Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 342/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
(430/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 342
Ședința publică de la 23 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Moroșanu
JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Mariana Constantinescu
GREFIER - - -
*********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat intimații inculpați și, ambii în stare de arest și asistați din oficiu de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, intimații inculpați fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, susține oral motivele de recurs astfel cum au fost dezvoltate în scris și depuse la dosar și critică încheierea instanței de fond din 17 februarie 2010, prin care a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpaților și cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În mod greșit, în opinia parchetului, Tribunalul Bucureștia apreciat că nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea acestei măsuri și că a fost depășit termenul rezonabil în ceea ce privește durata arestării preventive a celor doi inculpați.
În opinia parchetului, în continuare subzistă temeiurile ce au condus la luarea și menținerea măsurii arestării preventive în raport de faptul că inculpații au făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în plantarea de dispozitive de copiere a informațiilor de pe cardurile bancare, ce erau apoi copiate pe niște clone ale acestor carduri, iar prin folosirea cardurilor falsificate erau retrase importante sume de bani în numerar. Această grupare a acționat într-o zonă extrem de largă, pe teritoriul a trei țări - România, Spania și Italia.
Inculpatul - care în timpul urmăririi penale a recunoscut comiterea faptelor - a avut un rol deosebit de important, ocupându-se inclusiv de instruirea unor persoane aflate În Spania și Italia în vederea plantării acestor dispozitive.
Inculpatul s-a ocupat de transportul acestui gen de dispozitive atât în străinătate, cât și în România, iar în timpul supravegherilor operative s-a constatat că a transportat mai multe persoane, în timp ce acestea - prin folosirea unor carduri false - au retras importante sume de bani în numerar.
Din interceptarea convorbirilor telefonice a rezultat foarte clar modalitatea în care a acționat grupul organizat și rolul fiecărui inculpat în săvârșirea infracțiunilor.
Pentru motivele expuse, solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate și rejudecând, respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ca fiind nefondată.
În ceea ce privește susținerea instanței de fond - în sensul că a fost depășit termenul rezonabil - consideră că este nefondată, având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, excepția de neconstituționalitate invocată de către unii dintre inculpați. Mai mult decât atât, inculpații au fost arestați în lipsă în anul 2006 și abia în decembrie 2008 autoritățile spaniole au procedat la predarea celor doi autorităților române.
Cu privire la solicitarea parchetului de menținere a măsurii arestării, consideră că aceasta nu face obiectul prezentei cauze, întrucât arestarea preventivă fusese menținută prin încheierea din 11 ianuarie 2010, iar la termenul din 17 februarie 2010 nu a fost pusă în discuție menținerea măsurii arestări preventive. În situația în care se va admite recursul și se vor respinge cererile de înlocuire, instanța urmează a verifica - în interiorul celor 60 de zile - legalitatea măsurii arestării preventive. Singura problemă care se poate pune este aceea că termenul acordat este după expirarea celor 60 de zile. În situația în care se va considera că prin punerea în discuție a cererii de înlocuire a măsuri arestării preventive, implicit instanța a pus în discuție și verificarea arestării preventive, dat fiind faptul că a acordat un nou termen după expirarea celor 60 de zile, consideră că se impune menținerea arestării preventive pentru motivele expuse anterior.
Dacă instanța de recurs va aprecia că în mod corect instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, apreciază că și în atare situație se impune admiterea recursului parchetului, dat fiind faptul că prima instanță nu a făcut aplicarea și a disp. art. 145 alin.1 lit. d Cod procedură penală.
Apărătorul intimaților inculpațiavând cuvântul, solicită respingerea recursului parchetului și menținerea încheierii din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală ca fiind legală și temeinică. Susține că în mod corect instanța de fond a apreciat că s-a depășit termenul rezonabil al duratei arestării - prevăzut de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Inculpații sunt arestați de mai mult de 1 an și 6 luni, iar prin trecerea acestei perioade lungi de timp s-a diminuat pericolul pentru ordinea publică și rezonanța faptei în cadrul societății. De asemenea, apreciază că cei doi intimați inculpați trebuie să beneficieze de egalitate de tratament, dat fiind faptul că ceilalți 11 inculpați sunt judecați în stare de libertate.
Intimatul inculpatavând ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului parchetului și cercetarea sa în stare de libertate - la fel ca și ceilalți 11 inculpați, urmând a se prezenta ori de câte opri va fi solicitat.
Intimatul inculpatarată că a recunoscut și regretat fapta comisă și solicită respingerea recursului parchetului și judecarea sa în stare de libertate.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 17 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală în baza art.139 alin.1 Cod de procedură penală cu ref la art.1451Cod de procedură penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților (fiul lui și, născut la data de 18.04.1963 în Constanta, arestat în baza nr.315/UP/27.06.2006 emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală) și (fiul lui și, născut la data de 03.09.1984 în C, arestat în baza nr.316/UP/27.06.2006 emis de către Tribunalul București Secția a II-a Penală,-, bloc 55, scara D, etaj 4,. 74, jud C) cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Prin aceeași încheiere, în baza art. 1451Cod de procedură penală, pe durata obligării de a nu părăsi țara inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la instanță la termenele acordate;
să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea ori de cate ori este chemat;
să nu își schimbe locuința
S-a atras atenția inculpaților asupra încălcării cu rea credința a măsurii aplicate.
Totodată a fost respinsă cererea de revocare a obligației de a nu părăsi țara, formulată de către inculpatul A ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a apreciat că la acest moment procesual măsura arestării preventive luată față de inculpații și chepcel poate fii înlocuită cu o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă, respectiv cea a obligării de a nu părăsi țara, cu motivația că măsura arestării preventive, privită ca și excepție a stării persoanei fizice, trebuie să se situeze într-un termen rezonabil, chiar dacă acea persoană este cercetată penal, rezonabilitatea presupunând ca îndeplinirea procedurilor efectuate de către autorității să nu ducă la întârzierea acestora.
Din această perspectivă, Tribunalul a constatat că prezenta cauză a figurat pe rolul Tribunalului București, formând dosarul nr- în care s-a pronunțat sentința penală nr.562/13.05.2008 prin care s-a admis excepția invocată de către inculpatul, cauza fiind trimisă la PÎCCJ pentru refacerea urmăririi penale.
Ulterior cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București în mai 2009, dispunându-se prin încheierea de ședință din 10.06.2009 conexarea dosarelor nr- și nr.17562/3/209 la dosarul nr-.
S-a mai precizat că inculpații sunt arestați în cauză de circa un an și J, iar în acest moment judecătorul cauzei a apreciat că se impune menținerea arestării preventive, motivat de faptul că cei doi inculpați s-au sustras urmăririi penale, mandatele de arestare preventivă fiind emise în lipsa și puse în executare abia la finalul anului 2008, însă de mai multe termene a fost practic imposibil de continuat cercetarea judecătorească, în condițiile în care în cauză a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate ce vizează încadrarea juridica a faptelor deduse judecății, iar de la data sesizării Curții Constituționale - noiembrie 2009 - și în prezent, deși a fost restituit dosarul instanței, nu s-a luat în discuție excepția invocată.
În acest context, Tribunalul a avut în vedere faptul că disp art.139 Cod de procedură penală trebuie interpretate prin raportare la art.136 Cod de procedură penală, care se referă la scopul măsurilor preventive, dar și în raport cu jurisprudența CEDO ce are o aplicare directă în dreptul intern, conform disp art.20 din Constituția României. Din această perspectivă judecătorul cauzei a apreciat că termenul rezonabil al măsurii arestării preventive este atins.
De altfel s-a reținut că din conținutul art. 5 din CEDO, care se referă în concret la inculpați arestați preventiv, rezultă cu evidență că procedura în această materie trebuie condusa cu o celeritate sporită.
În raport cu aceste considerente, judecătorul cauzei a considerat că prin punerea în libertate a inculpaților se va evita menținerea acestora într-o stare de nesiguranță pentru o perioadă de timp prea mare, în contextul în care persistența motivelor avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive nu mai este suficientă pentru a justifica privarea de libertate a inculpaților.
Art.5 din CEDO garantează că o persoană nu va fii arestată preventiv pe o perioadă de timp nedeterminată și că acesteia îi va fii respectată prezumția de nevinovăție, dar și dreptul la libertate chiar dacă există suspiciuni că acesta a săvârșit o infracțiune gravă care poate justifica privarea de libertate, însă acest lucru nu trebuie făcut în mod abstract cu încălcarea celorlalte principii și drepturi fundamentele ce guvernează derularea procesului penal.
În practica CEDO deja s-a statuat cu titlu de principiu că arestarea preventivă nu poate fii motivată pe prezumția potrivit căreiaorice persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni de o anumită gravitate este considerata că intenționează să se sustragă cercetării judecătorești.
Ori, în speță asemenea date concrete nu au rezultat, context în care s-a concluzionat că din această perspectivă nu există riscul sustragerii cercetării judecătorești, dar nici de obstrucționare a actului de judecată.
În sfârșit, judecătorul cauzei a apreciat că perioada de timp petrecută de inculpați în arest preventiv este suficientă, iar prin trecerea unui interval de aproximativ un an și J, practic s-a diminuat pericolul pentru ordinea publică, dar și rezonanța faptei în societate.
Pentru considerentele anterior expuse, Tribunalul, în baza prevederilor art. 139 alin.1 Cod de procedură penală cu referire la art.145/1 Cod de procedură penală, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților și cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe durata acestei măsuri preventive inculpații fiind obligați să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanță la termenele acordate; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea ori de cate ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința.
Cu privire la cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulată de către inculpatul A, prin apărător, Tribunalul a constatat următoarele:
Măsura obligării de a nu părăsi țara a fost luata față de acest inculpat pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, dar și pentru împiedicarea sustragerii acestora de la judecată.
S-a apreciat că susținerea inculpatului, prin apărător, în sensul că a trecut o perioada lungă de timp de când s-a luat fața de el această măsură, nu este de natură a forma convingerea judecătorului cauzei asupra temeiniciei acestei cereri.
De asemenea s-a avut în vedere faptul că din actele depuse la dosar de către inculpatul A, prin apărător, nu rezultă că tatăl său locuiește în Italia, ci numai faptul că aceste acte sunt emise de autoritățile din această țară.
În plus s-a precizat că cercetarea judecătorească se află în curs de desfășurare, la acest moment fiind audiați doar o parte din inculpați și, deci din această perspectivă, concluzia judecătorului cauzei a fost aceea că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere în momentul luării unei astfel de măsurii restrictive de libertate, o atare măsură fiind benefică atât pentru continuarea cercetării judecătorești, dar și pentru inculpat, ca să se prezinte la instanță și să participe în mod direct și nemijlocit la derularea procedurilor.
Totodată, deși s-a recunoscut că există o culpă a autorităților în adoptarea unor soluții, Tribunalul a ținut să semnaleze că la această situație au concurat și inculpații prin apărători lor, prin nenumărate cereri de amânare pe diverse motive, dar și prin prisma excepțiilor invocate, instanța de judecată încercând să respecte obligațiile de rezultat constând în citarea și audierea inculpaților, citarea martorilor și repetate adrese către Curtea Constituțională, rămase fără rezultat.
În sfârșit, prima instanță a considerat că nu trebuie neglijat nici faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, restricționarea libertății și respectiv menținerea acesteia se impun dacă măsura este imperios necesară pentru a asigura prezenta inculpatului în fața autorității competente pentru motive verosimile, temeinice - cercetarea judecătorească și buna ei desfășurare încadrându-se în această motivație, astfel încât menținerea acestei măsuri față de inculpat corespunde scopului reglementat de dispozițiile art.136 Cod de procedură penală, restricționarea libertății acestuia fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Cât privește durata acestei măsurii restrictive de libertate, Tribunalul a apreciat că aceasta nu depășește o durata rezonabilă, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin.3 din CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului( cauza Austriei, Hotararea din 28 martie 1990,cauza Labita c Italiei, Hotararea din 6 aprilie 2000, parag. 152 și urm. cauza c Elveției, Hotararea din 26 ianuarie 1993, parag. 30-40, cauza Contrada c Italiei, Hotararea din 24 august 1998, parag. 51-57, cauzac Franței, Hotararea din 23 septembrie 1998, parag. 94- 122).
Pe cale de consecință a respins cererea formulata de inculpatul A ca nefondată.
Împotriva acestei încheieri,a declarat recurs în termenul legal(respectiv la data de 18 februarie 2010)PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, criticând-o sub aspectul greșitei înlocuiri a măsurii arestării preventive a inculpaților și cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în conformitate cu prevederile art.139 alin.1 cod de procedură penală, rap. la art.1451Cod de procedură penală.
Atât prin intermediul motivelor scrise de recurs, cât și în cadrul dezbaterilor orale desfășurate în fața instanței de control judiciar în ședința publică din data de 23 februarie 2010, Parchetul a susținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați nu s-au modificat și în mod greșit Tribunalul a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligări de a nu părăsi țara.
În ceea ce privește pericolul social concret pentru ordinea publică, s-a arătat că faptele inculpaților de a constitui și de a adera la un grup infracțional organizat, de a înlesni transportul și montarea de echipamente destinate contrafacerii cărților de credit, de a contribui la punerea în circulație a acestor instrumente de plată electronică falsificate și de a efectua retrageri sau de a sprijini efectuarea de retrageri de numerar în mod fraudulos cu cărțile de credit contrafăcute, sunt de natură a crea o stare de insecuritate și temere în rândul opiniei publice, constând în aceea că, infractori asupra cărora planează suspiciunea săvârșirii unor fapte grave, ar putea fi cercetați în stare de libertate.
De asemenea, s-a mai precizat că la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avută în vedere și perioada de timp în care inculpații au acționat, amploarea activității infracționale care s-a desfășurat pe teritoriul mai multor țări (Italia, Spania, România), dar și modul structurat, organizat în care au acționat.
În privința termenului rezonabil al măsurii arestării preventive, Parchetul a susținut că acesta nu a fost depășit, întrucât inculpații s-au sustras o bună perioadă de timp urmăririi penale, mandatele de arestare preventivă fiind puse în executare față de ambii, abia în cursul lunii decembrie 2008, iar în raport de complexitatea dosarului, de numărul mare al inculpaților (14), de de faptul că până în prezent nu au fost audiați decât inculpații, după care cauza a fost înaintată Curții Constituționale pentru soluționarea unei excepții invocate de părți, precum și de faptul că în prezenta cauză au fost reunite mai multe dosare disjunse inițial, nu au fost încălcate prevederile art.5 paragraful 3 din CEDO, privind rezonabilitatea măsurii arestării preventive.
Ca atare, în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod de procedură penală, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată cărecursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Față de inculpații și, măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsă, în baza încheierii de ședință din data de 27 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-, pe temeiul disp.art. 143 și art. 148 lit. a și h (f în actuala reglementare) din Cod de procedură penală, în considerarea faptului că aceștia s-au sustras de la urmărirea penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pentru care sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pe numele celor doi inculpați arestați în lipsă au fost emise mandatele de arestare preventivă nr.316/UP/2006 (inculpatul ) și, respectiv, nr.315/UP/2006 (inculpatul ). Aceste mandate de arestare preventivă au fost puse efectiv în executare abia în cursul lunii decembrie 2008, respectiv la data de 10.12.2008 pentru inculpatul și la 23.12.2008 pentru inculpatul.
Ulterior, cei doi inculpați, alături de alte persoane cercetate în aceeași cauză, au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.396/D/P/2007 din data de 18 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzați de comiterea următoarelor infracțiuni:
- inculpatul - pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.7 alin.1 rap. la art.2 lit. b pct.18 din Legea nr.39/2003, art.26 Cod penal rap. la art.24 alin.2 și art.27 pct.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 și art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în fapt că, în perioada februarie - mai 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a aderat și sprijinit în mod direct o grupare infracțională organizată, a participat efectiv la comiterea de către inculpații, A, sub conducerea inculpatului, a infracțiunilor de punere în circulație de instrumente de plată electronică contrafăcute, a înlesnit efectuarea de operațiuni financiare frauduloase cu ajutorul clonelor unor cărți de credit emise de bănci din Italia și a ajutat la transportul de echipamente artizanale destinate contrafacerii de cărți de credit, contribuind la producerea unui prejudiciu de aproximativ 70.000 lei;
- inculpatul - pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.7 alin.1 rap. la art.2 lit.b pct.18, art.9 alin.2 din Legea nr.39/2003, art.26 Cod penal rap. la art.24 alin.1 și 2 și art.27 pct.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 și art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în fapt că, în perioada februarie - iunie 2006, constituit alături de alți indivizi o grupare infracțională organizată, a înlesnit transportul și montarea de echipamente destinate contrafacerii cărților de credit, a contribuit la punere în circulație a acestor instrumente de plată electronică contrafăcute și a sprijinit efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos cu cărți de credit falsificate, contribuind la producerea unui prejudiciu de aproximativ 70.000 lei.
Examinând încheierea recurată, Curtea observă că instanța de fond a procedat din oficiu la înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților și cu măsura neprivativă de libertate a obligării de a nu părăsi țara, astfel încât, în cadrul recursului de față, instanța de control judiciar are a analiza dacă într-adevăr în conținutul temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați au survenit modificări sau dimpotrivă acestea se mențin neschimbate și din perspectiva dispozițiilor art.3002Cod de procedură penală rap. la art.160 alin.3 Cod de procedură penală, impun în continuare menținerea arestării preventive a inculpaților.
Pornind de la această premisă, în urma analizei atente a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că nu își poate însuși opinia instanței de fond privitoare la oportunitatea înlocuirii măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura restrictivă de libertate a obligării de a nu părăsi țara, întrucât temeiurile de fapt și de drept care au justificat arestarea inițială a acestora se mențin încă în actualitate, și aceasta chiar dacă starea privativă de libertate a inculpaților durează de ceva vreme, fără însă să fi depășit un termen rezonabil, făcând necesară, pe mai departe, privarea lor de libertate
Astfel, Curtea constată că în cauză există suficiente probe și indicii temeinice, în accepțiunea dată acestor noțiuni prin disp. art.143 alin.1 rap. la art.681din Codul d e procedură penală, care îndreptățesc și la acest moment procesual presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care împotriva lor s-au formulat acuzații de natură penală, împrejurările de fapt pe care acestea se bazează fiind de natură a convinge un observator obiectiv de participarea lor directă, conștientă și deliberată la comiterea infracțiunilor respective.
În acest sens, pentru ilustrarea la nivel de bănuială legitimă a activităților infracționale desfășurate de inculpații și, prezintă relevanță următoarele mijloace de probă: procesele - verbale de supraveghere operativă întocmite de organele de poliție la 23.02.2006 și 24.02.2006 și planșele foto aferente, procesele - verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice autorizate de instanță, procesele - verbale de percheziție domiciliară și în sistem informatic, înscrisurile înaintate de unitățile bancare, declarațiile de recunoaștere date de inculpatul.
Totodată, Curtea constată că în cauză se mențin îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală (fost art.148 lit. h, anterior modificării Codului d e procedură penală prin Legea nr.356/2006), pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile ce formează obiectul judecății, fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La evaluarea stării de pericol la care ar fi expusă comunitatea prin lăsarea inculpaților în stare de libertate, Curtea apreciază că trebuie avute în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpaților, evidențiată de apartenența acestora la o rețea de criminalitate organizată, specializată în comiterea de infracțiuni grave, prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice și de caracterul continuat și amploarea activităților ilicite, desfășurate de aceștia pe baza unor planuri laborios concepute, pe teritoriul a trei state europene (România, Spania și Italia), frecvența pe care o înregistrează în ultima vreme aceste tipuri particulare de infracțiuni și urmările nefaste pe care le produc asupra încrederii și stabilității de care trebuie să se bucure mediul economic și de afaceri, precum și circulația și folosirea instrumentelor de plată electronică, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legate de circulația și folosirea instrumentelor de plată electronică o generează în rândul membrilor societății civile, dar și starea de nesiguranță, ce ar fi resimțită de persoanele care folosesc în mod curent sistemele electronice de plată, în cazul lăsării în libertate a unor inculpați acuzați, pe bază de probe și indicii temeinice, de comiterea unor astfel de fapte,
De asemenea, veritabila specializare de care se prezumă că au dat dovadă inculpații în comiterea de infracțiuni grave, vizând falsificarea și punerea în circulație de instrumente electronice de plată contrafăcute, modul "profesionist" de lucru folosit de aceștia și siguranța afișată în executarea presupuselor acte materiale ce compun latura obiectivă a infracțiunilor reținute în sarcina lor, ilustrează cu evidență opțiunea lor către obținerea în mod facil de considerabile venituri ilicite, o atare conduită fiind de natură să îi expună pe inculpați unui risc ridicat de reluare a activității infracționale în sfera aceluiași ilicit penal, ceea ce constituie un motiv în plus de a conchide că prin punerea lor în stare de libertate ordinea publică ar fi în mod real și serios periclitată.
Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana inculpaților și care în opinia Curții, justifică, de asemenea, concluzia că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cu privire la inculpatul este de reținut, că acesta, deși necunoscut cu antecedente penale, s-a mai aflat în atenția organelor judiciare datorită anturajelor dubioase pe care le frecventa, fiind bănuit că, în numeroasele sale deplasări în străinătate face trafic cu diferite produse, în anul 2006, conform propriilor susțineri, fiind chiar arestat preventiv pe o durată de 6 luni, în baza unui mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare italiene, pentru comiterea unor fapte penale similare, iar cu privire la inculpatul că, deși era student la data arestării sale, activitate intelectuală care, abordată cu responsabilitate, ar fi trebuit să-i ocupe timpul în scopuri benefice și să-l determine la adoptarea unei conduite sociale cuviincioase, acesta a dat dovadă de superficialitate, sub aparența unui interes spre studiu, ascunzând un comportament deviant, total nepotrivit pentru o persoană care urmează cursurile unei universități, ignorând valorile sociale ocrotite de normele de drept și consecințele nefaste ale conduitei sale reprobabile.
Nici în ceea ce privește necesitatea respectării exigențelor art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea nu poate accepta concluzia instanței de fond în sensul că durata arestării preventive a inculpaților ar fi depășit un termen rezonabil, întrucât prin raportare la complexitatea concretă a cauzei dată de natura, multitudinea și gravitatea acuzațiilor deduse judecății, de numărul mare al inculpaților trimiși în judecată în cele trei cauze reunite de prima instanță prin conexare (14 inculpați), precum și de specificul și amploarea probatoriului ce trebuie a fi administrat nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, și ținând totodată seama și de atitudinea concretă manifestată de inculpați și de apărătorii lor față de necesitatea soluționării cauzei cu celeritate, privarea provizorie de libertate a inculpaților, (care a început efectiv în cursul lunii decembrie 2008, prin arestarea inculpaților în străinătate) se încadrează încă în limite de timp rezonabile.
Este drept că până în momentul de față cercetarea judecătorească nu a făcut progrese semnificative, însă sub acest aspect, ar fi recomandabil pentru instanța de fond să manifeste mai multă fermitate față de tendințele persoanelor implicate în desfășurarea procedurilor, de a tergiversa prin diverse tertipuri judecarea cauzei,
În sfârșit, nici împrejurarea că ceilalți inculpați trimiși în judecată în aceeași cauză sunt judecați în stare de libertate nu este de natură a determina în mod obligatoriu aplicarea aceluiași tratament juridic și pentru inculpații și, întrucât măsura arestării preventive, ca de altfel și răspunderea penală a fiecăruia, are un caracter strict personal, subzistența temeiurilor acesteia apreciindu-se, în concret, în persoana fiecărui inculpat, în raport cu circumstanțele reale ale faptelor comise, dar și cu datele ce caracterizează în concret persoana acestuia, așa cum prevăd disp. art.136 alin. final din Codul d e procedură penală. or datele particulare ce îi caracterizează în concret pe acești doi inculpați, dând și dimensiunea reală a periculozității lor sociale, sunt diferite, justificând pe mai departe menținerea lor în stare privativă de libertate.
Drept urmare, Curtea constată că menținerea inculpaților în stare de arest preventiv constituie încă singura măsură care poate asigura în mod eficient protejarea interesului public, respectiv prezervarea securității relațiilor sociale de tipul celor grav vătămate prin faptele deduse judecății și totodată, prin raportare la scopul arestării preventive, astfel cum este definit în art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, poate garanta și buna desfășurare a procesului penal, prin împiedicarea inculpaților de a se sustrage de la judecată sau de la executarea pedepsei, în contextul în care aceștia s-au dovedit capabili de un astfel de comportament, prin însuși faptul că s-au sustras urmăririi penale timp de aproape 1 an și 6 luni.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea în temeiul dispozițiilor art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală,va admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTIîmpotriva încheierii de ședință din data de 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalului București - Secția a ll-a Penală în dosarul nr-, pe care o va casa în parte și, rejudecând în fond, în baza art.3002din Codul d e procedură penală rap. la art.160 alin.3 Cod de procedură penală va menține arestarea preventivă a inculpaților și ,
Celelalte dispoziții ale încheierii recurate vor fi menținute ca atare.
În temeiul art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 100 lei pentru fiecare inculpat se suportă din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință din data de 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalului București - Secția a ll-a penală în dosarul nr-.
Casează în parte încheierea de ședință recurată, doar în ceea ce privește dispoziția referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților și cu măsura obligării de a nu părăsi țara și rejudecând:
În baza art.3002din Codul d e procedură penală rap. la art.160 alin.3 Cod de procedură penală va menține arestarea preventivă a inculpaților și ,
În temeiul art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 100 lei pentru fiecare inculpat se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 12.03.2010
Jud. -II.
Președinte:Raluca MoroșanuJudecători:Raluca Moroșanu, Corina Ciobanu, Mariana Constantinescu
