Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 460/2008. Curtea de Apel Bacau

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 460

Ședința publică de la 18 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan Pocovnicu Dumitru

- - - judecător

- -- grefier

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror

Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva încheierii pronunțată în data de 16 iulie 2008, în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații inculpați în stare de arest asistați de avocați aleși și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

Reprezentantul parchetului și intimații inculpați prin apărători au învederat instanței că nu au de formulat cereri.

Nefiind formulate cereri, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul având cuvântul a susținut că s-a formulat prezentul recurs împotriva încheierii pronunțată de tribunal în data de 16.07.2008 considerând-o ca nefiind legală și temeinică pentru următoarele:

La data de 04.05.2008 instanța de fond a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților în temeiul art.148 lit.a,c,e,f Cod procedură penală reținându-se că existau date și indicii că inculpații încercau să fugă din țară - aspecte probate cu înregistrarea convorbirilor telefonice. Inculpații fac parte dintr-o rețea ce acționează pe teritoriul Spaniei, sunt cercetați în continuare și pentru alte infracțiuni. Deși erau arestați, prin intermediul rudelor cu care au luat legătura telefonic au încercat să determine părțile vătămate să-și schimbe declarațiile oferindu-le bani și ulterior au trecut la amenințări.

Există suficiente probe și indicii că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată avându-se în vedere declarațiile martorilor și ale părților vătămate, interceptările convorbirilor telefonice, dovada sumelor de bani expediate din Spania, investițiile făcute de aceștia (chiar dacă sunt pe numele unor rude). Niciunul dintre ei nu a lucrat și nu justifică proveniența bunurilor.

Pentru a asigura B desfășurare a procesului penal, niciunul din temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării nu s-a modificat și nici nu a dispărut, se impune menținerea măsurii arestării. La evaluarea pericolului pentru ordinea publică trebuie să se aibă în vedere că aceștia au nesocotit legea, infracțiunea săvârșită și pericolul infracțiunii, au creat un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Pentru motivele enunțate mai sus, a pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond menținerea măsuri arestării celor trei inculpați, cheltuielile urmând a fi reținute în sarcina statului.

Avocat ales având cuvântul pentru intimații inculpați a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacată ca fiind legală și temeinică. A susținut că instanța de fond a analizat și motivat fiecare temei care a stat la baza luării măsurii arestării și având în vedere și probele administrate a pronunțat o decizie corectă. Motivele de recurs formulate de parchet cuprind mențiuni efectuate în rechizitoriu care sunt contradictorii cum ar fi: la începutul rechizitoriului se susține că ar HG fi inițiatorul grupului infracțional iar spre sfârșit se susține că o altă persoană ar fi liderul grupului infracțional.

Articolul 2 din Legea nr.39 definește precis în ce constă grupul infracțional ori în speța de față nu există această situație și nu se poate reține. In cauză nu s-a făcut dovada existenței grupului infracțional, că ar fi acționat ca un grup bine organizat și nici săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane deoarece părțile vătămate au mers de bună voie și au practicat prostituția. În ceea ce-l privește pe numitul HG, acesta nu are absolut nici un amestec, s-a deplasat o singură dată în Spania dar a fost introdus pentru a se putea constitui grupul infracțional. Din interceptarea convorbirilor telefonice nu se poate desprinde concluzia că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată.

Apreciază că încheierea atacată este legală și temeinică, are suport în probele administrate iar inculpații nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Aceștia nu au încercat să se sustragă urmării penale și nici să influențeze părțile vătămate ori martorii.

Avocat ales având cuvântul pentru intimații inculpați a învederat că situația din rechizitoriu nu este susținută de probele din dosar, deși s-a vorbit de circa 20 de părți vătămate s-au identificat doar patru părți vătămate. Cu privire la suspiciunea că aceștia ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală nu se poate pune această problemă. Deși inculpatul a fost plecat în Germania cu circa o săptămână înainte de a fi arestat, acesta s-a întors în țară și nu s-a sustras urmăririi penale. Din interceptarea convorbirilor telefonice nu a rezultat că aceștia ar fi cunoscut despre existența dosarului și că ar fi dorit să se sustragă de la urmărirea penală, voiau doar să meargă la muncă. Susținerea că s-ar fi încercat influențarea părților vătămate și a martorilor nu este dovedită, este o simplă supoziție.

Deși în anul 2006, inculpații și au fost arestați pe teritoriul Spaniei, au fost puși în libertate iar părțile vătămate nu s-au mai prezentat pentru susținerea plângerii iar ei nu au fost condamnați. Solicită ca pericolul social să fie evaluat și prin prisma împrejurării că un Tribunal din Spania a apreciat că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă în concordanță cu probele administrate, având în vedere și că prejudiciul care a fost inițial de 1 milion de euro, s-a redus la 236.000 de euro.

A pus concluzii de respingere a recursului declarat de parchet, ca nefondat.

În replică, reprezentantul parchetului a învederat că s-a făcut disjungerea cauzei pentru a fi audiate și celelalte părți vătămate.

Intimatul inculpat având HG ultimul cuvânt a arătat că nu a opus rezistență la arestare, nu a mai fost condamnat, este căsătorit, are un copil și nu prezintă pericol pentru ordinea publică solicitând respingerea recursului.

Intimatul inculpat având ultimul cuvânt a arătat că nu a avut intenția de a se sustrage de la urmărirea penală și nici nu a cunoscut de dosar. să-și revadă familia care era plecată din țară. Solicită judecarea în stare de libertate.

Intimatul inculpat G având ultimul cuvânt a arătat că nu a luat legătura cu partea vătămată și nici cu martorul și nici nu a încercat intimidarea lor. Nu a cunoscut de existența dosarului și nu a dorit să se sustragă de la urmărirea penală, deși a fost plecat în Germania a revenit în țară. Consideră că este nevinovat, nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu are alte condamnări și solicită respingerea recursului ca nefondat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16.iulie.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 139 alin. 1 și alin.3 indice 5, art. 136 lit."c" și 145 indice 1 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților:, fiul lui el și, născut la data de 27.09.1976, în O, domiciliat în comuna, satul, județul B, CNP- -, G, fiul lui el și, născut la data de 22.02.1971 în O, domiciliat în comuna, județul B, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 12.02.1983 în O, domiciliat în comuna, județul B, CNP -, cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată.

În baza art.145 indice 1 alin. 2, raportat la art. 145 pct. 1 indice 1 și punctul 1 indice 2 Cod procedură penală, s-a impus inculpaților ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsii localitatea să respecte următoarele obligații:

1) de a se prezenta la instanță ori de câte ori sunt chemați;

2) să se prezinte la organul de poliție desemnat pentru supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau, ori de câte ori este chemat.

3) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar.

4) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

5) să nu se apropie de persoanele vătămate ori de membrii familiei acestora;

6) să nu se afle în locuința persoanei vătămate.

S-a atras atenția inculpaților asupra consecințelor nerespectării cu rea - credință a obligațiilor prevăzute de art. 145 punctul 3 Cod procedură penală și s-a dispus punerea în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.

S-a constatat că inculpații au fost asistați de avocați aleși.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul DIICOT inculpații:, G și au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.12 alin.1, 2 lit."a" din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea 287/11 oct. 2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 7 alin.1, 3, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, reținându-se global că în perioada anilor 2004-2007, împreună cu un alte persoane constituiți în grup infracțional organizat (compus din circa 10 persoane) au racolat prin înșelăciune și transportat în Spania un număr de peste 20 persoane de sex feminin, din care au fost audiate doar 4 respectiv (, și ), realizând sume importante de bani, circa 230.000 euro.

Din examinarea încheierii de arestare preventivă și a încheierilor ulterioare de prelungire a acestei măsuri Tribunalul constată că temeiul arestării preventive a fost cel prevăzut de art. 148 lit."f" Cod procedură penală.

În cele ce urmează, se motivează de Tribunal, instanța, în conformitate cu dispozițiile art.300 indice 1 Cod procedură penală, va examina dacă acest temei a încetat sau nu și dacă nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

În cea ce privește primul aspect, însă în prezent temeiul prevăzut de art. 148 lit. "f" cod procedură penală nu mai este actual, în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților nu mai prezintă pericol pentru ordinea public. Astfel, pericolul pe care l-ar prezenta pentru societate lăsarea în libertate a inculpaților nu se presupune generic, ci trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit. Există pericol pentru ordinea publica, atunci când e posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, ori a uneia din valorile ocrotite de art. 1 Cod penal (persoana drepturile și libertățile ei ) ca urmare a activității infractorilor, posterioară faptei sau o reacție declanșată de fapta comisă,cea ce în speță în prezent nu se poate reține.

În speță, inculpații nu s-au sustras cercetărilor, au fost audiați de instanță, au fost audiați majoritatea martorii și părțile vătămate, iar de la data arestării și până în prezent a trecut un interval de timp suficient de mare, ce a contribuit neîndoielnic la corijarea conduitei acestora. În actualul stadiu al cercetării judecătorești când inculpații au fost audiați și probele administrate, privarea de libertate constituie o măsură prea severă și restrictivă, cu caracter punitiv anticipat cauzând astfel o înfrângere a prezumției de nevinovăție în contextul în care între situația de fapt expusă în rechizitoriu și probele de la dosar există neconcordanță în sensul că cea dintâi nu are suficient suport probatoriu. În acest sens trebuie remarcat faptul că în cauză nu există nici o probă care să ateste că din anul 2004 și până în anul 2005 inculpații au făcut parte din grup și nici că vreunul din aceștia s-a implicat în acte de proxenetism ori trafic persoane. De asemenea nu există nici un indiciu referitor la faptul că vreunul dintre inculpați a exercitat violențe fizice ori psihice asupra persoanelor care practicau prostituția în Spania. Din coroborarea declarațiilor tuturor persoanelor audiate în cauză rezultă scopul plecării în Spania a fost în principal cel al practicării prostituției, aspect pe care fiecare persoană l-a cunoscut înainte de plecarea din țară, consimțind la aceasta și practicând-o fără nici un fel de constrângere. În acest sens sunt relevante declarațiile date de (fila 28), ( deși are calitatea de martor a fost audiată ca parte vătămată fără a depune jurământul de martor), rezultă că au plecat în Spania în cea mai mare parte fără contribuția vreunuia din inculpați, au cunoscut de la început că vor practica prostituția, au practicat prostituția în Spania de bună voie nu în diferite locuri nu le-a îngrădit nimeni libertatea de mișcare și nu au suportat nici o constrângere. Din declarațiile acestora rezultă că și părțile vătămate și și au practicat prostituția în Spania în aceleași condiții. Din coroborarea probelor administrate în cauză se evidențiază că inculpații au comis cel mult acte de proxenetism prin înlesnirea practicării prostituției și tragerea de foloase de pe urma acestei activități putând fii eventual trași la răspundere penală pentru comiterea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 Cod penal și nicidecum pentru trafic de persoane. În cea ce privește pe părțile vătămate și și la analiza conținutului declarațiilor acestora trebuie avut în vedere aspectul rezultat din declarațiile celorlalte persoane audiate în cauză și anume că acestea în toamna anului 2006 au intrat în conflict cu inculpații și pentru a se răzbuna au adresat plângeri la autoritățile spaniole. Or dacă ar fii avut libertatea de mișcare limitată ori ar fii suportat alte constrângeri ar fii fost imposibil să poată ajunge la autorități. Din adresa de la fila 268 trimisă de autoritățile spaniole rezultă că la data de 10 noiembrie 2007 G și au fost arestați sub acuzația că fac parte dintr-un grup infracțional organizat și pentru trafic de persoane fiind puși în libertate după 10 zile. Ulterior acești doi inculpați au rămas în stare de libertate, ori dacă faptele reclamate de părțile vătămate erau grave ori erau dovedite este evident că inculpații nu ar fii fost eliberați ci dimpotrivă până în prezent ar fii fost condamnați. În acest context este evident că dacă în anul 2006 inculpații au fost puși în libertate în mod evident lăsarea în libertate nu prezenta un pericol concret pentru ordine publică și cu atât mai mult acest pericol nu mai există în prezent. Este de asemenea de subliniat că acest caz anchetat de autoritățile spaniole în anul 2006 nu a avut ca urmare condamnarea inculpaților, iar datele conținute de adresa din dosar sunt luate dintr-un raport al Poliției spaniole (nr. 90.240/C:O din 7-11-2006. Or, cum până în prezent autoritățile spaniole nu au comunicat dacă datele din raport sunt confirmate de probe și nici dacă pentru infracțiunile arătate au fost întocmite acte de trimitere în judecată ori de condamnare a celor suspectați, rezultă că aceste date au constituit doar suspiciuni ori bănuieli neconfirmate. Or, analizând adresa trimisă de autoritățile spaniole se constată că rechizitoriul a copiat cu fidelitate conținutul acestei adrese deși ea nu este însoțită de nici o probă. În aceste condiții, se constată că lipsește tocmai suportul probator ce ar trebui să stea la baza situației de fapt din rechizitoriu și sub acest aspect există o vădită contradicție între situația de fapt reținută și probele care o infirmă. Se constată că unicul suport al rechizitoriului constă în adresa autorităților spaniole care au comunicat care a fost obiectul cercetărilor făcute în anul 2006 când cei doi inculpați au fost arestați. Această adresă nu constituie o probă și în baza ei nu poate fi răsturnată prezumția de nevinovăție. Pe de altă parte se constată că la data de 19-06-2008 autoritățile naționale au cerut autorităților spaniole relații referitoare la faptul dacă inculpații au fost ori sunt cercetați în Spania pentru aceleași fapte cât și relații referitoare la alte persoane care ar putea avea calitatea de persoane vătămate din cele 20 reținute în rechizitoriu. Or, în cauză până în prezent autoritățile spaniole nu au confirmat dacă au găsit persoanele căutate și nici probe sau date privind cercetările din anul 2006, cea ce înseamnă că în lipsa acestora rechizitoriul ar fii trebuit să se limiteze doar la actele de proxenetism așa cum de altfel s-a reținut și mai sus. Pe de altă parte în cauză nu există nici confirmarea din partea autorităților spaniole că inculpații au făcut parte din grupul organizat ci numai suspiciunea că ar fi făcut parte, rămasă însă fără rezultat cât timp cei doi inculpați au fost puși în libertate. Referitor la inculpatul este HG de observat că nu a figurat în lista suspecților la autoritățile spaniole și că participarea sa la un grup este pusă la îndoială de faptul că din pașaportul acestuia coroborat cu declarațiile persoanelor audiate rezultă că a fost în Spania o singură dată în anul 2006 când a sta de la 9 august până la 7 septembrie după care s-a întors în Italia unde avea familia. De asemenea din declarațiile persoanelor audiate în cauză a rezultat că în casa în care se practica prostituția inculpatul a locuit doar o lună și J și că chiar și inculpatul obișnuia să locuiască în alt loc. Aspectele expuse mai sus determină cu necesitatea concluzia că vinovăția inculpaților este mult mai puțin gravă decât s-a subliniat în rechizitoriu. Pe de altă parte deși acuzațiile se referă la acte materiale privind 20 părți vătămate în cauză nu au fost descoperite și audiate decât patru, situație în care în mod evident nu pot fii reținute acte materiale ale unei infracțiuni în privința cărora nu sunt dovezi certe. Sub acest aspect instanța constată că există îndoieli care profită inculpaților conform principiului care statornicește că îndoiala profită acuzatului. Analiza temeinică a probelor demonstrează că în raport de eventuala infracțiune ce ar putea să fie reținută în cauză, nu este necesară în prezent privarea de libertate a inculpaților și că judecarea acestora în continuare poate fii realizată fără nici un fel de obstrucție dacă în privința acestora se ia o măsură preventivă mai puțin gravă și restrictivă decât arestarea preventivă.

Pe de altă parte potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul din următoarele pericole care trebuie apreciate "in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariția a inculpaților sau pericolul de a fii tulburată ordinea publică. În același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei prin nr. R(80) 11 care la punctul 3 prevede că detenția provizorie nu poate fii ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de "obstrucționalitate" a cursului Justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că dacă existența nici unuia dintre pericolele anunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea totuși justifica, în mod excepțional în anumite cazuri în care se comite o infracțiune gravă. În speță însă până în prezent inculpații s-au aflat în stare de arest și deci nu au putut influența personal nici martorii nici părțile. Un act de influențare ori de presiune poate fii reținut în sarcina unui inculpat numai dacă reprezintă o formă de manifestare a unei conduite proprii ori în speță nu există asemenea manifestări. De asemenea, nu există nici pericolul ca vreunul din acuzați să comită o altă infracțiune. În cea ce privește dispariția sau fuga acestora instanța apreciază că nu este posibilă în contextul în care aceștia vor fii supuși unor restricții și unei supravegheri admise de lege. Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică având în vedere că actele de proxenetism au fost comise în anii anteriori, în străinătate, acesta nu mai este actual. B desfășurare a procesului penal și securitatea societății pot fii pe deplin asigurate dacă măsura arestării preventive va fii înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsii țara. Aplicând măsura obligării de a nu părăsii țara, fără încuviințarea instanței de judecată, în baza art. 145 indice 1 alin. 2 raportat la art. 145 pct. 1 indice 1 și punctul 1 indice 2 cod procedură penală,se va impune inculpaților ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsii localitatea să respecte o serie de obligații cum ar fi:

1) de a se prezenta la instanță ori de câte ori sunt chemați;

2) să se prezinte la organul de poliție desemnat pentru supravegherea sa,conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau, ori de câte ori este chemat.

3) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar.

4) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

5) să nu se apropie de persoanele vătămate ori de membrii familiei acestora;

6) să nu se afle în locuința persoanelor vătămate.

Ori, aceste obligații, motivează prima instanță, conțin interdicții veritabile care au menirea de a împiedica obstrucționarea procesului penal și a asigura B desfășurare a acestuia și prezența inculpaților la judecată. Pe de altă parte instanța apreciază că atrăgând atenția inculpaților asupra consecințelor nerespectării cu rea credință a obligațiilor prevăzute de art. 145 punctul 3 Cod procedură penală se va obține respectarea acestora. Pentru considerentele expuse mai sus instanța constată că temeiul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală a încetat și că în cauză B desfășurare a procesului penal poate fii asigurată prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsii țara.

Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, care a criticat încheierea recurată, susținând că aceasta este netemeinică pentru următoarele motive:

Înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara,conform prevederilor procedurale se dispune când s-auschimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, când măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive. Ori în speță, neconformându-se exigențelor categoric impuse de prevederile legale menționate, tribunalul a dispus înlocuirea arestului preventiv, deși nici unul din cazurile în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților nu a dispărut.

Astfel, la data de 4.05.2008, s-a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați în temeiul art.149 lit.a, c, e, f Cod procedură penală, temeiuri care nu sau modificat și în continuare.

Așa cum rezultă din probatoriul efectuat în cauză, există date și indicii temeinice că inculpații, au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, astfel, împreună cu alte persoane constituite în grupul infracțional menționat continuă aceste activități și în prezent, deși la sfârșitul anului 2007, autoritățile judiciare din Spania au reușit să descopere o parte din infracțiunile și activitățile de acest gen comise în localitatea Palma de, dispunând reținerea și arestarea unor făptuitori care au făcut parte din rețeaua respectivă.

După luarea acestor măsuri de către autoritățile spaniole, inculpații au reușit să fugă și s-au întors în România la domiciliilor lor, dar au lăsat în orașul Palma de alte persoane de legătură, continuând activitățile infracționale, așa cum rezultă din probele administrate în special din interceptările convorbirilor telefonice, precum și din declarațiile persoanelor vătămate audiate: ,

Din activitățile infracționale desfășurate de inculpați rezultă că aceștia au realizat importante venituri materiale, peste 1 milion de euro, precum și dobândirea unor bunuri de valoare și de lux, autoturisme, apartamente și altele, acestea fiind trecute pe rolul părinților sau rudelor apropiate. Este relevant în acest sens, declarațiile date de martorii și, care precizează la data la 20.06.2008 că inculpatul se HG ocupa în țară de identificarea și apoi recrutarea victimelor cu ajutorul lui și apoi transportarea lor în Spania, personal, sau prin intermediul lui și . De asemenea, aceiași martori, mai arată că toate cheltuielile de transport, procurare acte și altele erau suportate de către HG, care primea sume mari de bani din Spania, prin bănci sau sau se deplasa periodic la circa 2 luni, personal, în Palma de și se întorcea în țară cu genți diplomat pline de bani unde îi investea în vile, mașini de lux, plătea persoanele ce făceau parte din rețea, organiza aniversări și petreceri la care se cheltuiau sume imense de bani.

La cele de mai sus se adaugă faptul că inculpații duc un mod de viață ce depășește cu mult posibilitățile de câștig ale acestora, respectiv achiziționarea de produce de uz curent de valori mari și deosebit de scumpe, organizarea unor petreceri aniversare sau de altă natură și-au construit vile în localitățile de domiciliu, și-au cumpărat mașini de lux și în Palma de, unde au închiriate locații în care își desfășoară activitățile infracționale.

Din datele de anchetă rezultă că inculpații au încercat să se sustragă de la urmărirea penală, pentru părăsirea României și deplasarea într-o altă țară, pentru a îngreuna aflarea adevărului și verificarea faptelor care li se pun în sarcină (din convorbirile telefonice interceptate autorizat rezultă că primii doi inculpați intenționau să părăsească România la data de 03.05.2008, cumpărându-și chiar în acest sens bilete de avion către Spania, fiind prinși de organele de poliție și conduși la organul de anchetă).

și temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, respectiv art.149 lit.c Cod procedură penală. Astfel, față de cei trei inculpați se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea altor infracțiuni de natură informatică, respectiv art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 și art.7 alin. 1 și 3 din Legea nr.39/2003 și de asemenea, se continuă cercetările față de cei trei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 în legătură cu alte părți vătămate rămase neidentificate. Inculpații sunt cercetați și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută și pedepsită de art.23 pct.l lit.a, b și c din Legea nr.656/2002.

Există, de asemenea, date că inculpații exercită presiuni asupra persoanelor vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu acestea. Inculpatul prin HG rudele sale (mama sa, concubina lui și, soția lui) fac presiuni asupra persoanelor vătămate, în special asupra lui și a unor martori, pentru a-și schimba declarațiile date în cauză (286-290, vol.I dosar ). De asemenea, din declarația luată martorului la data de 20.06.2008, rezultă că inculpatul și HG G l-au sunat pe telefonul mobil atât pe el cât și pe concubina lui, aceștia rugându-1 inițial, în schimbul unor sume de bani, și ulterior amenințându-1 să-și retragă declarațiile date la organele de anchetă sau să nu declare adevărul.

Având în vedere gravitatea faptelor, și pentru care pedeapsa prevăzută de norma de incriminare este mai mare de 4 ani, modalitatea de săvârșire

infracțiunilor, natura relațiilor sociale afectate, considerăm, se motivează de Parchet, că lăsarea în libertate a acestor ar genera o stare de insecuritate, reprezentând un pericol concret pentru ordinea publică și prin faptul că activitatea infracțională a avut o amploare mare, fiind desfășurată pe o perioadă îndelungată, dobândind în acest fel o de fenomen infracțional. Instanța a nesocotit caracterul grav al infracțiunilor săvârșite de inculpați, precum și faptul că, aflați în libertate, aceștia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, vor exercita presiuni asupra victimelor sau vor încerca o înțelegere frauduloasă cu acestea.

Analizând încheierea recurată în raport de aceste motive de recurs și examinând-o sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate.

Prin încheierea din data de 04.mai.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.149/1 alin.9 și 10 Cod procedură penală, cu art.148 alin.1 lit.a, c, e și f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a recurenților-inculpați:, fiul lui el și, născut la data de 27.09.1976, în O, domiciliat în comuna satul, județul B, CNP -, G, fiul lui el și, născut la data de 22.02.1971 în O, domiciliat în comuna, județul B, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 12.02.1983 în O, domiciliat în comuna, județul B, CNP -, pentru o durată de câte 29 de zile, începând cu data de 04.05.2008.

Prin încheierea nr.44 din data de 07.05.2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii de arestare preventivă.

Tribunalul Bacău, prin încheierile din data de: 29.05.2008 și 25.06.2008, a admis propunerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Bacău și s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestului preventiv pentru câte 30 de zile, ultima prelungire urmând să expire la data de 29.07.2008.

Curtea de APEL BACĂU, prin încheierile nr.53 din 30.05.2008 și nr.63 din data de 27.06.2008, a respins recursurile declarate de inculpați împotriva celor două încheieri prin care s-a prelungit durata măsurii arestului preventiv.

Inculpații au formulat cereri de revocare a măsurii arestului preventiv, cereri care au făcut obiectul dosarelor nr- și nr- dar cererile acestora au fost respinse.

Prin rechizitoriul nr.42D/P/2007, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Bacău a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților HG, G și, toți pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, modificată prin Legea nr.287/11.10.2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și pentru infracțiunea de inițiere și constituire de grup infracțional organizat, prevăzută și pedepsită de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În conformitate cu prevederile art.300/1 Cod procedură penală, cu art.160 Cod procedură penală, "Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanței competente cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusă prelungirea arestării.

Instanța, în camera de consiliu, procedează potrivitart. 300^1" și, respectiv, "După înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispozițiileart. 159alin. 3, 4, 5 și 11 se aplică în mod corespunzător.

Încheierea poate fi atacată cu recurs, aplicându-se dispozițiileart. 160^alin. 2."

Din examinarea acestor dispoziții legale, în condițiile în care inculpații sunt trimiși în judecată în stare de arest preventiv, instanța are obligația să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar atunci când constată cătemeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

Așa cum se arăta mai sus, arestarea preventivă a intimaților-inculpați s-a dispus prin încheierea din data de 04.05.2008 și la luarea acestei măsuri s-au reținut ca temeiuri în drept prevederile art.148 alin.1 lit.a, c, e și Cod procedură penală, respectiv:

"a)inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;

c)există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni;.

e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta;

f)inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."

Ori, examinând încheierea recurată, în mod greșit se reține de prima instanță că arestarea preventivă a intimaților-inculpați a fost luată doar în temeiul art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, acest temei fiind analizat în raport cu dosarul cauzei, iar cu privire la celelalte temeiuri prima instanță a făcut referii generale, fără a analiza probele administrate și din care rezulta menținerea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv pentru toți cei trei inculpați.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv împotriva celor trei intimați-inculpați nu s-au schimbat.

Așa cum rezultă din probatoriul efectuat în cauză, există date și indicii temeinice, din care rezultă presupunerea că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, astfel, împreună cu alte persoane constituite în grupul infracțional menționat continuă aceste activități și în prezent, deși la sfârșitul anului 2006, autoritățile judiciare din Spania au reușit să descopere o parte din infracțiunile și activitățile de acest gen comise în localitatea Palma de, dispunând reținerea și arestarea unor făptuitori care au făcut parte din rețeaua respectivă.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimații-inculpații au încercat să se sustragă de la urmărirea penală, pentru părăsirea României și deplasarea într-o altă țară, pentru a îngreuna aflarea adevărului și verificarea faptelor care li se pun în sarcină (din convorbirile telefonice interceptate autorizat rezultă că primii doi inculpați intenționau să părăsească România la data de 03.05.2008, cumpărându-și chiar în acest sens bilete de avion către Spania, fiind prinși de organele de poliție și conduși la organul de anchetă).

După arestarea intimaților-inculpați, din dorința de scăpa de răspundere penală, prin mama inculpaților G și HG- și, respectiv prin soția intimatului-inculpat G și prin concubina intimatului-inculpat HG-, au încercat să determine părțile vătămate și martorii să-și schimbe declarațiile, mai întâi prin oferirea unor sume de bani, apoi prin amenințarea acestora-fl.20, 201, 250-251, 297, 298, etc.

Așa cum rezultă din probele administrate, în special din interceptările convorbirilor telefonice, precum și din declarațiile persoanelor vătămate audiate:, upă întoarcerea din Spania în România, inculpații au lăsat în orașul Palma de alte persoane de legătură, continuând activitățile infracționale de trafic de persoane.

Apoi, față de cei trei inculpați se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea altor infracțiuni de natură informatică, respectiv art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 și art.7 alin. 1 și 3 din Legea nr.39/2003 și de asemenea, se continuă cercetările față de cei trei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 în legătură cu alte părți vătămate rămase neidentificate. Inculpații sunt cercetați și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută și pedepsită de art.23 pct.l lit.a, b și c din Legea nr.656/2002.

În cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.

de persoane este o infracțiune cu pericol social deosebit de ridicat, deoarece reprezintă cea mai periculoasă formă de parazitism social și una din cele mai josnice, cinice și abjecte manifestări ale conștiinței înapoiate.

Pericolul social deosebit al acestor fapte, constă în împrejurarea că face din exploatarea sexuală a unei alte persoane o sursă ilicită de câștig și de procurare a mijloacelor de trai, dar în același timp, provoacă o gravă tulburare în desfășurarea relațiilor de conviețuire socială și constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte grave.

Aceste infracțiuni, de o amploare deosebită, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei și chiar a sănătății acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.

socială a faptelor reprezintă, de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret și aceasta este evidentă în cauza de față, cu atât mai mult cu cât parte dintre victime se află încă pe teritoriul altor state comunitare la dispoziția altor traficanți, în legătură cu inculpații din cauza pendinte.

Prin lăsarea în libertate a inculpaților, în aceeași comunitate cu victimele, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.

În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a intimaților-inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența CEDO care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.

Ori, în cauza dedusă judecății, se constată, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și în prezent, infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată intimații-inculpați sunt în măsură, prin natura lor și consecințele produse și care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpații pentru ordinea publică, faptele fiind presupuse a fi comise prin înșelăciune și amenințare asupra mai multor părți vătămate.

Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea intimaților-inculpați în judecată, de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, etc.

Elocvente sub acest aspect sunt declarațiile părților vătămate, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată inculpații trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei, cum ar fi: consecințele grave pe care le-au avut sau le-ar fi putut avea asupra victimelor infracțiunilor de trafic de persoane, de frecvența infracțiunilor de același gen și de necesitatea unei prevenții generale, precum și de poziția intimaților-inculpați pe parcursul procesului penal.

Prima instanță a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art.145/1 Cod procedură penală.

În conformitate cu prevederile art.139 alin.1 Cod procedură penală, "Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii".

Ori, din examinarea considerentelor încheierii recurate din punctul de vedere al primei instanțe ar rezulta că nu mai nici unul dintre temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, condiții în care ar fi fost incidente în cauză dispozițiile art.300/1 alin.2 Cod procedură penală și art.139 alin.2 Cod procedură penală, referitoare la revocarea măsurii arestului preventiv, iar cele cu privire la înlocuirea măsurii arestului preventiv.

Pentru a se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se impune să fi schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului preventiv.

Ori în speță, neconformându-se exigențelor categoric impuse de prevederile legale menționate, tribunalul a dispus înlocuirea arestului preventiv, deși nici unul din cazurile în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților nu a dispărut.

Apoi, prima instanță a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pentru ca în momentul în care stabilește obligațiile pe care le respecte, arată că obligațiile sunt pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ("impune inculpaților ca pe durata măsuriiobligării de a nu părăsii localitateasă respecte următoarele obligații:"

În ceea ce privește dispozițiile art.5 din CEDO, privitoare la necesitatea"stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății",se impune a arăta că potrivit art.5 pct.3 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, art.5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr.11, potrivit cărora"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".

Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", CEDO a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente(decizia CEDO din 31 martie 1998).

Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului(decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că organele judiciare au fost sesizate la data de 23.05.2007.

Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat(decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).

Curtea Europeană a avut în vedere și"comportamentul acuzatului"cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței).

Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a intimaților-inculpați nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura menținerii măsurii arestului preventiv fiind conforme și cu aceste dispoziții.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că lăsarea intimaților-inculpați în libertate, în această fază a procesului penal, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică și că prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de148 lit.a, c, e șiCod de procedură penală trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, respectiv: plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, precum și celelalte probe administrate, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică și pe cale de consecință pentru menținerea măsurii arestului preventiv a intimaților-inculpați.

În această etapă a procesului penal, prima instanță fiind abia sesizată cu judecarea acestei cauze penală, este, în raport și de infracțiunile pentru care intimații-inculpați sunt trimiși în judecată și pentru aspectele anterior arătate, în interesul bunei desfășurări a procesului penal menținerea măsurii arestului preventiv a inculpaților.

Cât privește încadrarea juridică a faptelor săvârșite de intimații-inculpați, aceasta va fi stabilită de instanță după administrarea tuturor probelor.

Desigur că, în conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul are obligația de a verifica periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și în raport de probele care vor fi administra, atât în acuzarea acestora, cât și în apărarea lor, va aprecia dacă se impune menținerea acestei măsuri preventive, înlocuirea sau revocarea acesteia.

În consecință, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, va casa în totalitate încheierea recurată, va reține cauza spre rejudecare și în temeiul art.300/1 Cod procedură penală, cu art.160 Cod procedură penală, va menține arestarea preventivă a celor trei intimați-inculpați.

Se va dispune comunicarea măsurii administrației locului de deținere și se va constata că intimații-inculpați au fost asistați de apărători aleși la prima instanță și la instanța de recurs.

Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE:

În temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva încheierii din data de 16.iulie.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Casează în totalitate încheierea recurată și reține cauza spre rejudecare.

În temeiul art.300/1 Cod procedură penală, cu art.160 Cod procedură penală, menține arestarea preventivă a inculpaților: G, și.

Dispune comunicarea măsurii administrației locului de deținere.

Constată că intimații-inculpați au fost asistați de apărători aleși la prima instanță și la instanța de recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.iulie.2008, în prezența intimaților-inculpați arestați.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan Pocovnicu Dumitru, Ene Ecaterina

GREFIER,

Red.încheierea

Red.dec.

3 ex.

18.07/18.07.2008

Președinte:Nimineț Ștefan Pocovnicu Dumitru
Judecători:Nimineț Ștefan Pocovnicu Dumitru, Ene Ecaterina

Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 460/2008. Curtea de Apel Bacau

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 460/2008. Curtea de Apel Bacau