Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 606/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr- DECIZIA PENALĂ NR.606/

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Corina Voicu

JUDECĂTOR 2: Marioara Dumitru

JUDECĂTOR 3: Marius Gabriel

Grefier: -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

Procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații, domiciliat în Rm.V,-, -6,.B,.8, județul V și, domiciliat în Pitești,-, județul A, împotriva încheierii de ședință din data de 30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat -, personal și asistat de avocat ales, în baza delegației de la dosar, care a răspuns și pentru recurentul inculpat, lipsind acesta din urmă

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că s-a primit la dosar procesul verbal de îndeplinire procedurii de citare a recurentului inculpat, în care se menționează că numita, rudă cu destinatarul, a luat cunoștință de termenul fixat pentru judecarea recursului.

Avocat învederează că recurentul inculpat a fost chemat în această dimineață la ora 9,00 la organul desemnat cu supravegherea sa, unde s-a prezentat, urmând ca apoi să vină la Curtea de APEL PITEȘTI. Menționează că inculpatul că a fost înștiințat sâmbătă despre termenul fixat pentru judecarea recursului și că probabil este în drum spre instanță. Nu are alte cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul parchetului precizează, de asemenea, că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea pune în discuție admisibilitatea recursurilor, în raport de dispozițiile art.141 alin.1 teza a II-a din Codul d e procedură penală.

Avocat, pentru recurenții inculpați, lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția pusă în discuție.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpați, ca inadmisibile, având în vedere dispozițiile art.141 alin.1 teza a II-a Cod procedură penală.

Recurentul inculpat -, având ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, motivând că vrea să se angajeze și locurile de muncă la care ar putea avea acces sunt în alte localități decât cea de domiciliu.

CURTEA

Deliberând, constată:

Prin încheierea de ședință din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-au respins cererile de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 12 iulie 1983 în C, -, domiciliat în Râmnicu V,-, -.26,.B,.8, și, fiul lui G și, născut la data de 7 decembrie 1983 în Pitești, -, domiciliat în Pitești,-, județul

Prin aceeași încheiere, s-a amânat judecarea cauzei la 6 noiembrie 2008, cu privire la cererea de ridicare de sechestru formulată de.

Pentru a dispune astfel cu privire la cererile formulate de inculpați de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, conform art.139 alin.1, rap. la art.145/1 Cod pr.penală, instanța de fond a apreciat că acestea sunt nefondate.

Având în vedere specificul obligațiilor ce decurg din exercitarea acțiunii penale în cadrul procesului penal și ținând seama de necesitatea unei mai bune desfășurări a tuturor activităților pe care le întreprind organele judiciare pentru rezolvarea cauzelor penale, apare necesară, uneori, luarea anumitor măsuri procesuale.

Inculpații din cauza de față, nu pot invoca în cererea de înlocuire a măsurii preventive, împrejurarea că această măsură îi pune în imposibilitatea de a-și onora obligațiile de serviciu, de vreme ce sunt cercetați într-o cauză penală, iar buna desfășurare a procesului penal este condiționată tocmai de asigurarea unei garanții în acest sens.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art.139 Cod pr.penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. In speță, a reținut tribunalul, împrejurarea că inculpații nu-și pot găsi sau păstra locul de muncă, nu constituie o schimbare a temeiurilor care au determinat luarea măsurii preventive de a nu păsări localitatea, în sensul disp.art.139 alin.1 Cod pr.penală.

Impotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și -, fără a-l motiva în scris.

La termenul de judecată din 10 noiembrie 2008, curtea a pus în discuție admisibilitatea recursului formulat de inculpați, față de prevederile art.141 alin.1 teza a II-a Cod pr.penală, apărătorul inculpaților lăsând la aprecierea instanței soluționarea excepției, iar procurorul solicitând respingerea ca inadmisibile a recursurilor.

Analizând recursurile, în ceea ce privește admisibilitatea acestora, curtea reține că încheierea împotriva căreia s-a formulat recursul este o încheiere de ședință întocmită în cursul judecării în fond a dosarului nr- al Tribunalului Argeș, instanța pronunțându-se doar asupra cererilor de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, amânând judecarea cauzei pentru soluționarea cererii de ridicare a sechestrului formulată de, la un alt termen.

Conform art.141 alin.1 teza finală, încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetarea de drept a măsurii preventive, nu este supusă nici unei căi de atac.

Incheierea recurată face parte dintre încheierile enumerate de textul menționat, iar dispoziția privind inexistența vreunei căi de atac este clară și atrage inadmisibilitatea recursului declarat de inculpați.

Curtea nu poate extinde un text de procedură peste limitele stabilite de legiuitor, deoarece ar comite un exces de putere, trecând în domeniul unei alte puteri constituite în stat. Art.141 alin.1 teza finală Cod pr.penală, a fost supus de mai multe ori controlului de constituționalitate și de fiecare dată Curtea Constituțională, raportându-l atât la textul Constituției României cât și la textele tratatelor și convențiilor la care România este parte, a constatat că acesta nu este neconstituțional.

In consecință, o analiză de temeinicie a încheierii recurate sau de legalitate a acesteia, sub aspectul dispoziției de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu o altă măsură preventivă, nu poate fi efectuată pe calea recursului separat și nu încalcă nici principiul dublul grad de jurisdicție instituit de art.2 din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care are în vedere judecata în fond a cauzei (vinovăția) și recunoaște existența unor excepții (alin.2)

Față de cele expuse, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.a Cod pr.penală, recursurile vor fi respinse ca inadmisibile, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, vor fi obligați recurenții la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații, domiciliat în Râmnicu V, str.- -, -.26,.B,.8, județul V, și, domiciliat în Pitești,-, județul A, împotriva încheierii din data de 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.

Obligă pe fiecare recurent inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.Tehnored.

ex.2/26 noiembrie 2008

Jud.fond

Președinte:Corina Voicu
Judecători:Corina Voicu, Marioara Dumitru, Marius Gabriel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 606/2008. Curtea de Apel Pitesti