Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 187/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

DOSAR NR. 661/2/2010

216/2010

DECIZIA PENALĂ NR. 187

Ședința publică din data de 01 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINT - - -

JUDECĂTOR 1: Carmen Veronica Găină Niculae Stan Vasile

JUDECĂTOR -

GREFIER

* * * * * * * * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de recurentul inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 12.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I -a Penală, în Dosarul nr-, prin care instanța de fond a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal în stare de arest și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, în baza delegației nr. 2564/01.02.2010, depusă la dosar (fila 5).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Curtea pune în discuție admisibilitatea cererii de recurs.

Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului inculpat consideră că recursul clientului său este admisibil. Solicită să fie avute în vedere dispozițiile art. 141 Cod procedură penală împreună cu dispozițiile art. 5 pct. 4 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, text de lege potrivit căruia "Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală." Arată că potrivit art. 20 pct. 2 din Constituția României " (2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, "iar potrivit art. 21 din Constituție, pct. 1 și 2" (1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.." Solicită să se constate că prevalează dreptul internațional în fața dreptului intern nici o altă interpretare nefiind constituțională. Își încheie cuvântul solicitând să se constate că este admisibil recursul declarat de inculpat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 141 alin. 1 Cod procedură penală, întrucât recursul vizează o încheiere prin care s-a dispus respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsura restrictivă de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, aderă la expunerea și solicitările apărătorului ales.

CURTEA

Prin încheierea de ședință din data de 12.01.2010 a Tribunalului București - Secția I Penală, în baza art. 139 Cod procedură penală s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea disp. art. 1491Cod procedură penală, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 681, cu referire la art. 143 Cod procedură penală rap. la art. 148 lit. f) Cod procedură penală.

A mai constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate și pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunile prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 20 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art 37 lit. a Cod penal.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Verificând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea, după punerea în discuție a excepției, constată recursul inadmisibil, în raport de disp. art. 141 alin. 1 Cod procedură penală, încheierea atacată sub acest aspect, fiind definitivă.

Așa fiind, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul, cu cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 12.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I -a Penală, în Dosarul nr-.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact./ 16.02.2010

Ex.2

Red. / Tribunalul București - Secția I Penală

Președinte:Carmen Veronica Găină Niculae Stan Vasile
Judecători:Carmen Veronica Găină Niculae Stan Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 187/2010. Curtea de Apel Bucuresti