Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 54/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.54/2008
Sedința publică din 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
- - -JUDECĂTOR 3: Oana Maria Călian
- - - - judecător
- - -grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
-procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 453/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Apărătorul condamnatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând a se admite cererea de întrerupere a executării pedepsei, astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată, întrucât cele invocate prin cererea de întrerupere a executării pedepsei nu se circumscriu prevederilor art.453 lit.a Cod procedură penală.
Condamnatul, având ultimul cuvânt solicită respingerea recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penală nr.453 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală în dosar nr- a fost respinsă cererea formulată de către condamnatul pentru întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.307/2004 a Tribunalului Hunedoara.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că petentul condamnat aflat în executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.307/2004 a Tribunalului Hunedoara a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii motivând că este suferind de mai multe boli și nu suportă regimul de detenție.
Având în vedere că din raportul de expertiză medico legală întocmită în cauză rezultă că față de bolile de care suferă, petentul suportă regimul de detenție cu tratament la locul de deținere, cererea acestuia a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen condamnatul solicitând casarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cauzei admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii, motivând că bolile de care suferă îl pun în imposibilitatea de a suporta regimul de detenție.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu se constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Condamnatul este deținut în Penitenciarul M D, aflat în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.307/2004 a Tribunalului Hunedoara.
Acesta a început executarea pedepsei la data de 10 august 2003, fără să beneficieze până în prezent de întreruperea executării pedepsei.
Prin cererea înregistrată la instanța de fond condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii, motivând că bolile de care suferă îl pun în imposibilitate de a continua executarea pedepsei.
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală rezultă că acesta prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate tip instabil emoțional, colecist malformat și dischinezie biliară. Raportat la această stare comisia de expertiză a apreciat că susnumitul suportă regimul de detenție, cu tratament la locul de detenție.
Având în vedere că din expertiza medico -legală întocmită în cauză s-a constatat că bolile de care suferă condamnatul pot fi tratate la locul de detenție, instanța de fond în mod legal și temeinic a respins cererea acestuia, motiv pentru care în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art.192 Cod procedură penală condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.453/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
Obligă condamnatul recurent la plata sumei de 90 lei cheltuieli judiciare, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 40 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact. 2 ex./8.02.2008
Președinte:Stanca Ioana MarcuJudecători:Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter, Oana Maria Călian