Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 509/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 509/ DOSAR NR-
Ședința publică din 29 iulie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Constantin Epure
JUDECĂTOR 2: Laura Popa
JUDECĂTOR 3: Manuela Filip
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror G - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 142/S din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile,întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător din oficiu, avocat -.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosar, prin serviciul registratură, adresă emisă de Penitenciarul Codlea prin care se face cunoscut că recurentul a urmat tratamentul recomandat în raportul de expertiză medico - legală nr. 3421/E/09.12.2008.
Se permite apărătorului să ia legătura cu recurentul condamnat arestat.
Întrebate fiind părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat - pentru recurentul condamnat solicită admiterea recursului declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr. 142/S din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, desființarea hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei în temeiul dispozițiilor art. 455 rap la art. 453 lit. a Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului față de concluziile raportului de expertiză medico - legal, consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, sens în care solicită respingerea recursului declarat de condamnat, cu obligarea acestui al plata cheltuielilor judiciare.
Recurentul condamnat având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului.
CURTEA
Asupra recursului penal de fata:
Prin sentinta penală nr.142/S/27.03.2009 a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul penal nr-, a fost respinsă cererea fomulată de condamnatul-petent, deținut în Penitenciarul Codlea, având ca obiect întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.542/2006 a Tribunalului Brașov.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, urmare a expertizei medico-legale efectuată în cauză, condamnatul-petent poate fi tratat și supravegheat, relativ la bolile de care sufer și care au fost evidențiate în raportul de expertiză, în rețeaua ANP.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul-petent, prin aărătorul desemnat din oficiu solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar în cadrul rejudecării admiterea cererii formulate prin raportare la bolile de care suferă acesta, faptul că nu primește tratamentul medicamentos, fiind astfel necesară tratarea sa într-un spital civil.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.455 pr.pen. rap. la art.453 alin.1 lit.a pr.pen. executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare.
Din cuprinsul expertizei medico-legale nr.3241/E din 3 martie 2009, Curtea reține că petentul-condamnat suferă de prostatită cronică și prezintă dislacrimie la ambii. Concluziile expertizei au fost în sesnul că petentul-condamnat poate fi tratat în rețeaua ANP.
Raportându-se la concluziile expertizei, Curtea reține că sentința atacată este în afara oricărei critici, acesta urmând a fi tratat de afecțiunile de care suferă în rețeaua sanitară a ANP, niciun act nedovedind faptul că petentul suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, cerinta a art.453 alin.1 lit.a pr.pen. iar susținerile acestuia potrivit cărora nu primește tratamentul medicamentos, nu pot face obiectul de analiza a prezentei cauze, acesta putându-se adresa, în baza Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor, celor responsabili cu respectarea dreptului prevăzut de art.50 din această lege.
Pentru aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. recursul declarat în cauza va fi respins ca nefondat, iar sentința recurată va fi mentinuță ca legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art.189 si 192 alin.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul-petent împotriva sentinței penale nr.142/S/27.03.2009 a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul penal nr-, pe care o menține.
În baza art.189 pr.pen. dispune avansarea din fondurile către Baroul Brașova sumei de 100 Ron, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 200 Ron cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recursul acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.07.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./24.08.2009
Dact./7.09.2009
3 exemplare
Jud fond/
Președinte:Constantin EpureJudecători:Constantin Epure, Laura Popa, Manuela Filip