Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 260/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 260/ Dosar nr-
Ședința publică din 28 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Țînț JUDECĂTOR 2: Mihaela Alexandru
- - - JUDECĂTOR 3: Alina Constanța
- C - judecător
- grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 10/S din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul condamnat, în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu - delegație fila 7 dosar.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind, reprezentantul parchetului și apărătorul din oficiu al recurentului declară că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Avocat din oficiu solicită admiterea recursului promovat de recurent și pe cale de consecință, în temeiul art. 455 raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe motive familiale. Din ancheta socială efectuată rezultă că cei 2 copii ai condamnatului se află la bunici, mama fiind plecată în Italia.
Totodată din raportul de expertiză medico-legală rezultă că recurentul suferă de periostită 1/3 distala tibie dreapta, ce ar necesita internare pentru intervenție chirurgicală într-un spital civil.
Așa fiind, consideră îndeplinite dispozițiile art. 453 lit. Cod procedură penală, motiv pentru care solicită admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, apreciind că din ancheta socială efectuată în cauză nu rezultă acele împrejurări speciale prevăzute de lege, iar afecțiunile de care condamnatul suferă pot fi tratate și în rețeaua sanitară a
Recurentul condamnat, personal, având ultimul cuvânt, se raliază concluziilor apărătorului său și lasă la aprecierea instanței.
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 10/S/13.02.2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-, s-a dispus, în baza art.455 Cod procedură penală rap. la art.453 alin.1 lit.a și c Cod procedură penală, respingerea, ca nefondată, a cererii formulată de condamnatul, deținut în Penitenciarul Codlea, privind întreruperea executării pedepsei.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, condamnatul a fost obligat către stat la plata sumei de 268 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi avansată Baroului B din fondurile Ministerului d e Justiție, iar suma de 78 lei reprezintă costul raportului de expertiză medico-legală.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a efectuat o anchetă socială la domiciliul familiei petentului, adică domiciliul surorii sale, din conținutul căreia a reținut că aceasta locuiește împreună cu concubinul săi și cu doi din cei șase copii ai lor, într-o locuință situată pe str. - din Mun. B, având un mod de viață sărăcăcios, fără dorințe de identificare a unui loc de muncă.
Minorele condamnatului locuiesc la bunici materni, în jud. V, beneficiind de îngrijire adecvată, în timp ce mama lor se află la muncă în străinătate. Veniturile bunicilor sunt completate de sumele bănești și pachetele alimentare trimise în fiecare lună de mama fetițelor, pentru a veni în sprijinul copiilor săi, dar și al propriilor părinți. Prin urmare, s-a constatat că nu se confirmă susținerile petentului privind situația gravă în care s-ar găsi familia sa, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală.
De asemenea, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașova dispus întocmirea unei expertize medico-legale, reținând din raportul întocmit (fila 43 dosar fond) că acesta suferă de fistulă perianală, iar din completarea efectuată s-a concluzionat că petentul suferă de periostită 1/3 distală tibie dreapta (fila 57 dosar fond), subliniindu-se că cel condamnat poate fi tratat și supravegheat în rețeaua Ca atare, s-a apreciat că afecțiunile medicale nu îl pun pe condamnat în imposibilitatea de a executa pedeapsa, urmând ca acesta să fie transferat în spital penitenciar în vederea efectuării intervenției chirurgicale recomandate de medicii specialiști, nefiind incidente dispozițiile art. 455 rap. la art.453 lit.a Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, susținând că familia sa se află într-o situație deosebită și că dorește să fie pus în liberate pentru a-și ajuta cei doi minori, mama acestora fiind plecată în Italia; totodată a învederat că necesită o intervenție chirurgicală într-un spital civil.
Examinând sentința recurată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul primei instanțe, prin prisma dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din ancheta socială efectuată de prima instanță nu rezultă că minorii recurentului s-ar afla într-o situație socio-materială dificilă, fiind în mod corespunzător îngrijiți de bunicii materni și beneficiind și de ajutor material din partea mamei, care, deși plecată din țară, își îndeplinește obligațiile de întreținere față de aceștia.
Cât privește situația identificată la domiciliul surorii condamnatului, este de menționat că petentul nu datorează întreținere acesteia, câtă vreme nu se găsește în stare de nevoie și are capacitate de muncă atât ea, cât și soțul său.
În considerarea celor consemnate în ancheta socială efectuată la locuința familiei condamnatului, instanța de recurs constată că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală pentru a putea dispune întreruperea executării pedepsei.
De asemenea, corectă este și aprecierea în sensul neîndeplinirii exigențelor prev. de art. 455 rap. la art. 453 lit. a Cod procedură penală întrucât actele medico-legale întocmite în cauză au certificat împrejurarea că afecțiunile stării de sănătate pot fi tratate în sistemul penitenciar, iar intervenția chirurgicală recomandată poate fi efectuată într-un spital din cadrul
Pentru aceste motive, în baza art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 10/S/13.02.2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosar penal nr-, pe care o va menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în cuantum de 40 lei, se va suporta din fondurile Ministerului d e Justiție și se va plăti Baroului B, fiind inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Față de dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive
În numele legii,
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.10/S/13.02.2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosar penal nr-, pe care o menține.
Onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în cuantum de 40 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție și se plătește Baroului B, fiind inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - C
GREFIER
Red.NȚ/01.04.2008
Tehnoredact.DS/01.04.2008/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Nicoleta ȚînțJudecători:Nicoleta Țînț, Mihaela Alexandru, Alina Constanța