Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 449/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.449/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 28 AUGUST 2008
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu Aurel
JUDECĂTORI - - - - Președintele Secției penale
- - Președintele Secției pentru Minori și familie
GREFIER - I - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind judecarea recursului declarat de condamnatul, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva Sentinței penale nr.230/19.05.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, în cerere pentru întreruperea executării pedepsei.
La apelul nominal a răspuns condamnatul, în stare de arest, asistat de avocat, avocat desemnat din oficiu, în baza delegației nr.3536/25.07.2008 emisă de Baroul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că termenul s-a acordat pentru angajarea unui avocat ales, după care;
Condamnatul susține că nu a avut posibilitatea angajării unui avocat ales și este de acord cu asistența juridică din oficiu. Nu are alte cereri de formulat.
Apărătorul condamnatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul condamnatului, avocat, susține că s-a formulat cerere pentru întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.21/2006 a Tribunalului Galați, pe motive familiale, invocând faptul că mama este bolnavă și are o casă care necesită reparații. Având în vedere referatul de anchetă socială și gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat, lasă la aprecierea instanței admisibilitatea recursului.
Procurorulsusține că în mod corect s-a respins cererea de întreruperea executării pedepsei pentru că din referatul de anchetă socială nu rezultă situații speciale care să impună admiterea cererii, Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 230/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnatul G și s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 06.12.2007, petentul condamnat Gas olicitat să se dispună întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 21/2006 a Tribunalului Galați.
În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat că familia sa se află într-o situație dificilă în sensul că mama sa este bolnavă și nu beneficiază de venituri. Solicită întreruperea executării pedepsei pentru a avea posibilitatea de a-și ajuta mama.
În cauză s-a dispus și efectuat o anchetă socială la domiciliul familiei condamnatului. ( referat fila 26 dosar )
Analizând cererea formulată de condamnat instanța, instanța de fond a apreciat că aceasta este nefondată, nefiind îndeplinite cerințele art. 455.pr.pen. în referire la art. 453 lit. c pr.pen. pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.
Astfel, instanța a apreciat că aspectele invocate de petent în susținerea cererii si relevate parțial de referatul de anchetă socială nu au caracterul unor împrejurări speciale din cauza cărora executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.
Din referatul de anchetă socială rezultă că mama condamnatului, numita este văduvă, are 7 copii, dintre care doi locuiesc împreună cu aceasta. Familia locuiește într-o casă construită din vălătuci de paiantă, compusă din două camere și bucătărie, modest mobilate, modest îngrijite și întreținute din punct de vedere igienic, oferind condiții modeste de locuit. Locuința se află într-un stadiu incipient de degradare, necesitând unele reparații curente la gardul de împrejmuire cât și la pereți și acoperiș.
Veniturile familiei sunt modeste și sunt obținute din cultivarea suprafeței de aproximativ 1,00 ha teren agricol și din prestarea de către membrii familiei a unor munci la gospodăriile cetățenilor din comună.
Referatul de anchetă socială nu confirmă susținerile condamnatului cu privire la starea sănătății mamei acestuia.
Cât privește situația materială precară a familiei, prima instanță a considerat că petentul condamnat n-ar putea ajuta la remedierea acesteia, fiind puțin probabil ca intr-un interval scurt de timp, acesta să-și găsească un loc de muncă, fie chiar si ocazional.
Pe de alta parte, din referatul de anchetă socială rezultă că familia nu este întru totul lipsită de venituri, iar frații inculpatului sunt apți de muncă și își pot ajuta mama.
Pentru considerentele mai sus expuse, cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de petentul condamnat Gaf ost respinsă ca nefondată.
În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, incluzând onorariul avocatului desemnat din oficiu, in cuantum de 40 lei RON, avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul G solicitând admiterea cererii sale de întrerupere a executării pedepsei.
Recursul declarat de petentul condamnateste nefondat și urmează a fi respins.
Potrivit art. 455 Cod pr. penală în referire la art. 453 lit. c Cod pr. penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familia sau unitatea unde lucrează, executarea pedepsei putând fi întreruptă cel mult trei luni și numai o singură dată.
Din cele mai sus arătate rezultă pentru a beneficia de întreruperea executării pedepsei trebuie să se facă dovada că prezența condamnatului este absolut necesară în mijlocul familiei și că problemele ce reclamă prezența acestuia se pot rezolva într-un termen de trei luni.
Aceste condiții, astfel cum de altfel a reținut și instanța de fond, nu sunt îndeplinite în cauză.
Verificând referatul de anchetă socială întocmit în cauză la data de 01.04.2008 Curtea constată că din cuprinsul acestuia nu rezultă existența unor împrejurări speciale care să facă necesară prezența condamnatului în mijlocul familiei sale, întrucât mama acestuia locuiește împreună cu alți doi fii ai săi, cei trei obținând venituri din cultivarea suprafeței de 1 ha teren agricol și din prestarea de activități la gospodăriile cetățenilor din comună, nefiind evidențiate probleme deosebite la domiciliul acestora.
Față de aceste considerente, urmează a se constata că hotărârea recurată este legală și temeinică astfel că recursul formulat de condamnat va fi respins ca fiind nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 al. 2 Cod procedură penală urmează a fi obligat recurentul-condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 3.03.1984 în com.Pechea, jud G, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, CNP -, împotriva Sentinței penale nr.230/19.05.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe condamnatul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în recurs, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 28 august 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red. - 2.09.2008
Tehnored. R - 2.09.2008
2 ex
Fond:
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Liviu Herghelegiu Aurel