Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 679/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.679/ DOSAR NR-
Ședința publică din 19 septembrie 2008
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Manuela Barbu
JUDECĂTOR 2: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 3: Elena Barbu
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, împotriva încheierii de ședință din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față dau avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, sunt înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul inculpat, asistat de apărător ales, avocat
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită admiterea recursului formulat de parchet împotriva încheierii de ședință din 15 septembrie 2008 Tribunalului Covasna prin care s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Apreciază că această încheiere este netemeinică pentru următoarele motive: inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea în concurs a mai multor infracțiuni de luare de mită și primire de foloase necuvenite, reținându-se că în perioada decembrie 2007 - mai 2008, în calitate de comisar al gărzii financiare a pretins și primit de la martori denunțători diverse sume de bani sau bunuri în sumă de 7.000 RON și 500 Euro pentru a aplica amenzii minime în urma controalelor efectuate sau ca o recompensă pentru sancțiunile minime aplicate agenților economici controlați. Pe parcursul cercetării judecătorești s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar la termenul de judecată din 15 septembrie 2008 s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Instanța de fond a avut în vedere anumite probleme medicale pe care le-a invocat inculpatul, probleme care însă nu sunt de dată recentă și care din punctul lor de vedere nu sunt de o mare gravitate și care au fost cunoscute de către instanță și la momentul la care s-a dispus măsura neprivativă de libertate de a nu părăsi localitatea. Instanța de fond a apreciat că se impune această înlocuire pentru că inculpatul are nevoie de efectuarea unei fizioterapii la un spital din B, deși la dosar nu este nici o dovadă că inculpatul urmează a efectua acest tratament la Spitalul din B, este doar o recomandare a unui spital din la care inculpatul a fost internat.
Apreciază că această situație nu duce la modificarea temeiurilor reținute de către instanță la momentul la care a dispus această măsură preventivă a obligării de a nu prăsi localitatea, mai mult decât atât probele administrate până în prezent, respectiv audierea inculpatului și o parte din martori nu au schimbat cu nimic starea de fapt și nici aceste temeiuri.
A se avea în vedere infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, infracțiuni de corupție, fapte cu un grad de pericol social ridicat și săvârșite de către un funcționar public cu atribuții de control, apreciază că înlocuirea acestei măsuri la scurt timp de la debut cercetării judecătorești, nu se justifică.
Dacă inculpatul ar face dovada perioadei în care urmează să fie internat la acest spital din B apreciază că există posibilitatea pentru a-i permite acestuia internarea și nicidecum să ducă la concluzia înlocuirii măsurii preventive.
În raport de cele menționate solicită admiterea recursului, și, în urma rejudecării să se mențină măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Avocat A pentru intimatul inculpat,cu privire la recursul formulat de parchet. Se insistă asupra gravității faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Faptul că a fost trimis în judecată nu trebuie să cântărească excesiv în judecarea recursului de astăzi. Pentru a doua oară instanța de fond în fața căreia se administrează probele direct și nemijlocit și care cunoaște cauza și evoluția probatorie a socotit necesar să primească cererea lor și să înlocuiască măsura obligării de nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Probele administrate în cauză încep să nu mai dovedească ceea ce considera DNA că s-a săvârși acolo, denunțători vin și spun că au fost ajutați de către DNA să facă denunțurile puși în fața unor convorbirii anterioare.
Se previne oare prin refuzul înlocuirii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de nu părăsi țara, pe considerente medicale, anormala desfășurare a procesului penal, s-au sustragerea inculpatului de judecată sau de la executarea pedepsei când va fi cazul. Acest proces a continuat l-a fiecare termen, nu s-a dat nici o amânare în judecarea cauzei, inculpatul a fost prezent și după ce fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, probele se administrează netulburat, nu există nici o bănuială că inculpatul ar face vreo intervenție de natură a tulbura administrarea probelor și atunci pe considerente medicale a doua oară instanța de fond în mod just a înlocuit măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu prăsi țara.
Apreciază că recursul formulat de DNA, este neîntemeiat, solicită respingerea acestuia pentru ca inculpatul să se trateze medical.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului formulat de parchet, menținerea încheierii dată de Tribunalul Covasna prin care s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pentru a putea să se trateze medical.
CURTEA
1.Constată că, prin încheierea din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, s-a dispus pentru inculpatul înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a se dispune astfel s-a reținut, în esență, că inculpatul are nevoile de un tratament medical de specialitate în mun. B, cu internare, iar amânarea efectuării tratamentului ar putea afecta grav starea de sănătate a celui în cauză.
2.Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă - -, Serviciul Teritorial Brașov, cu motivarea că inculpatul este judecat pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, iar afecțiunile medicale invocate nu sunt atât de grave încât să justifice înlocuirea măsurii preventive prevăzute de art. 145 Cod procedură penală. S-a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive.
3.Recursul este nefondat.
Din interpretarea dispozițiilor legale privitoare la luarea măsurilor preventive rezultă cu aceste măsuri se pot dispune și se pot menține atâta timp cât sunt întrunite condițiile cerute de lege și dacă sunt absolut necesare pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, din cuprinsul prevederilor art. 139 alin.1 Cod procedură penală rezultă că înlocuirea unei măsuri preventive este obligatorie atunci când sau schimbat temeiurile de fapt sau de drept.
Este adevărat că în aprecierea temeiurilor urmează a se ține cont și de gravitatea faptelor de săvârșirea cărora este acuzat cel în cauză, dar acest criteriu nu este singular.
În prezenta cauză, inculpatul a fost inițial arestat preventiv, iar apoi această măsură preventivă a fost înlocuită cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea. Procesul a continuat să se desfășoare în condiții normale, inculpatul fiind prezent la fiecare termen și ne fiind create nici un fel de suspiciuni cu privire la atitudinea sa procesuală.
În acest context este invocată o împrejurare care constituie unul dintre criteriile de care trebuie să se țină cont la alegerea măsurii preventive, respectiv starea de sănătate.
S-au depus acte la dosar din care rezultă că boala de care suferă inculpatul este destul de gravă și mai ales că este necesar - de urgență - un examen și tratament de specialitate la Spitalul clinic din
Prima instanță corect a apreciat că, în aceste condiții, măsura obligării de a nu părăsi localitatea trebuie înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pentru ca, pe de o parte, inculpatul să aibă asigurate condițiile necesare pentru tratarea bolii de care suferă, iar pe de altă parte să se afle în continuare sub puterea unei măsuri preventive care să-i impună o anume conduită și să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Nu se poate susține că temeiurile de fapt nu s-au schimbat și nici faptul că înlocuirea măsurii preventive nu este în concordanță cu exigențele dispozițiilor legale din această materie.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că instanța de fond, care cunoaște cel mai bine condițiile în care se desfășoară activitatea de judecată în cauză a apreciat că este suficientă măsura preventivă o obligării de a nu părăsi țara.
4. Așa fiind, în temeiul art. 38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, recursul urmează să fie respins.
5. În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii de ședință din 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.09.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
red./26.09.2008
dact.GH./29.09.2008
2 exemplare
jud fond/
Președinte:Manuela BarbuJudecători:Manuela Barbu, Alexandru Vasiliu, Elena Barbu