Înlocuirea pedepsei amenzii penale (art.449 ind.1 c.p.p.). Decizia 882/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 4491Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 882

Ședința publică de la 25 2009

PREȘEDINTE: Constantin Diaconu JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

JUDECĂTOR 3: Robert Emanoil

Judecător - -

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ împotriva sentinței penale nr. 33 din data de 09 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Pentru Minori și Familie, privind pe intimatul - inculpat, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat (în stare de arest), asistat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Având cuvântul, reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, urmând să se ia act că sesizarea a rămas fără obiect, întrucât condamnatul a achitat amenda.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul - inculpat, solicită respingerea recursului declarat de parchet, ca rămas fără obiect.

Intimatul - inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 33 din data de 09 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolj - Secția Pentru Minori și Familie a dispus respingerea sesizării formulată de Biroului Executări Penale din cadrul Secției pentru Minori și Familie a Tribunalului Dolj, privind pe condamnatul - fiul lui și, născut la data de 14.08.1985, în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că la data de 25 mai 2009, Curtea de Apel Craiovaa înaintat spre rejudecare, în fond, sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Secției pentru Minori și Familie, după admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva sentinței penale nr. 9/19.02.2009 și desființarea acestei hotărâri, prin decizia penală nr. 94 din 30 aprilie 2009.

Astfel, în rejudecare, instanța de fond a înregistrat cauza sub nr-, iar din analiza actelor și lucrărilor existente în dosar, respectiv adresa nr. N 19026//2009, a constatat că numitul nu realizează venituri și, mai mult, la data primei judecăți a cauzei, se afla în stare de detenție.

Având în vedere această stare de fapt, instanța de fond a considerat că neachitarea amenzii penale de către condamnatul se datorează situației materiale precare și nu atitudinii culpabile a acestuia, nefiind vorba în speță de reaua-credință a acestuia, așa încât nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 631.pen. pentru a se putea dispune înlocuirea pedepsei amenzii penale aplicate cu pedeapsa închisorii.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs - în termen legal - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că în mod greșit s-a dispus de către instanța de fond respingerea sesizării formulată de Biroul Executări Penale referitor la condamnatul, în condițiile în care acesta din urmă a dovedit rea-credință privind plata amenzii la care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât, în cadrul penitenciarului în care era deținut, avea posibilitatea prestării unei munci remunerate, în vederea achitării amenzii.

Recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de lege, se constată că este legal și temeinică, însă recursul declarat de parchet va fi admis, pentru următoarele considerente.

Condamnatul a fost condamnat la amenda penală de 100 lei prin sentința penală nr. 58/2007 a Tribunalului Dolj, iar Biroul Executări penale din cadrul Tribunalului Dolj, a sesizat instanța competentă pentru înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoare în raport de dispozițiile art. 631Cod penal.

Prima instanță, în mod legal a apreciat că sesizarea este neîntemeiat deoarece legiuitorul condiționează o eventuală înlocuire a pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, de reaua credință a celui condamnat, care în cauza de față nu a fost dovedită, deoarece condamnatul nu realizează venituri, în condițiile în care acesta se afla încă de la data primei judecăți, în stare de detenție.

Deoarece însă, în fața instanței de recurs, în ședința publică de la 23 2009, s-a depus la dosarul cauzei chitanța din care rezultă achitarea amenzii penale de 100 lei de către condamnat, se apreciază că se impune admiterea recursului declarat de parchet, casarea sentinței și, pe fond, se va constata că sesizarea Biroului Executări penale din cadrul Tribunalului Dolj, a rămas fără obiect.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ împotriva sentinței penale nr. 33 din data de 09 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Pentru Minori și Familie, privind pe intimatul - inculpat, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță

Casează sentința penală recurată.

Constată că sesizarea Compartimentului Executări Penale din cadrul Tribunalului Dolj - Secția Pentru Minori și Familie, a rămas fără obiect.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. jud.: -

Jud. fond: -

/IB/ 01.10.2009

Președinte:Constantin Diaconu
Judecători:Constantin Diaconu, Liana Balaci, Robert Emanoil

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea pedepsei amenzii penale (art.449 ind.1 c.p.p.). Decizia 882/2009. Curtea de Apel Craiova