Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 404/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - înlocuire măsură preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 404
Ședința publică de la 30 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Aurel Ilie
- - - Președinte Secție Penală
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Ciurezu
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
Pe fond, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva Încheierii din data de 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, asistat de avocat - apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac declarată în cauza de față, în raport de dispozițiile legale în vigoare și s-a acordat cuvântul.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, întrucât este nelegală și netemeinică și, pe fond, înlocuirea măsurii dispusă de instanță cu o altă măsură preventivă, respectiv obligarea de a nu părăsi țara, invocând schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii preventive, respectiv inculpatul suferă de afecțiuni grave și are nevoie de tratament de specialitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu și, de asemenea, părinții săi, care sunt bolnavi și care locuiesc într-o altă localitate, au nevoie de îngrijire; s-a invocat admisibilitatea căii de atac declarată, în raport de dispozițiile art. 5 pct. 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât hotărârea atacată este definitivă, iar pe fond, s-a precizat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, motivele invocate de către inculpat nu pot constitui temeiuri pentru înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, în caz contrar, înlăturându-se însuși scopul pentru care a fost dispusă și anume, interzicerea posibilității inculpatului de a lua legătura cu martorii și interpretul.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, întrucât are nevoie de tratamente de specialitate.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin Încheierea din data de 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr-, s-a dispus, printre altele, respingerea cererilor de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpații - fiul lui și, născut la data de 20 noiembrie 1963 - și.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că, prin încheierea din 31 martie 2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală 261/3.04.2008 a Curții de APEL CRAIOVA, au fost admise cererile formulate de către inculpații și cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive măsura obligării de a nu părăsi țara, întrucât s-a apreciat că s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive și nu mai există indicii că inculpații ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților, martorilor sau experților ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor de probă.
De asemenea, s-a apreciat că măsura preventivă prev. de art. 136 al. 1 lit. b are C.P.P. un conținut restrictiv, bine determinat, cum astfel prev.art.145 al.1 și al.12C.P.P. cuprinzând obligații impuse inculpaților pe toată durata măsurii, acestea fiind de natură a asigura îndeplinirea scopului prevăzut de.136 privind C.P.P. buna desfășurare a procesului penal în care sunt judecați aceștia.
Pentru a se stabili dacă mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte referitoare atât la condițiile prevăzute de art.143 al.1 cât C.P.P. și caracterul rezonabil al duratei măsurii.
Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara este o măsură procesuală restrictivă de drepturi și care, potrivit art.145 al.1 teza finală, nu poate fi luată decât dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Ori, în cauză, din probele administrate până în prezent, prima instanță a constatat că există probe și indicii temeinice în sensul săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală.
Stadiul cercetării judecătorești, respectiv au fost audiați o parte din martori și inculpații cât și complexitatea cauzei, impun în continuare menținerea măsurii preventive a obligării de nu părăsi localitatea, mai ales că martorii neaudiați sunt din Tg. J, C, comuna, Tg. Cărbunești, comuna, existând pericolul influențării acestora, în măsura în care faptele nu sunt recunoscute.
În ceea ce privește termenul rezonabil ridicat la de principiu general în jurisprudența CEDO, prima instanță a constatat că, în speță, există un interes public care impune în continuare menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, măsura fiind luată la data de 31.03.2008.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că, în cauză poate fi atins și scopul măsurilor preventive prevăzut de art.136 C.P.P. pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal, dar și o eventuală sustragere a inculpaților de la judecată.
De altfel, motivele invocate de către inculpați în cererile lor, s-a apreciat că privesc nu aspecte legate de subzistența temeiurilor avute în vedere la data înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ci eventuale deplasări pe care aceștia intenționează să le efectueze din localitatea de domiciliu, pentru care însă pot cere încuviințarea instanței, potrivit art.145 C.P.P.
Pe considerentele sus menționate, instanța de fond a apreciat că cererile formulate de către inculpați sunt netemeinice, astfel că le-a respins ca atare.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, cu ocazia dezbaterilor, solicitând - personal și prin apărătorul ales - admiterea recursului, casarea încheierii ca nelegală și netemeinică, iar pe fond, înlocuirea măsurii dispusă de instanță cu o altă măsură preventivă, respectiv obligarea de a nu părăsi țara, invocând schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii preventive, respectiv faptul că suferă de afecțiuni grave și are nevoie de tratament de specialitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu și, de asemenea, împrejurarea că părinții săi, care sunt bolnavi și care locuiesc într-o altă localitate, au nevoie de îngrijire; s-a invocat admisibilitatea căii de atac declarată, în raport de dispozițiile art. 5 pct. 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul este inadmisibil.
Analizând hotărârea recurată în raport de dispozițiile legale, care reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, se constată că este definitivă, astfel încât, recursul declarat de inculpat este inadmisibil.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 141 C.P.P. încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive, nu este supusă nici unei căi de atac.
În raport de aceste dispoziții legale, imperative, hotărârea recurată este definitivă, astfel încât nu mai poate fi atacată cu altă cale ordinară, motiv pentru care, recursul declarat de inculpat este inadmisibil.
Motivul invocat de inculpat, în sensul admisibilității căii de atac în cauza de față, respectiv dispozițiile art. 5 pct. 4 din, se referă la o altă situație, respectiv atunci când decizia privativă de libertate emană de la un organ administrativ, este obligatoriu ca persoanele afectate de această măsură să aibe la dispoziție o cale de atac împotriva măsurii în fața unui organ judiciar independent, sau să poată iniția periodic o procedură judiciară care să evalueze subzistența cauzelor care au dus la lipsirea sa inițială de libertate. În cazul în care decizia este luată de un tribunal, ca și în cauza de față, în urma unei proceduri judiciare, controlul cerut de art. 5 paragraful 4 din se găsește încorporat în aceasta.
Așadar, conform practicii invocate, recursul prevăzut de art. 5 pct. 4 din este un drept relativ, întrucât depinde de calitatea organului care stă la originea măsurii privative de libertate.
În raport de aceste considerente, recursul inculpatului este inadmisibil, astfel încât, în baza art. 38515pct. 1 lit. a C.P.P. urmează a fi respins.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 C.P.P.;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul, împotriva Încheierii din data de 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr-.
Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Mai 2008
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - --
Grefier,
Red. Jud. -
Jud. fond. C,
Dact. 2 ex/ 09 Iunie 2008
-30 mai 2008 -
- J, va urmări și încasa de la recurentul - inculpat suma de 20 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Aurel Ilie, Mirela Ciurezu
