Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 262/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 262 Dosar nr-
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean
JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Brașov împotriva încheierii de ședință din data de 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr -.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații inculpati și în stare de arest, asistați de apărătorul ales, avocat.
Procedura îndeplinită.
Se permite apărătorului ales să ia legătura cu inculpații aflați în stare de arest.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de DIICOT- Biroul Teritorial Brașov împotriva încheierii din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori si Familie Brașov de înlocuire a măsurii preventive, luată față de cei doi inculpați, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea conform art 145 Cod procedură penală, apreciind dispozițiile neîntemeiate pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată menționat instanța a pus in discuție in temeiul art 300/2 și art 160/b Cod procedură penală, menținerea stării de arest preventiv fata de inculpatul, iar cu privire la a cărui măsură a arestării expira in luna următoare, a fost formulată o cerere de revocare a acestei măsuri.
Apreciază că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive, respectiv prev de art 148 lit f Cod procedură penală.
Faptele au fost săvârșite la începutul anului 2002, iar inculpații au fost trimiși in judecata în octombrie 2008 pentru trafic de persoane săvârșite prin racolarea unor persoane cu handicap si exploatate prin obligarea la practicarea cerșetorii in alta țară. Ancheta a durat o perioadă atât de mare, având în vedere că, inițial, inculpații s-au sustras o perioadă de timp, s-au emis mandate de arestare în lipsă, ulterior au fost arestați in Italia, fiind în executarea unor pedepse privative de libertate aplicate de autoritățile italiene pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni. S-au emis mandate de arestare europene, inculpatul fiind adus la sfârșitul lunii decembrie 2008 și a fost pus in executare mandatul de arestare emis de autoritățile române, iar a fost adus in ianuarie - februarie 2009.
Inculpatul si in prezent se afla arestat in baza unui mandat de arestare emis de autoritățile italiene, il executa urmare a unei proceduri de transfer, iar inculpatul tocmai a executat in Italia pedeapsa aplicată pentru același gen de infracțiuni.
În cauză nu a debutat cercetarea judecătorească, inculpații nu au fost audiați, au fost anumite incidente, lipsă de procedură cu părțile vătămate sau alte aspecte, motive care au determinat câteva amânări.
Este adevărat că în cauză există un coinculpat care se află arestat in Italia, insă faptul că nu a fost adus la judecată nu constituie un impediment în amânarea în continuare a procesului penal, având în vedere că există instituția disjungerii în cauză care va fi pusa in discuție la momentul oportun, când va exista procedură în cauză.
Față de natura infracțiunii, față de gradul de pericol social al faptei, față de stadiul procedurii, măsura arestării preventive se justifică, în vederea realizării scopului procesului penal și realizarea cu celeritate a cercetării judecătorești.
Câtă vreme executa un mandat privativ de libertate, apreciază că o înlocuire a măsurii privative cu obligarea de a nu părăsi localitatea nu isi poate produce efectele cât timp inculpatul se află în arest.
Față de, avocatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, deci nu a fost ferm în solicitarea sa, instanța a admis cererea, a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea, fără a se pronunța cu privire la cealaltă cerere de a nu părăsi țara. Este adevărat că s-a lăsat la aprecierea instanței luarea măsurii, însă consideră că inculpatul a formulat două cereri și instanța trebuia să se pronunțe cu privire la ambele cereri.
Pe fond, apreciază că înlocuirea măsurii arestării preventive este netemeinică, astfel că solicită admiterea recursului si să se dispună menținerea stării de arest față de și respingerea cererii formulată de prin apărător ales.
Avocat solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet, apreciind că nu se impune casarea cu trimitere, având în vedere că inculpații au solicitat înlocuirea măsurii privative de libertate cu o măsură restrictivă. Apreciază că este temeinică dispoziția instanței, de înlocuire a măsurii arestării preventive, instanța de fond întemeindu-și soluția pe împrejurări care nu pot fi ignorate - faptele reținute in sarcina inculpaților au fost săvârșite in 2002, mandatele de arestare au fost emise in septembrie 2006, ambii inculpați au executat in Italia pedepse pentru infracțiuni identice sau, ar putea spune, că ar putea fi acte materiale ale aceleiași infracțiuni, având in vedere data și locul săvârșirii, inculpatul a executat aproape in întregime pedeapsa, iar cel de al doilea inculpat a executat in totalitate pedeapsa. In 23 aprilie 2009 pe rolul Judecătoriei Brașova avut termen de judecată cererea de liberare condiționată formulată de inculpatul, astfel încât este pe deplin justificată cererea de înlocuire a măsurii preventive, prefigurându-se o punere a sa in libertate.
Pentru toate acestea, apreciază că încheierea tribunalului este in concordanta cu dispozițiile art 5 paragraf 3 din CEDO, atâta timp cât prin măsura dispusă de instanța de fond există suficiente garanții că scopurile prev de art. 136 alin 1 Cod procedura penala pot fi asigurate.
Pe de altă parte, o altă împrejurare care justifica măsura, este că in dosarul disjuns, care se afla in fază finală la instanța de fond, s-a dispus punerea in libertate a acestor inculpați in urma cu doi ani și nu a existat nici un impediment in soluționarea cauzei, toți inculpații prezentându-se și fără citații, ori de câte ori au fost chemați.
Pentru toate acestea, apreciază că măsura este oportună, având in vedere depășirea termenului rezonabil si că au executat pedepse pentru fapte care pot fi acte materiale ale aceleiași infracțiuni. situație față de care să se dispună respingerea recursului declarat de parchet.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului parchetului si menținerea soluției tribunalului, respectiv să fie pus în libertate pentru a avea grijă de cei trei copii pe care ii are in întreținere, luându-și obligația de a respecta toate obligațiile care vor fi dispuse de instanță.
Intimatul inculpat solicită respingerea recursului parchetului, respectiv menținerea măsurii de înlocuire a măsurii arestării preventive, având în vedere că are un copil care a fost născut imediat după arestarea sa și despre care trebuie să aibă grijă.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor penale de față:
Constată că prin încheierea de ședință din data de 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul -, au fost admise cererile formulate de inculpații și și în baza art. 139 alin 1 rap. la art. 145 Cod procedură penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive aplicată inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi Mun. B fără încuviințarea instanței de judecată.
În baza art. 145 alin 1/1 Cod procedură penală au fost obligați inculpații ca pe durata acestei măsuri: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați, să se prezinte la Poliția Mun. B desemnată cu supravegherea lor conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați, să nu își schimbe locuințele fără înștiințarea instanței, să nu dețină, să folosească și să nu poarte nici o categorie de arme, să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiilor acestora și să nu comunice cu acestea direct sau indirect.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată în lipsa acestora însă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie, temeiul arestării preventive fiind cel prevăzut de art. 148 lit. c,e, f, h și i Cod procedură penală (în forma anterioară modificării aduse codului d e procedură penală prin legea 356/2006) în ceea ce-l privește pe inculpatul și respectiv dispozițiile art. 148 lit.c, e,h și i Cod procedură penală (în forma anterioară modificării aduse codului d e procedură penală prin legea 356/2006) în cazul inculpatului.
Prin încheierile din data de 17.12.2008 și respectiv 5.03.2009 ale Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, s-a dispus confirmarea mandatelor de arestare emise în lipsă pentru cei doi inculpați care au fost puse în executare conform art. 153 alin 3 teza a II-a Cod procedură penală, stabilindu-se totodată că, în ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților, cele prev. de art. 148 lit. c,f,h și i Cod procedură penală își găsesc parțial corespondent în actuala reglementare în dispozițiile art. 148 lit. a, e și f Cod procedură penală
Măsura arestării preventive a inculpaților a fost verificată periodic conform art. 300/2 Cod procedură penală, constatându-se că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală subzistă în continuare.
La termenul de judecată din 21.04.2009, analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și cererea formulată de inculpatul de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prima instanță a apreciat în esență că deși în cauză sunt probe și indicii temeinice din care rezultă că inculpații ar fi putut săvârși faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare al instanței temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați s-au modificat; astfel, dacă prima condiție obiectivă impusă de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală este îndeplinită în continuare întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, cea de-a două condiție, privind pericolul social concret pentru ordinea publică nu mai subzistă întrucât a trecut o perioadă îndelungată de timp de la data săvârșirii infracțiunii pentru care inculpații sunt cercetați și până în prezent, perioadă pe care inculpații au petrecut-o și în stare de detenție (din anul 2004 la zi), această perioadă fiind de natură a diminua amploarea socială a fenomenului infracțional, iar durata termenului rezonabil instituită de art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale raportată la natura și gravitatea infracțiunii, complexitatea cauzei, poziția procesuală a inculpaților s-a împlinit. Pe altă parte, rudele coinculpaților, cercetați pentru aceleași fapte într-un dosar disjuns sunt în libertate de peste un an de zile fără a impieta bunul mers al procesului penal, iar în prezenta cauză soluționarea este mult îngreunată de procedura de transfer a inculpatului din Penitenciarul din în Penitenciarul Codlea, instanța făcând aceste demersuri încă din luna decembrie 2008. Ca atare, întrucât temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpaților s-a schimbat se impune în baza art. 139 alin 1 rap la art. 145 Cod procedură penală înlocuirea acestei măsuri excepționale cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se respingă cererile formulate de inculpați privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și să se mențină starea de arest preventiv a inculpatului.
În motivarea recursului formulat, parchetul a arătat că în mod greșit a apreciat prima instanță că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive, față de cei doi inculpați respectiv cel prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Faptele reținute în sarcina inculpaților au fost săvârșite la începutul anului 2002, iar inculpații au fost trimiși in judecata în octombrie 2008 pentru trafic de persoane săvârșite prin racolarea unor persoane cu handicap si exploatate prin obligarea la practicarea cerșetorii in alta țară. Ancheta a durat o perioadă atât de mare, având în vedere că, inițial, inculpații s-au sustras o perioadă de timp, s-au emis mandate de arestare în lipsă, ulterior au fost arestați in Italia, fiind în executarea unor pedepse privative de libertate aplicate de autoritățile italiene pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni. S-au emis mandate de arestare europene, inculpatul fiind adus la sfârșitul lunii decembrie 2008 și a fost pus in executare mandatul de arestare emis de autoritățile române, iar a fost adus in ianuarie - februarie 2009.
Inculpatul si in prezent se afla arestat in baza unui mandat de arestare emis de autoritățile italiene, îl execută urmare a unei proceduri de transfer, iar inculpatul tocmai a executat in Italia pedeapsa aplicată pentru același gen de infracțiuni.
În cauză nu a debutat cercetarea judecătorească, inculpații nu au fost audiați, au fost anumite incidente, lipsă de procedură cu părțile vătămate sau alte aspecte, motive care au determinat câteva amânări.
Este adevărat că în cauză există un coinculpat care se află arestat in Italia, însă faptul că nu a fost adus la judecată nu constituie un impediment în amânarea în continuare a procesului penal, având în vedere că există instituția disjungerii în cauză care va fi pusa in discuție la momentul oportun, când va exista procedură în cauză.
Față de natura infracțiunii, față de gradul de pericol social al faptei, față de stadiul procedurii, măsura arestării preventive se justifică, în vederea realizării scopului procesului penal și realizarea cu celeritate a cercetării judecătorești.
Câtă vreme executa un mandat privativ de libertate, o înlocuire a măsurii privative cu obligarea de a nu părăsi localitatea nu îsi poate produce efectele cât timp inculpatul se află în arest.
Față de, avocatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, deci nu a fost ferm în solicitarea sa, instanța a admis cererea, a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea, fără a se pronunța cu privire la cealaltă cerere de a nu părăsi țara. Este adevărat că s-a lăsat la aprecierea instanței luarea măsurii, însă consideră că inculpatul a formulat două cereri și instanța trebuia să se pronunțe cu privire la ambele cereri.
Pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive este netemeinică, astfel că s-a solicitat admiterea recursului si menținerea stării de arest față de și respingerea cererii formulată de prin apărător ales.
Analizând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului instanța constată că recursul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpații au fost arestați preventiv prin Încheierea nr. 38/4.09.2006 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov pentru o durată de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de persoane - în formă continuată- prev. de art. 12 alin 1, 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (4 acte materiale) și trafic de minori - în formă continuată - prev. de art. 13 alin 1,2,3,4 din Legea 678/2001 (3 acte materiale) cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina inculpatului și dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal constând în esență în aceea că în anul 2002, în baza unei rezoluții infracționale unice și comune, inculpații împreună cu alte persoane din familia lor (trimise în judecată într-un alt dosar) au ademenit diverse persoane minore și majore, unele cu handicap fizic, fie de etnie romă fie din pătura foarte săracă a populației și sub pretextul unei oferte de muncă sau promițându-le că vor cerși în interes propriu sau că vor beneficia de o parte din câștigul obținut din cerșit a au traficat persoane în Italia și Germania, exploatând munca acestora în interes propriu.
Temeiul arestării preventive a inculpaților l-a constituit art. 148 lit. c,f,h și i Cod procedură penală respectiv existența unor date din care rezultă necesitatea împiedicării săvârșirii de către inculpați a unei alte infracțiuni, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică și existența unor indicii care justifică temerea că inculpata va exercita presiuni asupra persoanelor vătămate sau vor încerca înțelegeri frauduloase cu acestea.
Măsura arestării preventive a fost pusă în executare la data de 17.12.2008 față de inculpatul și 5.03.2009 față de inculpatul, ocazie cu care s-a constatat că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive își găsesc parțial corespondent, după modificarea codului d e procedură penală prin Legea 356/2006, în prevederile art. 148 lit. a, e și f Cod procedură penală.
Măsura preventivă luată față de inculpați a fost verificată periodic, conform art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală și a fost menținută însă doar în condițiile subzistenței temeiului prev. de art. 148 lit. f pentru ambii inculpați
Verificând la acest moment procesual starea de arest preventiv a inculpaților, și cererile formulate de aceștia privind înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prima instanță a apreciat greșit că în cauză temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților s-au modificat pentru a fi incidente în dispozițiile art. 139 Cod procedură penală;
Materialul probator administrat până în prezent nu a condus la schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive; aceste temeiuri nu au dispărut și nici nu s-au modificat astfel încât înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate nu se justifică la acest moment.
Astfel, cercetarea judecătorească nu a debutat în cauză iar la dosar sunt în continuare probe care conduc la presupunerea că inculpații au comis infracțiunile reținute în sarcina lor prin încheierea de arestare și actul de sesizare al instanței, fiind îndeplinită astfel condiția impusă de art. 143 Cod procedură penală.
Temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală nu a dispărut în cauză și nu s-a modificat; astfel limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt aceleași iar datele existente la dosar conduc în continuare la concluzia că inculpații prezintă pericol public; astfel circumstanțele în care se presupune că au fost comise faptele, numărul infracțiunilor comise și durata mare de timp în care s-a derulat activitatea infracțională, numărul victimelor, și starea acestora, urmările produse, numărul participanților la comiterea infracțiunilor și împrejurarea că reușita activității infracționale a fost asigurată tocmai de existența legăturilor de rudenie dintre inculpați și deci de posibilitatea acoperirii celor mai multe dintre formele în care se poate comite aceste infracțiuni: recrutare, întocmire formalități pentru eliberarea pașapoartelor, găzduirea persoanelor traficate, conducerea persoanelor acestora peste graniță, supravegherea lor în Italia și Germania și colectarea câștigurilor obținute prin cerșit reprezintă tot atâtea elemente care conturează pericolul pe care inculpații îl prezintă pentru ordinea publică și care în speță nu a dispărut.
Durata arestării preventive a inculpaților se circumscrie unui termen rezonabil inculpatul aflându-se în stare de arest preventiv, sub puterea mandatului emis în prezenta cauză și pentru faptele care formează obiectul acestui dosar de aproximativ 5 luni iar inculpatul de doar două luni astfel încât nu se poate vorbi până la acest moment de încălcarea art. 5 din CEDO.
Pe altă parte, la stabilirea necesității menținerii arestării preventive trebuie analizat în ce măsură în cauză există încă un interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpaților, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care se bucură aceștia, are o pondere mai mare decât regula judecării lor în stare de libertate. Ori în speță, văzând urmările produse de fapta inculpaților, modalitatea în care aceștia racolau persoanele în vederea obligării lor la cerșit, mijloacele folosite pentru a le intimida și a le menține în postura de "marfă", împrejurarea că unele victime deși minore au fost supuse aceluiași "tratament" de înfrângere a voinței și supunere, pentru ca mai apoi să cerșească în folosul inculpaților denotă un dispreț total al inculpaților față de ființa umană și față de normele de conviețuire socială, pericolul de a recidiva în comiterea unor astfel de infracțiuni fiind extrem de ridicat, cu atât mai mult cu cât activitatea infracțională desfășurată de inculpați s-a derulat pe o perioadă relativ mare de timp.
În considerarea celor expuse, văzând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu au dispărut și nici nu s-au modificat, instanța de recurs apreciază că în mod greșit a procedat prima instanță admițând cererile formulate de inculpații și privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Împrejurarea că ceilalți membrii ai familiei inculpaților sunt liberi de aproximativ un an și nu au împiedicat buna desfășurare a procesului penal nu are relevanță în speță câtă vreme este vorba despre un alt dosar, despre situații diferite în care se găsesc acei inculpați care nu s-au sustras urmăririi penale și judecății și care au fost arestați o perioadă mult mai îndelungată de timp decât cei doi inculpați din prezentul dosar.
Nici faptul că de la data comiterii infracțiunii a și până în prezent a trecut un interval mare de timp nu reprezintă un element care să justifice schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, atâta timp cât instrumentarea cauzei s-a realizat cu dificultate tocmai datorită complexității cauzei și a împrejurării că unii dintre inculpați s-au sustras, iar referitor la deținerea unui coinculpat în Penitenciarul din și netransferarea acestuia în Penitenciarul Codlea, instanța de fond poate apela la instituția disjungerii cauzei față de acesta.
În consecință, recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov apare ca întemeiat, întrucât în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 139 Cod procedură penală la acest moment, ambii inculpați găsindu-se în continuare în situația prevăzută de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Față de aceste considerente recursul promovat v-a fi admis în conformitate cu art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, încheierea atacată va fi casată și rejudecând cauza se vor respinge cererile formulate de inculpații și privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara.
În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin 1 și 3 Cod procedură penală se va menține măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE
Admite recursul promovat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Biroul Teritorial Brașov împotriva încheierii de ședință din data de 21.04.2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori si Familie Brașov în dosarul nr -, pe care o casează în ceea ce privește soluția de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților și cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Rejudecând în aceste limite:
În baza art. 139 Cod procedură penală respinge cererile formulate de inculpații și privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara.
În baza art 300/2 raportat la art. 160/b alin 1 și 3 Cod procedură penală menține măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui G și, născut la data de 13.09.1971 în B, deținut actualmente în Penitenciarul Codlea.
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - C - -
GREFIER
Red. NH/15.05.2009
Dact MB/18.05.2009
- 4 exemplare -
Jud fond -
Președinte:Nicoleta HădăreanJudecători:Nicoleta Hădărean, Simona Franguloiu, Alina Constanța
