Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 640/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE nr.640/
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, judecător
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu dr. - -
JUDECĂTOR 3: Raluca
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva sentinței penale nr.415 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței potrivit art. 304 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata condamnată, avocat ales, în baza delegației de la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei se află depus prin serviciul arhivă un referat medical din partea Administrației Națională a Penitenciarelor din care rezultă că recurenta se află internată din data de 5.10.2009, după naștere, pentru supraveghere la Maternitatea
Avocat solicită a se acorda un nou termen de judecată pentru lipsă de procedură cu intimata condamnată.
Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu se opune cererii, având în vedere că intimata este arestată și este necesară prezența acesteia, precizând că intimata mai are un dosar pe rolul Curții de Apel care are același obiect.
Avocat având cuvântul arată că intimata într-adevăr mai are un dosar pe rolul curții, dar nu are același obiect, acel dosar având ca obiect întrerupere executare pedeapsă, cu termen de judecată la data de 29 octombrie 2009.
Curtea apreciază că procedura de citare cu intimata condamnată este legal îndeplinită la acest termen de judecată.
Totodată având în vedere imposibilitatea prezentării intimatei la acest termen de judecată, curtea apreciază că nu sunt afectate interesele condamnatei, dat fiind faptul că aceasta și stat 3 luni, apreciind cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de admiterea recursului, casarea sentinței penale nr.415 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond respingerea cererii ca rămasă fără obiect, având în vedere că între timp condamnata a fost deja reîncarcerată.
Avocat având cuvântul solicită în principal respingerea recursului ca rămas fără obiect, în subsidiar solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței penale nr.415 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- ca fiind legală și temeinică, apreciază că în mod corect tribunalul a admis cererea condamnatei privind întreruperea executării pedepsei în raport de probele administrate, chiar în condițiile în care condamnatei i-au fost interzise drepturile părintești.
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr.415 din 7 octombrie 2008, Tribunalul Argeșa admis cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere că petiționara execută o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.20 rap.la art.174 și art.175 lit.c și d Cod penal.
Din actele dosarului rezultă că petiționara este mama unui copil, născut la data de 25 februarie 2008.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art.453 lit.b Cod procedură penală, potrivit cărora, executarea pedepsei închisorii poate fi amânată sau întreruptă când condamnata este gravidă sau are un copil mai mic de un an.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că instanța de fond a realizat o greșită apreciere a probelor existente în cauză, cu consecința admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei. Un alt aspect este faptul că instanța de fond a omis să aplice în cauză dispozițiile art.451/1 Cod,procedură penală.
Examinând sentința supusă recursului din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată următoarele:
Curtea Constituțională prin decizia nr.742 din 12 mai 2009 respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.71 alin.4 din Codul penal, excepție ridicată de instanța de judecată din oficiu în această cauză.
Pe parcursul soluționării recursului inculpata s-a aflat în stare de libertate, ca urmare a punerii în executare a sentinței prin care s-a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei. A fost reîncarcerată la finele intervalului de timp pentru care s-a dispus întreruperea executării pedepsei.
Curtea constată că recursul este fondat.
Prin sentința de condamnare i s-a aplicat petiționarei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, d și e Cod penal pe o perioadă de 4 ani. Prin urmare, în mod greșit prima instanță a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei, invocând dispozițiile art.453 lit.b Cod procedură penală, deoarece petiționara nu avea exercițiul drepturilor părintești.
Având în vedere aceste argumente și în baza disp.art.385/15 pct.2 lit.b Cod procedură penală, se va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Rejudecând cauza, se va casa sentința penală nr.415/2008 a Tribunalului Argeș și se va respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petiționară.
În temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală intimata condamnată va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul penal formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva sentinței penale nr.415 din data de 07 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Casează sentința penale nr.415 din data de 07 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- și rejudecând, respinge cererea de întreruperea executării pedepsei, formulată de.
Obligă pe intimata condamnată să plătească 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
G - dr.- - -
Grefier,
Red.: dr.
Tehnored.:
2 ex./16.11.2009.
Jud.fond:
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu, Raluca