Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 1722/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
2708/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1722/
Ședința publică din data de 14 decembrie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de condamnatul împotriva Sentinței penale nr.851/F din data de 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul condamnat, personal, aflat în stare de deținere și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației nr.-/24.11.2009 (atașată la fila 6 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul condamnat, prin apărătorul din oficiu, depune la dosar un memoriu și copii de pe acte medicale (atașate la filele 20-24).
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului condamnat solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, rejudecându-se cauza, întreruperea executării pedepsei închisorii, potrivit art.455 rap. la art.453 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală.
În susținerea recursului, arată că recurentul condamnat se află într-o stare gravă de boală, astfel cum rezultă din actele medicale prezentate, dar și din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, potrivit căruia acesta necesită o intervenție chirurgicală pe cord deschis.
În raport cu această împrejurare, care face aplicabile dispozițiile legale anterior menționate, precum și cu lipsa dovedirii unui pericol social concret al condamnatului, consideră că sentința pronunțată de către instanța de fond este nelegală și netemeinică, impunându-se în consecință casarea acesteia, în temeiul art. 3851alin.1 lit.f rap. la art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală.
Depune la dosar și concluzii scrise (atașate la filele 25-26).
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Astfel, învederează că recurentul condamnat nu a respectat indicațiile operatorii, formulate încă din anul 1997, deși a beneficiat în mod repetat de mai multe întreruperi ale executării pedepsei închisorii, iar în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală se concluzionează că afecțiunile de care suferă pot fi tratate în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, față de toate aceste împrejurări nefiind justificată o nouă întrerupere a executării pedepsei închisorii.
În consecință, apreciază că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile 455 rap. la art.453 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, după cum, în mod corect, a apreciat și instanța de fond.
Recurentul condamnat, personal, în ultimul cuvânt, solicită să se dispună întreruperea executării pedepsei închisorii, pentru a avea posibilitatea să se trateze în mod corespunzător, în stare de libertate. Precizează că suferă de mai multe afecțiuni, starea sa de boală fiind deosebit de gravă, conform actelor medicale.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.851/F din data de 27 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a hotărât astfel:
În baza art.455 rap. la art.453 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată acestuia prin Sentința penală nr.197/23.11.1995 a aceleiași instanțe (rămasă definitivă prin neapelare).
În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, a obligat pe condamnat la plata sumei de 150 lei, cheltuielile judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a constatat că, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.5/6122/07.08.2009, întocmit de Minovici, condamnatul a fost diagnosticat cu insuficiență cardiacă clasa III prin patologie valvulară cu hipertensiune pulmonară secundară grad III, boală mitrală reumatismală (comisurotomie 1992) cu restenoză și comisuri calcificate, boală aortică organică grad II/III (valve fibroase), insuficiență tricuspidiană funcțională și respectiv prin patologie ischemică, fibrilație atrială permanentă, intricate, bloc incomplet de ram drept; diabet zaharat tip 2 insulino-necesitant; hepatită cronică cu; stomac operat pentru ulcer gastric perforat 1986; antecedente de accidente vasculare cerebrale (ischemice și cardio-embolice), 1998 cu hemipareză dreaptă, în prezent remisă și 2006 cu pareză facială dreaptă centrală, hemipareză și dizartrie; lipomatoză generalizată, iar morbiditatea menționată este reală și, prin patologia severă din sfera cardiovasculară caracterizată printr-o evoluție imprevizibilă, este susceptibilă de complicații grave, cu posibil deznodământ infaust, ce se poate produce cu atât mai mult cu cât se constată boli associate redutabile degestiv-metabolice și neurologice și cu mai mare probabilitate dacă nu sunt respectate recomandările terapeutice. Potrivit aceluiași raport, afecțiunea cardiacă-valvulară poate beneficia de intervenție operatorie, care este recomandată în contextul unei evoluții ce apare agravată (cu dispnee la eforturi mici) și se poate efectua prin internare într-o unitate medicală de profil ce aparține rețelei sanitare a Ministerului Sănătății.
În consecință, raportul respectiv a concluzionat în sensul că, în situația în care condamnatul acceptă intervenția chirurgicală, se va afla în imposibilitatea executării pedepsei în regim penitenciar pentru o perioadă de aproximativ 3 luni, însă, dacă nu acceptă intervenția chirurgicală, deși patologia s-a agravat, în contextul în care recomandarea operatorie datează din anul 1997, dar acesta nu a respectat indicația terapeutică și, în perioadele anterioare de întrerupere a executării pedepsei, nu s-a operat, deși putea și trebuia să o facă, având în vedere că asistența medicală, atât cea neoperatorie pentru patologia cardiovasculară, cât și cea pentru celelalte afecțiuni, poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, condamnatul fiind inapt pentru efort, iar aceeași rețea sanitară, prin Penitenciarul Spital B -, are posibilitatea de a realiza prezentarea acestuia, sub pază, la Institutul de Boli Cardiovasculare, în vederea instituirii tratamentului de urgență în cazul decompensării funcției cardiovasculare, întreruperea executării pedepsei pentru o patologie certă, dar pentru care condamnatul nu acceptă recomandarea terapeutică operatorie cu toate că, în timp, evoluția este spre agravare, ar fi nejustificată.
De asemenea, Tribunalul a constatat că, potrivit art.455 alin.1 rap. la art.453 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă atunci când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă, care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică; în acest caz, executarea pedepsei se întrerupe până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare; cererea de întrerupere a executării pedepsei nu poate fi admisă dacă se constată că tratamentul condamnatului se poate efectua sub pază permanentă, în condițiile prevăzute de art.1391din Codul d e procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.
În speță, condamnatul execută o pedeapsă de 15 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art.174 - 176 lit.a din Codul penal, constând în aceea că, la data de 12 octombrie 1990, lovit cu pumnii, picioarele și gâtul spart al unei sticle, un timp îndelungat, pe victima, căreia i-a cauzat moartea prin șoc traumatic.
Potrivit referatului întocmit de Biroul Executări Penale, pedeapsa respectivă a început să fie executată la data de 13 ianuarie 1996, iar prin Sentința penală nr.76/2001 a Tribunalului București - Secția I Penală, s-a dispus întreruperea executării acesteia pe o perioadă de 3 luni. La data de 23 mai 2005, condamnatul a fost reîncarcerat, fiind însă eliberat la data de 07 decembrie 2006, ca urmare a admiterii unei noi cereri de întrerupere a executării pedepsei, prin Sentința penală nr.1493/2006 a aceleiași instanțe. La data de 19 decembrie 2007, condamnatul a fost reîncarcerat.
Tribunalul a constatat astfel că, deși condamnatul a beneficiat de două întreruperi ale executării pedepsei închisorii, iar indicația operatorie data încă din anul 1997, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.1/1181/13.06.1997, acesta nu a dat curs recomandării menționate, cu consecința agravării stării sale de sănătate.
Tribunalul a mai constatat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, nu exist o obligație generală de a repune în libertate un deținut, chiar dacă acesta suferă de o boală foarte dificil de îngrijit. Art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale impune însă statelor contractante să protejeze integritatea fizică a persoanelor private de libertate. Cu toate acestea, Convenția nu impune nicio obligație generală de a elibera un deținut pentru motive de sănătate, de a-l interna într-un spital civil pentru a-i permite să obțină un tratament special sau de a respecta alegerea spitalului făcută de către acesta. Ceea ce primează în aprecierea compatibilității mediului carceral cu starea sănătății persoanei private de liberate este stabilirea faptului dacă detenția este, în sine, posibilă, dată find incapacitatea persoanei respective de a îndura o asemenea măsură. Trei elemente devin astfel esențiale în stabilirea compatibilității stării privative de libertate cu sănătatea persoanei în cauză, respectiv condiția deținutului, calitatea îngrijirilor acordate și oportunitatea menținerii detenției, dată fiind starea de sănătate a acestuia.
Analizând aceste elemente în cauza dedusă judecății, Tribunalul a constatat că, sub primul aspect, condamnatul are o stare de sănătate precară, ce s-a degradat în timpul detenției, în principal din cauza factorului timp, coroborat cu neefectuarea tratamentului chirurgical ce i-a fost recomandat acestuia prin rapoartele de expertiză medico-legală nr.1/1181/13.06.1997, nr.1/1181/07.10.1997, nr.1/1264/01.07.1999, nr.1/1264/30.12.1999, nr.1/13951/15.01.2001, nr.5/4195/05.07.2002, nr.5/13114/16.01.2004, nr.5/6854/30.08.2004, nr.5/12337/13.01.2006, nr.A5/11008/07.11.2006, nr.5/3265/25.05.2007 și nr.5/249/10.03.2008.
De asemenea, Tribunalul a constatat că, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauza de față, în absența urmării tratamentului operator, ce presupune o manifestare de voință în acest sens din partea condamnatului, care să depășească stadiul pur declarativ, asistența medicală, atât cea neoperatorie pentru patologia cardiovasculară, cât și cea pentru celelalte afecțiuni, poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor. În consecință, sub cel de-al doilea aspect, referitor la calitatea îngrijirilor acordate, Tribunalul a apreciat nu se poate imputa autorităților statale o lipsă de diligență.
În ceea ce privește oportunitatea menținerii detenției dată fiind starea de sănătate a condamnatului, ultimul aspect supus analizei, Tribunalul a constatat că acesta a beneficiat anterior de două întreruperi ale executării pedepsei privative de libertate, tocmai în vederea supunerii la intervenția operatorie, fără însă a-i da curs și fără a invoca un motiv întemeiat al atitudinii sale, situație în care întreruperea repetată a executării pedepsei, având în vedere recomandarea operatorie ce va persista în mod evident, va conduce la sustragerea lui de la executarea pedepsei aplicate și, în consecință, la însăși negarea scopului și funcțiilor pedepsei avute în vedere la momentul condamnării.
Față de aceste considerente și având în vedere, totodată, concluziile raportului de expertiză medico-legală, în sensul că asistența medicală, atât cea neoperatorie pentru patologia cardiovasculară, cât și cea pentru celelalte afecțiuni, poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, condamnatul fiind inapt pentru efort, iar aceeași rețea sanitară, prin Penitenciarul Spital B -, are posibilitatea de a realiza prezentarea acestuia, sub pază, la Institutul de Boli Cardiovasculare, în vederea instituirii tratamentului de urgență în cazul decompensării funcției cardiovasculare, Tribunalul a concluzionat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se putea dispune întreruperea executării pedepsei închisorii, cererea în acest sens a condamnatului fiind astfel apreciată drept neîntemeiată.
Împotriva sentinței Tribunalului,a declarat recursîn termenul legal (la data de 02 noiembrie 2009)condamnatul, care - în motivele scrise și cu ocazia dezbaterilor, personal și prin intermediul avocatului desemnat din oficiu să-i asigure asistența juridică - a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că, în mod greșit, a fost respinsă cererea sa de întrerupere a executării pedepsei închisorii pe caz de boală, în condițiile în care actele depuse la dosar dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.455 rap. la art.453 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, sens în care a arătat că suferă de afecțiuni medicale foarte grave și că a fost programat pentru efectuarea unei operații pe cord deschis, familia sa urmând să-și dea acordul la aceasta.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Condamnatul se află în prezent în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, în care a fost reîncarcerat ultima dată în ziua de 19 decembrie 2007, după ce anterior s-a aflat timp de aproximativ 1 an (începând cu data de 07 decembrie 2006) în întreruperea executării pedepsei respective, pe motiv de boală, măsură de care a mai beneficiat și înainte.
După reîncarcerarea sa, condamnatul a mai formulat o cerere de întrerupere a executării pedepsei închisorii, pentru același motiv, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Sentința penală nr.756/F din data de 19 iunie 2008 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1469/R din data de 18 noiembrie 2008 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală.
În raport cu aspectul anterior evidențiat, Curtea constată că, analizând prezenta cerere de întrerupere a executării pedepsei, nu poate avea în vedere, în mod legal, decât acele împrejurări care se situează în timp după respingerea definitivă (la data de 18 noiembrie 2008) a cererii anterioare, având practic același temei, întrucât, în caz contrar, ar însemna a se eluda autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care s-a pronunțat acea soluție, fapt în mod evident nepermis.
Pornind de la această premisă, Curtea observă, pe de o parte, că singurul act medical prezentat de condamnat, din care rezultă că acesta a fost acceptat pentru intervenția operatorie cardiovasculară la Institutul de Boli Cardiovasculare (fără a se menționa însă dacă el și-a dat sau nu acordul), datează din 10 septembrie 2008 (fila 15, dosar de fond), fiind prin urmare anterior soluționării definitive a cererii precedente, astfel că nu mai poate fi luat în considerare.
Pe de altă parte, Curtea constată că intervenția operatorie cardiovasculară i-a fost recomandată condamnatului încă din anul 1997, conform raportului de expertiză medico-legală nr.1/1181/13.06.1997, iar, în acest răstimp, beneficiind în mod repetat de perioade îndelungate de întrerupere a executării pedepsei închisorii (ultima fiind în fapt de nu mai puțin de aproximativ 1 an), nu s-a conformat recomandării respective,"deși putea și trebuia să o facă", astfel cum se consemnează în concluziile ultimului raport de expertiză medico-legală, întocmit în cauza de față sub nr.5/6122/07.08.2009 (fila 49, dosar de fond).
De asemenea, Curtea constată că, pentru perioada actuală, condamnatul nu a prezentat, nici în fața instanței de fond, nici în recurs, vreun act din care să rezulte programarea sa efectivă, într-o unitate medicală de profil, în vederea realizării intervenției operatorii cardiovasculare ce i-a fost recomandată și nici vreun act care să consemneze manifestarea neîndoielnică a acceptului său personal la efectuarea acesteia (care, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, nu a depășit vreodată stadiul pur declarativ).
Astfel fiind, întrucât întreaga conduită a condamnatului dovește că, în realitate, acesta nu a intenționat vreodată și nu intenționează, în mod serios, nici în prezent să se supună intervenției operatorii cardiovasculare (ce i-a fost recomandată încă din urmă cu mai mult de 12 ani), de care se prevalează, numai declarativ, în scopul de a obține punerea sa temporară în libertate, iar, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr.5/6122/07.08.2009, efectuarea acestei intervenții este singura care nu se poate realiza în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor sau sub paza asigurată de către aceeași administrație, în condițiile art.1391din Codul d e procedură penală, Curtea constată, asemenea instanței de fond, că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.455 rap. la art.453 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală și, ca atare, nu există temei legal pentru admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
În acest context, Curtea constată și faptul că, potrivit concluziilor aceluiași raport de expertiză medico-legală anterior menționat, asistența medicală a condamnatului, atât cea neoperatorie pentru patologia cardiovasculară, cât și cea specifică celorlalte afecțiuni cu care a fost diagnosticat, poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu observația că acesta este inapt pentru efort și, mai mult, în caz de urgență medicală, aceeași rețea, prin Penitenciarul Spital B -, are posibilitatea de a realiza prezentarea condamnatului, sub pază, la Institutul de Boli Cardiovasculare, pentru instituirea tratamentului corespunzător în cazul decompensării funcției cardiovasculare, împrejurări care, la rândul lor, fac inaplicabile dispozițiile art.455 rap. la art.453 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală.
Drept urmare, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului condamnat, că hotărârea instanței de fond, prin care s-a respins cererea sa de întrerupere a executării pedepsei închisorii, este legală și temeinică, în raport cu motivul invocat în susținerea acesteia.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, nici din oficiu, nu se constată motive de casare a sentinței atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, conform art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva Sentinței penale nr.851/F din data de 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Pentru președintele completului
de judecată, aflat în concediu de
odihnă, semnează președintele
secției.
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 21.12.2009
- II.
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Vasile Băjan, Carmen Veronica
