Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 585/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 585/ DOSAR NR-
Ședința publică din 06 august 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C -
JUDECĂTOR 2: Constantin Epure
JUDECĂTOR 3: Angela
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.451/S din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat oficiu având cuvântul pentru recurentul condamnat solicită instanței admiterea cererii formulate de petent. Arată că din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că este necesar ca acesta să fie în stare de libertate, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a-și rezolva problemele succesorale apărute în urma deceselor survenite în familia sa. Menționează în acest sens, că fratele condamnatului împreună cu soția și cei trei copii au decedat într-un accident de mașină iar ulterior mama sa s-a spânzurat. De asemenea, învederează instanței că tot din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că petentul are dintr-o relație de concubinaj o fiică și că aceasta se află în îngrijirea mamei, iar familia sa are un venit lunar de 440 de lei. Precizează că urmare a deceselor din familia sa, petentul a rămas singur moștenitor asupra trei imobile și a unor terenuri pentru care este necesar să plătească impozite. Față de aceste considerente, apreciază cererea condamnatului ca fiind admisibilă și consideră că este necesar ca acesta să se afle în stare de libertate chiar și pentru o perioadă scurtă de timp pentru a-și rezolva aceste probleme. Învederează instanței că deja două dintre imobile au fost sparte, iar condamnatul dorește introducerea unor chiriași pentru a preveni deteriorarea acestora. Pe cale de consecință, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată de petent.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de către condamnatul împotriva sentinței penale nr.451/S din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov. Apreciază că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 453-455 Cod procedură penală și consideră că problemele succesorale se pot rezolva și într-o altă modalitate
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului din oficiu și solicită întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de cel puțin o lună de zile pentru a-și putea rezolva problemele succesorale. Subliniază că toate utilajele și mașinile au fost furate și mobila aflată în imobile se deteriorează, iar dacă nu va introduce chiriași în aceste imobile cât de curând, se vor distruge toate bunurile. De asemenea, precizează că în lipsa sa moștenirea nu are cum să fie dezbătută și menționează că are acasă o fiică minoră în vârstă de 12 ani. Față de aceste considerente, solicită admiterea cererii sale de întrerupere a executării pedepsei.
CURTEA
Asupra recursului penal de fa ță:
Prin sentința penală nr.451/S/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul-petent având ca obiect întreruperea executării pedepsei de 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.34/09.05.2005 a Tribunalului Covasna.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca stare de fapt că cererea condamnatului s-a întemeiat pe dispozițiile art.455 Cod procedură penală raportat la art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, dispunând, astfel, efectuarea unui referat de anchetă socială. Reținând că familia acestuia este compusă dintr-o fiică majoră căsătorită ce este plecată în Ungaria și dintr-o fiică minoră în vârstă de 12 ani ce locuiește cu mama sa ( fosta concubină a condamnatului ), iar după moartea mamei condamnatului și a întregii familii a fratelui său, pentru administrarea imobilelor moștenite se poate adresa unui birou notarial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat casarea sentinței recurate, iar în cadrul rejudecării admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate oral de apărătorul condamnatului, dar văzând și dispozițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține ca nefondat recursul declarat în cauză.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că cererea acestuia nu se încadrează în limitele cerințelor art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală.
Este adevărat că recurentul este moștenitorul unei mase succesorale compuse din 3 imobile și un tractor, iar numai în privința acestui din urmă bun este de achitat o rămășită de 426 lei cu titlu de impozit, dar, astfel cum a reținut și prima instanță, nimic nu-l împiedică pe condamnat să se adreseze unui birou notarial pentru deschiderea succesiunii sau să desemneze un mandatar care să administreze aceste bunuri.
Găsind legală și temeinică hotărârea recurată, Curtea, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.451/S/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o va menține.
Văzând și dispozițiile art.189 si 192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 451/S/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține.
În baza art.189 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brașova sumei de 40 Ron, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 100 Ron, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.08.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- C - - - -
GREFIER
Red./28.08.2008
Dact./28.08.2008
3 exemplare
Jud.fond:
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu, Constantin Epure, Angela