Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 248/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 248/ DOSAR NR-

Ședința publică din 28 martie 2008

Complet de judecată format din:

PREȘEDINTE: Simona Franguloiu

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Radu G -

JUDECĂTOR 3: Alexandru Vasiliu

Grefier - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta inculpată în stare de arest ( deținută în Penitenciarul Codlea ) asistată de avocat în substituirea apărătorului ales, avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul ales al recurentei inculpate și reprezentantul Ministerului Public, arată că nu sunt cereri de formulat în cauză.

Constatând că nu sunt cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, instanța în temeiul art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurenta inculpată, solicită admiterea recursului formulat de inculpată împotriva încheierii de ședință din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, casarea încheierii atacate și în cadrul rejudecării înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, stabilind în sarcina inculpatei și o serie de obligații prevăzute de art. 145 Cod procedură penală

Apreciază că nu se mai impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatei față de circumstanțele personale ale acesteia, nu are antecedente penale, este pentru prima dată în fața organelor judiciare, starea de sănătate este deosebit de precară. Este singura inculpată care este arestată, însă față de materialul probator administrat în cauză se observă că marea majoritate a părților vătămate și a martorilor fac referire la ceilalți trei inculpați și nu la inculpata.

Față de momentul la care s-au petrecut faptele pentru care este acuzată inculpata, în urmă cu aproape 4 ani de zile în vara anului 2004, raportat și la temeiul avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatei, respectiv dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală consideră că un pericol concret pentru ordinea publică nu subzistă la acest moment.

Încheierea recurată face referire pe de o parte la o reacție a societății pentru astfel de fapte - trafic de persoane și la o posibilă indignare a societății dacă inculpata ar fi judecată în stare de libertate, aceste mențiuni nu sunt susținute de probele aflate la dosar cauzei și nici nu se circumscriu practici judiciare în materie. La mai bine de 3 ani și J de la data săvârșirii presupuselor fapte de care este acuzată inculpata, nu mai poate exista o reacție atât de puternică a opiniei publice, impactul unor astfel de fapte cu siguranță s-a diminuat sau a dispărut cu siguranță iar o indignare a opiniei publice dacă inculpata ar fi cercetată în stare de libertate nu ar exista.

De asemenea consideră că în cauză se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu măsura neprivativă de libertate având în vedere dispozițiile art. 136 alin.8 Cod procedură penală care oferă instanței posibilitatea să aleagă una din măsurile preventive în funcție de mai multe criterii.

Tot din încheierea recurată instanța de fond a apreciat că nu se impune lăsarea în stare de libertate a inculpatei întrucât aceasta ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală sau de la cercetarea judecătorească, solicită să se observe că această afirmație nu este susținută de probele de la dosarul cauzei, inculpata audiată a declarat că a fost plecată din anul 2004 până la sfârșitul anului 2007 în Polonia cu familia sa că s- întors datorită unor probleme cu imobilul pe care îl are în Com. și care este în stare degradantă și că nu intenționează să părăsească țara pentru că dorește să rămână în România. Singura afirmație că ar putea să plece este luată din declarația coinculpatului, este afirmație cu referire la propria sa persoană nu la cea a inculpatei.

Apreciază că nici această susținere Tribunalului Brașov că inculpata ar încerca să se sustragă de la cercetarea judecătorească nu poate fi primită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingere recursului formulat de inculpată, ca nefondată, menținerea încheierii dată de Tribunalul pentru Minori și Familiei B la data de 19 martie 2008, care este legală și temeinică. În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 139 Cod procedură penală, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare nu s-au schimbat, faptele săvârșite de inculpată au avut o puternică rezonanță în contextul agravării fenomenului infracțional de acest gen, iar pe de altă parte sunt date la dosar că dacă inculpat ar fi pusă în libertate s-ar sustrage judecății, în acest sens este declarația coinculpatului care a arătat că și ceilalți fii ai inculpatei cercetați în această cauză au procedat la fel părăsind țara, în momentul de față fiind emise mandate.

Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dos. nr-, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpata, reținându-se că față de faptele pentru care a fost trimisă în judecată, - trafic de persoane și trafic de minori -, de celelalte împrejurări în care se presupune că s-ar fi comis faptele, de persoana inculpatei, nu există modificări ale temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive și nu se impune înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, arătând că nu există temeiuri pentru justificarea menținerii arestării preventive, că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu are antecedente penale, este bolnavă și faptele ar fi fost comise în urmă cu 4 ani, astfel că nu se mai poate susține că există o posibilă indignare a opiniei publice, impactul a dispărut sau cel puțin s-a diminuat și nici nu există date care să releve că s-ar sustrage de la urmărirea penală sau cercetarea judecătorească. Inculpata a mai arătat că locuința sa din Com. suferă multiple degradări ce necesită reparații.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea nr. 2 din data de 18 ianuarie 2008 Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori, prevăzută de art. 12 alin. 1, 2 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal - 7 acte materiale -, și respectiv 13 alin. 1, 3 (teza I), 4 (teza I, III) din Legea nr. 678/2001 constând în aceea că în perioada ianuarie - octombrie 2004, împreună cu alte persoane, a traficat în diverse modalități (recrutare, găzduire, transportare cazare) pe părțile vătămate majore și o minoră, în scopul exploatării acestora în prin supunerea la cerșetorie și folosind înșelăciuni, amenințări ori acte de violență în realizarea scopului propus.

Temeiul arestării preventive este reprezentat de art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Ținând seama de stadiul procesului penal și raportat la probele administrate până în prezent, se constată că soluția primei instanțe este temeinică, deoarece față de natura și gravitatea infracțiunii ce se impută inculpatei, de numărul relativ mare de persoane implicate în cauză, de impactul negativ pe care îl are traficul de persoane umane și în special de minori, care sunt ființe vulnerabile, în comunitate, de amploarea pe care o au astfel de fapte dar și gradul ridicat de pericol social pe care îl prezintă acestea, măsura arestării preventive fiind justificată de buna desfășurare a procesului penal, așa cum prevăd dispozițiile art. 136 Cod procedură penală.

Având în vedere timpul scurt de la data luării măsurii arestării preventive, temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală subzistă, nu au intervenit modificări ale acestuia, inculpata nu prezintă garanții de ordin personal, împrejurarea că este bolnavă nu se constituie într-o asemenea garanție și potrivit expertizei medico-legale poate fi tratată în rețeaua sanitară a ANP, nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică.

În prezenta cauză timpul scurs de la arestarea preventivă a inculpaților nu încalcă termenul rezonabil instituit de art. 5 par. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale

Așa fiind, se constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și în condițiile art. 385/15 pct. 1 lit. 8 și art.160/9 Cod procedură penală se va respinge recursul declarat de inculpata, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov la data de 19 martie 2008 în dos. nr- al aceleiași instanțe, pe care o menține.

Obligă inculpata să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - G - - -

GREFIER

- -

red./ 15.04.2008

dact.Gh./16.04.2008/3 ex

jud.fond-

Președinte:Simona Franguloiu
Judecători:Simona Franguloiu, Gheorghe Radu, Alexandru Vasiliu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 248/2008. Curtea de Apel Brasov