Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 475/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 475/R Dosar nr-
Ședința publică de la 13 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Munteanu
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean
JUDECĂTOR 3: Manuela Filip
Grefier: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -
- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
DIICOT- Serviciul Teritorial Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 08 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărătorul ales, avocat .
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,după care:
Avocat depune la dosar, în ședință publică, un înscris prin care face dovada că inculpatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei de 7 ani, ce a fost aplicată de către o instanță din Italia, hotărârea fiind definitivă și de asemenea depune un memoriu formulat de către inculpatul la care este anexată o adeverință emisă de SC. SRL prin care se precizează că societatea îi asigurată un loc de muncă inculpatului în cazul în care a fi liberat.
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și în temeiul art. 38513Cod procedură penală acordă părților cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii din 08.07.2009 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de nu părăsi localitatea.
Apreciază că recursul este fondat, astfel că solicită admitea acestuia, casarea încheierii și să se dispună admiterea cererii de înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea prevăzută de art. 145 Cod procedură penală, respectiv obligarea inculpatului de nu părăsi localitatea fără încuviințarea organelor judiciare, având în vedere că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsurii preventive s-au schimbat.
În primul rând, inculpatul este trimis în judecată pentru fapte presupuse a fi săvârșite în anul 2002, mandatul de arestare a fost emis în anul 2006, considerându-se aproape toate temeiurile prevăzute art. 148 Cod procedură penală, care în mod justificat au fost înlăturate rămânând să opereze numai temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Nu există nici o dată certă s-au indicii din care să rezulte că o dată pus în libertate inculpatul ar impieta buna desfășurarea procesului penal. Solicită a se avea în vedere faptul că deși mandatul de arestare s-a emis în anul 2006, s-a considerat printre altele că inculpatul s-a sustras de la cercetare judecătorească, ceea ce nu este real, întrucât acesta se afla în executarea unei pedepse în Italia. Faptele pentru care a fost condamnat în Italia și pentru care a executat în întregime pedeapsa pot fi considerate acte materiale ale aceleiași infracțiuni, având în vedere locul, data și modalitatea săvârșirii sau se poate vorbii de spre infracțiuni concurente, având în vedere data săvârșirii acestora și nu se poate ignora faptul că din anul 2006 acesta s-a aflat în executarea unei pedepsei.
Cu privire la temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, apreciază că nu este îndeplinită condiția subiectivă, având în vedere faptul că în tot acest interval de timp inculpatul nu s-a sustras, nu s-a aflat în locuri publice ca să pericliteze în vreun mod ordinea publică, ci pur și simplu acesta executat o pedeapsă. Prin admiterea cererii de liberare condiționată s-a apreciat, în mod definitiv, că acesta poate fi liberat, îndeplinind toate condițiile pentru reintegrarea în societate, drept pentru care privarea în continuare de libertate în acest dosar echivalează cu o nouă pedeapsă pentru fapte pentru care au fost săvârșite în anul 2002.
Cu privire la admisibilitatea acestui recurs, în raport de dispozițiile art. 141 alin.1 Cod procedură penală, decizia nr. 12/2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție precum și practica acestei instanței, precum și în raport de convențiile CEDO cu referire la art. 5 paragraful 4, art. 6 paragraf 1 și art. 13 din această convenție, apreciază este admisibil orice recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătorești,în speță unei încheierii, care privește o măsură preventivă, care se referă la stare de libertate a inculpatului.
Față de înscrisurile de la dosar, precum și față de dispozițiile art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, apreciază că este evidentă starea de normalitate în care trebuie să se desfășoare procesul penal și cu acest inculpat și prin raportare la dosarul, din care s-a dispus disjungerea acestuia,în care inculpații, rudele sale, de aproape 2 ani de zile se judecă în stare de libertate, fiind supuși măsurii restrictive prevăzută de art. 1451Cod procedură penală și nu a apărut în desfășurarea procesului penal nici cel mai mic impediment.
Solicită a se avea în vedere faptul că nu există date din care să rezulte că inculpatul, odată lăsat în libertate, ar încerca să pericliteze scopurile prevăzute de art. 136 alin.1 Cod procedură penală. Stadiul incipient în care se află dosarul nu este imputabil inculpatului, acesta nu a împiedicat buna desfășurarea procesului penal.
Pentru aceste considerate apreciază cererea inculpatului ca fiind întemeiată,solicitând admiterea recursului și să se dispună punerea de în dată în libertate a acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat în cauză deoarece apreciază hotărârea instanței de fond legală și temeinică, în acest sens având în vedere dispozițiile art. 139 Cod procedură penală în care se stipulează că măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii.
Apreciază că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsurii se mențin având în vedere dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală cu referire la pericolul social concret în cazul în care inculpatul ar fi lăsat în libertate.
Cu privire la pericolul social concret în cazul lăsării în libertate a inculpatului, are în vedere că acesta a fost condamnat în Italia pentru același gen de infracțiuni, analizând cele două rechizitorii re remarcă că părțile vătămate din dosarele aflate pe rol în România sunt diferite cu cele din dosarul soluționat de autoritățile italiene.
Într-adevăr faptul că inculpatul nu a fost arestat în anul 2006, se datorează faptului că acesta se afla în executarea pedepsei privativă pentru același gen de infracțiuni.
Precizează că apărătorul inculpatului a precizat că punerea în libertate a inculpatului nu ar avea nici o influință asupra părților vătămate, însă în celălalt dosar aflat pe rol Tribunalului d e Minori și Familie Brașovs -a încercat ca părțile vătămate să fie determinate să-și schimbe declarațiile, în acest sens față de apărătorul unor părți vătămate s-a întocmit dosar penal.
Avocat, în replică, arată că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a și e Cod procedură penală au fost înlăturate, prin urmare solicită soluționarea acestui recurs numai prin raportare la temeiurile prevăzute de art.148 lit. f Cod procedură penală.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, arătând că se va prezenta la fiecare termen de judecată fixat de instanță.
Curtea
Asupra recursului penal de față, constată:
Prin încheierea de ședință din data de 8.07.2009, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul -, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul de înlocuire măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie, temeiul arestării preventive fiind cel prevăzut de art. 148 lit. c,e, f, h și i Cod procedură penală (în forma anterioară modificării aduse codului d e procedură penală prin legea 356/2006).
Prin încheierile din data de 17.12.2008 și respectiv 5.03.2009 ale Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, s-a dispus confirmarea mandatului de arestare emis în lipsă pentru inculpat care a fost pus în executare conform art. 153 alin 3 teza a II-a Cod procedură penală, stabilindu-se totodată că, în ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, cele prevăzute de art. 148 lit. c,f,h și i Cod procedură penală își găsesc parțial corespondent în actuala reglementare în dispozițiile art. 148 lit. a, e și f Cod procedură penală
La termenul de judecată din 8.07.2009, analizând cererea formulată,instanța de fond a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat, faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă prezintă o gravitate deosebită, iar modalitatea săvârșirii acestora - racolarea de persoane cu handicap și determinarea acestora de a desfășura activități de cerșetorie în folosul său, perioada mare de timp în care s-a derulat activitatea infracțională, numărul victimelor - conduc la concluzia că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Împrejurarea invocată de inculpat în sensul că durata arestării preventive a depășit termenul rezonabil instituit de art. 5 par. 3 din nu poate fi reținută întrucât inculpatul este arestat de 6 luni de zile, iar această durată trebuie raportată și la complexitatea cauzei care presupune număr mare de inculpați și o activitate infracțională de amploare, procedurile judiciare, care implică elemente de extraneitate fiind în curs de derulare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea ei, iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se admită cererea formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
În motivarea recursului formulat, inculpatul a arătat că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, fiind judecat pentru fapte săvârșite în anul 2002, și a fost depășit termenul rezonabil instituit de convenție.
Analizând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului instanța constată că recursul formulat de către inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 38/4.09.2006 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov pentru o durată de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de persoane - în formă continuată - prevăzută de art. 12 alin 1, 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal (4 acte materiale) și trafic de minori - în formă continuată - prevăzută de art. 13 alin 1,2,3,4 din Legea 678/2001 (3 acte materiale) cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal constând,în esență, în aceea că, în anul 2002, în baza unei rezoluții infracționale unice și comune, inculpatul împreună cu alți inculpați, precum și alte persoane din familia lor (trimise în judecată într-un alt dosar) au ademenit diverse persoane minore și majore, unele cu handicap fizic, fie de etnie romă, fie din pătura foarte săracă a populației și sub pretextul unei oferte de muncă sau promițându-le că vor cerși în interes propriu sau că vor beneficia de o parte din câștigul obținut din cerșit au traficat persoane în Italia și Germania, exploatând munca acestora în interes propriu.
Temeiul arestării preventive a inculpatului l-a constituit art. 148 lit. c,e,f,h și i Cod procedură penală respectiv existența unor date din care rezultă necesitatea împiedicării săvârșirii de către inculpat unei alte infracțiuni, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică și existența unor indicii care justifică temerea că inculpatul va exercita presiuni asupra persoanelor vătămate sau va încerca înțelegeri frauduloase cu acestea.
Măsura arestării preventive a fost pusă în executare la data de 17.12.2008 față de inculpatul, ocazie cu care s-a constatat că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive își găsesc parțial corespondent, după modificarea codului d e procedură penală prin Legea 356/2006, în prevederile art. 148 lit. a, e și f Cod procedură penală.
Măsura preventivă luată față de inculpat a fost verificată periodic, conform art. 3002raportat la art. 160 Cod procedură penală și a fost menținută însă doar în condițiile subzistenței temeiului prevăzute de art. 148 lit. Cod procedură penală.
Verificând la acest moment procesual cererea formulată de inculpat privind înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prima instanță a apreciat corect că, în cauză, temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-a modificat pentru a fi incidente dispozițiile art. 139 Cod procedură penală;
Materialul probator administrat până în prezent nu a condus la schimbarea temeiului care a determinat luarea măsurii arestării preventive, nu a dispărut și nici nu s-a modificat,astfel încât înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate nu se justifică la acest moment.
Astfel, la dosar sunt în continuare probe care conduc la presupunerea că inculpatul a comis infracțiunile reținute în sarcina sa prin încheierea de arestare și actul de sesizare al instanței, fiind îndeplinită astfel condiția impusă de art. 143 Cod procedură penală.
Circumstanțele în care se presupune că au fost comise faptele, numărul infracțiunilor comise și durata mare de timp în care s-a derulat activitatea infracțională, numărul victimelor, și starea acestora, urmările produse, numărul participanților la comiterea infracțiunilor și împrejurarea că reușita activității infracționale a fost asigurată tocmai de existența legăturilor de rudenie dintre inculpat și ceilalți și deci de posibilitatea acoperirii celor mai multe dintre formele în care se poate comite aceste infracțiuni: recrutare, întocmire formalități pentru eliberarea pașapoartelor, găzduirea persoanelor traficate, conducerea persoanelor acestora peste graniță, supravegherea lor în Italia și Germania și colectarea câștigurilor obținute prin cerșit reprezintă tot atâtea elemente care conturează pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică și care în speță nu a dispărut.
Durata arestării preventive a inculpatului se circumscrie unui termen rezonabil, inculpatul aflându-se în stare de arest preventiv, sub puterea mandatului emis în prezenta cauză și pentru faptele care formează obiectul acestui dosar de aproximativ 6 luni, astfel încât nu se poate vorbi până la acest moment de încălcarea art. 5 din CEDO.
Văzând urmările produse de faptele inculpatului, modalitatea în care erau racolate persoanele în vederea obligării lor la cerșit, mijloacele folosite pentru a le intimida și a le menține în postura de "marfă", împrejurarea că unele victime, deși minore, au fost supuse aceluiași "tratament" de înfrângere a voinței și supunere, pentru ca mai apoi să cerșească în folosul inculpaților denotă un dispreț total al acestora față de ființa umană și față de normele de conviețuire socială, pericolul de a recidiva în comiterea unor astfel de infracțiuni fiind extrem de ridicat, cu atât mai mult cu cât activitatea infracțională desfășurată s-a derulat pe o perioadă relativ mare de timp.
În considerarea celor expuse, văzând că temeiul care a determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu a dispărut și nici nu s-a modificat, instanța de recurs apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins cererea formulată.
Împrejurarea că ceilalți membrii ai familiei inculpaților sunt liberi de aproximativ un an și nu au împiedicat buna desfășurare a procesului penal nu are relevanță în speță câtă vreme este vorba despre un alt dosar, despre situații diferite în care se găsesc acei inculpați care nu s-au sustras urmăririi penale și judecății și care au fost arestați o perioadă mult mai îndelungată de timp decât inculpatul din prezentul dosar.
Nici faptul că de la data comiterii infracțiunii a și până în prezent a trecut un interval mare de timp nu reprezintă un element care să justifice schimbarea temeiului avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, atâta timp cât instrumentarea cauzei s-a realizat cu dificultate tocmai datorită complexității cauzei și a împrejurării că unii dintre inculpați s-au sustras.
În consecință, recursul formulat de inculpat va fi respins ca nefundat, conform art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.
pentru aceste motive
în numele legii
decide
Respinge recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 8.07.2009 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judecare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.07.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
red. /16.07.2009
dact. /20.07.2009
jud. fond-
Președinte:Aurelia MunteanuJudecători:Aurelia Munteanu, Nicoleta Hădărean, Manuela Filip
