Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 90/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 90
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTORI: Ioana Nonea, Elena Negulescu Elena Zăinescu
- - -
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, împotriva încheierii din data de 17 ianuarie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, prin care în baza art. 3002C.P.P. rap. la art. 160 constată C.P.P. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și și în baza art. 139 alin.1 și alin. 35și art. 145.C.P.P. s-au admis cererile formulate de inculpații, fiul lui și, ns. la 7.02.1966, fiul lui și, ns.la 23.05.1977, ambii deținuți în Penitenciarul Ploiești și s-a înlocuit măsura arestării preventive a acestora cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, până la soluționarea definitivă a cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimați - inculpați, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova și, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător ales din același barou.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Inculpații, având cuvântul pe rând după ce în prealabil au luat legătura cu apărători aleși și respectiv desemnați din oficiu, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că încheierea recurată este nelegală și netemeinică datorită greșitei înlocuiri a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, până la soluționarea definitivă a cauzei.
Precizează că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, cercetarea judecătorească fiind într-o fază incipientă iar lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Mai arată că în cauza de față sunt probe indubitabile că inculpații au constituit un grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni de înșelăciune prin emitere de file CEC fără a exista disponibil în cont.
Prejudiciul produs prin infracțiunea de înșelăciune se ridică la peste 800 mii lei.
De asemenea arată că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a acestora, existența unui grup infracțional bine organizat, consecința acestor fapte asupra părților vătămate cărora le-a produs mari pagube materiale.
Totodată, concursul de infracțiuni precum și forma continuată a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților sunt de natură să determine agravarea răspunderii penale.
Trebuie avută în vedere și atitudinea nesinceră a inculpaților atât pe parcursul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor, deși probele administrate în cauză dovedesc fără echivoc vinovăția acestora.
Consideră că din probele administrate până în prezent în cauză nu au apărut elemente noi care să determine schimbarea situației avute în vedere de instanța de fond la luarea măsurii arestării preventive.
Așa fiind, în lipsa unor elemente noi nu se justifică revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu cea prev. de art. 145
C.P.P.La fel nu poate fi reținută nici susținerea că inculpații sunt în stare de arest preventiv de aproximativ un an, știut fiind că durata menținerii acestei măsuri nu schimbă în nici un fel temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Nu pot fi invocate în cauză nici disp. art. 5 din, având în vedere că inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni complexe, cu consecințe deosebit de grave, precum și cu implicarea unui număr mare de inculpați ca și de părți vătămate ce se constituie în cauze obiective în raport cu celeritatea soluționării cauzei.
Cât privește egalitatea de tratament, invocată de instanța de fond, cu privire la faptul că alți coinculpați, în cauză, sunt cercetați în stare de libertate este știut că răspunderea penală este individuală și are în vedere numai probele administrate în cauză. Or, din probe există presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați, aflați în stare de arest preventiv, au o contribuție proprie de o manieră care justifică plasarea acestora în arest preventiv.
Față de toate acestea solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fond menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților ca fiind legală și temeinică.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, solicită instanței respingerea recursului declarat de parchet și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică.
Mai arată că motivarea instanței este globală, nu se face o motivare pentru fiecare inculpat în parte, inculpatul, nu are nicio legătură cu filele CEC emise și care de altfel au aparținut lui.
De asemenea arată că în motivarea recursului declarat de parchet se face referire la declarația inculpatului, însă singurul care susține fapta este inculpatul care s-a gândit cum să scape și să acopere prejudiciul creat, motiv pentru care a făcut acest autodenunț.
Totodată arată că inculpatul, nu are nicio legătură cu documentele fiscale care au fost întocmite de, motivarea recursului declarat de parchet nu are nicio legătură cu inculpatul, el nu poate periclita ordinea publică, vinovăția acestuia nu există, nu el este autorul faptei și din nicio probă nu rezultă că a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, complicitate ori înlesnire.
Nefiind probe s-a reținut în sarcina sa comiterea infracțiunii de instigare la înșelăciune, rechizitoriul este motivat superficial.
Față de toate acestea solicită instanței respingerea recursului declarat de parchet ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales al inculpatului .
Precizează că inculpatul, nu are antecedente penale, la dosarul cauzei există numeroase acte medicale, care atestă starea sa de sănătate și din care rezultă că suferă de mai multe afecțiuni printre care și hepatită
Apreciază că nu se mai impune menținerea stării de arest a inculpatului, nu există probe că s-ar sustrage de la judecată, ori că ar împiedica administrarea probatoriilor.
Solicită instanței respingerea recursului declarat de parchet ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales, față de autorul faptei nu s-a luat nicio măsură iar el nu a făcut altceva decât să-l ajute pe acesta nu niște bani.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că la dosar nu există probe că ar putea influența buna desfășurare a procesului, nu a semnat nicio filă CEC, nu cunoaște pe nimeni din dosar în afară de inculpatul, care este prietenul său și față de toate acestea solicită respingerea recursului declarat de parchet ca fiind nefondat și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea din 17 ianuarie 2008 dată de TRIBUNALUL PRAHOVA în dosarul nr-, în temeiul disp. art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 s C.P.P.-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, fiul lui și, născut la data de 7.02.1966 și, fiul lui și, născut la data de 23.05.1977, ambii aflați în Penitenciarul Ploiești iar în baza disp. art. 139 alin. 1 și 35rap. la art. 145.C.P.P. au fost admise cererile formulate de cei doi inculpați și s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea până la soluționarea definitivă a cauzei.
Totodată s-a dispus punerea în libertate a inculpaților și de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 207/U/08 decembrie 2006 și 209/U/08.12.2006 ambele emise de TRIBUNALUL PRAHOVA, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză iar în baza art. 145 alin. 11și alin. 12.C.P.P. inculpații au fost obligați la respectarea anumitor obligații, expres arătate în încheiere.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 126/D/P/2006 din 03 martie 2007 Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Prahovaa dispus trimiterea în judecată a inculpaților. și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1 - 5 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 7 din Legea nr. 39/2003 și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților, și G pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1 - 5 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 7 din Legea nr. 39/2003.
S-a reținut că în perioada septembrie - octombrie 2006 inculpații, și a au constituit un grup infracțional organizat după care inculpatul a indus în eroare reprezentanții unor societăți comerciale cu care au colaborat, iar inculpații și l-au instigat pe inculpatul să săvârșească mai multe infracțiuni de înșelăciune în cadrul SC și a valorificat constant mărfurile dobândite prin înșelăciune.
Prin încheierea nr. 67 din 08 decembrie 2006 TRIBUNALUL PRAHOVAa dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații, și pe o perioadă de 29 de zile începând cu 08 decembrie 2006 și până la data de 05 ianuarie 2007, ulterior măsura preventivă a fost prelungită succesiv ultima dată prin încheierea din 02 martie 2007 dată în dosarul nr- al Tribunalului Prahova până la data de 05 aprilie 2007 inclusiv.
Prin încheierea din Camera de consiliu din 03 aprilie 2007 TRIBUNALUL PRAHOVA în temeiul disp. art. 3001alin. 1 și 3.C.P.P. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor trei inculpați și a dispus menținerea acesteia.
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților conform disp. art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 din același cod prima instanță a reținut că aceasta a fost luată cu respectarea disp. art. 149.C.P.P. iar temeiurile care au fost avute în vedere au subzistat pe parcursul procesului, având în vedere că erau îndeplinite cerințele impuse de art. 143 și art. 148 lit. f din codul d e proc. penală.
Tribunalul a apreciat că în prezent, după trecerea unui an de la arestarea preventivă a inculpaților, pericolul social concret al acestora pentru ordinea publică nu mai este relevant și suficient pentru menținerea arestării preventive.
S-a reținut sub acest aspect că prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impun punerea în libertate a inculpaților arestați având în vedere faptul că, după sesizarea instanței cauza a suferit numeroase amânări, cele mai multe la solicitarea inculpatului care a abuzat de acest drept pentru a tergiversa desfășurarea activității procesuale iar aceste manevre dilatorii au împiedicat începerea cercetării judecătorești și verificarea acuzațiilor de către instanță.
De asemenea, s-a mai reținut că infracțiunile stabilite în sarcina inculpaților și necesită probatorii complexe și timp pentru administrarea acestora, situație în care se va prelungi durata procedurii judiciare, însă numai complexitatea acestora și implicarea unui număr mare de persoane nu mai justifică menținerea stării de arest preventiv, motive pentru care au fost admise cererile formulate de inculpați și s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea acestora de a nu părăsi localitatea până la soluționarea definitivă a cauzei.
Împotriva încheierii din 17 ianuarie 2008 declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, care a criticat hotărârea pronunțată de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului conform art. 38510alin. 1 și 2 s C.P.P.-a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților și cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii nu s-au schimbat, cercetarea judecătorească fiind într-o fază incipientă iar lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
S-a susținut că în cauză sunt probe indubitabile din care rezultă că inculpații au constituit un grup organizat în vederea comiterii de infracțiunii de înșelăciune prin emiterea de file CEC fără a exista disponibil în cont, producând un prejudiciu de peste 800.000 lei.
De asemenea, s- arătat că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților prezintă un grad ridicat de pericol social având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, existența unui grup infracțional bine organizat, consecința acestor infracțiuni asupra părților vătămate cărora le-a produs mari pagube materiale.
Totodată, s-a motivat că forma continuată a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților și concursul acestora sunt de natură să determine agravarea răspunderii penale. În plus, s-a învederat atitudinea nesinceră a inculpaților atât pe parcursul urmării penale cât și a cercetării judecătorești, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor deși probatoriile administrate în cauză dovedesc fără echivoc vinovăția acestora.
S-a susținut că din probele administrate până în prezent nu rezultă elemente noi care să determine schimbarea situației avută în vedere de instanța de fond la luarea măsurii arestării preventive, astfel că nu se justifică înlocuirea acesteia cu cea prev. de art. 145.
C.P.P.S-a mai motivat, referitor la durata arestării, că aceasta nu schimbă în nici un fel temeiurile ce au stat la baza luării măsurii iar în cauză nu pot fi reținute disp. art. 5 din CEDO având în vedere că inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni complexe, cu consecințe deosebit de grave, precum și cu implicarea unui număr mare de inculpați și de părți vătămate, ce se constituie în cauze obiective în raport cu celeritatea soluționării cauzei.
Cât privește egalitatea de tratament reținută de prima instanță s-a motivat că răspunderea penală este individuală și are în vedere numai probele administrate în cauză iar din coroborarea acestora rezultă presupunerea rezonabilă că cei doi
inculpați aflați în stare de arest preventiv au o contribuție proprie de o manieră ce justifică plasarea acestora în arest preventiv.
Pentru motivele invocate s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii iar pe fond menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților ca fiind legală și temeinică.
Curtea, examinând încheierea recurată în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859punctul 18.C.P.P. pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, în limitele prev. de art. 3859alin. 3 și 4 constată C.P.P. că recursul declarat de parchet este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin încheierea nr. 67 din 08 decembrie 2006 dată în Camera de consiliu, TRIBUNALUL PRAHOVAa dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații și pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 08 decembrie 2006 și până la 05 ianuarie 2007, ulterior măsura preventivă fiind prelungită succesiv și apoi menținută în condițiile legii, ultima oară prin decizia penală nr. 1009 din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
La luarea măsurii preventive au fost avute în vedere dispozițiile cuprinse în art. 143 Cod proc. penală în sensul că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă a inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost cercetați, respectiv inculpatul pentru cele prev. de art. 25 rap. la art. 215 alin. 1-5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal și art. 7 din Legea nr. 39/2003 iar inculpatul pentru cele prev. de art. 215 alin. 1-5 cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal și art. 7 din Legea nr. 39/2003, pentru fiecare cu aplicarea finală a disp. art. 33 lit. a cod penal.
Ca situație de fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că în perioada septembrie - octombrie 2006 împreună cu inculpații, și au constituit un grup infracțional organizat și l-a instigat pe inculpatul să săvârșească infracțiunea de înșelăciune în cadrul SC. Totodată s-a reținut că a valorificat o parte din mărfurile dobândite prin înșelăciune creând un prejudiciu de 376.667,09 lei nerecuperat.
În sarcina inculpatul s-a reținut că în aceeași perioadă, împreună cu inculpații, și au constituit un grup infracțional organizat și au indus în eroare reprezentanții societăților comerciale care au colaborat cu SC și SC, producând un prejudiciu de 499.402,93 lei, parțial recuperat.
De asemenea, la luarea măsurii arestării preventive instanța a avut în vedere dispozițiile cuprinse în art. 148 alin. 1 lit. f în C.P.P. sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pe parcursul judecății, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice conform disp.3002C.P.P.legalitatea și temeinicia arestării preventive, urmând să procedeze potrivit disp. art. 160 din același cod, respectiv, să revoce măsura preventivă a arestării dacă se constată nelegalitatea acesteia ori încetarea temeiurilor care au impus luarea ei sau să o mențină, atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă, așa cum în mod just a reținut și instanța de fond, că măsura arestării preventive a inculpaților și este temeinică și legală, având în vedere că a fost luată cu respectarea disp. art. 143, art. 146 și art. 148 alin. 1 lit. f din codul d e procedură penală.
Aceste temeiuri nu au încetat și nici nu s-au schimbat, așa încât, în mod greșit prima instanță a admis cererile inculpaților și a dispus în temeiul disp. art. 139 alin. 1 și alin. 35rap. la art. 145.C.P.P. înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea până la soluționarea definitivă a cauzei.
Astfel, așa cum s-a arătat anterior, măsura preventivă a arestării a fost verificată de instanța de judecată periodic, conform art. 3002rap. la art. 160 p Cod Penal iar prin decizia penală nr. 1009 din 26 noiembrie 2007 Curtea de APEL PLOIEȘTIa infirmat hotărârea primei instanțe, care dispusese înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea și a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, reținând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării impun în continuare privarea de libertate a acestora.
La termenul de judecată ce a urmat - 13 decembrie 2007, instanța de fond a dispus audierea inculpaților, și, după care a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, hotărâre infirmată de instanța de control judiciar prin decizia penală nr. 1095 din 17 decembrie 2007.
În ședința publică din 17 ianuarie 2008 tribunalul a dispus amânarea judecării cauzei la cererea inculpatului al cărui apărător ales se află în concediu de odihnă și a dispus din nou înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, hotărâre recurată prin prezenta.
Din examinarea acestei încheieri mai rezultă că alături de inculpații arestați au fost prezenți la judecată și inculpații, și, toți asistați de avocați aleși, așa încât instanța avea posibilitatea să continue cercetarea judecătorească prin audierea acestora și încuviințarea probatoriilor, cu atât mai mult cu cât cauza a suferit mai multe amânări pe motive asemănătoare iar judecata a fost astfel întârziată.
În aceste condiții, în mod greșit prima instanță a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților și s-au schimbat, în opinia Curții fiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 148 alin. 1 lit. f
C.P.P.Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică prin lăsarea inculpaților în libertate, această condiție este îndeplinită în continuare, având în vedere pericolul social ridicat al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, modalitatea concretă de comitere, numărul ridicat al persoanelor implicate, inculpați și victime și consecințele produse, respectiv cauzarea unor prejudicii de peste 800.000 lei RON.
Complexitatea cauzei, numărul ridicat al persoanelor implicate și poziția inculpaților justifică, în opinia curții, continuarea cercetării judecătorești cu inculpații în stare de arest preventiv iar nu înlocuirea măsurii arestării preventive, așa cum a procedat tribunalul, instanțele fiind datoare, potrivit disp. art. 287.C.P.P. să-și exercite atribuțiile în mod activ în vederea aflării adevărului și realizării rolului educativ al judecății.
Nici durata relativ mare de la luarea măsurii arestării preventive nu justifică înlocuirea acesteia cu o altă măsură dintre cele arătate în art. 136.C.P.P. neconstituind temei în acest sens, cu atât mai mult cu cât timpul scurs până în prezent nu poate fi apreciat decât ca rezonabil în raport de disp. art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere circumstanțele cauzei.
Egalitatea de tratament invocată de inculpați în susținerea cererii de înlocuire și reținută de prima instanță nu poate fi avută în vedere deoarece la luarea măsurii preventive a arestării organele judiciare au în vedere, pe lângă natura și gravitatea infracțiunilor, pedepsele prevăzute de lege și persoana infractorului, colaborarea sa cu organele de anchetă în vederea aflării adevărului și alte elemente de natură să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Împrejurarea că inculpații și nu recunosc comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, susținând că numai declarația inculpatului nu poate constitui temei pentru reținerea vinovăției acestora, nu poate fi avută în vedere la soluționarea prezentului recurs, constituind o problemă de fond, ce urmează a fi analizată de către prima instanță după administrarea tuturor probatoriilor.
De asemenea, schimbarea atitudinii procesuale a inculpatului care, cu ocazia audierii a susținut că infracțiunile au fost săvârșite numai de inculpații, și, deși în timpul urmăririi penale recunoscuse participarea și a celorlalți inculpați la comiterea faptelor, inclusiv a inculpatului, nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive, câtă vreme nu s-a făcut dovada că respectivele declarații au fost luate în alte condiții decât cele legale.
Totodată, Curtea, analizând măsura preventivă a arestării din perspectiva art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului constată că aceasta este conformă acestor dispoziții precum și celor cuprinse în art. 52din codul d e procedură penală. În jurisprudența sa, instanța europeană a statuat că deși dreptul la libertate este menit să asigure ca nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (cauza Amuur v Franța), protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții (cauza Tomasi v Franța).
În cauza dedusă judecății se constată deci că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive subzistă și în prezent și impun continuarea judecății cu inculpații în stare de arest preventiv, această măsură fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Prin urmare, constatând că în mod greșit instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive în condițiile în care temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu au încetat și nici nu s-au schimbat, Curtea în baza disp. art. 38515punctul 2 lit. d va C.P.P. admite recursul declarat de parchet, va casa în parte încheierea din 17 ianuarie 2008, va respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpați și în baza disp. art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 alin. 3 va C.P.P. menține starea de arest preventiv a acestora.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3.
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, casează în parte încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, în dosarul nr-.
Respinge cererile formulate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 07.02.2966 și, fiul lui și, născut la data de 23.05.2977, ambii aflați în Penitenciarul Ploiești, privind revocarea arestării preventive și înlocuirea acesteia cu măsura de a nu părăsi localitatea.
Conform art. 3002rap. la art. 160 alin.1 și 3.C.P.P. constată legalitatea și temeinicia arestării preventive, dispunând menținerea măsurii.
Dispune plata sumei de 40 lei, onorariu apărător din oficiu pentru inculpatul, din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Nonea, Elena Negulescu Elena Zăinescu
Grefier,
Red. NI
Tehnored. GM
7 ex./23.01.2008
. Fond - - Trib.
Jud. fond
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu Elena Zăinescu
