Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 26/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2927/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.26
Ședința publică de la 5 IANUARIE 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ciobanu Corina
JUDECĂTOR 2: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 3: Moroșanu Raluca
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din data de 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații inculpați și OG, personal, aflați în stare de arest și asistați juridic de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public, precizează mai întâi că nu susține motivul de recurs referitor la faptul că s-a soluționat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive înainte de a fi soluționat recursul împotriva încheierii prin care fusese menținută această măsură, întrucât în orice moment procesual poate fi formulată o cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, Codul d e procedură penală neprevăzând nici o sancțiune sub acest aspect.
Arată însă că înțelege să aducă critici încheierii recurate sub aspectul faptului că nu este motivată, instanța făcând aprecieri strict generice si teoretice, întemeiate pe practica CEDO, fără nici o referire la cazul de față, în opinia sa, incidența deciziilor CEDO trebuind a fi apreciată în raport de fiecare caz concret, în situația existenței depășirii termenului rezonabil trebuind a fi apreciat acest termen cu privire la fiecare caz contrat, or, în speță, apreciază că nu a fost depășit termenul rezonabil, având în vedere data la care au fost arestați inculpații, amploare faptelor săvârșite de aceștia, multitudinea acestor fapte, multitudinea persoanelor implicate.
De asemenea, arată că aprecierea instanței cum că lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică este vagă, în opinia sa, lăsarea în stare de libertate a inculpaților prezentând pericol pentru societate, având în vedere modalitatea în care au acționat inculpații - deosebit de agresivă, în mod coordonat, împreună cu mai multe persoane, în scopul obținerii unor foloase materiale prin procedee cămătărești; urmările pe care le-a avut fapta - lezarea unei persoane și punerea în primejdie a vieții acesteia; urmările pe care le-ar fi putut avea în situația în care nu s-ar fi intervenit chirurgical și dacă partea vătămată nu ar fi reușit să se apere.
Fiind incident cazul de casare prev de art.3859pct.9 Cod de procedură penală, solicită a se dispune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și conform art.38515pct.2 lit.c Cod de procedură penală penală, trimiterea cauzei în vederea rejudecării acestei cereri la instanța de fond.
În situația în care totuși instanta de control judiciar va aprecia că hotărârea este motivată, apreciază că se impune casarea în parte a încheierii atacate și, rejudecând în fond să se dispună respingerea cererilor formulate de inculpați cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive ca fiind neîntemeiate.
Apărătorul ales al intimaților inculpați susține că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, întrucât de la data întocmirii rechizitoriului și până în prezent, în dosar, nu s-a efectuat nici un fel de probatoriu, însă judecătorul fondului a avut posibilitatea de a studia cauza, astfel că în mod corect a apreciat că nu rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit infracțiunea pentru care au fost arestați, respectiv aceea de tentativă de omor calificat și complicitate la această infracțiune, astfel că nefiind întrunite condițiile prev de art.143 Cod de procedură penală, în mod corect s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Cu privire la termenul rezonabil, arată că instanța nu are un drept de opțiune între a-l judeca pe inculpat în termen rezonabil sau de a-l elibera, textul de lege prevăzând că fie îl judecă pe inculpat într-un termen rezonabil, fie îl eliberează prin luarea unor garanții procesuale, astfel că față de împrejurarea că din luna mai, de când a fost sesizată instanța, și până în prezent nu s-a administrate nici o probă în dosar, cauza suferind amânări din motive neimputabile inculpaților, aceștia având dreptul la liberate - consfințit de CEDO ca un drept inalienabil și fundamental al oricărei persoane, apreciază că în mod judicios instanța de fond a constatat că materialul probator existent până la acest moment procesual nu dovedește că cei pe care îi apără se fac vinovați de faptele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Concluzionând, solicită a se dispune respingerea recursului declarat de parchet, ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, instanța de fond luându-și garanțiile bunei desfășurări a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public, în replică, arată că apărarea inculpaților nu poate invoca în acest stadiu procesual lipsa probelor sau a indiciilor temeinice prev de art.143 alin.1 Cod de procedură penală, întrucât singura cale de atac exercitată împotriva încheierii prin care a fost înlocuită măsura arestării preventive este cea a parchetului, or în situația în care apărarea ar fi dorit să invoce lipsa acestor indicii temeinice, ar fi trebuit să solicite pe calea unui recurs separat, revocarea măsurii arestării și nu înlocuirea acestei măsuri, o astfel de măsură putându-se dispune doar în situația în care instanța constată că sunt îndeplinite cerințele prev. de art.143 alin.1 Cod de procedură.penală. Precizează că a criticat încheierea recurată sub aspectul celor precizate cu privire la depășirea termenului rezonabil și lipsa de pericol concret pentru ordinea publică, arătând că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică ce rezultă din modul în care au fost săvârșite faptele.
Apărătorul intimaților inculpați arată că a făcut referire la dispozițiile art.143 Cod de procedură penală în contextul art.5 paragraful 1 lit.c din CEDO pe care instanța le redă în încheierea atacată.
Având pe rând cuvântul, intimații inculpați arată că-și însușesc concluziile apărătorului lor, solicitând să fie cercetați în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dmis cererile formulate de inculpații si si in baza art.139 alin.1 rap la art. 136 lit.b Cod de procedură penală cu referire la art.145 alin.1 Cod de procedură penală a dispus inlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu parași localitatea de domiciliu.
În baza art.145 alin.11lit.a,b,c,d Cod de procedură penală, inculpații au fost obligați sa respecte următoarele obligații:
a) sa se prezinte la instanța de judecata ori de cate ori sunt chemați;
b) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de cvătre organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori sunt chemați;
c) sa nu își schimbe locuința fara incuviintarea instanței care a dispus măsura:
d) sa nu detina, sa nu folosească si sa nu poarte nicio categorie de arme;
În baza art.145 alin 12lit.c si e Cod de procedură penală, inculpații au fost obligați sa respecte și următoarele obligații:
- sa nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, persoanele impreuna cu care au comis faptele, martori si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;
- sa nu se afle in locuința persoanelor vătămate.
S-a atras atenția inculpaților asupra consecințelor incalcarii cu rea credința a obligațiilor stabilite prin această incheiere, conform art.145 pct.3 Cod de procedură penală.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că acă la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpații și existau OG date din care rezulta presupunerea că aceștia au săvârșit faptele imputate, ulterior dispunerii acestei măsuri privative de libertate au apărut elemente noi care au menirea de a susține netemeinicia datelor care ar fi trebuit să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoanele cercetate să fi săvârșit infracțiunea respectivă, în ceea ce privește presupusa acțiune ilicită a inculpaților, elemente ce conduc la modificareaa temeiurilor ce au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive.
Astfel, Tribunalul a retinut alături de elementele de fapt ce rezulta din ansamblul mijloacelor de proba administrate ulterior dispunerii măsurii arestării preventive dar si anterior, si faptul ca dreptul la libertate si siguranța garantat de art.5 din are un rol primordial intr-o societate democratica, avind un caracter fundamental si inalienabil, scopul acestuia fiind "de a proteja liberarea si siguranța persoanei împotriva arestărilor si deter arbitrare" (cauza Winterwerp împotriva Olandei din 24.10.1979).
Totodată s-a reținut că măsura arestării preventive prev.de art. 136 alin.1 lit.f Cod de procedură penală, incadrindu-se in situația prevăzuta de art.5 paragraful 1 lit.c din (care se referă la detenția unei persoane cu privire la care există motive verosimile de a se bănui ca a savirsit o infracțiune sau cind exista motive temeinice să se creadă in necesitatea de aoi mpiedica sa savirseasca sau sa fuga dupa savirsirea acesteia) atrage aplicabilitatea acestei dispoziții convenționale, a cărei interpretare nu se poate ace independent de paragraful III al aceluiași articol, împreuna cu care formează un tot unitar ("Orice persoana arestata sau deținuta, in condițiile prev.de paragraful 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusa de indata înaintea unui judecător sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un ten rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garanții care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere").
Prin urmare, s-a observat că printre garanțiile care rezulta din textul art.5 paragraful III se numără și dreptul de a fi eliberat in cursul procedurii, considerându-se totodată că art.5 paragraful III nu poate fi interpretat ca recunoscind autorităților naționale un drept de opțiune intre judecarea intr-un termen rezonabil si punerea in libertate a inculpaților (cauza Calmanovici împotriva României 1.07.2008 par.90).
de aceste argumente, Tribunalul a remarcat faptul ca nu mai suntem în ipoteza in care un observator obiectiv ar putea fi convins din circumstanțele cauzei că persoana in cauza a putut comite infracțiunea pentru care este arestată, dispărând condiția fundamentala a privării de libertate in temeiul art.5 paragraful 1 lit c din cu privire la existenta unei bănuieli legitime, plauzibile, verosimile care sa justifice măsura privativa de libertate.
Verificând si celelalte motive reținute de instanța de la Strasbourg ca putând fi luate in considerare de autoritățile naționale atunci când iau o măsura privativa de libertate, s-a constatat ca sub aspectul pericolului social al faptei pretins a fi fost săvârșite, ca element care intra in aprecierea globala a existentei pericolului social concret pentru ordinea publica in ipoteza lăsării inculpatului in libertate, după curgerea unei anumite perioade de timp, doar aceste aspecte legate de gravitatea faptei comise nu mai sunt suficiente (cauza Țornasi împotriva Franței, hotărârea din 27.08.1992, paragraful 85) și trebuie astfel dovedit cu noi motive ca ordinea publica este in mod concret afectata in ipoteza eliberării inculpaților.
Avind in vedere argumentele ce preced, Tribunalul a retinut ca la acest moment procesual circumstanțele avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat semnificativ, nu mai subzista, ca atare urmând ca, in temeiul art. 139 Cod de procedură penală rap.la art. 136 Cod de procedură penală să admită cererile de inlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații și OG, cu măsura obligării de a nu parași localitatea, impunându-se acestora sa respecte obligațiile prevazute de art.145 Cod de procedură penală.
Împotriva acestei încheieri,a declarat recurs în termenul legal(respectiv la data de 15 decembriue 2009)PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, criticând-o sub aspectul nelegalității admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpații și OG cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs, o primă critică invocată vis a vis de de soluția dispusă prin încheierea recurată a vizat faptul că reluarea discuțiilor cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați prin încheierea din 15 decembrie 2009 fost prematură, deoarece la acel moment nu fuseseră încă soluționate recursurile declarate de aceștia împotriva încheierii din 10 decembrie 2009 prin care se dispusese menținerea stării lor de arest preventiv, astfel că s-ar putea crea posibilitatea pronunțării în cauză a trei hotărâri contradictorii cu privire la starea de arest a inculpaților.
Referitor la acest motiv de recurs, în cadrul dezbaterilor orale desfășurate în fața instanței de control judiciar în ședința publică din data de 05 ianuarie 2010, procurorul de ședință a precizat că înțelege să nu susțină această critică, pe motiv că o cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive poate fi formulată în orice moment procesual.
În al doilea rând, prin intermediul motivelor scrise de recurs, încheierea recurată a fost defăimată ca fiind nemotivată, aspect de nelegalitate însușit și susținut ca atare și de către procurorul de la parchetul ierarhic superior.
Astfel s-a susținut că instanța de fond în motivarea soluției de admitere a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive a făcut aprecieri strict generice si teoretice, întemeiate pe practica CEDO, fără nici o referire la cazul de față, or incidența deciziilor CEDO trebuie a fi apreciată în raport de fiecare caz concret.
De asemenea, s-a arătat că aprecierea instanței cum că lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică este nejustificată, întrucât în realitate, lăsarea în stare de libertate a inculpaților prezentă în continuare pericol pentru societate, având în vedere modalitatea în care au acționat inculpații - deosebit de agresivă, în mod coordonat, împreună cu mai multe persoane, în scopul obținerii unor foloase materiale prin procedee cămătărești; urmările pe care le-a avut fapta - lezarea unei persoane și punerea în primejdie a vieții acesteia; urmările pe care le-ar fi putut avea în situația în care nu s-ar fi intervenit chirurgical și dacă partea vătămată nu ar fi reușit să se apere.
Ca atare, considerându-se incident cazul de casare prev de art.3859pct.9 Cod de procedură penală, s-a solicitat a se dispune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și conform art.38515pct.2 lit.c Cod de procedură penală penală, trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării acestei cereri, iar în situația în care totuși instanta de control judiciar va aprecia că hotărârea este motivată, s-a solicitat casarea în parte a încheierii atacate și, rejudecând în fond să se dispună respingerea cererilor formulate de inculpați cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive ca fiind neîntemeiate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată cărecursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpații "" și "" au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, alături de alți 7 inculpați, prin rechizitoriul nr.730/P/2009 din 25.05.2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor de omor calificat în forma tentativei și șantaj, prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 lit.i Cod penal și art.194 alin.1 Cod penal în modalitatea autoratului (inculpatul OG) și respectiv a complicității (inculpatul ), în sarcina acestora reținându-se că la data de 08.03.2009, pe str. - din B, inculpatul OG, cu ajutorul inculpatului, a lovit cu tăișul sabiei, în zona capului, pe partea vătămată care, a parat lovitura cu mâna ceea ce a dus la secționarea acesteia până la artera radială, secționarea tendoanelor și fractură oase carpiene, cauzându-i vătămări ce au necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale, cu apreciere ulterioară asupra infirmității fizice, faptă care a pus în primejdie viața victimei și a fost comisă pentru aod etermina pe aceasta să dea celor doi sume de bani nedatorate, cu scopul de a dobândi astfel foloase injuste.
Totodată, în sarcina inculpatului "" s-a mai reținut că, începând cu luna august 2008, sub pretextul unei datorii bănești, împreună cu alți inculpați în cauză, l-a constrâns, prin amenințări, pe să contracteze alte împrumuturi și să le plătească dobânzi extrem de oneroase (camătă), până când partea vătămată nu a mai putut plăti, moment în care inculpații au recurs la violențe și amenințări asupra sa, a familiei sale și a prietenilor săi, în scopul de a-l determina să dea sume importante de bani altor inculpați în cauză pentru a dobândi astfel foloase injuste.
Ambii inculpați au fost privați provizoriu de libertate la data de 15.04.2009 când, prin încheierile de ședință pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus luarea măsurii arestării preventive în considerarea cazurilor prev. de art. 148 lit. e și f Cod procedură penală, apreciindu-se că inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică și că, în cauză, există date că ambii inculpați exercită presiuni - prin persoane interpuse - asupra părții vătămate încercând o înțelegere frauduloasă cu acesta. Pe numele celor doi inculpați au fost emise nr.121/UP și 122/UP din 15.04.2009.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, mai întâi de toate Curtea nu poate trece neobservat faptul că aceasta reprezintă copia fidelă, până la cele mai mici detalii de ortografie și de punctuație, altor încheieri anterioare prin care în cauză s-a dispus aceeași soluție, fără ca instanța de fond să manifeste nici cea mai vagă peocupare pentru remedierea aspectelor deficitare relevate de către instanțele de control judiciar prin deciziile care au casat respectivele încheieri (a se vedea în acest sens încheierile de ședință pronunțate de instanța de fond la datele de 29 octombrie 2009, 13 noiembrie 2009 și 27 noiembrie 2009, toate casate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI ).
În acest context, Curtea aprecuază că este rezonabil a presupune că formularea de către cei doi inculpați, în mod repetat și la intervale scurte de timp, a unor cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate s-a bazat în mod speculativ pe intenția neechivocă a instanței de fond de a pune capăt detenției preventive a celor doi inculpați.
Pe de altă parte, Curtea constată că noua încheiere pronunțată de instanța de fond cu privire la starea de arest a inculpaților și OG este insuficient și lapidar motivată, întrucât în argumentarea hotărârii sale de înlopcuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, instanța de fond a recurs exclusiv la principii generale deduse din jurisprudența, aplicabile atunci când se analizează necesitatea privării de libertate a acuzatului suspectat că a comis o infracțiune, menținerea detenției și caracterul rezonabil al duratei unei detenții, fără a evidenția în concret aspectele faptice sau juridice și elementele probatorii pe care acestea se bazează, care au fundamentat convingerea sa "că a dispărut condiția fundamentală a privării de libertate în sensul art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cu privire la existența unei bănuieli legitime, exprese, plauzibile, verosimile care să justifice măsura privativă de libertate",
De altfel considerentele acestei încheieri trădează și o gravă confuzie a instanței fondului între revocarea și înlocuirea măsurii arestării preventive, de vreme ce se susține că " circumstanțele avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat semnificativ, nu mai subzista".
Din această perspectivă, în mod evident criticile parchetului vizând incidența cazului de casare prev.de art.3859pct.9 Cod de procedură penală, sunt fondate, numei că,în cazul de față, aflându-ne în ipoteza unui recurs, care potrivit legii este declarat împotriva unei hotărâri (încheieri) care nu poate fi atacată și cu apel, în conformitate cu prevederile art. 3856alin.3 din Codul d e procedură penală, instanța de control judiciar, nu numai că este abilitată, ci chiar este obligată să examineze ea însăși cauza sub toate aspectele, de fapt și de drept, astfel că nu se impune casarea încheierii recurate cu trimitere spre rejudecarea cererilor celor doi inculpați de înlocuire a măsurii arestării preventive, ci în virtutea efectului integral devolutiv al recursului cu care a fost investită, Curtea va putea să examineze ea însăși oportunitatea lăsării inculpaților în stare de libertate.
Drept urmasre, cenzurând temeinicia cererilor formulate de inculpații "" și ""î n temeiul disp.art.139 alin.1 Cod de procedură penală, Curtea observă contrar celor susținute de instanța de fond și respectiv de apărarea acestora, că temeiurile care au justificat luarea față de ei a măsurii preventive privative de libertate nu au suferit nici o modificare, ci dimpotrivă acestea se mențin neschimate și impun în continuare privarea lor provizorie de libertate, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Astfel, în pofida atitudinii lor de contestare a gravității faptelor de violență de care sunt acuzați sau după caz a însăși existenței infracțiunii de șantaj, Curtea constată că în cauză există suficiente probe și indicii temeinice, în accepțiunea dată acestor noțiuni prin disp. art.143 alin.1 rap. la art.681din Codul d e procedură penală, care îndreptățesc și la acest moment procesual presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care împotriva lor s-au formulat acuzații de natură penală, împrejurările de fapt pe care acestea se bazează fiind de natură a convinge un observator obiectiv de participarea lor conștientă și deliberată la comiterea infracțiunilor respective.
Astfel, pentru ilustrarea la nivel de bănuială legitimă a activităților infracționale desfășurate de inculpații și OG în relația cu partea vătămată, prezintă relevanță următoarele mijlocae de probă: documentele medicale întocmite la Spitalul Clinic de Urgență B din care rezultă că partea vătămată a fost internată în această unitate spitalicească cu diagnosticul "traumatism grav prin sabie bord radial arc stând și regiune palmară proximală cu secțiune pachet vasculo-nervos radial, pachet vasculo-nervos ulnar, tendoane flexoare superficiale și profunde drepte II-V, tendon abductpr police tendon scurt extensor police, fractură parcelară os trapez și os scafoid, hemoragie moderată de tip mixt, plagă tăiată față dorsală F2 DG X MD cu decojare latibou tegumentar de 2/1 cu pedicut proximal; raportul de expertiză medico-legală nr.A- prin care s-a stabilit că partea vătămată prezintă leziuni traumatice ale mâinilor constând în două plăgi tăiate, una profundă la mâna care necesită circa 70 de zile de îngrijiri medicale în condițiile unei evoluții favorabile, timp ce include și tratamentul de recuperare morfofuncțională recomandat, cu precizarea că viața victimei a fost pusă în primejdie prin leziunile vasculoarteriale pentru care s-a practicat hemostaza și anastomoza termino-terminală artera radială și alta cu lambou la degetul V al mâinii drepte, leziuni ce s-au putut produce la data de 08 martie 2009, prin lovire cu corp tăietor-înțepător, posibil corpul delict încriminat (sabia), cel mai probabil leziunile fiind aplicate succesiv, plaga mâinii stângi a putut fi produsă printr-o lovitură cu sabia aplicată de sus în jos, vizând marginea radială a articulației radio-carpiene în zona denumită "tabachera anatomică" cu secțiunea tendoanelor policelui cu impact asupra masivului carpian (fracturi scafoid și trapez) și cu interesarea regiunii palmare de la eminența tenară spre cea hipotenară până la diafiza metatarsianului V,mâna victimei putând fi în poziția indicată în planșa fotografică nr.- foto 10-11-12, iar plaga degetului V mâna dreaptă a putut fi produsă printr-o lovitură cu sabia aplicată dinspre lateral spre marginea cubitală a falangei proximale, posibil conform fotografiei nr.13 din aceea și planșă fotografică în care partea vătămată arată că a respins această lovitură înspre lateral cu mâna dreaptă, acest act medico-legal confirmând sub aspectul mecanismului de producere a leziunilor, declarațiile părții vătămate și ale martorilor oculari; declarațiile coroborate ale părții vătămate și ale martorilor, și - din care rezultă că inculpatul "" a fost cel care a început agresiunea asupra părții vătămate, încercând să-i aplice lovituri de pumn și îmbrâncindu-l (i-a smuls din mână cheile autoturismului și chiar a încercat să îl determine cu forța să se urce în mașina sa), iar în timp ce continua aceste agresiuni, i-a cerut inculpatului " să scoată sabia din mașină și în continuare, văzând cum acesta din urmă se pregătește să îl lovească pe partea vătămată cu tăișul sabiei în cap, a încercat prin continuarea agresiunilor să-i distragă atenția părții vătămate pentru a-l determina să rămână cu spatele la inculpatul "; conform acelorași depoziții loviturile cu tăișul sabiei aplicate de inculpatul " vizau direct zona capului părții vătămate, (fiind aplicate de sus în jos) și că partea vătămată s-a întors în ultimul moment, alertată de strigătele martorelor și a reușit să pareze loviturile cu mâinile, suferind leziunile grave; procesele verbale de reconstituire realizate cu partea vătămată și martorul prin care s-a stabilit în concret mecanismul de producere a leziunilor provocate părții vătămate prin loviturile aplicate de inculpatul "; procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate care îi indică de asemenea pe inculpați ca fiind cei care au comis fapta de agresiune reclamată de partea vătămată (de exemplu într-o convorbire dintre inculpatul "" și o altă persoană se discută despre intenția inculpaților de a se înțelege fraudulos cu partea vătămată); de asemenea declarațiile părții vătămate și ale martorilor și conturează și săvârșirea infracțiunii de șantaj de către inculpați, din acestea rezultând că deși partea vătămată a achitat datoria (inclusiv dobând-camăta), inculpații i-au cerut în contul unei datorii fictive alte sume mari de bani.
Totodată, posibila implicare a inculpatului "" în activitatea frauduloasă de șantajare a părții vătămate rezultă din declarațiile martorei, (soția părții vătămate ) care a arătat că inculpații "" și ""au oprit-o pe stradă și au amenințat-o spunându-i că or să o omoare, că o vor tăia cu sabia pe ea și pe copiii ei dacă nu le dă banii, chiar dacă nu îl vor mai găsi pe soțul ei sau chiar dacă acesta moare, din declarațiile martorei (mama părții vătămate ) conform cărora în decembrie 2008 - ianuarie 2009 au venit la ei acasă de mai multe ori "" și " care au adresat amenințări și au cerut sume de bani, precum și din declarațiile martorei care a arătat că are cunoștință de faptul că inculpatul "" și frații "" și "au făcut presiuni asupra lui și a familiei sale pentru a-l determina să plătească sume de bani, iar la data de 05 martie 2009, când se afla cu martora, (soția părții vătămate ) pe Șoseaua, lângă ele au oprit un autoturism BMW în care se aflau inculpații "" și "" și un autoturism Mercedes în care se afla inculpatul "", aceștia amenințând-o pe, iar inculpatul "" precizând textual "femeie, te strâng de gât, te omor!" în timp ce se îndrepta către ea cu mâinile ridicate.
Curtea apreciază că existența unor posibile neconcordanțe între declarațiile persoanelor audiate în cauză de-a lungul urmăririi penale și al cercetării judecătorești desfășurate până în prezent nu echivalează cu modificarea temeiurilor faptice avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, întrucât la momentul procesual de față, nu se verifică existența unor probe certe de vinovăție, ci doar a unor date sau informații pe care se poate întemeia în mod obiectiv suspiciunea comiterii infracțiunilor de către persoanele cercetate, or din această perspectivă în cauza de față probatoriul administrat până în prezent relevă motive verosimile de a crede că inculpații au săvârșit într-adevăr infracțiunile pentru care sunt cercetați și pentru care se poate menține în mod legal privarea lor preventivă de libertate.
În acest sens, și în jurisprudența, s-a statuat în mod constant că rolul măsurii arestării preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor și, totodată, că datele și informațiile care suscită bănuielile pe care se întemeiază această măsură nu trebuie să prezinte același nivel de certitudine cu cele care permit trimiterea în judecată și, cu atât mai puțin, condamnarea unei persoane (a se vedeahotărârile pronunțate în cauzele și Murray contra Marii Britanii).
Pe de altă parte, Curtea găsește că se menține în actualitate și pericolul concret pentru ordinea publică (în accepțiunea art.148 lit.f din Codul d e procedură penală) pe care îl prezintă, și la acest moment procesual, lăsarea în libertate a celor doi inculpați.
În evaluarea acestei cerințe legale, Curtea are în vedere gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați și care se prezintă la un nivel ridicat raportat la modul de operare, la mijloacele utilizate pentru atingerea scopului infracțional, la urmările cauzate valorilor sociale lezate și la rezonanța puternic negativă a unor astfel de fapte.
Din această perspectivă, Curtea constată că în speța de față există bănuiala legitimă că inculpații, care sunt frați între ei și totodată rude cu ceilalți inculpați trimiși în judecată în aceeași cauză, pe fondul instituirii unui veritabil regim de teroare asupra părții vătămate și a familiei acestuia, materializat prin exercitarea unor acte repetate de violență și amenințări asupra acestora, în scopul constrângerii părții vătămate să le dea diverse sume de bani nedatorate, ca urmare a unui împrumut cu camătă contractat de partea vătămată cu mult timp în urmă de la inculpatul "", în cele din urmă pentru a dobândi astfel de foloase injuste au recurs la agresarea fizică extrem de gravă a părții vătămate, punându-i viața în primejdie prin aplicarea unor lovituri cu tăișul unei săbii, lovitură parată cu mâna, fapte a căror gravitate se situează la un nivel ridicat.
Totodată, asupra inculpatului "" planează suspiciunea rezonabilă că s-a implicat în mod activ în activitățile ilicite de constrângere a părții vătămate, prin acțiuni de intimidare psihică și înfricoșare a acestuia și a familiei sale, în scopul de a-l determina să plătească fabuloase sume nedatorate, altor inculpați din cauză, tot ca urmare a unor împrumuturi cu camătă și a aplicării sistemului "dobândă la dobândă".
Acest comportament, în mod vădit agresiv al inculpaților, manifestat de aceștia în comiterea faptelor ilegale grave, menite să le intimideze și să le înspăimânte grav pe persoanele cu care vin în contact, creează premisele unui puternic sentiment de neliniște și insecuritate ce ar fi resimțit de o întreagă comunitate în cazul punerii lor în libertate și, în același timp, justifică temerea că ar putea comite și în viitor alte fapte similare.
Totodată, temerea unei posibile continuări din partea inculpaților aflați în libertate, a derulării de activități ilegale, similare celor pentru care sunt cercetați în cauza de față, este generată și de împrejurarea că asemenea fapte sunt producătoare de importante beneficii materiale ilicite, menite să le asigure un trai, mai ales că neavând ocupație sau un loc de muncă și având un nivel redus de instruire, cei doi inculpați se dovedesc a fi extrem de vulnerabili față de o astfel de oportunitate.
Nu în ultimul rând Curtea apreciază că menținerea inculpaților în stare de detenție preventivă corespunde și scopului reglementat prin dispozițiile art.136 alin.1 Cod de procedură penală - asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, cerință la care, în mod constant se face referire și în jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului, conform căreia printre motivele fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune se numără și riscul că acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiției ( împotriva Germaniei, Hotărârea din 27. iunie 1968).
În speța de față o astfel de temere poate fi anticipată în mod rezonabil prin raportare la indiciile existente cu privire la încercările inculpaților, prin persoane interpuse, de a realiza o împăcare frauduloasă cu partea vătămată și de a-l determina pe acesta, inclusiv prin oferirea a diverse sume de bani, să facă declarații necorespunzătoare adevărului (aspecte ce rezultă din listingurile telefonice și conținutul convorbirilor interceptate și înregistrate în mod autorizat).
În ceea ce privește necesitatea respectării exigențelor art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea apreciază că durata arestării preventive a inculpaților care a început la 15.04.2009, nu a încetat a mai fi rezonabilă, având în vedere complexitatea concretă a cauzei dată de natura, amploarea și gravitatea acuzațiilor deduse judecății, de numărul mare al inculpaților implicați și felul participației lor, precum și de natura și amploarea probatoriului ce urmează a fi administrat nemijlocit în cursul cercetării judecătorești.
În sfârșit, împrejurarea că ceilalți inculpați trimiși în judecată în aceeași cauză sunt judecați în stare de libertate nu este de natură a determina în mod obligatoriu aplicarea aceluiași tratament juridic și pentru inculpații și OG, întrucât măsura arestării preventive, ca de altfel și răspunderea penală a fiecăruia, are un caracter strict personal, subzistența temeiurilor acesteia apreciindu-se, în concret, în persoana fiecărui inculpat, în raport cu circumstanțele reale ale faptelor comise, dar și cu datele ce caracterizează în concret persoana acestuia, așa cum prevăd disp. art.136 alin. final din Codul d e procedură penală. or datele particulare ce îi caracterizează în concret pe acești doi inculpați, dând și dimensiunea reală a periculozității lor sociale, sunt diferite, justificând pe mai departe menținerea lor în stare privativă de libertate.
Întrucât, pentru motivele mai sus arătate, Curtea constată că se mențin și în prezent temeiurile ce au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, fără a fi intervenit schimbări în conținutul acestora, Curtea în temeiul dispozițiilor art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală,va admiterecursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTIîmpotriva încheierii de ședință din data de 15.decembrie 2009 pronunțată de Tribunalului București - Secția a ll-a penală în dosarul nr-, pe care o va casa în parte și, rejudecând în fond, va respinge ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații șiOG .
Celelalte dispoziții ale încheierii recurate vor fi menținute ca atare.
În temeiul art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință din data de 15.decembrie 2009 pronunțată de Tribunalului București - Secția a ll-a penală în dosarul nr-.
Casează în parte încheierea de ședință și pe fond rejudecând:
Respinge ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații șiOG .
Menține celelalte dispoziții ale încheierii.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
escu
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 08.02.2010
Jud. -II.
Președinte:Ciobanu CorinaJudecători:Ciobanu Corina, Constantinescu Mariana, Moroșanu Raluca
