Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 59/
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 682/PI din 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul-recurent, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului și pe fond, să se dispună întreruperea executării pedepsei.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că cel condamnat și-a retras cererea la instanța de fond.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 682/PI/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a luat act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, născut la data de 06.03.1979, fiul lui și, deținut în Penitenciarul Timișoara, iar în temeiul art. 192 alin. 2 Cp.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr- din 02.06.2008, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare, cererea nefiind motivată.
Prin sentința penală nr. 1380/02.06.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în baza art. 456.C.P.P. coroborat cu art. 42.C.P.P. s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul, în favoarea Tribunalului Timiș.
Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 17.06.2008 sub același număr de dosar, respectiv -.
La termenul de judecată din data de 24.10.2008 condamnatul a declarat că își retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Ținând seama de poziția condamnatului și luând în considerare principiul disponibilității aplicabil cererilor și plângerilor formulate în cursul executării pedepselor privative de libertate, Tribunalul Timișa luat act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, reținând că în sensul unei astfel de soluții este și Decizia nr. XXXIV/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Împotriva sentinței penale nr.682/PI din 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- din17.06.2008 inculpatul a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege. Recursul nu a fost motivat în scris.
Din analiza sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu, Curtea constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Instanța de apel a făcut o corectă apreciere a dispozițiilor legale care reglementează întreruperea executării pedepsei raportat la retragerea cererii de către condamnat, ținând cont și de obligativitatea aplicării potrivit art.4142a C.P.P. Deciziei nr. XXXIV/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.
Având în vedere cele expuse în baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.682/PI din 24.10.2008 a Tribunalului Timiș în dosarul nr- din17.06.2008.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei cheltuielile judiciare către stat în recurs,iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției in contul Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 682/PI din 24.10.2008 a Tribunalului Timiș în dosarul nr- din 17.06.2008.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red./03.02.2009
Dact 2.ex./04.02.2009
Prima inst. - Tribunalul Timiș - jud.
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Anca Nacu, Florin