Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 253/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE PENALĂ NR. 253/

Ședințapublică din 24 Aprilie 2008

Curtea constituită din:

Președinte: dr.- - - președinte secție penală

JUDECĂTOR 1: Doru Mercan

JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de petentul,deținut în Penitenciarul Colibași,împotriva sentinței penale nr.48/F din 19 martie 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-petent, personal, în stare de deținere și asistat de avocat din oficiu, în baza delegației de la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocatul din oficiu, având cuvântul pentru recurent, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și, pe fond, admiterea cererii în sensul de se dispune întreruperea executării pedepsei, având în vedere situația familială petentului, respectiv faptul că acesta are un copil minor în întreținerea mamei recurentului, însă aceasta are o stare de sănătate precară și este în imposibilitate de a avea grijă de minor.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefundat, apreciind că motivele invocate de recurent nu se încadrează în disp.art.453 lit.c rap.la art.455 Cod procedură penală.

Recurentul-petent, personal, în stare de deținere, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei.

CURTEA

Prin sentința penală nr.48/F/19.03.2008, Tribunalul Vâlceaa respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat, fiul lui și, născut la 7.02.1976 din comuna, jud. V, domiciliat în comuna, județul V, aflat în stare de detenție în Penitenciarul Colibași, jud.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală a fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus și suma de 100 lei onorariu avocat din oficiu, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Prima instanță a reținut că, în speță, nu s-a făcut dovada că executarea imediată a pedepsei aplicate petentului are consecințe grave asupra familiei acestuia întrucât, din cele două anchete sociale efectuate în cauză, rezultă că părinții petentului au cele necesare traiului de zi cu zi, prin pensia pe care o primesc dar mai ales prin munca pe care o desfășoară atât în cadrul gospodăriei lor cît și pe la alte persoane pentru care sunt remunerați, iar fiul minor al acestuia este dat în plasament bunicii materne, unde are toate condițiile necesare pentru creștere și educare.

În consecință, s-a arătat că cererea de întrerupere a executării pedepsei nu îndeplinește condițiile cerute de art. 455 alin. 1 rap. la art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, fapt pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că, prima instanță nu interpretat corect disp. art.453 lit.c Cod procedură penală, întrucât situația materială părinților săi și a concubinei sale, cu care are un copil minor, este foarte grea, iar prezența sa în sânul familiei ar putea conduce la o îmbunătățire a situației minorului.

Examinând cauza prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art.3856al.3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Potrivit art.453 lit.c Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată, când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat și familia sa.

În speță, petentul fost condamnat prin sentința penală nr.83/F din 09.05.2007 a Tribunalului Vâlcea la 22 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat prev. de art.174 al.1 rap. la art.176 al.1 lit.c Cod penal cu aplic. art.37 lit.b Cod penal.

Revenind la art.453 lit.c Cod procedură penală, împrejurările la care se referă textul trebuie să aibă caracter de excepție, căci executarea oricărei pedepse crează pentru familia condamnatului urmări defavorabile, cu caracter moral și material, fără să justifice însă amânarea executării, și să fie de așa natură încât, prin prezența inculpatului într-o perioadă scurtă de timp, urmările lor ar putea fi înlăturate definitiv.

În speță, așa cum judicios reținut prima instanță, nu s-a făcut dovada că executarea imediată a pedepsei aplicate petentului are consecințe grave asupra familiei acestuia întrucât, așa cum s-a arătat mai înainte, din cele două anchete sociale rezultă că părinții petentului au cele necesare traiului de zi cu zi, prin pensia pe care o primesc dar mai ales prin munca pe care o desfășoară atât în cadrul gospodăriei lor cît și pe la alte persoane ( activitate remunerată ), iar fiul minor al acestuia este dat în plasament bunicii materne, unde are toate condițiile necesare pentru creștere.

În condițiile reținute, soluția instanței de fond fiind corectă, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de petent, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr.48/F/19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu avocat din oficiu, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex/12.05.2008

Jud. fond:

Președinte:Doru Mercan
Judecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 253/2008. Curtea de Apel Pitesti