicată pe care a stabilit- Nu în ultimul rând, aceste două aspecte se coroborează cu întregul material de urmărire penală.
Deși cauza se află la începutul cercetării judecătorești, materialul probator poate forma o părere cu privire la posibilitatea pe care inculpatul o are în a fi săvârșit sau nu aceste fapte.
Consideră că instanța nu a fost destul de obiectivă, nu a analizat corespunzător întregul materialul probator care, din punctul său de vedere, este suficient și justifică menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Solicită admiterea recursului, motivat de faptul că încheierea este nelegală și netemeinică și în rejudecare, să se dispună menținerea măsurii arestării preventive.
Apărătorul intimatului inculpat, av., solicită respingerea recursului ca nefondat.
Motivarea Parchetului, care este în termeni generali, abstracți, poate fi aplicată oricărui dosar atâta timp cât nu se referă la date concrete. În cauză se discută situația juridică a inculpatului, nu se discută în general. Atâta timp cât se face referire la formule abstracte care nu au absolut nicio legătură cu actele dosarului, se poate cere orice.
În concret, recursul formulat este nefondat pentru următoarele aspecte:
S-a susținut că instanța nu s-a pronunțat pe ceea ce s-a solicitat, respectiv s-a arătat că inculpatul a solicitat revocarea arestării preventive, iar instanța a dispus înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură.
Solicită să se verifice încheierea din 02.03.2009, din care rezultă că apărătorii inculpatului au solicitat, în temeiul art. 139 Cod procedură penală, revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive. De altfel, art. 139 Cod procedură penală se referă la această împrejurare a înlocuirii sau revocării măsurii arestării preventive atunci când nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus o asemenea măsură. Din acest punct de vedere nu există nicio neconcordanță între cererea formulată de intimat și soluția care a fost dată de către instanța de judecată.
Un al doilea motiv de recurs, în opinia sa formulat în termeni generali, este acela că nu a intervenit o modificare a temeiurilor care au stat la baza luării acestei măsuri. Se încearcă în motivația scrisă să se contraargumenteze ceea ce instanța a statuat cu privire la schimbarea temeiurilor.
Prezenta cauză se află în faza cercetării judecătorești, inculpații au fost ascultați la două termene - 27.02.2009 și 2.03.2009 - peste 20 de ore. Încheierea de ședință reprezintă o reproducere în linii mari a mersului dezbaterilor, motiv pentru care se va referi la acest aspect. În urma cercetării judecătorești efectuate rezultă, în mod evident, că motivele care au fost avute în vedere la momentul la care s-a luat măsura arestării preventive nu mai există, motiv pentru care instanța a procedat la înlocuirea acestei măsuri.
Solicită să se observe că inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea 39/2003, în sensul că este inițiatorul, organizatorul, profitorul unui grup infracțional.
Dacă acesta este punctul de vedere al acuzării, consideră că trebuie să existe probe sau indicii temeinice, ca o primă condiție cu privire la menținerea arestării preventive. Or, în urma declarațiilor date de către inculpați, coroborate cu probatoriile administrate în timpul urmăririi penale, nu se poate reține, nici dacă se manifestă rea credință, existența acestui grup infracțional.
Susține că acuzarea nu arată în ce constă existența acestui grup infracțional.
Existența grupului infracțional ar consta în faptul că inculpații, la instigarea, la determinarea, inculpatului, și-au propus să creeze firme fantomă, care să deruleze activități comerciale în urma cărora să obțină avantaje materiale. Solicită să se aibă în vedere că cele patru societăți comerciale, considerate ca fiind societăți fantomă, în accepțiunea Parchetului, sunt înregistrate la Registrul Comerțului. Deci, această premiză de la care se pleacă de către Parchet în crearea argumentației în ceea ce privește grupul infracțional organizat, nu poate fi primit. Acele societăți au fost autorizate de către instituțiile statului român, au desfășurat activități comerciale, iar în cadrul acestor societăți comerciale inculpatul nu are nicio implicație: nu este nici asociat, nici administrator.
Parchetul a reținut că infiltrarea în calitate de asociați sau preluarea dreptului de administrare a acestor societăți s-a făcut cu ajutorul inculpatului, fie în sensul subvenționării achiziționării părților sociale, fie în derularea concretă a transmiterii părților sociale.
Solicită să se observe că cesiunea părților sociale nu s-a făcut către. Administratorii care au fost audiați în cauză, toți cei patru administratori ai celor patru așa-zise societăți comerciale, nu îl cunosc pe inculpatul. Toate tratativele s-au purtat fie cu coinculpatul, fie cu inculpatul.
Prin urmare, nici această ipoteză nu poate fi avută în vedere în ceea ce privește crearea grupului infracțional.
Relațiile comerciale care au existat nu s-au derulat între firmele lui, ci s-au derulat între cele patru societăți și diverse societăți din țară.
Activitatea infracțională, dacă există, ar putea exista doar în ceea ce-i privește pe administratorii și asociații celor patru societăți care au achiziționat diverse mărfuri de la diverse societăți din țară și pe care nu le-au plătit în integralitate.
Unul dintre cumpărătorii acestor produse care au fost achiziționate de către ceilalți doi inculpați este și, prin societățile sale, dar aceasta nu reprezintă o activitate ilicită, toate aceste produse au fost cumpărate pe bază de documente, ele sunt înregistrate în evidențele contabile ale societății, sunt plătite. Prin urmare, se pune întrebarea de unde se poate desprinde ideea de grup infracțional, ideea că s-a urmărit obținerea unor avantaje ilicite, în condițiile în care firmele lui nu au avut o relație comercială cu societățile care s-au constituit părți civile în această cauză.
Argumentul considerat decisiv în crearea acestui grup infracțional sunt convorbirile telefonice. Consideră că acestea reprezintă, de fapt, punctul vulnerabil al acuzării din mai multe puncte de vedere. Astfel, autorizațiile care s-au dat în ceea ce privește interceptarea convorbirilor telefonice începând din aprilie 2007 nu l-au vizat pe. convorbirilor telefonice au vizat o terță persoană -. Acesta este o cu totul altă persoană din punct de vedere al numelui, al identității, al datei nașterii, al locului de domiciliu. au vizat această persoană. Se încearcă să se susțină cu nonșalanță că este vorba de o eroare materială. Indiferent câte încheieri ar fi dat Tribunalul Vrancea în ceea ce privește așa-zisele îndreptări de eroare materiale, acele convorbiri telefonice, în condițiile în care l-ar fi vizat pe, evident, sunt nelegale. Nu este permis ca o autorizație să vizeze o anumită persoană și să fie interceptată o altă persoană.
Este ciudat faptul că așa-zisa încheiere de îndreptare a erorii materiale are loc la 3 luni de zile după ce inculpatul fusese deja arestat și când apărarea a învederat că autorizația de interceptare nu îl vizează pe. De altfel, fondul convorbirilor respective, și acest lucru este foarte important, nu relevă nimic în ceea ce privește activitatea infracțională. Din zecile de ore de ascultare a convorbirilor telefonice, în rechizitoriu este reprodusă doar o secvență care reprezintă un colaj din mai multe convorbiri, din care nu se poate trage concluzia că a instigat pe cineva, a determinat pe cineva să aibă o conduită ilicită, să achiziționeze și să nu le plătească, să transmită către dumnealui sau disimuleze tot acest circuit comercial. Susține că nu s-a stabilit prin vreo probă că acea convorbire, chiar nerelevantă, îi aparține lui. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală din data de 17.12.2008, în conformitate cu prevederile legale - art. 913alin. 4 Cod procedură penală, apărătorii inculpatului au solicitat să li se prezinte înregistrările convorbirilor telefonice și organul de urmărire penală a refuzat. Li s-a pus la dispoziție doar un CD, cu o parte din înregistrarea convorbirilor telefonice. Unele convorbiri au fost recunoscute de către inculpat, în sensul că îi aparțineau, dar erau nerelevante. Întrucât o parte din convorbiri nu îi aparțineau inculpatului, s-a solicitat efectuarea unei expertize a vocii, dar proba a fost respinsă. A fost respinsă și cererea de a se audia convorbirile telefonice integral, dar și cererea de a se efectua această expertiză a vocii.
Acestea sunt probatoriile pe care se bazează Parchetul cu privire la existența unor probe sau indicii temeinice în ceea ce privește constituirea acestui grup infracțional.
Dat fiind numărul mare de ore în care s-a procedat la audierea inculpaților și faptul că audierile s-au terminat la ora 21,00, a cerut să se consemneze în mersul dezbaterilor declarația procurorului de ședință vis-a-vis de ceea ce a relatat coinculpatul, în sensul că prima declarație pe care a dat-o în fața procurorului a fost ruptă. Procurorul de ședință a atestat și a recunoscut această împrejurare. Susține că declarațiile din prima fază din timpul urmăririi penale nu concordă sub aspectul datelor și că acesta reprezintă un argument suplimentar în ceea ce privește corectitudinea desfășurării urmăririi penale. Procurorul a recunoscut că declarația dată de către a fost ruptă pentru că nu îl implica și pe inculpatul.
Consideră că Este greu de susținut într-o asemenea context că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la momentul la care s-a luat această măsură a arestării preventive. La dosarul cauzei nu există nicio convorbire telefonică înregistrată între și coinculpatul, aspect care de altfel este demonstrat cu prisosință. Aceștia s-au cunoscut, dar s-au întâlnit doar de două ori. Nu se poate considera că cei doi inculpați au constituit un grup infracțional, în condițiile în care s-au întâlnit de două ori în cadrul desfășurării unor relații comerciale.
Recursul se bazează teoretic, fără să se demonstreze, că ne găsim în prezența unei infracțiuni grave, a unei infracțiuni de crimă organizată, că există un pericol pentru ordinea publică. Problema pericolului pentru ordinea publică este tranșată și trebuie analizată din punctul de vedere al practicii CEDO. Consideră că nu este suficient ca Parchetul să susțină că inculpații au comis o infracțiune gravă, că ordinea publică este periclitată.
CEDO reține că, aspect reținut de altfel și în motivarea instanței de fond, că se recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. Inculpatul este arestat de circa 9 luni de zile, în condițiile în care nu și-a putut efectua în timpul urmăririi penale absolut nicio probă. Toate cererile de confruntare cu ceilalți inculpați, de audiere a unor martori, de confruntare cu anumiți martori, de efectuare a unei expertize contabile, de efectuare a expertizei vocii, toate aceste probatorii au fost respinse. Este inexplicabil de ce Parchetul, în nenumărate rânduri, a solicitat prelungirea arestării preventive pe argumentul că trebuie să se efectueze o expertiză contabilă. Această expertiză contabilă nu a fost efectuată, a trebuit ca apărătorii inculpații în cadrul cercetării judecătorești să o solicite, să demonstreze că toate actele comerciale care au fost făcute de către cele patru societăți, firmele lui au achiziționat doar o mică parte. Există nenumărați alți parteneri comerciali, toată valoarea acestor produse care au fost achiziționate de către se află sub un miliard de lei, sume plătite, sume înregistrate și pentru care poate justifica. Obiectivul expertizei, printre altele, vizează și acest aspect: cât a achiziționat de la cele patru societăți, cât reprezintă procentual, dacă sunt înregistrate în contabilitate, dacă sunt produse nejustificate. Inculpatul a cerut în permanență să se efectueze această expertiză.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, așa cum s-a motivat în jurisprudența CEDO, acest factor al tulburării ordinii publice sau al periclitării ordinii publice se reține de către C, nu este pertinent și suficient decât dacă nu se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura liniștea publică. Adică, trebuie să existe niște probe, niște elemente concrete că s-ar ajunge într-o asemenea situație. Inculpatul nu a mai comis alte fapte, nu are cazier, așa cum se reține în mod eronat. A fost pus în libertate și nu s-a întâmplat nimic, nu a fost afectată nici ordinea publică și nici ordinea de drept. În momentul în care a fost pus în libertate de către instanța de fond și s-a soluționat recursul la Curtea de APEL GALAȚI, inculpatul s-a prezentat. Ar fi putut să se sustragă, să plece din țară, pentru că nu exista nicio interdicție, dar inculpatul s-a prezentat în fața instanței de judecată tocmai pentru faptul că se consideră nevinovat.
În raport de probatoriile administrate în cauză, solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere, printre altele, și ceea ce în mod constant inculpatul a susținut în legătură cu implicarea sa în acest dosar, respectiv faptul că implicarea sa în acest dosar are în vedere o relație conflictuală cu procurorul de caz, existentă cu mult înainte de declanșarea acestui proces. Solicită ca declarația inculpatului în acest sens să fie avută în vedere, în contextul probelor administrate în cauză, în contextul manierei în care s-a desfășurat urmărirea penală, când dreptul său la apărare a fost încălcat în mod sistematic și flagrant.
Față de aceste motive, apreciază că recursul Parchetului este nefondat și urmează să fie respins ca atare.
Apărătorul intimatului inculpat, av., își însușește în integralitate concluziile puse de dl. av., cu următoarele precizări:
Constată că în prezenta cauză operează dreptul forței și nu forța dreptului. A dorit să participe în mod efectiv la efectuarea urmăririi penale, punând problemele legate efectiv de regulile și dispozițiile legale care guvernează urmărirea penală, dar fără nicio șansă.
Din studiul dosarului a constatat că nu există probe împotriva inculpatului cu privire la constituirea grupului și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în forma coautoratului.
La momentul soluționării recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului a susținut că interceptările sunt făcute cu încălcarea disp. art. 911Cod procedură, în sensul că transcrierile nu erau confirmate de procurorul de caz, iar dosarul era pe masa magistratului. Nu a fost luată în considerare susținerea sa, dar s-a întâmplat un paradox: când s-a făcut prima cerere de prelungire, transcrierile au apărut ca fiind confirmate. Toate neregulile pe care avocații le-au sesizat apăreau îndreptate la următoarea prelungire. În aceste condiții, apreciază că s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive de 5 ori pe temeiuri false.
Se pune întrebarea unde este deontologia profesională, în condițiile în care în toate cele 5 cereri de prelungire și în cererea de arestare preventivă, DIICOT V susține că s-a creat un prejudiciu de 27 miliarde. În urma calculelor pe care le-a făcut împreună cu alți doi colegi a rezultat că este vorba doar de 10 miliarde și Ulterior, cu încălcarea tuturor normelor de drept, cu privire la administrarea probatoriului, la prezentarea materialului, Parchetul dispune sesizarea instanței prin rechizitoriu și afirmă că prejudiciul nu mai este de 27 miliarde, argumentul forte folosit pentru prelungirea arestării, ci de 16 miliarde lei. În 6 încheieri se vorbește de un prejudiciu de 27 miliarde lei, iar în rechizitoriu se vorbește de 16 miliarde de lei, dar care nu sunt ale inculpatului. Aceasta este o primă modificare care operează în ceea ce-l privește pe inculpatul, dincolo de împrejurarea că urmărirea penală până la acest moment nu a reușit să realizeze nicio conexiune între producerea așa-zisei pagube prin relații comerciale desfășurate de și și o legătură cu, constând în achiziția unei părți minore din aceste materiale pe care le-a plătit. A depus actul de control întocmit de DGFP prin care se stabilea clar că s-a plătit cu ordin de plată, s-a plătit cu CEC, s-a plătit în numerar pentru sume de până la 50 de milioane, cu chitanțe, și s-a făcut o singură compensare. Din nou susținerile inculpatului nu au fost luate în considerare. Deci, există o modificare substanțială a prejudiciului, respectiv de la 27 de miliarde lei la 16 miliarde lei. Consideră că nici din acest prejudiciu de 16 miliarde lei nu va rămâne nimic, deoarece și aici DIICOT-ul greșește întrucât nu are în vedere două aspecte: 1. că la încheierea fiecărei relații comerciale și au plătit niște avansuri pe care nu le ia nimeni în seamă și 2. că la momentul declanșării și punerii în mișcare a acțiunii penale, aceștia sunt arestați în condițiile în care sunt arestați, li se ia marfa și nimeni nu observă că au de încasat sume care erau de natură a acoperi în integralitate relațiile comerciale. Și aceasta constituie o modificare.
Arată că a fost la poliție și acolo i s-a spus despre discuția, cearta, care a avut loc într-un bar între procurorul de caz și inculpatul, ocazie cu care procurorul i-a spus lui că îl va distruge, lucru care s-a și întâmplat, pentru că a deschis porțile firmei inculpatului și a dat posibilitatea să vină cine vrea și să ia orice materiale. Se pune întrebarea dacă este posibilă, legală, chiar și în condițiile art. 163 și 168 Cod procedură penală, o astfel de atitudine, lipsă de orice responsabilitate față de munca unui om bolnav, având în vedere că au venit diverse persoane și au luate cu procese-verbale bunuri de gen. Consideră că și aceasta este o modificare a situației.
Apreciază ca fiind o modificare esențială a situației pe care, dacă ar fi fost luată de bună, nu mai subzistă.
Dacă situația este așa cum a prezentat-o, se pune întrebarea ce se întâmplă cu fraza care se repetă, și anume, că subzistă temeiurile. La un moment dat, reprezentantul Parchetului a spus că este pusă în primejdie siguranța națională. Învederează că asigură apărarea în dosare în care este vorba de mii de miliarde lei, iar persoanele respective sunt cercetate în stare de libertate și niciodată nu s-a spus că este pusă în primejdie siguranța economică a statului român. Modificări s-au produs și solicită să se aibă în vedere că inculpatul, în fața instanței de recurs, a spus că a fost scos de opt ori din arest doar ca să "îl dea pe ", să spună ceva despre acesta, ocazie cu care a declarat că nu are ce să spună. s-a apărat spunând că nu cunoaște bine limba română, dar el nu a avut nicio afacere necurată cu. Consideră că și acestea sunt modificări și schimbări. Acestea nu sunt declarații retractate în instanța de judecată, sunt declarații date în faza de urmărire penală, iar cei doi inculpați nu aveau nici un interes să spună ceea ce au spus.
Și aceasta este o modificare substanțială și este de natură a înlătura chiar și bănuiala legitimă pe care ar putea să o aibă organul de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor ca atare.
În rechizitoriu, după ce se redau câteva fraze din convorbirea lui cu, se spune că l-a sunat pe. Dacă se are în vedere afirmația potrivit căruia în spate, în calitate de organizator era inculpatul, atunci cum se explică faptul că în toate interceptările nu apare nicio convorbire între și. Dacă era șeful, conducătorul acestui clan, el ar fi trebuit să dea ordine și lui și lui, dar din interceptări nu rezultă acest lucru. Procurorul a susținut că vorbea cu, iar acesta vorbea cu. Dar, în discuțiile dintre și nu se pomenește nimic despre. Trebuia să fie îndeplinită condiția de la art. 2, respectiv să fie cel puțin trei persoane.
Și acestea reprezintă tentative ale organului de urmărire penală de a crea teza de grup, care nu există.
În condițiile în care organele de urmărire penală ar a avut bănuia a văzut că nu s-a constituit grupul, a văzut că interceptările priveau pe altcineva, a văzut că nu rezultă ideea de grup ar fi trebuit să termine ideea cu grupul și să facă analiza pe 125 care nu îl privește pe inculpatul, pentru că este o imposibilitate și doctrinar și sub aspect practic să se rețină coautoratul lui. Admițând prin absurd că a existat o intenție infracțională directă, lui nu ar putea să-i rețină infracțiunea de înșelăciune decât în limita produse pe care le-a cumpărat și le-a aplicat și care sunt sub un miliard de lei, și care demonstrează că nu este vorba de o infracțiune de înșelăciune, și cu cecuri și cu consecințe deosebit de grave.
În cauză s-a dispus punerea în libertate a inculpatului de 5 ori în diferite modalități: fie prin respingerea cererilor de prelungire a măsurii arestării preventive, fie prin înlocuirea acestei măsuri. Din păcate, au fost admise recursurile declarate de Parchet și inculpatul a continuat să fie cercetat în stare de detenție.
Susține că cele 10 încheieri pronunțate în cauză au numitor comun, în sensul că nu fac o analiză de substanță în ceea ce privește menținerea temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. A demonstrat că nu există prejudiciul afirmat, pe baza căruia s-a dispus arestarea preventivă și prelungirea acestei măsuri de 5 ori, că nu s-a făcut expertiza contabilă, care a constituit un motiv de inducere în eroare cu privire la prelungirea arestării, pentru că nu se avea de gând să se facă expertiza care era singura probă reală, științifică care ar fi demonstrat nevinovăția inculpatului, că nu s-au făcut audierile de martori așa cum trebuia, ci în final s-a spus că există martori sub acoperire, ignorându-se împrejurarea că dispozițiile legale permit apărătorilor să pună întrebări martorilor sub acoperire, chiar în faza de urmărire penală. Nu s-au făcut confruntări între martori, inculpatul și ceilalți inculpați pentru că ele demonstrau că este în afara oricărei bănuieli și, mai mult decât atât, materialul de terminare a urmăririi penale nu a fost prezentat decât în mod formal și nu altfel.
În condițiile date, consideră că sunt întrunite în integralitate cerințele art. 139 Cod procedură penală.
A demonstrat că există modificări, schimbări, a arătat că s-a luat măsura arestării preventive cu încălcarea celor mai elementare normelor deontologice, prin dezinformarea instanțelor de judecată cu privire la existența grupului, a interceptărilor, a prejudiciului și, mai grav, cu privire la probatoriul ce trebuia administrat în vederea demonstrării vinovăției inculpaților.
Nu se poate contesta că s-a cerut expertiză, audieri de martori, confruntări.
Va lua în discuție, pe scurt, chestiuni cu caracter doctrinar și practic, având în vedere că România face parte din Uniunea Europeană. Toată practica CEDO spune că măsura arestării preventive trebuie menținută în condițiile în care tulburarea ordinii publice persistă. Ori, practica CEDO este în acord cu aprecierile făcute relative la pericolul pentru ordinea publică. În practica CEDO detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată. În cauză ordinea publică nu este amenințată cu nimic. Dl. av. a arătat că după ce în mod legal a fost pus în libertate, inculpatul a primit citația, s-a prezentat în fața instanței de recurs, a plecat, ulterior a aflat că a fost admis recursul, s-a prelungit măsura și atunci s-a prezentat singur la penitenciar, a spus că nu are hotărâre, dar știe că s-a dat o hotărâre de menținere a măsurii arestării preventive. Deci, detenția în cazul inculpatului nu este nici măcar elementar legitimă.
Gravitatea infracțiunii, spune doctrina și practica, este un factor în legătură cu care CEDO reține că existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave, deși constituie un factor pertinent în luarea măsurii arestării preventive, nu legitimează singură o lungă detenție provizorie. În cauză este vorba de o detenție de 9 luni, care nu trebuia luată niciodată.
Susține că responsabilitatea magistratului se bazează pe seriozitate și profesionalism. Dacă organele de urmărire penală ar fi dat dovadă de seriozitate și profesionalism nu ar fi spus că este un prejudiciu de 27 miliarde și de fapt prejudiciul este de 16 miliarde, nu ar fi spus că se va face expertiză și nu s-a făcut, nu ar fi spus că se vor face confruntări, că se vor face audieri de martori și nu au făcut nimic.
Mai mult, aceeași practică și doctrină discută, atunci când este vorba de menținerea arestării preventive, despre pericolul ca inculpatul să se sustragă de la procesul penal. Inculpatul nu s-a sustras niciodată.
Referitor la pericolul de influențare a anchetei, solicită să se aibă în vedere că, în condițiile în care cei 4 avocați nu au putut, prin cererile formulate, să influențeze ancheta, în sensul pozitiv al administrării de probe, nu știe cum ar putea să o facă inculpatul, care a fost dat afară din birou în prezența sa.
Referitor la crima organizată, pentru că inculpatul este trimis pentru art. 7, precizează că aceasta poate fi acceptată ca o bază pentru detenție în stadiul inițial al procesului (este practica CEDO), dar nu conferă autorității judecătorești o putere nelimitată de a prelungi măsura arestării preventive, aceasta pierzându-și din importanță pe măsură ce ancheta progresează și martorii sunt audiați.
S-ar putea invoca de către Parchet nevoia de a asigura executarea pedepsei. Este un motiv de detenție provizorie care nu poate fi avut în vedere de instanțe câtă vreme nu există o hotărâre judecătorească de condamnare și operează în continuare prezumția de nevinovăție.
Solicită să se aibă în vedere că de 5 ori a fost pus în libertate și pe temeiuri care îi sunt străine, dar pe care le intuiește, s-au admis tot de atâtea ori, în mod nejustificat, și recursurile.
În condițiile date, constatând că încheierea pronunțată este consecința unei analize temeinice, serioase și responsabile a situației reale din dosar, considerând că a demonstrat că sunt întrunite în integralitate cerințele art. 139 Cod procedură penală, solicită să se respingă recursul ca nefondat.
Apărătorul intimatului inculpat, av., în legătură cu cei 2 martori sub acoperire, meniți să dea o anumită notă dosarului, precizează că sunt două "persoane de consumație" cu care inculpatul și celălalt s-au întâlnit, și au spus că ei nu cunosc nimic în legătură cu afacerile acestora. Consideră că declarațiile martorilor sub acoperire nu au valoare probatorie.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să se verifice rechizitoriul și să se constate că tot ceea ce este trecut acolo este o poveste. Susține că din actele și lucrările dosarului nu rezultă ceea ce este trecut în rechizitoriu. În ceea ce îl privește, consideră că este un dosar fabricat.
Solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin rechizitoriu nr. 58/D/P/2007 din 18.12.2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul TERITORIAL VRANCEA, inculpații, și au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. 1,2,3,4 și 5 Cod penal.
În fapt, prin rechizitoriu, în sarcina inculpaților se reține că în perioada august 2007 - iulie 2008, au constituit un grup infracțional organizat și, în baza unei rezoluții infracționale unice, dar în mod repetat, au indus în eroare pe reprezentanții mai multor societăți comerciale, cu prilejul încheierii și executării unor contracte, prin diverse mijloace frauduloase și prin emiterea unor file CEC fără a avea acoperire necesară, pricinuind acestor părți vătămate o pagubă de 1.648.941,27 lei.
Prin încheierea de ședință nr- a Tribunalului Vrancea, s-a admis cererea formulată de inculpatul și, în baza art. 139 Cod proc. penală, măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că temeiurile care au determinat măsura arestării preventive s-au schimbat și că lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a avut în vedere că inculpații au fost audiați de instanța de fond și caracterul concertat, coordonat și de durată a activității infracționale și distribuirea rolurilor între inculpați nu rezultă din declarațiile acestora.
În ceea ce privește convorbirile telefonice s-a constat că prin încheierea nr. 14/09.04.2008 a Tribunalului Vranceas -a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor numitului și nu ale inculpatului.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, s-a reținut că chiar dacă infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere și rezonabilitatea duratei arestării preventive, s-a reținut că nu sunt date concrete din care să rezulte că inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii de ședință nr- a Tribunalului Vranceaa declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT - Biroul TERITORIAL VRANCEA.
În motivarea recursului s-a susținut că, în mod greșit, prima a reținut că temeiurile care au determinat măsura arestării preventive au dispărut și că lăsarea inculpatului în libertate au dispărut.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, s-a invocat că nu s-a avut în vedere că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, situație în care starea de arest trebuia menținută.
De asemenea, s-a susținut că cercetarea judecătorească este abia la început situație în care instanța nu a avut timpul necesar să administreze suficiente probe pentru a aprecia asupra vinovăției inculpatului.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că, în mod corect față de probele administrate până în prezent, prima instanță a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au schimbat și a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Astfel, având în vedere că s-a constatat că autorizația de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice a fost emisă pe numele numitului și nu pe numele inculpatului se impune să se facă verificări pentru a se stabili care este în realitate persoana ale cărei telefoane au fost interceptate.
Deși prin cererile de prelungire a măsurii arestării preventive s-a susținut că s-a creat un prejudiciu de 2.600.000 miliarde lei, prin rechizitoriu se reține un prejudiciu de numai 1.648.941 lei. Oricum, în condițiile în care, instanța de fond a reținut că până în prezent nu sunt probe din care să rezulte caracterul concertat, coordonat și de durată al activității infracționale, precum și distribuirea rolurilor între inculpați, din punctul nostru de vedere, pentru o justă soluționare a cauzei, ca prima instanță să analizeze în parte fiecare act material și să stabilească în concret contribuția pe fiecare inculpat a avut- Sub aceste aspect nu putem să nu constatăm că prin rechizitoriu se fac doar mențiuni de genul "inculpații au achiziționat mărfuri în valoare de 11.758 de la partea vătămată", "de la partea vătămată inculpații au achiziționat mărfuri în valoare"
Prin cererile prin care parchetul a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive s-a invocat necesitatea efectuării unei expertize contabile, efectuarea de constatări tehnico științifice, confruntarea inculpaților și verificarea apărărilor și probelor propuse de către inculpați, nici una dintre aceste activități nu a fost efectuată.
Urmărirea penală a fost terminată, ceea ce înseamnă că Parchetul a administrat toate probele pe care le-a considerat necesare.
Dacă în faza de urmărire penală au fost administrate doar probele pe care Parchetul le-a considerat necesare, se constată, că la judecarea cauzei în fond, inițiativa administrării probelor a fost preluată de către inculpați.
De asemenea, avem în vedere că în cauză măsura arestării preventive a mai fost revocată în repetate rânduri, și inculpatul, deși pus în libertate, s-a prezentat din proprie inițiativă la termenele fixate pentru judecarea recursurilor declarate de Parchet.
Sub un ultim aspect nu putem să nu observăm că la dosar s-au depus acte medicale din care rezultă că inculpatul este grav bolnav.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. b și art. 192 alin. 3 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - - BIROUL TERITORIAL VRANCEA împotriva încheierii de ședință din 02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, prin care a fost admisă cererea inculpatului (CNP -, fiul lui și, născut la 02.12.1972 în comuna Tulnici, jud.V, domiciliat în F,-,.21,.4,.66, jud.V, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Siguranță F) și a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul recurs rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red./tehnored. motivare/ /18.02.2009
Tehnored. hot. / 2 ex./19.02.2009
Fond:
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel
