Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 112/ Dosar nr-

Ședința publică de la 13 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Barbu

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean

JUDECĂTOR 3: Mirena Radu

GREFIER - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat condamnatul împotriva sentinței penale nr. 833/S din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebate fiind, părțile declară că nu au cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri. Avocat, apărătorul din oficiu al recurentului condamnat, solicită admiterea recursului declarat de petent și pe cale de consecință admiterea cererii întreruperii executării pedepsei de 8 ani închisoare, fiind îndeplinite dispozițiile art. 455 Cod procedură penală raportat la art. 453 Cod procedură penală. Apreciază că afecțiunile de care suferă petentul condamnat, menționate în expertiza medico-legală,de la fila 33 din dosarul de fond, nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat, apreciind hotărârea Tribunalului Brașov ca fiind legală și temeinică.

Solicită a se avea în vedere faptul că recurentul condamnat poate fi tratat și supravegheat în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.

curtea

Deliberând asupra recursului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. 833/S/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- a fost respinsă în baza art. 455 Cod procedură penală rap. la art. 453 alin 1 lit. a Cod procedură penală cererea formulată de condamnatul privind întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 251/2005 a Tribunalului Brașov, iar în baza art. 189, 192 alin 2 Cod procedură penală condamnatul a fost obligat să plătească statului suma de 223 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că deși condamnatul a arătat în susținerea cererii sale că suferă de anumite afecțiuni care îl pun în imposibilitatea executării în continuare a pedepsei în regim privativ de libertate, din raportul de expertiză medico legală nr. 3730/E/20.10.2008 întocmit de Serviciul Medico - Legal Județean rezultă că petentul condamnat suferă de bulbită cronică, însă această afecțiune poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor prin medicamentație corespunzătoare administrată de medicii din cadrul cabinetului medical existent la locul de detenție, astfel încât în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs condamnatul solicitând admiterea recursului în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, casarea sentinței penale atacate iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună admiterea cererii formulate de el și să se întrerupă pedeapsa pentru a se putea trata în stare de libertate.

În motivarea recursului condamnatul a arătat că deși în cuprinsul expertizei medico legale efectuate în cauză se arată că afecțiunile de care suferă pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor în realitate acest lucru nu este posibil.

Analizând sentința penală atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de recurs reține următoarele:

Prima instanță a reținut în mod corect că din concluziile raportului de expertiză medico legală nr. 3730/E/20.10.2008 întocmit de Serviciul Medico - Legal Județean rezultă că petentul condamnat suferă de bulbită cronică însă această afecțiune poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor prin medicamentație corespunzătoare administrată de medicii din cadrul cabinetului medical existent la locul de detenție.

Față de aceste împrejurări, văzând că petentul condamnat nu se află în situația prevăzută de art. 455 raportat la art. 453 lit. a Cod procedură penală întrucât afecțiunile de care acesta suferă pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor în mod judicios a procedat prima instanță respingând cererea de întrerupere a executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 251/2005 a Tribunalului Brașov formulată de petentul condamnat, sentința penală atacată fiind legală și temeinică.

În considerarea celor expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul formulat de condamnatul petent împotriva sentinței penale nr. 833/S/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- pe care o va menține.

În baza art. 189 Cod procedură penală, se va suporta din fondurile Ministerului d e Justiție și se va plăti Baroului de Avocați B suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, sumă ce se include în cheltuielile judiciare.

În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală v-a fi obligat condamnatul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul fiul lui și, născut la data de 27.12.1984, deținut actualmente în Penitenciarul Codlea, împotriva Sentinței penale nr. 833/S/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține.

În baza art. 189 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție și se plătește Baroului de Avocați B suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, sumă ce se include în cuantumul cheltuielilor judiciare.

În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală obligă condamnatul recurent să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2009

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

red./24.02.2009

dact./24.02.2009/3ex

jud. fond-

Președinte:Manuela Barbu
Judecători:Manuela Barbu, Nicoleta Hădărean, Mirena Radu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Brasov