Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 339
Ședința publică din data de 13.05.2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Gabriela Diaconu Cristina
-
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul
, fiul lui si, născut la data de 8.12.1980, în prezent A în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 59/3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat, cu privire la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c aplicată prin sentința penală nr. 197/13.04.2004 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 223/25.05.2004 a Curții de APEL PLOIEȘTI, ca neîntemeiată.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurentul condamnat, în stare de deținere și asistat din oficiu de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 1749/8.04.2009 eliberată de Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul condamnat, A în stare de deținere.
Recurentul condamnat solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua legătura cu familia sa în vederea angajării unui apărător ales, dat fiind faptul că, deși la termenul anterior a mai solicitat un termen în acest sens, nu a luat legătura cu familia.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul se opune cererii de amânare a cauzei formulată de recurentul condamnat, întrucât acestuia i-a mai fost admisă o astfel de cerere la data de 8.04.2009.
Curtea respinge ca neîntemeiată cererea recurentului condamnat în sensul acordării unui nou termen de judecată pentru a lua legătura cu familia sa în vederea angajării unui apărător ales, dat fiind faptul că acestuia i-a mai fost admisă o astfel de cerere la data de 8.04.2009, iar față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat din oficiu pentru recurentul condamnat, susține că acesta a înțeles să formuleze recurs împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova, dat fiind faptul că, în opinia sa, instanța de fond în mod greșit a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat, fără a avea în vedere faptul că familia sa nu are posibilități materiale, imobilul în care locuiește este degradat și are 2 copii în întreținere.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, dându-i astfel posibilitatea să-și ajute familia.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Buzău ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond in mod corect a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 453 lit. c.
Recurentul condamnat având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței cu privire la decizia ce se va pronunța.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 59/3.02.2009 Tribunalul Prahova a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, fiul lui și, ns. la data de 08.12.1980, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, privind pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b, Cod Penal, aplicată prin sentința penală nr. 197/13.04.2004 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 223/25.05.2004 a Curții de APEL PLOIEȘTI, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 197/2004 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 223/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c pentru Cod Penal comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit.c, Cod Penal A în executarea acestei pedepse condamnatul a solicitat întreruperea executării invocând motive de natură socială.
Din referatul întocmit de Primăria comunei, jud. P, a rezultat că la domiciliul indicat de condamnat locuiește numai tatăl acestuia care este bolnav dar beneficiază de ajutorul social acordat în baza legii 416/2001. Cei doi minori rezultați în urma relației de concubinaj sunt încredințați mamei lor numita -.
Astfel, din datele furnizate de ancheta socială, tribunalul a constatat că în cauză nu există împrejurări speciale care să producă consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia în cazul continuării executării pedepsei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 453 lit. c.
C.P.P.Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, prin apărător desemnat din oficiu a arătat că prima instanță nu a analizat în mod corespunzător condițiile pentru care a formulat cerere de întreruperea executării pedepsei, fără a avea în vedere faptul că familia sa nu are posibilități materiale, imobilul în care locuiește este degradat și are 2 copii în întreținere.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 455 pr.penală rap.la art. 453 lit.c pr.penală, executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată sau întreruptă după caz, atunci " când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată".
Soluția adoptată de prima instanță de respingere a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, este legală și temeinică, deoarece din ancheta socială efectuată în cauză, la familia acestuia de către autoritatea tutelară din com., jud. P, nu rezultă că, sunt împrejurări speciale din cauza cărora continuarea executării pedepsei de către condamnat ar avea consecințe grave pentru el sau familia sa, nefiind întrunite condițiile textului de lege mai sus indicat. Cei doi copii minori ai petentului au fost încredințați spre creștere și educare mamei lor, - și locuiesc în localitatea, jud.
Pe cale de consecință, recursul declarat de condamnat este nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui si, născut la 8.12.1980, în prezent A în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 59/3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la 130 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2009
Președinte, JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Gabriela Diaconu Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red. /
4ex/20.05.2009
f-- Tb.
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Gabriela Diaconu Cristina