Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 204/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.204

Ședința publică din data de 16 martie 2009

PREȘEDINTE: Ștefan Fierraru

JUDECĂTORI: Ștefan Fierraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

- - -

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, împotriva sentinței penale nr.591 din data de 16 decembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09 martie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când, instanța pentru a da posibilitatea apărătorului ales al intimatului - inculpat să depună la dosar note scrise a amânat pronunțarea la data de astăzi 16 martie 2009, când a dat următoarea soluție:

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.591 din 16 decembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, a fost admisă cererea formulată de condamnatul - fiul lui și, născut la 23 decembrie 1980 în P, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni și în baza art.456 Cod procedură penală, rap.la art.455 Cod procedură penală și art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, s-a dispus întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată de aceeași instanță și rămasă definitivă prin decizia penală nr.268/25 ianuarie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru infracțiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.c și alin.2/1 lit.a Cod penal, pe o durată de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art.453 alin.1 și 2 Cod procedură penală, pe durata întreruperii executării pedepsei au fost stabilite obligațiile pe care condamnatul trebuie să le respecte pe perioada întreruperii executării pedepsei și anume: să nu depășească limita teritorială a județului P; să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat sau la.P, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus amânarea; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de partea vătămată G și să nu comunice cu aceasta direct sau indirect; interzice condamnatului să se afle în locuința părții vătămate. Totodată, în temeiul disp.art.454 pct.1/2 Cod procedură penală, i s-a atras atenția condamnatului că în cazul încălcării cu rea credință a obligațiilor, instanța va dispune revocarea întreruperii și punerea în executare a pedepsei.

De asemenea, după rămânerea definitivă a hotărârii s-a dispus comunicarea a câte o copie de pe aceasta - Secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește condamnatul, jandarmeria, poliția comunitară, organelor competente să elibereze pașaportul, precum și organelor de frontieră.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a solicitat efectuarea unei anchete sociale de la Consiliul Local al municipiului P - autoritatea tutelară - prin care să se evidențieze situația familială a condamnatului, posibilitățile materiale, precum și starea fizică a imobilului în care locuiește.

Din actele administrate în cauză, respectiv ancheta socială, precum și din actele medicale depuse la dosar, instanța de fond a reținut că domiciliul condamnatului este situat în municipiul P,-, județul P, unde în prezent locuiește concubina acestuia pe nume, împreună cu cei doi copii - Soveja născută la 02 octombrie 2001 și născut la 23 martie 2004, rezultați din concubinajul cu condamnatul.

Reține instanța că actele medicale depuse la dosar atestă faptul că în prezent concubina condamnatului suferă de tulburare depresivă permanentă pe un fond disarmonic - polimorf și din această cauză a necesitat și necesită și în prezent internări frecvente în Spitalul de Psihiatrie "" Câmpina - județul

În referatul de anchetă socială se precizează că atât mama condamnatului cât și concubina acestuia nu au posibilitatea de a se ocupa de minori, prezentând la rândul lor diverse afecțiuni de sănătate.

Pentru aceste considerente, TRIBUNALUL PRAHOVAa considerat că în cauză sunt întrunite cerințele disp.art.455 rap.la art.453 lit.c Cod procedură penală, și ca atare a dispus întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare în executarea căreia se află condamnatul, pe o durată de 3 luni, pentru a da posibilitatea acestuia să ia măsurile necesare pentru ca minorii să fie protejați în situațiile de risc generate de boala mamei lor.

A considerat prima instanță că se impune ca pe durata întreruperii executării pedepsei acesta să respecte obligațiile impuse de disp.art.453/1 alin.1 și 2 Cod procedură penală, așa cum au fost arătate mai înainte.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, pe care o consideră nelegală și netemeinică ca urmare a greșitei admiteri a cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru motive de natură socială.

În motivele depuse în scris la dosar și susținute oral de reprezentantul Ministerului Public, se arată că instanța de fond a apreciat în mod necorespunzător că în speță există împrejurări care pot produce consecințe grave pentru condamnat sau pentru familia acestuia.

Din actele dosarului cât și aspectele reliefate de practica judiciară în materie, rezultă că situația familiei condamnatului nu este gravă și nu se impune măsura întreruperii executării pedepsei de către condamnatul.

Nu există acte legale care să ateste că într-adevăr condamnatul are întemeiată o familie, nefiind căsătorit cu numita, rezultând doar că acesta se află în relații de concubinaj cu condamnatul încă înainte de încarcerarea sa.

Pe de altă parte, nu rezultă că relațiile sociale de familie necesare a fi ocrotite prin aplicarea măsurii de întrerupere a executării pedepsei, cu atât mai mult cu cât ancheta socială efectuată în cauză nu este lămuritoare nici cel puțin în privința domiciliului în care a locuit condamnatul anterior punerii în executare a hotărârii de condamnare.

Cu atât mai mult, unul dintre copii despre care se pretinde că ar necesita îngrijire și o eventuală instituționalizare din partea condamnatului, respectiv, nici nu este recunoscut de tată, neexistând certitudinea că acest copil este al condamnatului.

Referitor la actele medicale depuse la dosar pentru dovedirea afecțiunilor concubinei condamnatului - pe nume, se poate observa că acestea au fost emise de un medic din cadrul Policlinicii " " P, nefiind evidențiate motivele invocate în considerentele hotărârii și anume că sus numita a necesitat internări frecvente la Spitalul de Psihiatrie "" Câmpina.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și pe fond respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul.

Curtea, constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA este fondat, așa cum se va arăta în continuare:

Potrivit art.455 Cod procedură penală, rap.la art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii s-au a detențiunii pe viață poate fi amânată sau întreruptă după caz, atunci "când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată".

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă împrejurări speciale din cauza cărora executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnatul sau familia sa.

Așa cum a stabilit și Curtea Supremă de Justiție prin decizia penală nrt.597/1993, pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei în temeiul disp.art.453 alin.1 lit.c cod procedură penală, este necesar ca familia condamnatului să se afle într-o situație specială, din care cauză executarea pedepsei de către condamnat să aibă consecințe grave pentru aceasta, cu alte cuvinte, amânarea sau întreruperea executării pedepsei va putea fi acordată numai prin această măsură acele consecințe grave vor putea fi evitate.

Ori, în cauza dedusă judecății situația familiei condamnatului nu este gravă în sensul de a determina măsura întreruperii executării pedepsei, nefiind întrunite cerințele textului de lege enunțat mai înainte.

Hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, deoarece nu se justifică întreruperea executării pedepsei pe o durată de 3 luni a condamnatului, așa cum s-a procedat.

ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA este fondat, urmând a fi admisă conform art.385/25 pct.2 lit.d Cod procedură penală și pe cale de consecință, va fi casată sentința primei instanțe și pe fond, se va respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată în temeiul disp.art.455 rap.la art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, de către condamnatul.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, împotriva sentinței penale nr. 591/16 decembrie 2008 Tribunalului Prahova, pe care o casează și pe fond, respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 620/8 decembrie 2005 Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 268/25 ianuarie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul disp.art.455 Cod procedură penală rap.la art. 453 al.1 lit.c Cod procedură penală, de către condamnatul -, fiul lui și, născut la data de 23 decembrie 1980, în municipiul P, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 martie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Ștefan Fierraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

Grefier

Red.VM

Tehnored.EV

5 ex./06.04.2009

dos.f- TRIBUNALUL PRAHOVA

-

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Ștefan Fierraru
Judecători:Ștefan Fierraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 204/2009. Curtea de Apel Ploiesti