Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 379/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENAL

Dosar nr-

DECIZIA PENAL NR. 379

Ședința public de la 01 iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciobanu Iulia Elena I -

Judector - - -

Judector - -

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea fiind recursului penal având ca obiect "întrerupere executare pedeaps" (art. 455 Cod procedur penal) formulat de condamnata împotriva sentinței penale nr. 316 din 26.05.2008 pronunțat de Tribunalul Iași.

La apelul nominal fcut în ședința public, se prezint condamnata recurent în stare de deținere asistat de av., aprtor desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, din care rezult aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare pentru acest prim termen de judecat în recurs, c la instanța de fond condamnata a solicitat întreruperea executrii pedepsei din motive medicale, și s-au verificat actele și lucrrile dosarului, dup care:

Interpelat fiind, condamnata precizeaz c își menține recursul formulat și nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile, curtea acord cuvântul în recurs.

Av. pentru condamnata recurent arat c aceasta a formulat cererea de întrerupere a executrii pedepsei pe motive medicale, i-a fost respins de prima instanț, respectiv Tribunalul Iași. Raportat la cuprinsul raportului de expertiz medico - legal, din cuprinsul cruia rezult c aceasta prezint unele afecțiuni, îns ele pot fi tratate în rețeaua sanitar a ANP, având în vedere și dispozițiile art. 453-455 Cod procedur penal, urmeaz a se aprecia cu privire la recursul de faț.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arat c raportat la obiectul cererii formulate de ctre condamnat, la concluziile medicilor specialiști din cuprinsul crora rezult c afecțiunile pe care aceasta le prezint pot fi tratate în rețeaua sanitar a ANP, apreciaz c hotrârea instanței de fond este temeinic și legal, motiv pentru care solicit menținerea acestei hotrâri și respingerea recursului declarat de condamnat. În plus, arat c aceasta nu a depus la dosar alte acte medicale.

Condamnata recurent, având ultimul cuvânt, arat c a avut mai multe cereri de întrerupere a executrii pedepsei pe motive medicale, una dintre acestea având termen la data de 17.06.2008, când i s-a spus c nu sunt îndeplinite condițiile și c nu are acte doveditoare, îns ea are astfel de acte, este foarte bolnav, aspect cunoscut și de unitatea de deținere. Dorește s i se deduc perioada cât a fost internat și nu înțelege de ce i se spune c nu are acte, în condițiile în care exist acte doveditoare cu privire la starea ei de sntate.

Curtea pune în vedere condamnatei recurent c la dosarul cauzei se regsesc toate actele medicale care o privesc, inclusiv cele de la unitatea de deținere, cât și expertizele medico - legale care i s-au efectuat. În urma efecturii expertizei medico - legale s-a constatat c, într-adevr, condamnata sufer de unele afecțiuni, îns acestea sunt cronice și pot fi tratate în rețeaua sanitar a ANP. Cu privire la solicitarea acesteia referitoare la o eventual deducere, se constat c aceast cerere nu are legtur cu recursul de faț.

Condamnata recurent, solicitând cuvântul, arat c nu vede "de ce trebuie s stea așa, bolnav, c a executat o parte din pedeaps și c nu înțelege de ce i se spune c nu sunt condițiile și i se respinge cererea".

Declarând dezbaterile închise, curtea rmâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțrii,

Curtea,

Asupra recursului penal de faț:

Prin sentința penal nr. 316 din 26.05.2008, Tribunalul Iașia respins, ca neîntemeiat, cererea de întrerupere a executrii pedepsei formulat de petenta - condamnat, aflat în Penitenciarul Iași, dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanț a reținut, în esenț, c cererea formulat de petenta condamnat privind întreruperea executrii pedepsei motivat de faptul c afecțiunile de care sufer o pun în imposibilitate de a executa pedeapsa închisorii nu este susținut de raportul de expertiz întocmit în cauz, unde se concluzioneaz c afecțiunile condamnatei pot fi tratate în rețeaua sanitar a

În termen legal, hotrârea primei instanțe a fost recurat de petenta, fiind criticat pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul c, raportat la afecțiunile de care sufer, se impune întreruperea executrii pedepsei închisorii în vederea efecturii tratamentului adecvat.

Examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedur penal, Curtea constat c nu este întemeiat recursul formulat pentru urmtoarele:

Din expertiza medico-legal efectuat în cauz, rezult c, pentru boala de care sufer, petenta recurent poate fi tratat la locul de detenție, unde exist mijloace corespunztoare și medicamentația recomandat nefiind îndeplinite condițiile prevzute de art. 455 raportat la art. 453 lit. a Cod penal, în prezența crora poate fi întrerupt executarea pedepsei pentru motive de sntate.

Mai mult, din raportul de expertiz rezult cu suficienț atât tratamentul recomandat și administrat petentei pentru diversele afecțiuni de care a suferit consecutiv, din care se menține constant doar diagnosticul de "ulcer duodenal, colecistit cronic alitiazic", cât și numeroasele examinri medicale efectuate în cadrul Penitenciarului Iași, la solicitarea petentei.

În alt ordine de idei, din fișa medical a petentei și din diagnosticul stabilit în concluziile raportului de expertiz, nu rezult nici împrejurarea c boala de care sufer este foarte grav și, pe cale de consecinț, ar face imposibil executarea în continuare a pedepsei închisorii, condiție impus expres de dispozițiile legale anterior menționate.

În consecinț, pentru considerentele expuse, respingerea cererii de întrerupere a executrii pedepsei fiind justificat de datele medicale comunicate, Curtea urmeaz ca, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedur penal, s resping, ca nefondat, recursul petentei.

Vzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedur penal,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 316 din 26.05.2008, pronunțat de Tribunalul Iași, hotrâre pe care o menține.

Oblig pe recurent s plteasc statului suma de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON onorariu aprtor din oficiu suportat din fondurile statului.

Definitiv.

Pronunțat în ședinț public azi, 1 iulie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

07.07.2008

Tribunalul Iași

Jud. -

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emis la data de 15.07.2008

C TRE

PENITENCIARUL IAȘI

V înaintm alturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 379 din 01.07.2008 privind pe condamnata recurent(fiica lui și a lui, nscut la 19 Aprilie 1968),pentru a fi înmânat acesteia.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emis la data de 01.07.2008

C TRE

PENITENCIARUL IAȘI

V înaintm alturat dou exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 379 din 01.07.2008 privind pe condamnata recurent(fiica lui și a lui, nscut la 19 Aprilie 1968),un exemplar pentru a fi înmânat acesteia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastr.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Curtea de APEL IAȘI

Dosar nr-

Copia dispozitivului deciziei penale nr.379 din 01.07.2008

DECIDE:

"Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata, deținut în Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr. 316 din 26.05.2008 pronunțat de Tribunalul Iași, hotrâre pe care o menține.

Oblig pe recurent s plteasc statului suma de 180 ron cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 ron onorariu aprtor din oficiu suportat din fondurile statului.

Definitiv.

Pronunțat în ședinț public azi, 01.07.2008."

Urmeaz semnturile,

Pentru conformitate,

Grefier,

Președinte:Ciobanu Iulia Elena
Judecători:Ciobanu Iulia Elena, Cenușă Maria, Anton

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 379/2008. Curtea de Apel Iasi