Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 261/2008. Curtea de Apel Craiova

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 261

Ședința publică de la 03 Aprilie 2008

PREȘEDINTE: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 2: Membri Gheorghe Vintilă

- G - - JUDECĂTOR 3: Ștefan

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA - Serviciul Anticorupție C, împotriva încheierii din 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, privind pe inculpații,

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații inculpați și, ambii în stare de arest preventiv, primul asistat de avocat ales, iar secundul asistat de avocat ales.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, s-a acordat cuvântul.

Procurorul susține recursul potrivit motivelor depuse în scris, invocând, în esență, cazurile de casare înscrise în art. 385⁹pct. 9 și 10 cod pr.penală, sub următoarele aspecte:

- că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să influențeze soluția procesului, critică constând în aceea că, în ședința din 31 martie 2008, deși a pus, din oficiu, în discuția părților, menținerea stării de arest față de intimații inculpați, instanța nu a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive, potrivit art. 160 rap. la art. 300²cod pr.penală, mărginindu-se la a se pronunța doar cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, reiterate de apărătorii inculpaților;

- că încheierea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar motivarea dată acesteia contrazice dispozitivul, critică constând în aceea că instanța, greșit, ar fi reținut că s-au schimbat temeiurile ce au determinat arestarea preventivă, în considerarea împrejurării că au fost audiați "inculpații și o mică parte din martorii propuși în cauză", iar că soluția de înlocuire a arestării nu se justifică întrucât "inculpatul nu a mai recunoscut nici infracțiunea pe care o recunoscuse în fața magistratului judecător, la data audierii, cu ocazia prezentării pentru luarea măsurii", că ambii inculpați au prezentat "instanței de fond o altă versiune. a apărării", în privința împrejurărilor de fapt, versiune ce o contrazice pe aceea conturată în faza urmăririi penale;

Totodată, s-a susținut că instanța de fond, odată cu înlocuirea măsurii arestării preventive, nu a indicat persoanele cu care inculpații nu au voie de intre în contact, mărginindu-se să instituie, generic, obligațiile impuse de art. 145 alin.2 lit. c cod pr.penală.

- că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe testimoniale administrate, de natură să influențeze soluția procesului, critică vizând, în esență, faptul că martorii, și, în depozițiile lor, date în faza cercetării judecătorești, au susținut că inculpatul, ar fi făcut presiuni pentru ca aceștia să declare altfel decât au declarat inițial, cu intenția de a zădărnici aflarea adevărului;

De asemenea, s-a susținut că înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea de domiciliu, nu se justifică, întrucât temeiul prev. de art. 148 lit. b cod pr.penală, nu s-a schimbat, unele împrejurări demonstrate în cauză ducând la concluzia că inculpații vor încerca să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului - odată puși în libertate, prin influențarea unor martori sau experți, sens în care au fost invocate încercările acestora de a lua legătura cu experții, -, cât și cu martorii G,.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii, iar, în rejudecare, să fie dispusă menținerea arestării preventive față de cei doi inculpați.

Apărătorii celor doi inculpați, având pe rând cuvântul, apreciază că recursul declarat este nefondat, întrucât soluția instanței de fond este legală și temeinică, dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu aceea constând în obligarea intimaților de a nu părăsi localitatea de domiciliu, justificându-se, în cauză schimbându-se temeiurile ce au determinat luarea măsurii inițiale.

Inculpații, având cuvântul, solicită respingerea recursului, fiecare însușind concluziile dezvoltate de apărători.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată:

Prin încheierea de ședință din 31 martie 2008, Tribunalul Dolj, a admis cererile formulate de inculpații și, prin apărători, iar, în consecință, în baza art. 139 alin.1, art. 145 alin.1¹cod pr.penală, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă prev. de art. 136 alin.1 lit. b cod pr.penală, constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea.

Prin urmare, inculpatul, pe durata măsurii obligării de nu părăsi localitatea, județul G, iar inculpatul, pe durata obligării de a nu părăsi localitatea J, județul G, aveau să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organele de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de către acesta sau ori de câte ori sunt chemați; să nu schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura.

Totodată, în baza art. 145 alin.1²cod pr.penală, inculpații aveau să respecte și următoarele alte obligați: să nu ia contact cu celelalte persoane cercetare în cauză, cu rudele sau apropiații acestora, cu martorii, experții ori alte persoane stabilite de organul judiciar, direct sau indirect; să nu se afle în locuința vreuneia din persoane anterior menționate; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele.

În baza art. 145 alin. ultim cod pr.penală, celor doi inculpați le-a fost atrasă atenția asupra consecințelor încălcării, cu rea credință, a măsurilor aplicate și a obligațiilor impuse, condiții în care măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, se înlocuiește cu măsura arestării preventive.

Drept consecință a înlocuirii măsurii arestării preventive, cu privire la cei doi inculpați, s-a dispus punerea în libertate, de sub puterea mandatelor de arestare.

Pentru a dispune astfel, instanța sesizată cu soluționarea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive, a reținut că inculpații și, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, sub învinuirea săvârșirii mai multor infracțiuni, astfel:

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.25 rap.la art.290 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; fals în declarații, prev.de art.292 Cod penal; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 Cod penal, cu art.41 alin.1 Cod penal; complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.26 rap.la art.288 alin.1 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; complicitate la fals intelectual, prev.de art.26 rap.la art.289 Cod penal; cu art.41 alin.2 Cod penal; complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev.de art.26 rap.la art.18¹alin.1 și 3 din Legea 78/2000, cu art.41 alin.2 Cod penal; dare de mită, prev.de art.255 alin.1 Cod penal, rap.la art.6 din Legea nr.78/2000; instigare la abuz în serviciu, prev.de art.25 rap.la art.248 alin.1 Cod penal, comb. cu art.17 lit. din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, iar în final, cu aplic.art.33 lit.a și b Cod penal.

-, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.26 rap.la art.288 alin.1 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; uz de fals, prev.de art.291 Cod penal; fals intelectual, prev.de art.289 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.288 alin.2 Cod penal, rap.la art.288 alin.1 Cod penal; folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev.de art.26 rap.la art.18¹alin.1 și 3 din Legea 78/2000, cu art.41 alin.2 Cod penal; fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.288 alin.2 Cod penal, rap.la art.288 alin.1 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; uz de fals, prev.de art.291 Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice, prev.de art.248 alin.1 Cod penal, rap.la art.17 lit.d din Legea 78/2000, cu art.41 alin.2 Cod penal; luare de mită, prev. de art.254 Cod penal, rap.la art.6 din Legea 78/2000; primire de foloase necuvenite, prev. de art.256 Cod penal, rap. la art.6 din Legea 78/2000, în final, cu aplic.art.33 lit. a Cod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a susținut că, în cursul anului 2003, în calitate de primar al comunei, județul G, a pretins și primit de la inculpatul, reprezentant al SC SRL, suma de 1,2 miliarde lei, în schimbul sprijinului pentru câștigarea unei licitații în vederea extinderii și modernizării cu apă a comunei, activitate desfășurată în cadrul unui proiect finanțat din bugetul Comunităților Europene.

Cei doi inculpați au falsificat mai multe acte pe care le-au folosit pentru obținerea tranșelor din proiect, contravaloarea lucrărilor neexecutate fiind în sumă de peste 9 miliarde lei.

De asemenea, s-a mai stabilit că a dispus, în mod nelegal, deblocarea garanției de bună execuție, în sumă de 1.366.233.100 lei, contrafăcând semnătura contabilului - martorul -.

A mai reținut instanța de fond că măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată de Tribunalul Dolj la data de 17 august 2007, fiind menținută până în prezent.

Totodată, s-a subliniat și faptul că prin decizia penală nr.743 din 17 septembrie 2007 a Curții de APEL CRAIOVA, a fost înlăturat temeiul reținut inițial la arestarea preventivă, acela arătat la lit. f, de sub art.148 alin.1 Cod pr.penală, stabilindu-se că măsura instituită față de inculpați se justifică doar în considerarea temeiului prevăzut la lit. b, instanța de recurs, cu acea ocazie, apreciind că există date în sensul că inculpații încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, a unor martori sau experți, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

La termenul din 31 martie 2008, aflată în situația de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, potrivit art. 160 rap. la art. 300²cod pr.penală, instanța de fond a fost sesizată cu cererile inculpaților și, formulate prin apărători, de a fi înlocuită măsura arestării preventive, cu aceea constând în obligarea de a nu părăsi localitatea, în motivarea acestora susținându-se că temeiul pe care se sprijină în prezent măsura luată inițial, s-a schimbat, în cauză făcându-se aplicabil textul art. 139 alin.1 cod pr.penală.

Stabilind că cercetarea judecătorească este preponderent desfășurată, în cauză fiind audiați peste 20 martori - o parte din aceștia având calitatea de angajați la instituțiile ce au fost administrate de cei doi inculpați, cât și angajați ai agenției SAPARD - Sucursala D, martori care au declarat că nu au fost influențați și nici nu s-a încercat acest lucru din partea acestora sau a rudelor lor, în vederea zădărnicirii adevărului, dar și cu luarea în seamă a duratei arestării preventive (inculpații fiind arestați de peste 8 luni de zile), instanța de fond, aflându-se în situația de a dispune potrivit art. 139 alin.1 cod pr.penală, a admis cererile formulate, și, în consecință, a înlocuit măsura arestării preventive, cu aceea constând în obligația inculpaților de a nu părăsi localitățile de domiciliu, fără încuviințarea organului judiciar.

Împotriva încheierii instanței de fond, sub aspectul dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA - Serviciul Anticorupție C, invocând cazurile de casare înscrise în art. 385⁹pct. 9 și 10 cod pr.penală, susținând, în esență, următoarele:

Recursul declarat este nefondat, pentru argumentele de principiu ce se vor vedea în continuare, în raport de care, Curtea, va aprecia, într-adevăr, că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpaților, s-au schimbat.

Referitor la primul motiv de casare invocat, enunțat în sensul că deși, în ședință publică, din oficiu, s-a pus în discuția părților menținerea arestării preventive, instanța nu s-a pronunțat în condițiile prev. de art. 160 rap. la art. 300²cod pr.penală, mărginindu-se doar la a examina cererile de înlocuire formulate de inculpați, se va face aprecierea că acesta este nefondat, încheierea pronunțată nefiind criticabilă potrivit cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 10 cod pr.penală.

Este de observat că la termenul din 31 martie 2008, instanța de fond era obligată, în cursul judecății, dar nu mai târziu de 60 zile de la ultima dispoziție de menținere a măsurii, să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive față de inculpați.

Tocmai în desfășurarea acestei obligații instituită de lege, judecătorul de fond a examinat cererile formulate de apărătorii acestora, de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Celelalte critici de casare, ce fac trimitere la cazurile prev. de art. 385⁹pct. 10 și 9 cod pr.penală, de asemenea, nu pot fi primite, în esență, acestea vizând aspecte de fond, pe care, în mod necesar, judecătorul sesizat le va valorifica în planul adoptării soluției.

Într-adevăr, legat de aceste critici, este important de știut că, în materia măsurilor preventive, potrivit art. 385⁶alin.3 cod pr.penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacat cu apel, nu este limitat la motivele de casare prev. de art. 385⁹, iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

Ori, procedând astfel, Curtea, stabilește că instituțiile aflate în discuție, sunt acelea vizând menținerea arestării preventive și înlocuirea acestei măsuri cu alta prev. de art. 136 alin.1, din perspectiva celor conținute în art. 160 alin.1 și 3 și în art. 139 alin.1 cod pr.penală.

Că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați s-au schimbat, o demonstrează următoarele:

Potrivit art. 160 rap. la art. 300²cod pr.penală, în cursul judecății, instanța este obligată să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 6 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Totodată, dacă va constata că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceeași instanță, prin încheiere motivată, dispune menținerea arestării preventive.

Prin urmare, din observarea acestor dispoziții de principiu, se desprinde că verificarea la care obligă legea, privește existența la zi a condițiilor prevăzute în art. 148 alin.1 lit. b cod pr.penală, avute în vedere de organul judiciar la luarea măsurii, acesta din urmă, apreciind că la data arestării existau date că inculpații, în mod direct sau indirect, au încercat să zădărnicească aflare adevărului prin influențarea unor martori sau experți ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

Referitor la cele reținute mai sus, este de observat că, inițial, măsura arestării preventive luată față de inculpați, s-a sprijinit și pe existența cazului prev. la lit. f de sub art. 148, însă acest temei a fost înlăturat prin decizia penală nr. 743 din 13 septembrie 2007 a Curții de APEL CRAIOVA, instanța respectivă apreciind că acea condiție cumulativă prevăzută de textul de lege invocat - vizând pericolul concret pentru ordinea publică, nu este îndeplinită.

Este, de asemenea, important de amintit că, potrivit art. 149¹cod pr.penală, măsura arestării preventive se dispune numai atunci când sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și există vreunul din cazurile prev. de art. 148, cu alte cuvinte, luarea acestei măsuri fiind consecința existenței unor probe sau indicii temeinice de vinovăție și, nicidecum, o modalitate de "ușurare" a cercetării judecătorești.

Ca instituții de drept procesual, cu pronunțat caracter de constrângere, măsurile preventive sunt luate față de învinuit sau inculpat, în scopul arătat în cuprinsul art. 136 cod pr.penală, respectiv pentru buna desfășurare a procesului penal ori pentru împiedicarea sustragerii acestora de la urmărirea penală ori de la judecată.

Într-adevăr, la data luării măsurilor preventive față de inculpați, în urmă cu aproximativ 8 luni, rezonanța socială a faptelor, decursă din multitudinea acestora, din modul de săvârșire adoptat, cât și din întinderea prejudiciilor cauzate, era una ridicată, împrejurări ce au justificat arestarea preventivă, din perspectiva îndeplinirii condițiilor cumulative cuprinse în art. 148 lit. f și b cod pr.penală.

Însă, că această rezonanță este mult estompată în prezent, o demonstrează soluția anterioară a Curții de APEL CRAIOVA, care, prin decizia penală nr. 743 din 17 septembrie 2007, a înlăturat unul din temeiurile ce au determinat arestarea preventivă (art. 148 lit. f), ce reflectă pericolul social generic al infracțiunilor săvârșite de inculpați.

Stadiul cercetării judecătorești - avansat, realitatea că martorii pe ale căror depoziții s-a sprijinit învinuirea, au fost audiați, înlătură concluzia că inculpații, odată puși în libertate, ar încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea acestora. Această temere, din perspectiva cazului prev. de art. 148 alin.1 lit. b cod pr.penală, s-a justificat până în prezent.

Totodată, unele împrejurări și criterii, corect avute în vedere de către instanța de fond, cum ar fi specificul și complexitatea cauzei, precum și posibilitatea întinderii în timp a cercetărilor judecătorești, în vederea administrării probatoriilor, fără ca inculpații să aibă vreo culpă procesuală în acest sens, au impus ca judecătorul sesizat să stabilească dacă măsura arestării preventive se înscrie sau nu în vreun termen rezonabil ori se justifică înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă.

Desigur, durata arestării preventive nu trebuie să depășească un termen rezonabil, ea nu trebuie să se transforme în pedeapsă, iar aprecierea termenului respectiv trebuie făcută cu trimitere la art. 5 din CEDO, cât și la dispozițiile art. 23 din Constituție.

Aceste împrejurări, mai sus enunțate, au condus la concluzia că temeiurile ce au determinat luarea și menținerea arestării preventive s-au modificat, tribunalul - aflându-se în situația de a dispune, potrivit art. 139 alin.1 cod pr.penală, prin încheiere motivată - procedând judicios la înlocuirea măsurii respective, cu aceea constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În cauza de față, din ansamblul lucrărilor, rezultând că inculpații au petrecut un timp rezonabil în arest preventiv (peste 8 luni), iar anterior săvârșirii faptelor au fost bine integrați social, fiecare având în prezent, sursele de existență asigurate.

Prin urmare, se va aprecia că prima instanță, a făcut în cauză o justă aplicare a dispoz. art. 139 alin.1 cod pr.penală, în raport de care a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați, s-au schimbat.

Mai mult, trebuie arătat că măsura preventivă prev. de art. 136 alin.1 lit. b cod pr.penală, constând în obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, are un conținut restrictiv, bine determinat, cum astfel prevede art. 145 alin.1 și alin.1², cuprinzând obligații impuse inculpaților pe toată durata măsurii, acestea fiind de natură a asigura îndeplinirea scopului prevăzut de art. 136, privind buna desfășurare a procesului penal în care sunt judecați aceștia.

De asemenea, potrivit art. 145 alin.3, în caz de încălcarea cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor impuse, instanța are posibilitatea să înlocuiască cu măsura arestării preventive.

Așadar, pentru argumentele mai sus dezvoltate, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b cod pr.penală, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, menținându-se încheierea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA - Serviciul Anticorupție C, împotriva încheierii din 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, privind pe inculpații,

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 3 aprilie 2008.

- - G - -

Grefier,

Red.jud.CM

IB/ 7.04.2008.

Președinte:Constantin Mereanu
Judecători:Constantin Mereanu, Membri Gheorghe Vintilă, Ștefan

#Judecator Constantin Mereanu

Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 261/2008. Curtea de Apel Craiova

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 261/2008. Curtea de Apel Craiova