Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 479/2009. Curtea de Apel Suceava

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr- - art. 139 Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 479

Ședința publică din 23 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Ghertner Artur

JUDECĂTOR 2: Sas Laura

JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava împotriva încheierii de ședință din 22 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.

La apelul nominal au răspuns inculpatul intimat, în stare de arest, asistat de avocat ales, și inculpatul intimat, în stare de arest, asistat de avocați aleși și

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebați fiind, inculpații intimați arată că își mențin declarațiile date anterior și nu doresc să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs.

Nefiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, ca fiind netemeinică, pentru motivele depuse în scris la dosar. În completarea acestor motive, procurorul solicită instanței a avea în vedere faptul că inculpatul este recidivist, a comis infracțiuni de furt și tâlhărie, sancționate de legea penală cu pedepse mari, astfel încât lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Cu privire la inculpatul intimat, procurorul arată că și acesta a comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 25 de ani, acesta a organizat activitatea de introducere în țară de droguri, s-a implicat în mod direct în acțiunile de crimă organizată, impunându-se menținerea arestării preventive și față de acesta.

Avocat ales, pentru ambii inculpați intimați, solicită respingerea recursului declarat de parchet, ca nefondat, apreciind că nu sunt indicate cu exactitate motivele și mijloacele de probă pe care se bazează cererea de recurs. Astfel, chiar parchetul a schimbat încadrarea juridică a faptei, din grup organizat în asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, iar sub acest aspect nu există nicio probă de vinovăție. A fost audiat chiar administratorul firmei de transport, care a declarat că nu se poate stabili care este persoana care a trimis coletul și ce conținea acesta. De asemenea, declarațiile lui intră sub incidența art. 69 Cod procedură penală, aceasta necoroborându-se cu celelalte probe din dosar, și nu se poate afirma că sunt pertinente, în condițiile în care acesta a comis și el infracțiuni în minoritate, fiind condamnat în cursul anilor 1997-1998 pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri. Nu s-a putut proba de către organele de urmărire penală proveniența drogurilor și există dubii cu privire la achiziționarea acestora de către inculpați, având în vedere că aceștia nu au o stare materială foarte bună, care să le permită să cumpere kilograme de droguri. Susține apărătorul inculpaților intimați că s-a sugerat de către organele de anchetă părinților inculpaților ca aceștia să recunoască faptele și să colaboreze, aspect care poate fi dovedit. Având în vedere condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, consideră că instanța de fond a apreciat în mod judicios că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive și, deși anterior recidiva constituia un motiv avut în vedere la luarea măsurii arestării, în prezent această dispoziție a fost eliminată, urmare a practicii CEDO, fiind considerată ca o încălcare a dreptului persoanei la libertate individuală. Motivele invocate în scris de parchet sunt abstracte, referindu-se la criteriile prev. de art. 72 Cod penal, de individualizare a pedepsei, iar din mijloacele de probă existente la dosarul cauzei nu rezultă în nici un fel existența pericolului concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpaților. De asemenea, în motivare se apelează la o prezumție judiciară, prezumțiile nefăcând parte din mijloacele de probă în procesul penal, nefiind prevăzute ca atare de legiuitor. Solicită instanței a avea în vedere distincția care trebuie făcută între pericolul social al faptei și pericolul concret pentru ordinea publică și invocă practica CEDO. Consideră că în mod corect prima instanță a apreciat intensitatea pericolului concret pentru ordinea publică la acest moment. Avocat invocă Decizia nr. 1142/2006 a ÎCCJ, arătând că parchetul avea obligația de a prezenta, pentru fiecare inculpat în parte, motivele care ar impune menținerea stării de arest. Depune la dosar în copie Decizia CEDO Letelier contra Franței, referindu-se la rezonanța socială negativă a faptelor comise, care ar trebui să se întemeieze pe aspecte de fapt din care să rezulte prezența pericolului concret pentru ordinea publică.

Avocat ales, pentru inculpatul intimat, solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică. Apărătorul inculpatului arată că motivele invocate de parchet sunt nefondate și se bazează pe o confuzie între instituțiile procedurale referitoare la arestarea preventivă și la condamnare. Apreciază că scopul măsurilor preventive, constând în buna desfășurare a procesului penal, poate fi atins și în condițiile în care inculpatul s-ar afla în stare de libertate, nefiind dovedit în nici un fel pericolul concret pentru ordinea publică. Invocă Decizia nr. 1142/2006 a ÎCCJ, care face referire la reacția de fermitate, prin fermitate înțelegându-se, de fapt, respectarea cu strictețe a normelor procedurale. De asemenea, termenul rezonabil de reținere este depășit în cauză, cu atât mai mult cu cât, infracțiunea fiind flagrantă, se impunea o soluționare urgentă a cauzei, și, având în vedere și practica CEDO, rezultă că inculpatul are dreptul de a fi pus în libertate. Pentru a se menține starea de arest, exigențele CEDO impun ca una din măsurile mai puțin coercitive, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, să nu poată îndeplini scopul de prevenție, însă în cauză nu există indicii că acest scop ar putea fi încălcat. Avocat solicită a se avea în vedere și persoana inculpatului, care provine dintr-o familie organizată și a avut o atitudine de colaborare cu organele de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești. Ceilalți coinculpați au fost puși în libertate, iar numitul nu a fost arestat în cauză, fiind protejat de DIICOT, aspect față de care, pentru unitate de practică, se impune de asemenea a se adopta o soluție de simetrie și față de inculpatul. Pentru punerea în libertate a inculpatului pledează și practica instanței, respectiv a Curții de Apel Suceava, care s-a pronunțat în acest sens și în alte dosare având același obiect.

Având cuvântul în replică, procurorul arată că inculpații au fost trimiși în judecată pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, faptă prev. și de art. 8 din Legea 39/2003. Organele de urmărire penală au obligația de a aduce la cunoștința inculpaților dispozițiile legale, pentru a beneficia de aceste prevederi. De asemenea, ar exista o instigare la comiterea de infracțiuni, în situația în care aceasta ar avea loc înainte de comiterea unei fapte penale, ori investigatorii sub acoperire au acționat după comiterea faptei. Conform practicii CEDO, durata detenției în timpul urmăririi penale nu poate depăși un termen de 5 ani. Inculpatul l-a racolat pe pentru a transporta droguri din Turcia, însă pe traseu a deturnat aceste droguri și a organizat o altă filieră, încă din acel moment inculpații fiind filați, cu cheltuieli foarte mari și cu implicarea a patru servicii speciale. Faptele sunt pe deplin probate, pas cu pas, iar faptul că drogurile au fost găsite cu ocazia realizării flagrantului este suficient pentru a dovedi în mod indubitabil vinovăția inculpaților.

Avocat, având cuvântul în replică, a arătat că nu s-a putut stabili în m,od cert proveniența drogurilor, iar investigatorii au provocat săvârșirea unei alte infracțiuni de trafic de droguri, deși aveau obligația legală de a interveni pentru stoparea ei.

Avocat, în replică, arată că procurorul s-a referit doar la faptă, nu și la condițiile privitoare la măsurile preventive. În declarația de la prima instanță afirmă că a fost racolat de Jardă, și nu de inculpatul, existând contradicții în toate declarațiile acestui inculpat. a fost prins cu o cantitate foarte mică de droguri, însă nu a fost arestat, cu toate că nu are importanță cantitatea drogurilor, ci doar fapta, legea nefăcând distincție. Termenul de 5 ani, la care face referire procurorul, privește, de fapt, termenul pentru tot cursul procesului penal și nu se referă doar la urmărirea penală.

Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, solicită punerea sa în libertate.

Inculpatul intimat, în ultimul cuvânt, solicită punerea sa în libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform disp. art. 304 Cod procedură penală,

După deliberare,

URTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 22.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- s-au dispus următoarele:

"În baza art. 300²constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 18A din 13.06.2009 a Tribunalului Suceava, definitivă, față de inculpatul zis "", fiul lui și, născut la data de 29.08.1989 în mun. F, jud. S cu domiciliul în mun. S,--7,. B,.18,jud. S, CNP. -.

În baza art. 300².C.P.P. constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 20A din 13.06.2009 a Tribunalului Suceava, definitivă, față de inculpatul fiul lui și, născut la data de 10.05.1977 în mun. S, jud. S cu domiciliul în sat. Sf., com. Șcheia, nr. 401, jud. S posesor CI seria -, nr. -, CNP. -.

În temeiul art. 139 alin. 1 și 3⁵rap. la art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv mun. S, prev. de art. 145 Cod procedură penală și dispune punerea acestuia în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art.145 alin. 1¹Cod procedură penală, inculpatul se va supune pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea următoarelor obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la Poliția Municipiului S, unitate de poliție desemnată de către instanță cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție menționat sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu co-inculpații, și.

În temeiul art. 139 alin. 1 și 3⁵rap. la art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv com. Șcheia, prev. de art. 145 Cod procedură penală și dispune punerea acestuia în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art.145 alin. 1¹Cod procedură penală, inculpatul se va supune pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea următoarelor obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la Poliția Șcheia, unitate de poliție desemnată de către instanță cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție menționat sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu co-inculpații, și.

În temeiul art. 145 alin. 2²și alin. 3 Cod de procedură penală, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor menționate expres se va lua față de inculpați măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege, după ce în prealabil instanța va fi informată de către organele de poliție mai sus menționate, ce au sarcina de a verifica periodic respectarea obligațiilor ce revin inculpaților.

Măsura dispusă va fi comunicată, conform art. 145 alin. 2¹Cod de procedură penală, poliției în a cărei rază locuiesc inculpații, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră, pentru a proceda în consecință potrivit competențelor ce le revin."

Pentru a pronunța această încheiere s-au reținut următoarele:

Potrivit art. 300².C.P.P. după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice în cursul arestării, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b.

C.P.P.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

În speță, arestarea preventivă a inculpaților a fost dispusă fiind întrunite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală. S-a reținut că există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, justificând o detenție provizorie a inculpaților.

Prin rechizitoriul nr.52D/P/2008 din 22.09.2009 s-a dispus trimiterea în judecată a ambilor inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 Cod penal, rap. la art. 8, din Legea nr. 39/2003; introducere în țară de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 3 al. 2 din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. toate cu aplic. art. 33 lit. a S Cod Penal-a dispus și trimiterea în judecată, în aceeași cauză, a inculpaților și, pentru infracțiuni aflate în conexitate, iar față de inculpatul s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. b

Cod Penal

În fapt s-a reținut că în perioada aprilie - iunie 2009 cei doi inculpați s-au asociat în vederea introducerii de droguri de mare risc în țară și de valorificare a acestora, iar ulterior, la sfârșitul lunii mai 2009, în timp ce se aflau în, au preluat de la inc., cantitatea de 5 Kg de heroină, pe care au oferit-o spre vânzare în mod repetat.

Față de cele constatate de către judecător la data luării și prelungirii măsurii arestării preventive față de inculpați, prima instanță a apreciat că măsura preventivă a fost în mod legal și temeinic dispusă. De altfel, nici inculpații și nici apărătorii acestora nu au contestat, la acest termen, legalitatea sau temeinicia măsurii dispuse.

Sub aspectul indiciilor temeinice la care face referire art. 148 alin. 1 raportat la art. 143, Tribunalul a reținut că acestea rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv interceptările telefonice realizate în cauză și transcrierile; supravegherile audio - video și procesele verbale de transcriere; rapoartele investigatorilor acoperiți autorizați în cauză; proces - verbal de prindere în flagrant; rapoartele de constatare tehnico - științifică cu nr. - din 10.06.2009 (pentru cantitatea de 2,5 grame de heroină) și - din 13.06.2009 (pentru cantitatea de 1950 grame heroină); perchezițiile domiciliare; declarațiile tuturor celor patru inculpați, procesul - verbal de identificare a seriilor banilor folosiți la flagrant și declarația martorului asistent; procesul - verbal de identificare a banilor găsiți asupra inculpatului (17.000 euro) și declarația martorului asistent; procesul - verbal de ridicare a imaginilor de la camerele de supraveghere a Complexului.

Probatoriul administrat în cursul urmăririi penale a fost în mare măsură confirmat în cursul cercetării judecătorești, persoanele audiate până în prezent menținându-și în esență aceeași poziție și în cursul cercetării judecătorești. De asemenea, legalitatea mijloacelor de probă obținute cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc trebuie apreciată în momentul elucidării tuturor circumstanțelor cauzei, inclusiv prin analizarea declarațiilor investigatorilor sub acoperire (și coroborarea acestor declarații cu cele ale inculpatului ). În concluzie, raportat la mijloacele de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în cadrul cercetării judecătorești, Tribunalul a constatat că probele existente întrunesc exigențele art. 143 și art. 148 alin. 1.C.P.P. pentru a justifica arestarea preventivă.

Sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică, chiar dacă din Codul român de procedură penală lipsește definiția legală a expresiei "pericol concret pentru ordinea publică", doctrina și jurisprudența constantă din România, și îndeosebi a Înaltei Curți de Casație și Justiție care are ca atribuție constituțională asigurarea interpretării și a aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, au cristalizat acest concept, iar o jurisprudență constantă satisface exigențele de previzibilitate a legii, stabilindu-se că prin "pericol concret pentru ordinea publică" trebuie înțeleasă inclusiv reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța sa, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

că trebuie făcută distincția clară dintre noțiunea de pericol social generic propriu fiecărei infracțiuni și cea de pericol sociale, deoarece o confuzie a noțiunilor ar duce la arestarea tuturor inculpaților acuzați de săvârșirea infracțiunilor mai mari de 4 ani, dar pentru a înțelege noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie analizată noțiunea de periculozitate, care este sinonimă cu cea de gravitate și înseamnă însușirea de a fi periculos, primejdios, dăunător, grav sau contraindicat. Însă, s-a decis totodată că existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit acuzatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Un element esențial al aprecierii pericolului concret pentru ordinea publică a fost în mod constant reținut de către instanța de fond de împrejurarea că aproximativ 3 kg de heroină ce s-ar părea că s-a aflat în posesia inculpaților nu a fost identificată. Existența acesteia a fost susținută atât de declarațiile co-inculpatului, dar și din conținutul convorbirilor cu investigatorii acoperiți ( 310 ds. - inculpatul referindu-se la 5 kg de "marfă"). efectuate sub acest aspect în cursul cercetării judecătorești nu au clarificat și chiar au creat dubii în această privință, însă nu poate fi ignorată împrejurarea că prețul de vânzare a fost negociat de inculpații și pentru 5 kg, că inculpatul a susținut atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești că inculpatul i-a spus că sunt 5 kg și că din procesele - verbale ale investigatorilor sub acoperire rezultă că inculpații ar fi afirmat că pot procura și alte cantități de drog.

însă motivele care au stat la baza menținerii arestării preventive a inculpaților, prima instanța a constatat că este vorba despre gravitatea infracțiunii, consecințele acesteia, posibilitatea existenței a încă 3 kg de droguri de mare risc și, în ceea ce privește inculpatul, antecedentele penale ale acestuia. Aceste criterii întrunesc exigențele legale a unor probe la care face referire art. 148 lit. f, în acest sens fiind și o jurisprudență internă constantă, însă de asemenea criteriile menționate nu sunt dinamice. Pe parcursul procesului penal (și chiar în speța de față), date precum gravitatea infracțiunii și modalitatea în care se susține că ar fi fost săvârșită, consecințele pe care le-a produs sau personalitatea inculpatului, sunt de foarte multe ori constante.

Pentru a putea justifica în continuarea arestarea preventivă a inculpaților și existența unui pericol concret pentru ordinea publică, raportat și la intervalul de timp scurs de la data arestării preventive, este necesar ca respectivele considerente să releve o gravitate și o periculozitate foarte ridicate. În speță însă activitatea inculpaților a fost cunoscută (dacă nu în toată amploarea, cel puțin în parte) de către organele de urmărire penală încă din data de 10.06.2009, iar inculpații au fost arestați ca urmare a unui flagrant. De asemenea, deși urmărirea penală a continuat aproximativ 3 luni ulterior arestării, iar cercetarea judecătorească cam același interval de timp, nu au fost relevate indicii suplimentare în ceea ce privește existența presupusei cantități lipsă de droguri, față de ceea ce era cunoscut în momentul arestării preventive.

A concluziona că pentru aceste motive ordinea publică este în mod concret tulburată poate crea o confuzie între arestarea preventivă ca măsură preventivă și privarea de libertate ca o consecință a unei condamnări definitive (întrucât aceste criterii stau și la baza aplicării și individualizării eventualei pedepse). Deși este adevărat că faptele de care inculpații sunt acuzați relevă un grad ridicat de pericol social abstract, iar limitele de pedeapsă, în eventualitatea condamnării, sunt ridicate, luarea și menținerea măsurii preventive a arestării are la bază și alte criterii (care au și fost indicate în cele ce preced) pe care tribunalul le apreciază ca fiind preponderente. De asemenea, deși există posibilitatea finalizării apropiate a cercetării judecătorești în primă instanță, măsura arestării preventive nu poate fi examinată din perspectiva unor criterii ce țin de oportunitate, ci preponderent din perspectiva necesității și legalității.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că un astfel de raționament, ca justificare a menținerii arestării preventive, este contrar practicii CEDO în această materie (de exemplu, cauze pronunțate împotriva României: din data de 24.02.2009 și din data de 6.10.2009). În concluzie, față de cele reținute, Tribunalul constată că temeiurile care au justificat privarea de libertate în baza art. 148 lit. f au C.P.P. încetat.

Însă, constatând că sunt întrunite condițiile art. 143.C.P.P. și având în vedere toate circumstanțele cauzei, tribunalul a constatat că este necesară și suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal incidența unei măsuri preventive mai puțin restrictive, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. În consecință, constatând că inculpații au solicitat în subsidiar înlocuirea măsurii arestării și că instanța are posibilitatea înlocuirii, în baza art. 139 alin. 1 și 3⁵, chiar și în lipsa unei astfel de solicitări (deși înlocuirea arestării preventive nu este expres menționată în art. 160 la care art. 300²face trimitere), prima instanță a dispus înlocuirea măsura arestării preventive luate față de inculpatul, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv mun. S, prev. de art. 145 Cod procedură penală și punerea acestuia în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art.145 alin. 1¹Cod procedură penală, prima instanță a dispus ca inculpatul să se supună pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea următoarelor obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este chemat;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu co-inculpații, și.

În temeiul art. 139 alin. 1 și 3⁵rap. la art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a înlocuit măsura arestării preventive luate față de inculpatul, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv com. Șcheia, prev. de art. 145 Cod procedură penală și se va dispune punerea acestuia în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art.145 alin. 1¹Cod procedură penală, prima instanță a dispus ca inculpatul se va supune pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea următoarelor obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este chemat;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu co-inculpații, și.

În temeiul art. 145 alin. 2²și alin. 3 Cod de procedură penală, prima instanță a dispus ca, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor menționate expres, se va lua față de inculpați măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege, după ce în prealabil instanța va fi informată de către organele de poliție mai sus menționate, ce au sarcina de a verifica periodic respectarea obligațiilor ce revin inculpaților, urmând ca măsura dispusă să fie comunicată, conform art. 145 alin. 2¹Cod de procedură penală, poliției în a cărei rază locuiesc inculpații, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră, pentru a proceda în consecință potrivit competențelor ce le revin.

Împotriva încheieri de ședință sus-menționate, în termen legal a formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea primei instanțe este netemeinică, întrucât, deși inculpații au comis infracțiuni pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, instanța a respins cererea de menținere a măsurii arestării preventive față de inculpați. De asemenea, a arătat că cei 2 inculpați reprezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, prin rolul pe care și l-au asumat în cadrul grupării.

Examinând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată următoarele:

Prin încheierile de ședință nr. 18 și 20 ambele din 13.06.2009 ale Tribunalului Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpaților și pentru o perioadă de 29 de zile. Pentru luarea împotriva inculpaților a măsurii arestării preventive s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 143 și art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală respectiv există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe din care să rezulte că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin rechizitoriul nr. 52 D/P/2008 din 22.09.2009 întocmit de DIICOT - Serviciul Teritorial Suceavas -a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 Cod penal rap. la art. 8 din Legea 39/2003, introducere în țară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. 2 din Legea 143/2000 și trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și aplicarea art. 37 lit. b Cod penal pentru inculpatul.

S-a reținut că în perioada aprilie - iunie 2009, inculpatul s-a asociat cu inculpatul, acesta din urmă asociindu-se cu inculpatul în vederea procurării și introducerii de droguri de mare risc în țară și valorificarea acestora, iar ulterior la sfârșitul lunii mai 2009 în timp ce se aflau în au preluat de la inculpatul cantitatea de 5 kg de heroină pe care au introdus-o în țară și au oferit-o spre vânzare în mod repetat.

Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată și a inculpaților și pentru săvârșirea unor infracțiuni aflate în concurență cu cele reținute în sarcina inculpaților și.

Curtea constată că în mod greșit prima instanță a reținut că în cauză nu subzistă temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpaților intimați.

Astfel, sub aspectul îndeplinirii condițiilor cerute de art. 143 Cod procedură penală se constată că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, relevante în acest sens fiind interceptările telefonice și transcrierile, supravegherile audio video și procesele verbale de transcriere, rapoartele investigatorilor acoperiți autorizați în cauză, procesul verbal de prindere în flagrant, raportele de constatare tehnico-științifică cu privire la cantitatea de 2,5 grame și 1950 grame heroină, perchezițiile domiciliare, procesul verbal de identificare a seriilor banilor folosiți în flagrant, respectiv 17.000 euro și declarația martorului asistent, procesul verbal de identificare a banilor găsiți asupra inculpatului și declarația martorului asistent, procesele verbale de ridicare a înregistrărilor de la camerele de supraveghere a complexului, declarațiile de martor și ale coinculpaților.

Aceste probe se circumscriu prevederilor art. 68¹Cod procedură penală și art. 5 din CEDO.

În ceea ce privește ce a de a doua condiție cerută de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, Curtea constată că și aceasta este îndeplinită în cauză.

Astfel, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în stare de libertate este o noțiune complexă care are în vedere mai multe aspecte referitoare la natura și gravitatea faptelor săvârșite, împrejurările de comitere și urmarea produsă, rezonanța socială a acestora în rândul comunității și gradul de insecuritate creat, persoana inculpaților cât și necesitatea izolării temporare a inculpaților de comunitate în scopul bunei desfășurări a instrucției penale.

Măsura lipsirii de libertate a unei persoane potrivit disp. art. 5 din CEDO și art. 29 din Constituție se dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Față de natura infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați, infracțiuni care în ultima vreme au luat o amploare deosebită și care prin urmarea produsă respectiv aceea a consumului de drog cu efecte profund negative asupra persoanelor consumatoare, cât și a pericolului ce constă în gradul ridicat de insecuritate cauzat relațiilor normale într-o comunitate, a rezonanței negative a acestui gen de infracțiuni în rândul comunității în mod greșit prima instanță a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică nu mai subzistă.

Se constată că măsura arestării preventive a inculpaților și necesitatea izolării acestora de comunitate este legală și oportună tocmai pentru protejarea interesului general al comunității, satisfăcând scopul măsurilor preventive așa cum este prevăzut de art. 136 Cod procedură penală.

Curtea constată că în mod greșit prima instanță a apreciat că pentru buna desfășurare a procesului penal este suficientă luarea față de inculpații intimați a unei măsuri mai puțin restrictive, respectiv cea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Astfel, potrivit disp. art. 139 al. 1 Cod procedură penală, "Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii."

Ori, în cauză, așa după cum mai sus s-a reținut, temeiul în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților intimați, respectiv cel prevăzut de art. 148 al. 1 lit. f cod procedură penală, subzistă, astfel încât nu este îndeplinită condiția prevăzută de art.139 al. 1 Cod procedură penală, pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea/țara.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute prin rechizitoriu, precum și legalitatea administrării probelor, contestate de inculpații intimați, se apreciază că aceste apărări exced cadrului procesual de față, fiind atributul exclusiv al instanței de fond de a aprecia asupra acestora după administrarea și coroborarea întregului probatoriu.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, termenul rezonabil nu este un concept prestabilit, neavând o durată expres determinată. Acesta trebuie apreciat în funcție de datele specifice ale fiecărei cauze, respectiv complexitatea infracțiunilor, numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională, urmările cauzate sau posibil a fi produse, existența elementelor de extraneitate etc.

În speța de față, dată fiind complexitatea cauzei, numărul persoanelor trimise în judecată, natura faptelor reținute, nu se poate reține că perioada arestării preventive a inculpaților intimați de doar 6 luni, ar depăși durata termenului rezonabil.

Față de cele prezentate și constatând că măsura privării de libertate se impune în continuare, întrucât temeiurile avute inițial în vedere subzistă și în prezent fără a se produce o modificare sau dispariție a lor care să impună luarea împotriva acestora a unei alte măsuri preventive respectiv cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, în baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. d Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava împotriva Încheierii din 22.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, va casa în parte încheierea sus-menționată și în rejudecare va înlătura din încheierea recurată dispozițiile: "În temeiul art. 139 alin. 1 și 3⁵rap. la art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv mun. S, prev. de art. 145 Cod procedură penală și dispune punerea acestuia în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art.145 alin. 1¹Cod procedură penală, inculpatul se va supune pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea următoarelor obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este chemat;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu co-inculpații, și.

În temeiul art. 139 alin. 1 și 3⁵rap. la art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv com. Șcheia, prev. de art. 145 Cod procedură penală și dispune punerea acestuia în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art.145 alin. 1¹Cod procedură penală, inculpatul se va supune pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea următoarelor obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este chemat;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu co-inculpații, și.

De asemenea, Curtea va respinge, ca nefondate, cererile privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților și, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara, iar în baza art. 300²Cod procedură penală raportat la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală va menține măsura arestării preventive a inculpaților și.

- menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 192 al. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare din recurs, avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava împotriva Încheierii din 22.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

Casează în parte încheierea sus-menționată și în rejudecare:

Înlătură din încheierea recurată dispozițiile:"În temeiul art. 139 alin. 1 și 3⁵rap. la art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv mun. S, prev. de art. 145 Cod procedură penală și dispune punerea acestuia în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art.145 alin. 1¹Cod procedură penală, inculpatul se va supune pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea următoarelor obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este chemat;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu co-inculpații, și.

În temeiul art. 139 alin. 1 și 3⁵rap. la art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv com. Șcheia, prev. de art. 145 Cod procedură penală și dispune punerea acestuia în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art.145 alin. 1¹Cod procedură penală, inculpatul se va supune pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea următoarelor obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este chemat;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu co-inculpații, și.

Respinge, ca nefondate, cererile privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților și, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara.

În baza art. 300²Cod procedură penală raportat la art. 160 alin. 3.C.P.P. menține măsura arestării preventive a inculpaților și.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 192 al. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare din recurs, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.12.2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex.

23.12.2009

Președinte:Ghertner Artur
Judecători:Ghertner Artur, Sas Laura, Bratu Ileana

#Judecator Ghertner Artur

Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 479/2009. Curtea de Apel Suceava

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 479/2009. Curtea de Apel Suceava