Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 305/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 305

Ședința publică din data de 29 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu

JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu

JUDECĂTOR 3: Mihai

Grefier -

*****

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 21.04.1972, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr. 126 din 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care, în baza disp. art. 455 alin. 1 raportat la disp. art. 453 alin. 2 1 Cod procedură penală s-a luat act de declarația de retragere a cererii având ca obiect "întrerupere executare pedeapsă", formulată de către condamnat.

De asemenea, a fost obligat condamnatul la 130 lei cheltuieli judiciare către stat.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul condamnat, în stare de deținere, asistat din oficiu de, în substituire avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale nr. 2240/2009, fila 40 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul condamnat, după care, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.

Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvânt pentru dezbaterea recursului.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul condamnat, precizează instanței că acesta susține că nu a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei, că probabil a fost scrisă de către o altă persoană, semnătura nu îi aparține, motiv pentru care solicită să nu fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 126 din 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca nefondat.

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, susține că nu a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei și nici cererea de recurs, motiv pentru care solicită să nu fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față;

Prin sentința penală nr. 126 din în baza dispozițiilor art. 455 alin 1 rap. la art. 453 alin. 2/1 Cod procedură penală s-a luat act de declarația de retragere a cererii având ca obiect "întrerupere executare pedeapsă" formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 21.04.1972, deținut în Penitenciarul Mărgineni.

A fost obligat condamnatul la 130 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 247 pronunțată de Judecătoria Găești la 04.12.22008 în dosarul nr- a fost declinată competența de soluționare a cererii având ca obiect "întrerupere executare pedeapsă" formulată de către condamnatul, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Instanța de fond a reținut că prin cererea formulată condamnatul a solicitat întreruperea pedepsei de 20 ani și 6 luni, care i-a fost aplicată de către Tribunalul Alba în executarea căreia se află, arătând că imobilul în care locuiește mama sa este grav avariat și că, potrivit relațiilor transmise de către Penitenciarul Mărgineni, pe numele său a fost emis mandatul nr. 1637 din 16.05.2006 de către Judecătoria Moreni.

S-a apreciat, în conformitate cu disp. art. 456 Cod procedură penală că instanța competentă să soluționeze cererea este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere al condamnatului, corespunzătoare în grad instanței de executare - Tribunalul Alba, aceasta urmând să fie înaintat Tribunalului Dâmbovița la data de 02.02.2009 sub nr-.

Au fost anexate dosarului, copia sentinței penale nr. 223 pronunțată de Tribunalul Alba la 09.09.2002 în dosarul nr. 5723/2002, un referat întocmit de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Moreni, copia sentinței penale nr. 953 pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr. 1854/2005.

La termenul din data de 09.03.2009, prezent în instanță, condamnatul a precizat că înțelege să-și retragă cererea.

Așa fiind, în baza disp. art. 455 alin. 1 rap. la art. disp. art. 453 alin. 2/1 Cod procedură penală tribunalul a luat act de retragerea cererii formulată de către condamnat și în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât el nu a formulat cererea de întrerupere executare pedeapsă.

Examinând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea va constata următoarele:

Condamnatul a formulat, în temeiul disp. art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală o cerere de întrerupere executare pedeapsă invocând motive sociale și familiale, cerere pe care și-a retras-o în fața tribunalului, aspect consemnat în practicaua sentinței atacate, astfel că în mod legal s-a luat act de acest lucru (art. 453 alin2/1 Cod procedură penală).

Invocarea altor motive decât cele privind eroarea în care s-a aflat în momentul retragerii cererii, precum și lipsa formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei fără a face în vreun fel dovada acestor motive nu pot fi luate în considerare de către instanța de recurs.

În aceste condiții hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care în baza art. 3856/15 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul condamnatului.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul și, născut la 21.04.1972, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentința penală nr. 126 din 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Obligă recurentul condamnat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Definitivă.

Pronuțată în ședința publică astăzi, 29 aprilie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - - -

Grefier,

4 ex/18.05.2009

Red.

Tehnored. ET.

Dosar nr- Tribunalul Dâmbovița

Judecător fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

Președinte:Paul Mihai Frățilescu
Judecători:Paul Mihai Frățilescu, Florentin Teișanu, Mihai

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 305/2009. Curtea de Apel Ploiesti