Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 679/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 679/ DOSAR NR-
Ședința publică din 16 octombrie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Laura Popa
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Țînț
JUDECĂTOR 3: Elena Barbu
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 442/S din 19.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător din oficiu, avocat .
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauza în stare de soluționare, și în temeiul dispozițiilor art. 385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocatpentru recurentul condamnat solicită admiterea recursului formulat de condamnat, casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Brașov și pe cale de consecință rejudecând cauza în temeiul dispozițiilor art. 455 raportat la art. 453 lit.c Cod procedură penală admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei. A se avea în vedere că din cuprinsul sociale întocmită în cauză rezultă că este vorba de o situație familială deosebită, că familia condamnatului are venituri mici, o locuință modestă, astfel că se impune prezența condamnatului în sânul familiei pentru a încerca să remedieze aceste aspecte.
Reprezentantul Ministerului Publicsolicită respingerea recursului declarat de condamnat, ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Brașov, ca legală și temeinică. A se avea în vedere că familia condamnatului nu se confruntă cu probleme excepționale, mama condamnatului are loc de muncă, fratele condamnatului are activități producătoare de venituri și ar putea acorda ajutor mamei sale într-o situație de excepție. În raport de cele menționate apreciază că recurentul condamnat într-un termen de 3 luni de zile nu ar putea să obțină venituri în mod licit care să-i asigure traiul zilnic și să contribuie în același timp la ameliorarea situației financiare a familiei.
Recurentul condamnatavând ultimul cuvânt arată că dorește să fie alături de familie.
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr.442/S/19.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 28.03.1984, deținut în Penitenciarul Codlea ), privind întreruperea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.238/05.05.2004 a Tribunalului Brașov.
În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, s-a dispus a fi suportate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, condamnatul a fost obligat către stat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a efectuat o anchetă socială la domiciliul petentului, din conținutul căreia a reținut că mama acestuia, este angajată la SC România SRL, cu un salariu de 650 lei, nu suferă de vreo afecțiune gravă; petentul are un frate, în vârstă de 26 ani, care, pe perioada verii, lucrează ca ospătar pe litoral și nu o ajută financiar. Apartamentul mamei este format din două camere și dependințe, este modest mobilat și amenajat și corespunde din punct de vedere igienic-sanitar.
Prin urmare, s-a apreciat că familia condamnatului nu se confruntă cu probleme excepționale, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, susținând că familia sa se află într-o situație deosebită și că dorește să fie pus în libertate.
Examinând sentința recurată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul primei instanțe, prin prisma dispozițiilor art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din ancheta socială efectuată de prima instanță nu rezultă că familia recurentului s-ar afla într-o situație socio-materială dificilă determinată de absența condamnatului din locuința comună; dimpotrivă, membrii majori ai familiei au capacitate de muncă și desfășoară o activitate producătoare de venituri, sunt sănătoși, iar locuința este în stare bună sub aspect constructiv și igienic.
În considerarea celor consemnate în ancheta socială efectuată la locuința familiei condamnatului, reținând totodată că lăsarea în libertate a condamnatului pe perioada de 3 luni prevăzută de Cod procedură penală nu ar putea avea ca efect ameliorarea condițiilor de viață ale familiei sale, instanța de recurs constată că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 455 rap. la art. 453 lit.c Cod procedură penală pentru a putea dispune întreruperea executării pedepsei.
Pentru aceste motive, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.442/S/19.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, pe care o va menține.
În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în cuantum de 100 lei, se va suporta din fondurile Ministerului d e Justiție și se va plăti Baroului B, fiind inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Față de dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive
În numele legii,
E:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.442/S/19.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, pe care o menține.
Onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în cuantum de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție și se plătește Baroului B, fiind inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.NȚ/23.10.2009/tehnoredact.DS/23.10.2009/2 ex./jud.fond.
Președinte:Laura PopaJudecători:Laura Popa, Nicoleta Țînț, Elena Barbu