Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 343/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 343/ DOSAR NR-

Ședința publică de la data 25 Aprilie 2008

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Alexandru

JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu C -

JUDECĂTOR 3: Nicoleta

GREFIER:

Cu participare reprezentantului Ministerului Public - - procuror în cadrul Parchetului de pe lână Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 154/S din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnatul, în stare de arest (deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de avocat - în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul recurentului condamnat, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și în temeiul dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală acordă părților cuvântul la dezbateri.

Avocat -, apărător al recurentului condamnat solicită admiterea recursului declarat de condamnat, casarea sentinței penale pronunțată de Tribunalul Brașov, și, în cadrul rejudecării, să se admită cererea de întrerupere a executării pedepsei potrivit art. 453 raportat art.455 lit. a și c Cod procedură penală. A se avea în vedere concluziile raportului de expertiză medico - legală, faptul că acesta suferă de o boală gravă, respectiv otită cronică care nu poate fi tratată în rețeaua penitenciarelor precum și situația familială, și anume că are în întreținere un copil minor pe care ar vrea să-l recunoască.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de condamnat și menținerea hotărârii primei instanțe.

Arată că din concluziile anchetei sociale atașată la dosar, nu rezultă vre-o împrejurare specială la care face referire art. 453 lit. c Cod procedură penală, iar, în ceea ce privește celălalt motiv din expertiză medico -legală rezultă că bolile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitară a

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, dorește să i se admită cererea de întrerupere a executării pedepsei pentru a se putea trata corespunzător de bolile de care suferă, având în vedere că până la acest moment, în penitenciar, nu a primit nici un fel de tratament. De asemenea ar dori să-și recunoască copilul minor care în acest moment se află în îngrijirea unei mame maternale.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 154/S/20 februarie 2008 Tribunalului Brașovs -a respins cererea formulată de condamnatul, deținut în Penitenciarul Codlea privind întreruperea executării pedepsei aplicată prin Sentința penală nr. 542/2006 a Tribunalului Brașov.

În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. condamnatul a fost obligat să plătească statului suma de 263 lei cheltuieli judiciare, în care s-au inclus onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 40 lei și c/val expertizei medico-legale.

În motivarea cererii formulate de condamnat la instanța de fond acesta a solicitat întreruperea executării pedepsei închisoarii, întrucât suferă de mai multe afecțiuni ce nu pot fi tratate corespunzător în rețeaua DGP, iar situația socială a familiei sale necesită de asemenea prezența sa la domiciliu.

În cauză s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală întocmit de SML B, care a concluzionat că petentul, în prezent poate fi tratat și supravegheat în rețeaua sanitară a ANP și anchetă socială la adresa de domiciliu a tatălui său, din care rezultă că familia condamnatului trăiește în condiții bune, care nu necesită prezența sa la domiciliu, motive pentru care instanța de fond a respins cererea condamnatului, întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 455 rap. la art. 453 alin. 1 lit. a pr.pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, susținând în concluziile orale că starea sa de sănătate se agravează și nu poate fi tratat în rețeaua sanitară a ANP-ului și are în întreținere un copil minor pe care ar vrea să-l recunoască.

Recursul este nefondat.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de SJML B cu nr. 3902/E din 19.12.2007 condamnatul suferă de "otită medie cronică acutizată, deviație de sept neobstruantă și faringită cronică" afecțiuni care pot fi tratate și supravegheate în rețeaua sanitară a ANP ( 27 dosar nr- al Tribunalului Brașov ).

condamnatului a fost făcută de medic primar, astfel că nu se pot reține susținerile condamnatului.

Totodată din ancheta socială efectuată în cauză de Primăria mun. B ( 32-33 dosar nr- al Tribunalului Brașov ) rezultă că familia condamnatului beneficiază de resurse financiare care asigură un trai decent, motiv pentru care nu se impune prezența condamnatului la domiciliu, iar susținerea condamnatului că are un copil minor în întreținere pe care dorește să-l recunoască nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă, din contră din ancheta socială rezultă că acesta nu are copii minori. Chiar și în situația în care cele susținute de condamnat reflectă adevărul, starea de detenție a condamnatului nu-l împiedică pe acesta să formuleze acțiune civilă de recunoaștere a paternității.

Față de cele arătate mai sus, în temeiul prev. art. 385/15 pct.1 lit. b pr.pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul.

În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. condamnatul - recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din care onorariul de avocat desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și se va plăti Baroului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 154/S din 20.02.2008 a Tribunalului Brașov.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 40 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Obligă pe recurent să plătească statului 90 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - C - -

Grefier

red. /12.05.2008

dact./14.05.2008

jud fond M:

3 exemplare

Președinte:Mihaela Alexandru
Judecători:Mihaela Alexandru, Alina Constanța Mandu, Nicoleta

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 343/2008. Curtea de Apel Brasov