Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 628/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - întrerupere executare pedeapsă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.628

Ședința publică de la 26 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - JUDECĂTOR 3: Robert

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de condamnata, împotriva sentinței penale nr.293 din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta condamnată în stare de detenție, asistată de avocat oficiu, care avocat oficiu.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.

Avocat oficiu pentru recurenta condamnată, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și pe fond admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei, întrucât aceasta este bolnavă.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică, din actul medico-legal rezultând că afecțiunile pot fi tratate în rețeaua ANP.

Recurenta condamnată având ultimul cuvânt, refuză să pună concluzii cu privire la recursul declarat în cauză.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr.293 din 25 iunie 2008, Tribunalul Dolj, a respins cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnata - fiica lui și O, născută la 9 februarie 1971, în C, deținută în Penitenciarul d e Maximă Siguranță

A fost obligată petenta la plata sumei de 45 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 27 septembrie 2007 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Aiud, sub nr-, cererea formulată de petenta condamnată, deținută în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei pe motive medicale, întrucât suferă de insuficiență cardiacă, stări cronice depresiv anxioase, psihoză avansată postpartum, convulsii febrile cu caracter epileptic.

Prin sentința penală nr.128 din 18 octombrie 2007, Judecătoria Aiuda declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, cu motivarea că petenta se află în executarea unei pedepse aplicată pentru o infracțiune de competența tribunalului, iar la data înregistrării cererii era încarcerată la Penitenciarul d e Maximă Siguranță

La data de 22 mai 2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, dosarul nr-, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de la Judecătoria Aiud.

În scopul soluționării cererii s-a dispus de către instanță examinarea medico-legală a petentei condamnate de către comisia de specialiști din cadrul Institutului de Medicină Legală C, care prin raportul de expertiză medico-legală nr.29//18 iulie 2008, a concluzionat că petenta suferă de tulburare afectivă bipolară, afecțiunile putând fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că petenta se află în executarea pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.639/1998 a Tribunalului Dolj, fiind emis mandatul de executare al pedepsei închisorii cu nr.767/1999, fiind arestată la data de 16 septembrie 1996, iar la data formulării cererii era încarcerată la Penitenciarul d e Maximă Siguranță

Din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că petenta suferă de o tulburare afectivă bipolară cu episod maniacal și agitație psiho-motorie, afecțiuni ce pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală care atestă că afecțiunile de care suferă condamnata pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, instanța a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.455 rap.la art.453 lit.a Cod pr.penală, care prevăd că executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei în regim de detenție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnata, fără a formula motive scrise de recurs și fără susținerea orală a acestora, însă apărătorul desemnat din oficiu a solicitat casarea hotărârii și pe fond, admiterea cererii și întreruperea executării pedepsei pe motive medicale.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de lege, se constată că este legală și temeinică, în concordanță cu actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale care reglementează întreruperea executării pedepsei închisorii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.455 alin.1 Cod pr.penală, rap.la art.453 alin.1 lit.a Cod pr.penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Ori, în cauza de față, din raportul de expertiză medico-legală întocmit de IML C la 14 mai 2008, rezultă că petenta condamnată prezintă diagnosticul de tulburare afectivă bipolară, iar afecțiunile de care suferă pot fi tratate în rețeaua sanitară a ANP.

Ca urmare, în mod legal prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și menționate mai sus pentru întreruperea executării pedepsei pentru motive medicale, afecțiunile prezentate de condamnat putând fi tratate în rețeaua sanitară a ANP.

În consecință, inculpatei este nefondat, iar în baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurenta va fi obligată la 60 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu avocat oficiu care vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnata, împotriva sentinței penale nr.293 din 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Obligă recurenta la 60 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 26 septembrie 2008.

- - - - - - -

Grefier,

Red.jud.LB

PS/ 9.10.2008

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Robert

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 628/2008. Curtea de Apel Craiova