Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 677/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.677/ DOSAR NR-

Ședința publică din 16 octombrie 2009

Complet de judecată format din:

PREȘEDINTE: Laura Popa

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Țînț

JUDECĂTOR 3: Elena Barbu

Grefier - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 403/S din 05.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător din oficiu, avocat -.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebate fiind părțile arată că nu au cereri de formulat în cauză.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat -, pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr.403/S din 05.08.2009 și, pe cale de consecință, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale. Din expertiza medico - legală întocmită în cauză rezultă că recurentul condamnat suferă de anumite afecțiuni, iar în accepțiunea sa aceste boli nu pot fi tratate în mod corespunzător în rețeaua sanitară a ANP.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Brașov, ca legală și temeinică, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză care, deși certifică că recurentul suferă de mai multe afecțiuni, totuși apreciază că poate fi tratat în rețeaua sanitară a ANP.

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce se va pronunța în cauză.

CURTEA,

Constată că, prin sentința penală nr.403/S/05.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 02.10.1980, deținut în Penitenciarul Codlea, privind întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.38/2009 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia penală nr.4600/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei și contravaloarea expertizei medico-legale, în cuantum de 95,5 lei, s-a dispus a fi suportate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, condamnatul a fost obligat către stat la plata sumei de 355,5 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a efectuat o expertiză medico-legală, din cuprinsul căreia a reținut că cel condamnat suferă lumbago cornic, boală de reflux gastro-esofagian, sindrom cefalic și dureri toracice atipice pentru, concluzionându-se că poate fi tratat și supravegheat în rețeaua sanitară a penitenciarelor.

În concluzie, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.455 rap. la art.453 lit.a Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, susținând că dorește să fie pus în liberate pentru a se trata.

Examinând sentința recurată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul primei instanțe, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.455 rap. la art.453 lit.a Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală care face imposibilă executarea pedepsei.

În speță, din actele medico-legale întocmite rezultă că, deși recurentul are anumite afecțiuni ale stării de sănătate, acestea pot fi tratate corespunzător în sistemul penitenciar.

Drept, urmare, este legală și temeinică sentința instanței de fond, astfel încât, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.403/S/05.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, pe care o va menține.

În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în cuantum de 100 lei, se va suporta din fondurile Ministerului d e Justiție și se va plăti Baroului B, fiind inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Față de dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.403/S/05.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, pe care o menține.

Onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în cuantum de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție și se plătește Baroului B, fiind inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./23.10.2009

Dact./26.10.2009

3 exemplare

Jud fond/ -

Președinte:Laura Popa
Judecători:Laura Popa, Nicoleta Țînț, Elena Barbu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 677/2009. Curtea de Apel Brasov