Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 467/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 2854/2/2009
683/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 467
Ședința publică din data de 01 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitrașcu Sofica
JUDECĂTOR 2: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 3: Cîrstoiu Veronica
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanta Ministerului Public apreciază recursul formulat de către recurentul-inculpat ca fiind inadmisibil, conform art. 141 alin. 1 Cod procedură penală, întrucât inculpatul a formulat recurs împotriva unei încheieri prin care instanța de fond a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
Apărătorul din oficiu al recurentul-inculpat lasă la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea cererii de recurs formulată în cauză.
Recurentul-inculpat, personal lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 24 martie 2009, ce a fost pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, a fost respinsă - ca nefondată - cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cu motivarea că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale.
Examinând încheierea atacată, în raport de motivul astfel invocat, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 Cod de procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată că recursul inculpatului este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 14 noiembrie 2008, sub acuzația de tentativă la omor calificat, faptă incriminată de dispozițiile art.20 rap. la art.174-175 lit.i Cod penal și pedepsită cu închisoare de la 7 ani și 6 luni până la 12 ani și 6 luni.
În sarcina inculpatului, s-a reținut că, în seara zilei de 8 septembrie 2008, în jurul orei 2230, în timp ce se afla pe drumul public, a exercitat acte de violență cu un cuțit, asupra lui (43 de ani, paznic comunal), cauzându-i leziuni care au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale, aceste leziuni punând în primejdie viața victimei.
În ceea ce privește respingerea de către instanța de fond a cererii inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpat, Curtea constată că recursul acestuia este inadmisibil, întrucât, potrivit art.141 alin.1 teza finală Cod de procedură penală (în varianta modificată prin Legea nr.356/2006), încheierea prin care prima instanță respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac, în același sens pronunțându-se anterior și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, soluționat prin Decizia nr.XII/2005, hotărârea respectivă fiind obligatorie, cât privește dezlegarea dată acestei probleme de drept, pentru toate instanțele judecătorești, conform dispozițiilor art.414/2 alin.3 Cod de procedură penală.
Față de aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.a, b Cod de procedură penală, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul inculpatului, în ceea ce privește respingerea cererii sale de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și respectiv, ca nefondat, în privința dispoziției de menținere a stării de arest preventiv a acestuia.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentei cauze, conform dispozițiilor art.192 alin.2 Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.a, Cod de procedură penală, respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de împotriva încheierii din data de 24 martie 2009, ce a fost pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 200lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 1 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact./17.04.2009
Ex.2
Red.-Trib.
Președinte:Dumitrașcu SoficaJudecători:Dumitrașcu Sofica, Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica