Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 529/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 529/ Dosar nr-
Ședința publică de la 5 august 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C -
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean
JUDECĂTOR 3: Alexandru
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 317/S din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat in stare de arest și asistat de avocat din oficiu în substituirea avocatei.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care;
Întrebate fiind, părțile arată că nu au alte cereri de formulat, declarație în raport cu care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului condamnat susține recursul astfel cum a fost formulat, arătând în esență că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 455 Cod procedură penală, raportat la art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, câtă vreme din actele dosarului rezultă că familia condamnatului se confruntă cu o situație materială precară, soția acestuia este însărcinată în luna a VI și mai are 5 copii în întreținere, de asemenea, nu are rude care să o ajute în gospodărie.
Recursul fiind fondat, solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate, iar în cadrul rejudecării, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de condamnat, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de art. 453 lit. c Cod procedură penală.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului în sensul întreruperii executării pedepsei.
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr. 317/S/12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de condamnatul privind întreruperea executării pedepsei de 10 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 177/16.03.2005 a Tribunalului Brașov.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu se poate aprecia că din cauza împrejurărilor în care se află familia condamnatului, care nu sunt imposibil de depășit fără ajutorul său, executarea pedepsei ar putea avea consecințe grave pentru familia sa, în sensul art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul, solicitând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
În motivarea recursului s-a susținut că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei, familia condamnatului se confruntă cu o situație materială precară, soția acestuia este însărcinată în luna a șasea și mai are cinci copii în întreținere, de asemenea, nu are rude care să o ajute în gospodărie.
Curtea, examinând sentința recurată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Tribunalul a apreciat în mod corect că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală.
Din interpretarea rațională a textelor legale menționate mai sus rezultă că se poate dispune întreruperea executării unei pedepse privative de libertate când se constată că, din cauza unor împrejurări speciale, executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.
Din concluziile anchetei sociale întocmite în cauză din dispoziția instanței ( 19-20 dosar fond) nu reiese existența unor astfel de împrejurări speciale care să impună întreruperea executării pedepsei.
Astfel, se arată că la domiciliul indicat de petentul condamnat locuiesc soția acestuia și cei cinci copii minori, soția petentului fiind însărcinată. Locuința este modest mobilată, racordată la rețelele de utilități, dotată cu centrală proprie și este întreținută corespunzător din punct de vedere igienic. Veniturile familiei constau în suma de 55 lei lunar obținută de soția petentului din prestarea de activități de curățenie la o asociație de proprietari, alocațiile copiilor - 210 lei, ajutorul social - 219 lei și alocația suplimentară - 70 lei, un tichet de pâine lunar de la Serviciul de Asistență Socială, suma de 100 lei lunar de la. Starea de sănătate a membrilor familiei este bună.
Cu privire la aceste aspecte, se constată că situația concretă a familiei condamnatului nu constituie o împrejurare specială - în sensul legii procesual penale - din cauza căreia executarea pedepsei de către condamnat să aibă consecințe grave pentru familia condamnatului.
Soția petentului condamnat poate fi sprijinită în treburile gospodărești de fiica majoră. De asemenea, petentul condamnat nu a dovedit în niciun fel că prezența sa pe o perioadă de timp de cel mult trei luni ar fi de natură să aducă o îmbunătățire semnificativă și de durată a situației materiale a familiei sale.
Având în vedere toate aceste considerente, curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 317/S/12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, pe care o va menține.
Suma de 100 lei, reprezentând cuantumul onorariului apărătorului din oficiu, se va include în cheltuielile judiciare și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul-condamnat va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 317/S/12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, pe care o menține.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul-condamnat să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5.08.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- C - - - -
GREFIER
Pt.
aflată în concediu de odihnă
semnează
Grefier șef Secție
Red. AȘ/20.08.2009
Dact.08.2009
- 3 exemplare -
Jud fond -
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu, Nicoleta Hădărean, Alexandru