Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 427/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.427/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 30 Mai 2008
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Angela Hărăstășanu
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean
JUDECĂTOR 3: Manuela Barbu
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.35/S din 21 Martie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat oficiu, având cuvântul pentru recurentul condamnat, solicită admiterea recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.35/S din 21 Martie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, în sensul admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei în baza dispozițiilor art. 455 raportat la art. 453 lit. a Cod procedură penală. Precizează că din raportul de expertiză medico - legală întocmit în cauză s-a evidențiat faptul că recurentul condamnat suferă de gastrită cronică și lambliază, concluzionându-se că acestea pot fi tratate corespunzător prin cabinetul medical al locului de deținere. Cu toate acestea, consideră că sunt îndeplinite dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 alin.1 lit. a Cod procedură penală, apreciind că afecțiunile de care suferă recurentul condamnat nu pot fi tratate corespunzător în rețeaua sanitară a, cu atât mai mult cu cât în cazul bolii de stomac în afară de medicație trebuie urmat și un regim alimentar corespunzător. Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului formulat de condamnatul, desființarea sentinței penale nr. 35/S din 2008 Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov și în cadrul rejudecării admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei până la ameliorarea stării de sănătate a condamnatului.
Reprezentantul Ministerului Public arată că raportat la cererea formulată de către condamnatul, în cauză s-au efectuat investigații clinice, paraclinice și de imagistică, respectiv acele ecografii. Precizează că deși afecțiunile medicale afirmate sunt confirmate de către medicii de specialitate, prin concluziile raportului de expertiză medico-legală s-a stabilit totuși că aceste afecțiuni pot fi tratate în rețeaua În raport de aceste aspecte, apreciază hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică și solicită respingerea recursului declarat de condamnatul.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului declarat împotriva sentinței penale nr.35/S din 21 Martie 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.
CURTEA
Asupra recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 35/S/2008 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov constată că prin aceasta s-a dispus în baza art. 455 raportat la art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală respingerea cererii condamnatului, având ca obiect întreruperea executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 14/ 2006 Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov.
Pentru a dispune astfel tribunalul a reținut în esență că din conținutul expertizei medico legale efectuate în cauză rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs condamnatul solicitând casarea sentinței și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
În susținerea recursului său acesta a menționat că în penitenciar nu poate fi asigurat tratamentul și regimul alimentar necesare pentru vindecarea afecțiunii gastrice de care suferă, identificată prin expertiza medico-legală efectuată. Judecând recursul în temeiul art. 38514Cod procedură penală, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
- deși din cuprinsul expertizei medico-legale efectuată în cauză (filele 24 dosar primă instanță) rezultă că petentul suferă de gastrită cronică și lambliază, în concluzii se precizează că acesta poate fi tratat și supravegheat în rețeaua ANP. Față de acestea în mod judicios a reținut prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, respectiv aceea ca bolile de care suferă să facă imposibilă executarea pedepsei. Astfel, față de acestea constatând că sentința atacată este temeinică și pronunțată cu respectarea prevederilor art. 455 raportat la art. 453 alin. 1 lit. Cod procedură penală, recursul este nefondat și va fi respins în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală menținând hotărârea tribunalului.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, urmare respingerii recursului său, condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
În baza art. 69 din Legea 51/1995 republicată, onorariul avocatului din oficiu va fi achitat Baroului de Avocați B din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 35/S/21.03.2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr- pe care o menține.
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 90 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 40 lei onorar avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./04.06.2008
Dact./04.06.2008
3 exemplare
Jud.fond:
Președinte:Angela HărăstășanuJudecători:Angela Hărăstășanu, Nicoleta Hădărean, Manuela Barbu