Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 441/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - întrerupere executare pedeapsă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 441

Ședința publică de la 28 Aprilie 2009

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: George Ciobanu

- - - JUDECĂTOR 3: Doru Filimon

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

.

Pe rol, soluționarea recursului formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ împotriva sentinței penale nr. 724 din 02 decembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL GORJ în dosarul nr-, privind pe condamnatul.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - condamnat - aflat în stare de arest în cadrul Spitalului Penitenciar Colibași - asistat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, petentul condamnat a invederat instanței că își retrage cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul Parchetului a solicitat să se ia act de retragerea cererii de întrerupere executare a pedepsei formulată de condamnat, arătând că aceasta este lipsită de obiect, întrucât hotărârea instanței de fond și-a produs efectele.

Avocat, a solicitat de asemenea, să se ia act de retragerea cererii de întrerupere executare pedeapsă, cauza rămânând fără obiect.

Petentul condamnat având ultimul cuvânt, arată că-și retrage cererea de întrerupere executare pedeapsă, fiind de acord cu concluziile apărătorului desemnat din oficiu.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 724 din 02 decembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL GORJ în dosarul nr-, s-a dispus admiterea cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de petiționarul - condamnat - fiul lui și, născut la data de 27.02. 1980, cu domiciliul în comuna, județ, CNP -, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - și întreruperea executării pedepsei pe o durată de 3 luni de zile, de la data pronunțării.

S-a dispus totodată, punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 27/1999 emis de Tribunalul, dacă petentul nu mai este arestat în altă cauză și s-a stabilit onorariu avocat din oficiu în cuantum de 40 lei, ce a rămas a fi suportat în avans din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul d e Avocați

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată la data de 25 august 2008, petiționarul - deținut în Penitenciarul Tîrgu J - a solicitat întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 13/1999 a Tribunalului Vâlcea, susținând că suferă de mai multe afecțiuni, una dintre boli - coxartroza la piciorul drept - agravându-i-se pe perioada detenției și necesită intervenție chirurgicală.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale în materie, instanța de fond a constatat, în esență, că, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală efectuat de G sub nr. 2244/06.11.2008 și completat la data de 28.11.2008, condamnatul se află în imposibilitatea continuării executării pedepsei, afecțiunile de care suferă (" urinară. dr. avansată secundară pe necroză aseptică cap femural dr. - std.IV -, osteofite gigante superior și inferior") neputând fi tratate în rețeaua sanitară a P, fiind deci incidente în speță dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 lit.1Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GORJ, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că instanța de fond a omis să instituie în sarcina condamnatului, pe durata întreruperii executării pedepsei, obligațiile ce-i revin potrivit dispozițiilor art. 4531Cod procedură penală; nu s-a preocupat să stabilească dacă întreruperea executării pedepsei și lăsarea condamnatului în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, sens în care trebuia să se solicite date de la penitenciar cu privire la comportamentul condamnatului pe perioada detenției și raportat la acestea și la gravitatea faptei pentru care a fost condamnat.

Prin decizia penală nr. 169 de la 20 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul -, s-a dispus admiterea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ împotriva sentinței penale nr. 724 de la 02 decembrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Gorj - Secția Penală, privind pe intimatul - condamnat ; s-a casat sentința atacată, iar în baza art. 38515alin.1 pct. 2 lit. d Cod penal, s-a dispus rejudecarea cauzei la instanța de recurs, Curtea de APEL CRAIOVA.

Cheltuielile judiciare în sumă de 120 lei, din care suma 100 lei onorariu apărător oficiu Baroul Dolj avansat din fondurile Ministerului Justiției, prin Curtea de APEL CRAIOVA, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a constatat - așa cum temeinic și legal s-a invocat de către Ministerul Public - că instanța de fond era obligată, potrivit art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, să stabilească dacă boala de care suferă condamnatul este o boală gravă și dacă aceasta face imposibilă executarea pedepsei, iar pe de altă parte, să stabilească dacă lăsarea condamnatului în libertate prezintă sau nu pericol concret pentru ordinea publică.

Nici unul dintre aceste criterii nu au fost stabilite de către instanța de fond prin suplimentarea, eventual, a raportului medico-legal și prin solicitarea unor date de la locul de detenție cu privire la comportamentul condamnatului pe parcursul executării pedepsei și prin atașarea unei copii de pe hotărârea de condamnare.

În aceste condiții, s-a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, fiind astfel apreciate ca fondate criticile formulate de Ministerul Public.

După casarea sentinței instanței de fond, Curtea a reținut cauza spre rejudecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat, pe fond, dispunându-se în acest sens suplimentarea raportului de expertiză medico-legală. Totodată, s-a dispus a se solicita date cu privire la comportamentul intimatului - condamnat pe durata executării pedepsei, de la ultimul loc de detenție și a se atașa la dosar o copie de pe cazierul judiciar al acestuia, precum și o copie de pe hotărârea de condamnare.

-se de către instanța de recurs - potrivit art. 38516Cod procedură penală - un nou termen pentru rejudecarea cauzei pe fond, s-a dispus citarea intimatului-condamnat la locul de detenție.

În ședința publică de azi - 28 aprilie 2009 - petentul condamnatul a declarat că înțelege să își retragă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată în cauză.

În raport de această manifestare de voință, Curtea urmează să ia act de retragerea cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnat, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea cererii formulată de condamnatul.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 aprilie 2009.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.VT

/3.06.2009

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, George Ciobanu, Doru Filimon

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 441/2009. Curtea de Apel Craiova