Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALA NR.105/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 13 FEBRUARIE 2009

PREȘEDINTE: Cârcotă Constantin Președintele Secției penale

JUDECĂTORI: Cârcotă Constantin, Maria Tacea Liviu Herghelegiu

- -

GREFIER - I - - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursul declarat de condamnatul, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila, împotriva Sentinței penale nr.524/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în cerere de întrerupere executare pedeapsă.

La apelul nominal a răspuns condamnatul, în stare de arest, asistat de avocat, avocat desemnat din oficiu în baza delegației nr.712/9.02.2009 emisă de Baroul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei arătându-se că este primul termen de judecată, după care;

Curtea aduce la cunoștință condamnatului că, fiind primul termen de judecată, pentru asigurarea dreptului la apărare, s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu și că în conformitate cu disp. art. 6 Cod procedură penală are dreptul să-și angajeze un apărător ales, dacă consideră necesar. Este de asemenea întrebat dacă își menține recursul formulat.

Condamnatul declară că își menține recursul formulat și că este de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul condamnatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.

Apărătorul condamnatului, avocat, susține că s-a declarat recurs de către condamnat, Acesta fiind nemulțumit de modul în care instanța a analizat referatul de anchetă socială. În acest referat se arată că imobilul în care locuiește familia condamnatului este degradat și că soția sa este foarte bolnavă, având nevoie de ajutorul soțului său. Considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.453 lit.c Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare admiterea cererii pentru întreruperea executării pedepsei.

Procurorul susține că în mod corect s-a respins cererea formulată de condamnat pentru că starea de boală a soției nu a fost dovedită cu acte medicale. Situația prezentată în referatul de anchetă socială nu este o situație specială care ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.

Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

După închiderea dezbaterilor și deliberare,

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.524/18.11.2008, Tribunalul Galația respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, deținut în Penitenciarul Galați.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 253/1998 a Tribunalului Brăila.

In motivarea cererii a arătat că are o situație familială grea, soția nu realizează venituri, că locuința sa este distrusă în proporție de 60% din cauza inundațiilor.

Examinând cererea formulată de petent, prima instanță a reținut că potrivit art. 455.p Cod Penal in referire la art. 453 al. 1 lit. c p Cod Penal, executarea pedepsei poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa. Întreruperea poate fi acordată numai singură dată și pe o perioadă de maximum 3 luni.

Prin împrejurări speciale se înțeleg acele situații pasagere (nu de durată) care pot fi înlăturate sau ameliorate semnificativ într-un termen relativ scurt.

Din cuprinsul referatului de anchetă socială efectuat in cauză (14) rezultă că in casa condamnatului nu locuiește nicio persoană, soția sa împreună cu fiul său și restul membrilor fiind plecați la muncă prin țară.

Din spusele unui vecin ar rezulta că soția condamnatului ar fi foarte bolnavă și că are mare nevoie de soțul ei, fără a se prezenta vreun act medical din care să rezulte de ce anume boală suferă aceasta și care este stadiul bolii.

Tot din cuprinsul referatului de anchetă socială rezultă că locuința condamnatului, la exterior arată foarte deteriorat, însă nu s-au văzut materialele pentru efectuarea reparațiilor.

Având in vedere lipsa materialelor pentru reparații, faptul că petentul nu făcut vreo dovadă că ar avea resursele financiare necesare reparațiilor, precum și lipsa membrilor familiei de la domiciliu, prima instanță a considerat că este greu de presupus, dacă nu imposibil, ca, într-un termen de maximum 3 luni, condamnatul să poată reface locuința.

Față de cele arătate, prima instanță a considerat că cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul este nefondată, fiind respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul criticând-o ca nelegală, deoarece, în opinia sa, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pentru întreruperea executării pedepsei.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs, precum și din oficiu, în limitele prevederilor art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că în mod corect prima instanță a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru întreruperea executării pedepsei, prevăzute de art.455, cu referire șa art.453 alin.1 lit.c din Codul d e procedură penală.

Motivul invocat de condamnat în sensul că locuința familiei sale este grav deteriorată, fiind necesare reparații urgente, nu constituie o împrejurare care să justifice întreruperea executării pedepsei, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că în perioada de maximul 3 luni cât poate întreruperea, condamnatul are resursele financiare și mijlocele necesare efectuării reparațiilor.

De asemenea, motivul invocat de condamnat, în sensul că soția sa este grav bolnavă, nu a fost dovedit cu acte medicale.

Pe de altă parte, chiar dacă starea de boală a soției condamnatului ar fi reală, ea nu ar putea fi înlăturată sau ameliorată prin simpla prezență a acestuia la domiciliu, pe durata întreruperii executării pedepsei.

Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de condamnatul.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul, fiul lui G și, născut la 6.07.10967 în com. L, jud. G, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila, împotriva Sentinței penale nr.524/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurent la plata sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 13 februarie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Tacea Liviu Herghelegiu

Grefier,

I

Red. - 26.02.2009

Tehnored. - 26.02.2009

2 ex

Fond: Fl.

Președinte:Cârcotă Constantin
Judecători:Cârcotă Constantin, Maria Tacea Liviu Herghelegiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Galati