Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 253/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
3031/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 253
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 10.02.2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Luciana Mera
JUDECĂTOR 2: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 3: Cristina Rotaru
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIICOT - STRUCTURA CENTRALĂ a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 18.12.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspunde recurentul inculpat, pentru care se prezintă avocat din oficiu, cu delegația nr.- emisă de Baroul București.
Procedura legal îndeplinită cu recurentul inculpat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurentul inculpat fost pus in libertate in data de 6 ianuarie 2010 in baza deciziei penale nr.4 /06.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel București -Secția I Penală in dosarul nr-, fiind atașata la fila 13 dosar minuta deciziei, și a fost citat la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de către inculpatul, față de disp.art.141 Cpp si pune concluzii de admitere a cesteia si respingere a recursului, ca inadmisibil.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită, de asemenea, respingerea recursului declarat de inculpatul, ca inadmisibil.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea dată în ședința publică de la 18.12.2009, Tribunalul București - secția a II-a penală a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
- inculpatul a fost arestat preventiv la data de 10.10.2009, cu respectarea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege în acest sens, inclusiv prin art.143 lit.f Cod procedură penală;
- există indicii temeinice care confirmă săvârșirea mai multor infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social;
- circumstanțele vizând persoana inculpatului pot fi avute eventual în vedere în ipoteza condamnării acestuia.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recursul nemotivat de față. El nu s-a prezentat în fața instanței, deși a fost legal citat, făcându-se dovada că prin decizia penală nr.4 din 6.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - secția I penală a fost pus în libertate.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este inadmisibil.
Potrivit prevederilor art.141 Cod procedură penală, încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și încheierea prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat.
Încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Acest text, care este în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional, consacră fără echivoc inadmisibilitatea recursului în cazul în care prima instanță a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, așa cum este cazul în speță.
În consecință, recursul va fi respins ca inadmisibil, conform prevederilor art.38515pct.1 lit.a Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 18.12.2009 a Tribunalului București - secția a II-a penală.
Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2010.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./5.03.2010
OPINIE SEPARATĂ
Incontestabil, dispozițiile art.141 Cod procedură penală, ca și cele ale art.1403Cod procedură penală, stabilesc inadmisibilitatea recursului în cazul soluțiilor de respingere a cererii de revocare, de înlocuire, sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Aceste dispoziții trebuie însă interpretate și aplicate prin raportare la dispozițiile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă, se constată că dispoziția art.141 Cod procedură penală, în sensul că "încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac" vine în contradicție cu dispozițiile art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil.
Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil include și egalitatea armelor, iar "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți are valoarea unui principiu, atât în civil, cât și în penal, -, egalitatea armelor implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza - în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea, în fiecare caz, la respectarea condițiilor unui proces echitabil, revine autorităților naționale" (cauza Dombo contra Olandei).
În procesul penal, principiul egalității armelor se aplică nu doar în raporturile dintre acuzat și partea vătămată sau, după caz, partea civilă, ci, mai ales, între acuzat și Ministerul Public, fiind vorba despre instituția care susține acuzarea.
Se constată astfel, că dispozițiile art.141 Cod procedură penală, mai sus menționate, îl pun pe inculpat într-o evidentă poziție de dezavantaj față de Parchet, deoarece, pe când inculpatul nu are posibilitatea să atace o soluție nefavorabilă referitoare la arestarea preventivă (mai precis, încheierea de respingere a cererii de revocare, de înlocuire sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive), Ministerul Public are posibilitatea legală de a ataca cu recurs soluția favorabilă inculpatului, pronunțată cu privire la asemenea cereri.
Aceasta constituie un evident dezechilibru al "armelor procedurale" puse la dispoziția inculpatului și Ministerului Public.
În opinie separată, se apreciază că argumentul referitor la dispozițiile art.5, paragraful 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este pertinent, întrucât ceea ce se pune în discuție nu este asigurarea unui proces echitabil prin respectarea dublului grad de jurisdicție, ci, așa cum s-a arătat, o altă componentă a dreptului prevăzut de art.6 din Convenția de mai sus, respectiv egalitatea armelor.
De asemenea, rămâne fără relevanță și opinia exprimată de Curtea Constituțională prin decizia nr.330/2007, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.141 Cod procedură penală, dispoziții ce fac și obiectul analizei de față.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională reține că " mijloacele procedurale puse la îndemâna învinuitului sau a inculpatului, respectiv a procurorului, pot fi diferite - reiterarea cererii de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv atacarea cu recurs a încheierii prin care s-a admis cererea de revocare, având în vedere poziția procesuală diferită a învinuitului sau inculpatului, respectiv a procurorului, și deci situațiile de fapt diferite în care aceștia se găsesc, fără însă ca în acest mod să fie afectată egalitatea participanților la procesul penal".
În opinie separată, această apreciere vine în contradicție cu interpretarea dată de Curtea de la Strasbourg articolului 6 din CEDO.
Pe de altă parte, potrivit art.11 alin.2 și art.20 alin.2 din Constituția României, instanțele au obligația să aplice, cu prioritate, dispozițiile din tratatele și convențiile internaționale, în măsura în care dispozițiile interne vin în contradicție cu acestea și sunt nefavorabile inculpatului.
Aceasta este situația și în cauza de față, așa încât, în opinie separată, se consideră că, deși legea internă stabilește, fără echivoc, inadmisibilitatea căii de atac, se impune aplicarea directă a art.6 din CEDO, iar pentru respectarea principiului egalități armelor, recursul declarat de inculpat nu poate fi respins ca inadmisibil.
Judecător,
Președinte:Luciana MeraJudecători:Luciana Mera, Viorica Costiniu, Cristina Rotaru