Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 48/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 48/
Ședința publică din data de 26 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Liviu
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva sentinței penale nr. 438 din 20 octombrie 2008 Tribunalului Galați.
La apelul nominal a răspuns recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de av. I, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 5869/11.12.2008 emisă de Baroul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului condamnat susține că acesta a declarat recurs împotriva sentinței prin care i s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, pe care a formulat-o pe motive familiale.
Condamnatul se află în executarea unei pedepse de 8 ani și 4 luni închisoare.
În cauză s-a făcut o anchetă socială la domiciliul condamnatului, ocazie cu care s-a constatat că familia ar avea nevoie de sprijinul acestuia, dar numai pe timp de vară, pentru aoa juta la muncile. Totodată, s-a constatat că familia condamnatului are condiții corespunzătoare de trai.
Lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul declarat de condamnat. Cu plata onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Consideră că sentința pronunțată de Tribunalul Galați este legală și temeinică. În mod corect s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat, nefiind vorba de vreuna din situațiile speciale aplicabile în această instituție, având în vedere că din referatul de anchetă socială întocmit în cauză rezultă că nu sunt probleme familiale de o gravitate deosebită.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală 438/20.10.2008 a Tribunalului Galațis -a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de condamnatul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 466/F/27.10.2006 a Tribunalului Galațis -a aplicat petentului condamnat o pedeapsă rezultantă principală de 8 ani și 4 luni închisoare.
Din referatul de anchetă socială nr. 59582/3354/08.07.2008 întocmit de Primăria G, rezultă că părinții petentului-condamnatului ( și ) se ocupă cu agricultura, având o locuință la țară și ar dori ca fiul lor să întrerupă executarea pedepsei pentru a-i ajuta la munca. Familia locuiește într-un apartament proprietate personală, compus din trei camere și dependințe, în condiții corespunzătoare de trai. Se consideră că executarea pedepsei de către petentul-condamnat nu are consecințe grave asupra familiei acestuia.
Față de conținutul referatului, instanța a apreciat că nu e vorba de existența în cauză a unor împrejurări speciale care prin executarea pedepsei de către petentul - condamnat să producă consecințe grave pentru familia acestuia.
Nu sunt probleme familiale de o gravitate deosebită care să configureze anumită situație dificilă pentru familia petentului - condamnat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul.
Condamnatul nu a indicat în scris motivele de recurs, iar cu ocazia dezbaterilor a lăsat la aprecierea instanței soluționarea acestei căi de atac.
Recursul este nefondat.
Analizând cauza din oficiu, în limita cazurilor de casare prev. de art. 3859Cod procedură penală, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 8 ani și 4 luni închisoare invocând motive familiale.
Așa cum a reținut și instanța de fond, în speță nu se constată existența unor împrejurări speciale care prin executarea pedepsei de către condamnat să producă consecințe grave pentru familia acestuia.
Referatul de anchetă socială efectuată în cauză nu relevă existența unor împrejurări deosebite care să impună întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului.
Împrejurarea că părinții condamnatului se ocupă de agricultură și ar dori ca acesta să-i ajute la munca nu conduce la incidența dispozițiilor art. 455 Cod procedură penală în referire la art. 453 lit. c Cod procedură penală.
Față de cele de mai sus, se va respinge ca nefondat recursul condamnatului.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul (fiul lui și, născut la data de 08.01.1978, CNP -, domiciliat în G,-, - 5A,. 32, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva sentinței penale nr. 438 din 20.10.2008 a Tribunalului Galați.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.: -/13.02.2009
Tehnored. /2 ex./25.02.2009
Fond:
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Liviu