Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 763/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Liberare provizorie sub control judiciar

și înlocuire măsură preventivă-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 763

Ședința publică de la 06 2008

PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Mihai Marin

- - - - JUDECĂTOR 3: George

- - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva Încheierii de ședință din data de 03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpații și asistați de avocat - - apărător ales și de traducător.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursurile în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.

Avocat - pentru recursurile inculpaților vizând cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, a lăsat la aprecierea instanței față de prevederile art. 141 alin.1 cod pr.penală.

Pentru recursul formulat de inculpatul vizând liberarea provizorie sub control judiciar, a solicitat admiterea, casarea încheierii și admiterea cererii, motivând că, în cauză administrarea probelor este aproape finalizată iar liberarea provizorie a inculpatului nu ar influența negativ desfășurarea procesului penal. S-au invocat împrejurări ținând de persoana inculpatului (vârsta, lipsa antecedentelor penale, faptul că este integrat social) alături de conduita procesuală sinceră a inculpatului, susținându-se că acesta a colaborat cu organele de anchetă și, liberat provizoriu nu ar influența audierea martorilor colaboratori sub acoperire.

Reprezentantul parchetului a arătat că subzistă temeiul arestării preventive pentru ambii inculpați, respectiv cele prev. de art. 143 coroborat cu art. 148 lit. f cod pr.penală, iar cererea de liberare sub control judiciar, în mod corect a fost reținută ca nefondată de către tribunal întrucât, în libertate, oricare dintre inculpați ar putea influența administrarea probelor testimoniale raportat la modul în care s-a realizat participația penală a inculpatului, urmărirea penală relevând că a încercat să înlăture urmele materiale ale infracțiunii.

În privința recursurilor vizând cererile de înlocuire a arestării preventive s-a solicitat respingerea ca inadmisibile.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererii de liberare provizorie, arătând că nu a participat și nu avea cunoștință despre traficul de droguri comis de coinculpatul, iar în cursul cercetărilor a fost sincer și a colaborat cu organele de anchetă.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpatul a lăsat la aprecierea instanței, soluția ce se va pronunța.

Dezbaterile fiind închise:

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Prin Încheierea din 3 2008, Tribunalul Dolja respins cererile formulate în baza art.139 alin.1 și alin.3/5cod procedură penală de către inculpații,născut la data 14.07.1978 în - - (CH), cetățenie italiană, cu rezidența în Aprilia (LT) Lauri, 125- Italia, necăsătorit, legitimat în baza cărții de identitate nr. AN -, emisă la 20.12.2006 de, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 28 din data de 25 Iunie 2008 emis de Tribunalul Dolj și, fiul lui și, născut la 01.01.1950 în -Italia, CNP--, studii - 10 clase, ocupația - asociat la SC SRL B, stare civilă-divorțat, stagiu militar-nesatisfăcut, domiciliat în - 1- Italia, cu reședința în B, str. - -,. 15, se. B,. 9, jud. B restat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 32 din data de 06 Iulie 2008 emis de Tribunalul Dolj.

A admis în principiu cererea formulată în baza art.160/2 de C.P.P. inculpatul.

În baza art.160/8a pct.6 cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul.

A stabilit termen pentru soluționarea fondului la data de 17 2008, pentru când a se cita inculpații, precum și martorii și G.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 73 D/P/2008 emis de DIICOT - Biroul teritorial Dolj pentru infracțiunile de: trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 și introducerea în țară de droguri de risc prev. de art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a cod penal în cazul inculpatului și de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 în cazul inculpatului.

În fapt se reține că, în anul 2007 inculpații s-au cunoscut în mun. B, înființând împreună o societate comercială SC SRL, iar sub această aparență, cei doi inculpați au convenit să aducă droguri de risc din Italia, respectiv hașiș de către inculpatul, după care împreună să le vândă în România, ambii inculpați preocupându-se să întâlnească persoane interesate. În aceste condiții s-a reținut că inculpatul a prezentat coinculpatului pe colaboratorul, ultimii doi convenind să vândă, respectiv să cumpere hașiș. Astfel, s-a reținut că prin intermediul colaboratorului a fost găsit un alt cumpărător, colaboratorul cu numele de cod, convenindu-se asupra cumpărării cantității de 1,5 kg hașiș; în acest scop inculpatul a adus drogurile din Italia în luna iunie 2008, de transportul drogurilor ocupându-se inculpatul la data de 15 iunie 2008, transport efectuat pe ruta B - A I; același inculpat a depozitat drogurile care se aflau ascunse în cutii cu sticle cu vin până la data de 24 iunie 2008.

La data de 22 iunie 2008, inculpatul a vândut colaboratorului 500 grame hașiș (rezină de cannabis) pentru suma de 1500 euro, drog adus de inculpat în autoturismul său, intrarea în România având loc pe data de 21 iunie 2008.

La data de 24 iunie 2008, ambii inculpați au contactat pe colaboratorul în vederea cumpărării cantității de 1,5 kg hașiș, stabilind ca întâlnirea să aibă loc între și colaborator în mun. S și apoi în C, unde s-a realizat vânzarea efectivă a cantității de 500 gr. de cannabis.

Fiind reținut și ulterior arestat preventiv, inculpatul l-a contactat pe inculpatul, cerându-i să schimbe suma de bani rezultată din vânzarea drogurilor, respectiv 500 euro, operațiune îndeplinită de inculpat astfel că, la prinderea în flagrant a inculpatului din 24 iunie 2008 s-au găsit mai multe bancnote din cupiura de 50 euro fiecare, aceasta demonstrând că inculpații au încercat să ascundă proveniența banilor.

Împotriva inculpaților s-a dispus măsura arestării preventive prin încheierea din 6 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj față de inculpatul și, respectiv, prin încheierea de la 25 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- față de inculpatul, măsuri prelungire ulterior conform art. 155 și următoarele cod pr.penală și menținute conform art. 3001, 3002cod pr.penală.

În ședința publică de la 3 2008, inculpații au formulat cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive în temeiul art. 139 cod pr.penală, precum și cerere de liberare provizorie sub control judiciar întemeiată pe dispoz. art. 1602cod penal de către inculpatul.

În motivarea cererilor inculpații au învederat că au dispărut temeiurile arestării preventive întrucât cercetarea judecătorească este aproape finalizată prin administrarea majorității probelor testimoniale astfel că lăsarea în libertate a inculpaților nu ar influența negativ desfășurarea procesului penal.

Pentru cererea de liberare provizorie sub control judiciar s-au invocat suplimentar, împrejurări referitoare la persoana inculpatului, în sensul că acesta nu are antecedente penale, este integrat social și a colaborat cu organele de anchetă.

Tribunalul Dolj, analizând cererile formulate, a reținut:

Sub aspectul cererii de înlocuire a măsurii preventive, s-a arătat că în conformitate cu dispoz. art. 139 alin.1 cod pr.penală, înlocuirea măsurii arestării preventive operează numai în situațiile în care au intervenit împrejurări care să justifice o reapreciere asupra temeiniciei și oportunității măsurii arestării preventive, ceea ce în cauză nu s-a probat; s-a reținut astfel că, împrejurările de fapt analizate odată cu ocazia ultimei verificări asupra arestării preventive, conform art. 160 cod pr.penală, nu s-au modificat.

În privința cererii de liberarea provizorie sub control judiciar formulat de inculpatul, s-a arătat că, deși, formal îndeplinește condițiile prevăzute de lege - respectiv cele prev. de art. 1602alin. 1 cod pr.penală (inculpatul fiind trimis în judecată pentru o infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani), - pe fond această măsură procesuală nu este întemeiată, fiind aplicabile dispoz. art. 1602alin.2 cod pr.penală.

Astfel, s-a reținut că liberarea provizorie a inculpatului ar fi de natură să influențeze negativ procesul penal față de natura și amploarea fenomenului infracțional, traficul de droguri necesitând măsuri specifice de protecție a societății civile, inclusiv prin judecarea persoanelor inculpate de comiterea acestor fapte în stare de arest preventiv.

Pentru aceste considerente, prima instanță a dispus respingerea cererilor de înlocuire a arestării preventive și de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs ambii inculpați, invocând critici de netemeinicie după cum urmează:

În recursul inculpatului s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1602cod pr.penală, acesta putând fi liberat provizoriu, întrucât nu există probe că ar împiedica aflarea adevărului în cauză sau ar influența administrarea probelor testimoniale și, de asemenea că împrejurările referitoare la persoana sa constituie o garanție pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru cererile de înlocuire a măsurii preventive vizate de ambele recursuri s-a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Curtea, analizând recursurile pendinte, reține că a fost investită legal numai pentru recursul vizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în recursul formulat de inculpatul, pentru recursurile având ca obiect soluția de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, urmând a acorda eficiență prev. art. 38515pct. 1 lit. a teza II cod pr.penală coroborat cu art. 141 alin.1 cod pr.penală, conform cărora, încheierea prin care se respinge cererea de înlocuire nu este supusă nici unei căi de atac.

În privința cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reține că tribunalul a pronunțat o soluție temeinică prin respingerea cererii formulate de inculpatul în condițiile art. 1602alin.2 cod pr.penală.

Astfel, textul invocat prevede că "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte", date care rezultă din chiar conținutul actului de sesizare a instanței, cu referire la dovezi administrate în faza de urmărire penală (procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice realizate între inculpați la data de 26 iunie 2008, conform Ordonanței cu titlu provizoriu nr. 73 D/P/2008 din 24 iunie 2008 și încheierii nr. 23 D din 26 iunie 2008 emisă de Tribunalul Dolj; procesul verbal de prindere în flagrant a inculpatului din 24 iunie 2008, care atestă posesia sumei de 300 euro, alcătuită din 6 bancnote a câte 50 euro).

În consecință, reținând că prima instanță nu a finalizat cercetarea judecătorească, urmând să fie audiați martori ale căror depoziții sunt esențiale pentru lămurirea cauzei (colaboratori sub acoperire), subzistând și temeiurile arestării preventive privind pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului - judecat pentru o infracțiune de trafic de droguri care necesită măsuri specifice de protecție a comunității, inclusiv sub forma măsurilor preventive - recursul de față apare ca nefondat, situație în care se vor aplica în consecință prev. art. 38515pct. 1 lit. b cod pr.penală.

Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul promovat de recurentul inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Respinge ca nefondat recursul promovat de recurentul inculpat împotriva aceleași încheieri.

Obligă recurenții inculpați la plata a câte 20 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 2008.

- - - - - -

Grefier

Red.jud/-

F/

S/11.11.2008

06 2008

- C va urmări și încasa de la inculpatul suma de 20 lei, cheltuieli judiciare.

- B va urmări și încasa de la inculpatul suma de 20 lei cheltuieli judiciare.

Președinte:Mirela Ciurezu Gherghe
Judecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Mihai Marin, George

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 763/2008. Curtea de Apel Craiova