Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 147/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - întrerupere executare pedeapsă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 147
Ședința publică de la 09 februarie 2010
PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: George Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Valentina Trifănescu
Judecător - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
.
Pe rol, soluționarea cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de condamnata - deținută în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - privind pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 7/2005 a Tribunalului Dolj, în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 8/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns condamnata (în stare de arest), asistată de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, petenta - condamnată învederează instanței faptul că înțelege să-și retragă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată în cauză, declarația dată în acest sens fiind consemnată și depusă la dosar (fila 30).
Față de cele învederate de petenta - condamnată, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru condamnată, solicită instanței să ia act de voința acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de manifestarea de voință a petentei, privind retragerea cererii de față, iar în final, să dispună obligarea condamnatei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Recurenta - condamnată, având ultimul cuvânt, declară că înțelege să-și retragă cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Constată că prin sentința penală nr. 461 de la 02 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus respingerea cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de petenta condamnată - fiica lui și, născută la data de 15.06.1955, cu domiciliul în C, str. - -,. 90 B,. 3,. 5, jud. D, CNP -, deținută în prezent în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - și fost obligată aceasta la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 21.04.2009, condamnata - deținută în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - a solicitat întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, motivând în esență că suferă de o boală incurabilă la rinichi, dar și de alte afecțiuni ce necesită un tratament special.
Judecătoria Craiova, prin sentința penală 1267 din data de 12 mai 2009 pronunțată în dosar nr-, în baza art. 42 cod pr. penală rap. la art. 456 cod procedură penală, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj, având în vedere că pedeapsa a cărui întrerupere o solicită petenta-condamnată, a fost aplicată de către Tribunalul Dolj, prin sentința penală nr. 7/2005.
Din concluziile raportului de expertiză medico -legală întocmit de Institutul de Medicină Legală C sub nr. 59/A 1C7/29.10.2009, depus în dosarul tribunalului la data de 30 septembrie 2009, s-a reținut că petenta prezintă diagnosticul "Insuficiență renală cronică std. V cronică. secundară. Hipertensiune arterială std. III. Accident vascular schelar. mixtă uremică și hipertensivă", precum și faptul că persoanele private de libertate, care au indicație terapeutică de hemodializă, sunt prezentate sub pază, în unitate de profil aparținând rețelei sanitare Ministerului Sănătății.
Din interpretarea dispozițiilor art. 455 rap la art. 453 lit. a Cod procedură penală, s-a reținut că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, iar existența și gravitatea bolii trebuie dovedite numai prin efectuarea unei expertize medico-legale de către serviciul medico-legal competent și s-a apreciat astfel că pentru afecțiunile condamnatei - așa cum s-a concluzionat prin raportului de expertiză medico-legală întocmit în speță - se face hemodializă, petenta având posibilitatea prezentării sub pază în unitate de profil aparținând rețelei sanitare a Ministerului Sănătății.
În această situație, instanța de fond a concluzionat că petenta nu se află în imposibilitatea de a executa pedeapsa, cererea de față nefiind întemeiată și fiind respinsă ca atare, potrivit dispozițiilor legale în materie.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs - în termen legal - condamnata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, întrucât bolile de care suferă o pun în imposibilitatea executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 1227 din 08 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori, a fost admis recursul declarat de condamnata împotriva sentinței penale nr. 461 de la 02 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală; casată sentința și reținută cauza, în vederea judecării cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Totodată, instanța de recurs a fixat termen pentru rejudecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnată, la data de 19 ianuarie 2010.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat în esență că mențiunile consemnate în raportul de expertiză medico-legal întocmit în speță, fac referire numai la împrejurarea că persoanele private de libertate care au indicație terapeutică de hemodializă, sunt prezentate sub pază în unitatea de profil aparținând rețelei sanitare a Ministerului Sănătății, dar s-a apreciat necesar a se pune în discuție suplimentarea raportului de expertiză, cu precizarea de către a faptului că "bolile de care suferă petenta condamnată o pun sau nu pe aceasta în imposibilitatea executării pedepsei".
În rejudecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei, Curtea constată că, în ședința publică din data de azi - 09 februarie 2010 - petiționara - condamnată a învederat în fața instanței faptul că înțelege să-și retragă plângerea ce face obiectul dosarului în speță, declarația dată în acest sens fiind consemnată și depusă la dosar (fila 30).
Față de această manifestare de voință exprimată de către condamnată, se reține că, deși legea nu prevede expres această soluție a retragerii cererii, petentul, având drept de dispoziție asupra acesteia - cu privire la momentul la care este introdusă, sau asupra motivelor pe care se bazează - poate oricând să o retragă.
Pe cale de consecință, Curtea urmează să ia act de manifestarea de voință a petentei privind retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată în cauză la data de 21 aprilie 2009 (înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Craiova ).
Potrivit dispozițiilor art. 189 și următoarele Cod Procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat - ce se apreciază la suma de 125 lei, din care, suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu - urmează a rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de condamnata - deținută în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - privind pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 7/2005 a Tribunalului Dolj, în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 8/2006.
Cheltuielile judiciare în sumă de 125 lei, din care 100 lei onorariu apărător oficiu către oul D, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud.: -
Dact. 2 ex./ - 02.03.2010
Președinte:Doru FilimonJudecători:Doru Filimon, George Ciobanu, Valentina Trifănescu