Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 667/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.667/ Dosar nr-
Ședința publică de la 12 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Angela Hărăstășanu
JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.68/S din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat, în stare de arest (deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat în substituirea avocatului.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat oficiu pentru recurentul condamnat, solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 68/11 iunie 2008 Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov pronunțată în dosarul nr- în temeiul art.38515pct.2 lit.b Cod procedură penală și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei. Consideră că sunt îndeplinite dispozițiile disp.art.455 raportat la art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, având în vedere că din cuprinsul anchetei sociale efectuate la domiciliul tatălui, din oraș,-, județul B, locuiește doar tatăl acestuia împreună cu concubina și cele două fete ale concubinei, dintr-o relație anterioară, și o nepoată. Arată că din aceeași anchetă socială se evidențiază faptul că părinții petentului sunt divorțați din anul 1996, iar din luna august 2006 mama petentului nu mai locuiește la adresa indicată de petent pentru efectuarea anchetei sociale în comuna,-, județul B, s-a mutat în B, la o adresă necunoscută. Arată că a luat legătura cu petentul și acesta a renunțat la ancheta socială de la domiciliul mamei, solicită a se lua în considerație ancheta socială de la domiciliul tatălui, petentul comunicându-i faptul că tatăl său este bolnav și dorește să fie alături de el pentru a-l ajuta. Așa fiind, apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile art. 455 raportat la art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, solicitând admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni pentru ca condamnatul să fie alături de tatăl său.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului declarat de condamnat ca nefondat, menținerea sentinței penale nr. 68/S/11 iunie 2008 Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov pronunțată în dosarul nr- ca legală și temeinică. Arată că din concluziile anchetei sociale nu rezultă că familia condamnatului se confruntă cu o situație materială grea. Potrivit art.453 lit.c Cod procedură penală executarea pedepsei poate fi întreruptă, cel mult trei luni și numai o singură dată, dacă familia condamnatului ar fi într-o situație specială care ar putea avea consecințe deosebit de grave asupra acestuia, ceea ce nu este cazul.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, arată că ancheta socială este greșit făcută tatăl său este foarte bolnav și are 4 copii în întreținere.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Constată că, prin sentința penală nr. 68/11 iunie 2008, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașova respins cererea condamnatului -, de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 7/24 ianuarie 2007a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, motivând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute în ar. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul solicitând întreruperea executării pedepsei pe motiv că tatăl său are nevoie de ajutor având 4 copii în întreținere.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală, executarea pedepsei închisori poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
Or, astfel cum rezultă din referatul de anchetă socială întocmit de Primăria orașului, tatăl inculpatului, numitul HG, întreține relații de concubinaj cu numita, aceasta având doi copii majori și un nepot minor. Tatăl inculpatului este angajat în muncă, cu toții locuind într-o casă cu chirie compusă din 4 camere. În ce o privește pe mama condamnatului, numita, deși s-au cerut relații de la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor B nu s-a putut identifica domiciliul acesteia.
Față de cele arătate, având în vedere că familia condamnatului nu se găsește în nevoie, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, se va respinge recursul, urmând ca, potrivit art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, să se dispună obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 68/11 iunie 2008 Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pe care o menține.
Obligă condamnatul să plătească statului 140 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu și se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - C
GREFIER,
Red./dact.
Ex.2/18.09.2008
Jud.fond:
Președinte:Radu GheorgheJudecători:Radu Gheorghe, Angela Hărăstășanu, Alina Constanța