Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 232/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - înlocuire măsură arest preventiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.232

Ședința publică de la 20 martie 2008

PREȘEDINTE: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă

G - JUDECĂTOR 3: Ștefan Făurar

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

S-a luat în examinare recursul declarat de - Serviciul Anticorupție C, împotriva încheierii din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, privind pe inculpații,

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații inculpați și, ambii în stare de arest preventiv, primul asistat de avocat ales, iar secundul de avocați aleși și.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, s-a acordat cuvântul.

Procurorul susține recursul, potrivit motivelor scrise de casare, invocând, în esență, nelegalitatea și netemeinicia dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu aceea constând în obligarea inculpaților și, de a nu părăsi localitatea de domiciliu, motivând că temeiurile ce au determinat arestarea nu s-au schimbat, pentru ca în cauză să se procedeze potrivit art.139 alin.1 Cod pr.penală.

Apărătorii inculpaților, având pe rând cuvântul, pun concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, fiecare apreciind că dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive față de inculpați, cu aceea prev.de art.136 alin.1 lit.b Cod pr.penală, se justifică, întrucât în cauză temeiul arestării preventive (art.148 alin.1 lit.b), s-a schimbat, asta în considerarea faptului că inculpații au fost audiați, iar cercetarea judecătorească poate fi desfășurată, în continuare, cu aceștia în stare de libertate.

Inculpații însușesc concluziile apărătorilor lor, fiecare solicitând respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată:

Prin încheierea de ședință din 17 martie 2008, Tribunalul Dolj, a admis cererile formulate de inculpații și, prin apărători, iar, în consecință, în baza art.139 alin.1, art.145 alin.11Cod pr.penală, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă prev.de art.136 alin.1 lit. Cod pr.penală, constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea.

Prin urmare, inculpatul, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, județul G, iar inculpatul, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea J, județul G, aveau să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organele de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit; să nu schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura.

Totodată, în baza art.145 alin.12Cod pr.penală, inculpații aveau să respecte și următoarele alte obligații: să nu ia contact cu celelalte persoane cercetate în cauză, cu rudele sau apropiații acestora, cu martorii, experții ori alte persoane stabilite de organul judiciar direct sau indirect; să nu se afle în locuința vreuneia din persoanele anterior menționate.

În baza art.145 alin.ultim Cod pr.penală, celor doi inculpați le-a fost atrasă atenția asupra consecințelor încălcării cu rea credință a măsurilor aplicate și a obligațiilor impuse, condiții în care măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea se înlocuiește cu măsura arestării preventive.

Ca o consecință a înlocuirii măsurii arestării preventive, cu privire la cei doi inculpați, s-a dispus punerea în libertate, de sub puterea mandatelor de arestare.

Pentru a dispune astfel, instanța sesizată cu soluționarea cererilor a reținut că inculpații și au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, astfel:

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.25 rap.la art.290 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; fals în declarații, prev.de art.292 Cod penal; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 Cod penal, cu art.41 alin.1 Cod penal; complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.26 rap.la art.288 alin.1 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; complicitate la fals intelectual, prev.de art.26 rap.la art.289 Cod penal; cu art.41 alin.2 Cod penal; complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev.de art.26 rap.la art.181alin.1 și 3 din Legea 78/2000, cu art.41 alin.2 Cod penal; dare de mită, prev.de art.255 alin.1 Cod penal, rap.la art.6 din Legea nr.78/2000; instigare la abuz în serviciu, prev.de art.25 rap.la art.248 alin.1 Cod penal, comb. cu art.17 lit. din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, iar în final, cu aplic.art.33 lit.a și b Cod penal.

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.26 rap.la art.288 alin.1 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; uz de fals, prev.de art.291 Cod penal; fals intelectual, prev.de art.289 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.288 alin.2 Cod penal, rap.la art.288 alin.1 Cod penal; folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev.de art.26 rap.la art.181alin.1 și 3 din Legea 78/2000, cu art.41 alin.2 Cod penal; fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.288 alin.2 Cod penal, rap.la art.288 alin.1 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; uz de fals, prev.de art.291 Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice, prev.de art.248 alin.1 Cod penal, rap.la art.17 lit.d din Legea 78/2000, cu art.41 alin.2 Cod penal; luare de mită, prev.de art.254 Cod penal, rap.la art.6 din Legea 78/2000; primire de foloase necuvenite, prev.de art.256 Cod penal, rap.la art.6 din Legea 78/2000, în final, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.

Se susține în actul de sesizare că în cursul anului 2003, în calitate de primar al comunei, județul G, a pretins și primit de la inculpatul, reprezentant al SC SRL, suma de 1,2 miliarde lei, în schimbul sprijinului pentru câștigarea unei licitații în vederea extinderii și modernizării cu apă a comunei, activitate desfășurată în cadrul unui proiect finanțat din bugetul Comunităților Europene.

Cei doi inculpați au falsificat mai multe acte pe care le-au folosit pentru obținerea tranșelor din proiect, contravaloarea lucrărilor neexecutate, fiind în sumă de peste 9 miliarde lei.

De asemenea, s-a mai stabilit că a dispus, în mod nelegal, deblocarea garanției de bună execuție, în sumă de 1.366.233.100 lei, contrafăcând semnătura contabilului - martor -.

A mai reținut instanța de fond că măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată de Tribunalul Dolj la data de 17 august 2007, fiind menținută până în prezent.

Totodată, s-a subliniat și faptul că prin decizia penală nr.743 din 17 septembrie 2007 a Curții de APEL CRAIOVA, a fost înlăturat temeiul reținut inițial la arestarea preventivă, acela arătat la lit.f, de sub art.148 alin.1 Cod pr.penală, stabilindu-se că măsura instituită față de inculpați se justifică doar în considerarea temeiului prevăzut la lit.b, de sub art.148 alin.1 Cod pr.penală, instanța de recurs, cu acea ocazie, apreciind că există date în sensul că inculpații încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, a unor martori sau experți, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

La termenul din 17 martie 2008, inculpații, prin apărători, au solicitat judecătorului sesizat cu soluționarea cauzei în fond, să înlocuiască măsura arestării preventive, cu aceea prev.de art.136 alin.1 lit.b Cod pr.penală, constând în obligarea acestora de a nu părăsi localitatea, măsură al cărei conținut este precizat de art.145 Cod pr.penală.

Stabilind că s-au schimbat acele date ce conduc la concluzia că inculpații, odată puși în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, a unor martori sau experți, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, judecătorul de fond, prin încheiere, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, luată față de inculpați, cu aceea constând în obligarea acestora de a nu părăsi localitatea de domiciliu, față de fiecare instituind obligațiile prevăzute de art.145 alin.11și alin.12Cod pr.penală.

Împotriva încheierii a formulat recurs DNA - Serviciul Anticorupție C, criticând-o sub aspectul dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive, în sensul că în cauză nu se face aplicabil cazul prev.de art.139 alin.1 Cod pr.penală, temeiul ce stă la baza arestării preventive - art.148 lit.b Cod pr.penală, subzistând.

Recursul declarat este fondat.

Mai întâi, este de observat că cei doi inculpați, alături de alți șase, au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni, între care unele fiind fapte de corupție, ce prezintă un pericol social ridicat.

De asemenea, cercetarea judecătorească este în desfășurare, iar potrivit celorlalte dispoziții din încheierea recurată, urmează a fi audiați un număr de 12 martori, declarațiile acestora fiind esențiale pentru stabilirea unor împrejurări de fapt ale cauzei.

Într-adevăr, anterior, prin decizie definitivă, instanța de recurs a stabilit că arestarea preventivă a celor doi inculpați se justifică doar în considerarea temeiului prev.de art.148 lit.b Cod pr.penală.

La fel de adevărat este și faptul că măsura preventivă instituită de art.136 lit.b Cod pr.penală, are și ea un conținut concret, suficient de restrictiv - fapt subliniat de judecătorul de fond, însă, Curtea, va aprecia că pentru buna desfășurare a procesului în care sunt implicați cei doi inculpați, nu se justifică înlocuirea arestării preventive, aceștia nefiind în situația de a invoca beneficiul la care face trimitere art.139 alin.1.

Că nu s-au schimbat temeiurile pe care, în prezent, se sprijină măsura arestării preventive (art.148 lit.b), o demonstrează cu prisosință unele împrejurări stabilite în faza urmăririi penale (desprinse din convorbirile telefonice de la 21 noiembrie 2006, 23 noiembrie 2006, 5 decembrie 2006, 27 noiembrie 2006, al căror conținut a fost interceptat operativ), în raport cu care inculpații au încercat să exercite presiuni asupra experților judiciari și a unor martori, în intenția de a zădărnici adevărul.

Așadar, existând în continuare date că inculpații vor încerca să zădărnicească direct sau indirect aflarea adevărului, prin influențarea martorilor încă neaudiați și a experților numiți în cauză, Curtea apreciază că față de inculpați nu se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile ce stau la baza acestei măsuri nu s-au schimbat, considerente pentru care, în baza art.38515pct.2 lit.d, rap.la art.3856alin.3 Cod pr.penală, recursul declarat urmează a fi admis, iar după casarea încheierii sub aspectul dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive,

În rejudecare, vor fi respinse cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă constând în obligarea de a nu părăsi localitatea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul A - Serviciul Anticorupție C, împotriva încheierii din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, privind pe inculpații,

Casează încheierea din 17 martie 2008 a Tribunalului Dolj, numai sub aspectul dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive și, rejudecând, respinge cererile inculpaților și, de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă constând în obligarea de a nu părăsi localitatea.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 martie 2008.

- - G - - -

Grefier,

Red.jud.Gh.

PS/24.03.2008

Președinte:Constantin Mereanu
Judecători:Constantin Mereanu, Gheorghe Vintilă, Ștefan Făurar

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 232/2008. Curtea de Apel Craiova